May 14

Ieri am fost prin satul Hulub din comuna Dângeni pentru a descoperi persoanele în viaţă care l-au cunoscut şi au stat de vorbă cu scriitorul şi poetul Demostene Botez. În documentarea mea mi-a fost dat să ascult şi o poveste hazlie.
Rodica este consilier PSD. În această calitate ea a votat să-şi concesioneze căminul cultural din sat şi să-l transforme într-un bar. În demersul său a fost ajutată de cumătrul, nimeni altul decât primarul pesedist Stelică, totodată şi şeful său politic.
Odată barul amenajat în căminul cultural, afacerea s-a pus pe roate şi a devenit prosperă. Lucru care n-a scăpat vigilenţei hoţilor. Aşa că în această săptămână Rodica a primit la domiciliu vizita lor. I-au luat doi saci cu ţigări şi banii din încasări. Bancnotele, că mărunţişul hoţii l-au înşiruit de la locul unde au găsit banii până pe pragul casei. Le-a luat ceva timp să aşeze monezile, dar se pare că n-aveau grabă, ştiind că Rodica are alte treburi prin alte locuri.
În loc s-o compătimească pentru jaful la care a fost supusă şi bătaia de joc a hoţilor, sătenii discutau aprins cu totul altceva. Rodica n-a reclamat furtul la poliţie. Iar oamenii susţin că n-a reclamat poentru că sacii cu ţigări erau de co0ntrabandă.
Se pare că şi hoţii au ştiut de îndeletnicirile Rodicăi cu comerţul ţigărilor şi şi-au zis că nu strică să-i întindă o mână de ajutor ca să scape mai repede de ţigările buclucaşe. Suflet nobil şi de oameni săritori la aceşti hoţi.
Poate că dacă le află numele, primarul Stelică îi propune cetăţeni de onoare ai comunei. Până la descoperirea hoţilor are tot dreptul, chiar şi obligaţia morală, de a-şi consola cumătra.
În ce-i priveşte pe hoţi, până c ând primarul le va afla numele şi-i va declara cetăţeni de onoare, îi mai pot face vizite Rodicăi. Nu prea des, mai răruţ nă-i mai drăguţ şi se adună mai mulţi bani la puşculiţă.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia