Blogul lui Rotundu

Sâmbătă a trebuit să filmez nişte secvenţe la Mănăstirea Cozancea şi Schitul Balş. Pentru că au fost nişte filmări cu destinaţie specială, pentru un anume eveniment, a trebuit să mă îmbrac complet în negru, inclusiv cravata.
La Mănăstirea Cozancea am ajuns destul de greu, chiar dacă seceta „a secat orice boare de vânt”, cum s-a exprimat poetul Labiş, şi a uscat toate drumurile care străbat pădurea până ajungi la mănăstire.
Pe de-a dreptul, prin pădure, până la mănăstire ar fi vreo 6 km. Dar 2 km sunt prin pădure iar drumul este tăiat de şanţuri adânci, fie create de apă, fie de roţile faetoanelor. Aşa că n-am putut intra cu Dacia şi am înconjurat pădurea cale de 13 lm. Şi aşa am ajuns cu greu, dar am ajuns.
Prin curtea mănăstirii şi în biserică se mai aflau nişte creştini. O parte din localitatea Suliţa, alţii veniţi de pe la Iaşi. Trebuie să vă fac cunoscut că la Mănăstirea Cozancea se află o icoană făcătoare de minuni. Iar creştinii vin şi se roagă la ea.
Foiala noastră prin curte, cu camere de filmat, microfoane, cabluri şi alte cele trebuitoare unei filmări a atras atenţia. După ce ne-am urcat pe un deal din preajmă, ca să filmăm imagini panoramice ale pitorescului peisaj unde se află mănăstirea, un călugăr ne-a invitat la masă. Am fost serviţi cu ochiri, brânză şi o pâine de casă, extrem de gustoasă. De la pâine a pornit şi discuţia noastră.
Am ntrebat de călugăr dacă nu cumva pâinea este de la brutăria deputatului Ţurcanu. A negat şi mi-a dat de înţeles că de la brutăria respectivă n-a primit pâine niciodată..
Atât le-a trebuit celor din Suliţa. Mai ales o femeie cam trecută, cu chef de vorbă, poate de la paharul cu vin cu care am fost serviţi, poate de la ţşuica băută acasă, care a început să-l descrie pe Ţurcanu în culori mai întunecate decât ţinuta mea.
Cică „derbedeul” şi-a lăsat nevasta cu copii mari şi a luat „o haimana de oraş”. Apoi, tot femeia, a ţinut să ne convingă că cei din familia Ţurcanu „sunt bătuţi cu leuca-n cap”. I-am spus femeii că deputatul va candida la anul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. „O să-l voteze dracu’ şi cu taică-su” a replicat femeia.
Nici eu n-am scăpat de a fi chestionat. M-a luat direct, adică de ce sunt în doliu. I-am spus că a murit străbunicul bunicii din partea mamei.
Femeia n-a considerat să calculeze cam ce vârstă ar fi avut acest străbunic, care la o primă evaluare ar fi trebui să fi avut vreo 150 de ani, bunica mamei murind la venerabila vârstă de 102 ani, dar a rostit mecanic un „Dumnezeu să-l ierte!”. L-o fi iertat, că acest străbunic de care am auzit în tinereţile mele că ar fi murit în Războiul de Independenţă, la Griviţa, este acum oale şi ulcele pe la vreun olar bulgar.
Luând act cam ce impresie au sătenii din Suliţa de deputatul lor liberal Florin Ţurcanu, am mulţumit călugărilor pentru masă şi am plecat spre Schitul Balş. Drumul ne-a fost prin Dracşani, satul deputatului Ţurcanu. Tatăl său se afla în centrul satului, în faţa clădirii celebrei brutării Poieniţa. Ne-a observat şi ne-a salutat. Nu părea deloc „bătut cu leuca-n cap” şi nici atins de fierbinţeala căldurii de afară.
Ceva totuşi m-a zgândărit, după ce am auzit vorbele femeii. Dacă Ţurcanu în comuna sa este hulit, cum l-o fi privind cei din celelalte comune? Se spune că odată vede naşul puţşa finei: la botez. Ţurcanu s-a bucurat de voturile botoşănenilor în 2008, dar se va bucura şi la anul?
Greu de spus. Îmi permit să-i dau un sfat. Din toată evaziunea fiscală cu pâine, să dea ceva şi la Mănăstirea Cozancea. Punându-se bine cu slujitorii Domnului, cine ştie, poate că Dumnezeu îl va apăra de prigoana Fiscului şi-l va ajuta să ia huzmetul de preşedinte.
Dacă femeia din Suliţa ar citi aceste rânduri, şi-ar scuipa ân sân şi ar zice pios: „Ptiu, ucigă-l toaca, asta ne-ar mai lipsi?!”

written by Ioan Rotundu