Jul 07

Şi în primul mandat de prefect şi în cel de-al doilea, Criatian Roman ne-a demonstrat că atunci când are impresia, sau convingerea, că ceva nu merge în spiritul legalităţii imediat dispune o anchetă.
Vă mai amintiţi de prima sa anchetă? A cerut unei comisii să verifice la societatea Carnicom din Dracşani, patronată la acea dată de Florin Ţurcanu, un biet liberal începător în a se înfrupta din banii publici şi Liviu Câmpanu, lider şi totodată deputat PNL de Botoşani, cum s-au acordat subvenţiile la animalele raportate ca fiind crescute în sistem de fermă.
Presupunea atunci prefectul, şi eu cred că avea informaţii destul de corecte, că Ţurcanu şi Câmpanu au încasat subvenţii pentru animalele achiziţionate de la crescători, fără a le creşte în ferma lor, lucru ce nu le permitea încasarea subvenţiei.
În comisia de anchetă au fost incluşi şi ceva poliţişti. Nu mai ştiu cât a durat ancheta, dar ştiu că poliţiştii i-au scos pe cei doi liberali basma curată iar prefectul a strâns din buci a pagubă.
De atunci, prefectul Roman a dispus multe anchete. Una chiar cu mare tam-tam. Mă refer la cea de la Cadastru, unde, spunea prefectul, s-a furat ca-n codru, de la vlădică, adică şef, la opincă, adică femeia de serviciu. Ştiţi cumva cum s-a finalizat ancheta? Simplu, ca cea de la Dracşani.
Acum prefectul a dispus o anchetă la depozitul materialelor de construcţie din Dorohoi, materiale destinate sinistraţilor şi primite de la guvern sau din sponsorizări. Cum o parte din aceste materiale au dispărut, prefectul vrea să afle cum, aşa că a dispus o anchetă.
Înainte de a dispare materialele, din depozit au dispărut conservele de carne primite ca ajutoare pentru sinistraţi. Şi atunci prefectul a cerut o anchetă, finalizată tot în stil Dracşani.
Dar ancheta cu materialele de construcţie are în conţinutul ei şi ceva nostim. Când apele Prutului s-au umflat şi a inundat satele româneşti der la Oroftiana până la Rădăuţi Prut, Guvernul Tăriceanu le-a promis inundaţilor case noi. Aşa că a trimis materiale de construcţie, inclusiv la Baranca, sat de ţigani.
Iar şef peste materiale a fost pus directorul prefectural Emil Moga. Atunci s-au furat multe materiale la Baranca. Am şi filmat reportajul intitulat „O treabă ţigănească”. Ţiganii, care s-au jurat că au fost cinstiţi între ei, adică nu s-au furat, l-au indicat drept hoţ pe directorul prefectural. Care director, la apariţia noastră cu filmatul s-a evaporat.
Cine credeţi că a fost numit şef peste materialele de construcţie de la Dorohoi? Directorul prefectural Emil Moga. Iar prefectul vrea să afle cine a furat materialele? Mi se pare că vrea părea mult.
Prea bate la ochi să cauţi hoţul la marginea oraşului Dorohoi când el stă poate la dreapta ta. Dar cum ancheta este anchetă, se va finaliza şi ea în stil tradiţional. Adică ca la Dracşani. Mie îmi plac anchetele prefectului, pentru că omul este exigent, consecvent şi le duce pe toaste la bun sfârşit în aceeaşi manieră gen Dracşani. Hotărât om, prefectul nostru!

written by Ioan Rotundu


3 Responses to “Hotărât om, prefectul nostru!”

  1. 1. valy Says:

    Ohooo cit a furat Moga pt prefect. O sa vedeti cind o sa apara pe piata date concrete.Cind o sa spuna cei strinsi cu usa ca sa dea.

  2. 2. Tralala Says:

    Şmecher prefectul. Când ceu vutaţu bz nau dau ibilul le trumute o anchetă. După ce-i disciplinează, totul revine la normal. De asta anchetele nu au finalitate la vedere. Ele au finalitate pe din dos.

  3. 3. alibel Says:

    sunt total de acord cu treaba “pe din dos” :) . sa dam un pic de credibilitate alesilor nostri ca sunt ceva mai ”complecși”

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia