May 27

După ce şedinţa de ieri a Colegiului Prefectural s-a încheiat, şefii de la deconcentrate au plecat cam nemulţumiţi. Unii chiar au considerat că modul în care s-a comportat cu ei  prefectul Cristian Roman se aseamănă izbitor de mult cu comportamentul foştilor primi-secretari de judeţ ai PCR.
Nemulţumirea a pornit de la faptul că unii dintre şefi nu şi-au postat încă declaraţia de avere pe site-ul instituţiei unde lucrează iar prefectul i-a muştruluit în acest sens. Numai că modul în care a considerat prefectul să le facă observaţii a fost unul care a dus la ştirbirea demnităţii prin a-i umiliţi public faţă de colegii lor prezenţi în sală.
Apoi, prefectul Roman s-a mai declarat nemulţumit că şefii de la deconcentrate n-au venit cu agente în care să-şi noteze principalele probleme discutate. Motiv din nou pentru unii dintre ei să constate că prefectul suferă că nu i s-au notat „indicaţiile preţioase”, unele depolasate din contextul discuţiilor.
Dar răfuiala prefectului a continuat şi cu unele instituţii, printre care  Garda Financiară şi mai ales Direcţia Agricolă. Interesul manifestat de prefect faţă de prezenţa pe holul Direcţiei Agricole a unui lucrător din cadrul Asociaţiei Moldoovis a fost de asemeni supus interpretării. Mai ales că Asociaţia are directă legătură cu fermierii şi, deci, prezenţa sa la sediul Direcţiei Agricole ar fi trebuit mai degrabă salutată şi nu desconsiderată.
Cert este că majoritatea şefilor prezenţi s-au arătat profund nedumeriţi de comportamentul de ieri al prefectului. Unii zic că se pregăteşte să candideze pentru o funcţie eligibilă şi vrea să braveze în faţa botoşănenilor. Alţii cred că prefectul simte pericolul schimbării, numele lui Liviu Conţac fiind tot mai des rostit ca fiind viitorul prefect. Simţind că ar putea fi schimbat, pe ultima sută de metri de putere prefectul vrea să demonstreze premierului Boc că el conduce judeţul cu mână forte.
Eu spun că nu conduce judeţul cu mână forte. Dacă ar fi fost interesat cu adevărat de soarta judeţului şi a botoşănenilor în principal nu lăsa la cherenul unor consilieri judeţeni să decidă soarta sistemului de sănătate iar Maternitatea Botoşani să ajungă apanajul unor interese personale şi politice.
Putea invita factorii de conducere şi cei politici la un dialog şi să-i facă să înţeleagă că sănătatea botoşănenilor nu poate fi negociată politic şi nici Maternitatea spital generator de funcţii de conducere pentru anumite persoane care se bucură de sprijin politic.
Eu aşa văd lucrurile, dar cum domnul prefect este sucevean la origine şi nu botoşănean, îk doare-n cot de ce se întâmplă cu sistemul nostru de sănătate. Sub acest aspect eu nu-l pot asemui cu un fost prim-secretar, pentru că foştii prim-secretari, oricare dintre ei, chiar şi năbădăiosul oltean Ploştinaru, ar fi înroşit telefoanele la ministere şi Guvern şi ar fi obţinut aprobările necesare ca spitalele botoşănene să fie clasificate cât mai sus cu putinţă şi nu pe ultimul loc.

written by Ioan Rotundu


4 Responses to “Manifestări de prim-secretar”

  1. 1. Catalin Says:

    S-a intamplat ceva sau stii ceva si nu spui inca, d-le Rotundu, de nu-l mai pupi in bot pe Cristi “perfectu”? Pana mai ieri era cel mai bun si cel mai tare, la fel ca toti pdl-ii din judet, spune-ne totul pana la capat.

  2. 2. Pink Says:

    Atentie mare ca Roman este foarte periculos si lacom. Nu uitati de scandalul cu Mihalache si cei 20 mii de euro, scandalul cu Contac si falimentul Dany Emma. Grija mare!

  3. 3. Oficiul neprefectural Says:

    Roman se lauda peste tot ca-i are la mina pe procurorul sef si seful politiei si ca astia fac ce le spune el. Pe Holca de la zigari l-a laudat pentru ca sunt parteneri in afaceri. Verificati domnul Rotundu si veti vedea ca este cum spun eu.

  4. 4. Gandhi Says:

    Mi se cam pare ca va legati de chestiuni de nuanta, de stil si nu de fondul problemei, pe care prefectul l-a abordat cat se poate de corect. E de bun simt ca la o sedinta sa vii cu o agenda sau macar cu o hartie si un pix, nu pentru c-ar trebui sa scrii dupa dictare, ci pentru ca oricand se poate ivi necesitatea sa-ti notezi ceva, daca intr-adevar participi la modul serios la actiunea in cauza. Legat de stil, autoritatea celui care conduce sedinta se poate exprima si prin formulari aproximativ protocolare, adaptate modului in care cei convocati raspund sau nu cerintelor aplicabile in contextul dat, incepand cu prezenta fizica si continuand cu implicarea serioasa, ca doar vorbim de manageri. In plus, leadership-ul (ca atitudine), pe de o parte, si crisparea, nesiguranta, incapacitatea de a te impune, pe de alta parte, sunt incompatibile. Sau, altfel spus, fermitatea e o cerinta a fisei postului de prefect. Cat despre declaratiile de avere si regimul spatiilor publice, nu vad unde a gresit prefectul. Cu respect.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia