Ieri, veneam de la redacţie pe Calea Naţională, cu gând să trec pe la capătul străzii Griviţa, ca să cumpăr ceva fructe de la chioşcul stradal amplasat aici. Dar ca să ajung la chioşc a trebuit să aştept la semaforul din faţa moll-ului lui Pisecaru.
Tot la semafor aştepta şi un domn bine, elegant îmbrăcat, rumen la faţă, cu o vârstă până în 50 de ani şi care avea în mâini două sacoşe doldora. Omul venea de la piaţă şi mergea spre casă.
Tot în zona semaforului erau nişte lucrători de la firma care întreţine florile stradale şi le udau. Domnul a observat critic ă florile se udă noaptea. I-am replicat că lucrătorii aparţin unei firme private şi că dacă ar lucra noaptea, patronul ar trebui să-i plătească dublu.
La intervenţia mea domnul a luat foc:
- Ce patroni, domnule, că i-aş strânge pe toţi la un loc şi i-aş împurca.
Din cauza lor mi-a tăiat Băsescu un sfert din pensie.
Am rămas fără glas. Omul nostru, care arăta ca un barosan, era pensionar. Probabil pe caz de boală sau poate o fi lucrat prin Armată şi a fost disponibilizat.
N-am mai bzis nimic, pentru că barosanul nu se mai oprea din a blestema patronii. Cred că a avut un conflict cu vreun patron, ori a avut o afacere care nu i-a reuşit.
Mă gândeam să-i spun că dacă n-ar fi patronii, peste 3 milioane de români ar deveni şomeri iar el n-ar mai avea de unde-şi primi pensia pentru că n-ar mai fi cine să alimenteze fondul de pensii.
Dar nu cred că barosanul ar fi putut înţelege o astfel de logică firească într-o economie de piaţă. El ştia una şi bună. Patronii trebuie împuşcaţi iar satul să-i reîntregească pensia diminuată. De unde bani? Asta nu-l priveşte pe barosan cum nu-i priveşte pe mulţi alţii ca el.
Cu o astfel de mentalitate este greu de schimbat faţa economică a României.
Sâmbătă seara a trebuit să particip la un eveniment din mediul rural. Printre participanţi s-au aflat şi persoane de vază dar şi oameni simpli.
Cel mai mult m-a impresionat soţia preşedintelui Mihai Ţâbuleac. M-a uimit frumuseţea sa dar şi linia simplă a îmbrăcămintei sale ce-i dădea o eleganţă demnă de invidiat pentru femeile din jurul său. De asemenea m-a surprins modul simplu şi degajat în care s-a prezentat la eveniment şi comportat pe parcursul acestuia.
Nu ştiu unde lucrează doamna Ţâbuleac şi nici n-am cunoscut-o până sâmbătă seara. Dar dacă doamna s-ar hotărî să facă politică, cu siguranţă că s-ar bucura de un succes nemaipomenit.
Am mai remarcat eleganţa doamnei Marocico, fostă şefă la Oficiul de Consultanţă Agricolă Botoşani, care a venit îmbrăcată într-o fustă şi bluză de culoare neagră cu buline albe, cu o linie elegantă menită să-i pună în evidenţă silueta corpului ce a atras privirile multor bărbaţi.
Mai era o doamnă doctor de familie şi ea îmbrăcată într-un dupies alb cu gulerul şi celelalte margini tivite cu negru. O aranja excelent.
Să mai adaug că toate cele cinci cucoane preotese au venit de asemeni îmbrăcate elegant, în culori discrete, aşa cum stă bine unei soţii de preot.
Deşi cu aere de intelectuale, unele doamne din mediul rural s-au prezentat îmbrăcate într-un mod grotesc. Mi-a sărit în ochi o tânără îmbrăcată într-o rochie neagră şi lungă. Fata avea fundul prea jos din cauza picioarelor scurte şi pe deasupra început de burtă sau poate gravidă. Mulată pe corp, rochia n-o aranja deloc. Iar în picioare, în loc cde un pantof cu toc înalt, care să-i compenseze picioarele prea scurte, surprinzător, avea un fel de şlapi.
O altă tânără avea o rochie albă, cloş, cu bretele. Umerii îi avea acoperiţi cu o giacă aidoma celor purtate de toreadori. Când şi-a dat geaca jos arăta de parcă era îmbrăcată într-um jupon şi a uitat să-şi tragă fusta.
M-am distrat copios privind această pestriţă adunare ieşită la dans. Unii bărbaţi, voind să pară interesanţi, dansau ţopăind în fel şi chip, dar fără ca dansul lor să respecte ritmul muzicii. Un adevărat chin pentru partenera de dans. Scena mi-a adus aminte de o descriere a lui Nicolae Filimon din Ciocoii vechi şi noi în care boierii bucureşteni bătrâni şi tineri ieşeau la iarbă verde în pădurea Băneasa, unde se încingea câte o sârbă iar boierii bătrâni, îmbrăcaţi fanariot, ridicau poalele anteriului şi ţopăiau pentru a le arăta celor tineri cât de viguroşi sunt ei
Cum să nu te distrezi privind la aşa imagini vii?!
Orchestra, formată din cinci muzicanţi, a avut un repertoriu acceptabil, numai că sonorizarea n-a fost adaptată la rezonanţa sălii, ecoul fiind prea deranjant la ureche. Una peste alta, evenimentul s-a desfăşurat civilizat.
Nu pot să nu remarc şi meniul care a fost în totalitatea lui natural, adică un meniu ţărănesc bazat pe carne şi legume din curtea ţăranului şi fără otrăvitoarele E-uri. Şi cum să te abţii să nu mănânci pastramă şi muşchi de porc afumate în stil tradiţional, cârnaţ de casă alături de palincă din Ardeal. La aşa ospeţe să tot participi!
30.08.2011
În cadrul anchetei incendiului de pădure de la Strahotin, am ajuns să obţin un punct de vedere, oficial, şi de la inspectorul şef al ISU Botoşani, colonelul Radu Anton.
Iniţial acesta a refuzat colaborarea pe motiv că nu este gata ancheta. Văzând că nu mă dau bătut, a încercat să mă intimideze, susţinând că l-am ameninţat. Pentru că nici aşa n-am cedat, a fost nevoit să facă o declaraţie oficială pe care am filmat-o la vedere.
Colonelul Anton nu este singurul şef de instituţie de interes public care a căutat să refuze a da informaţii de interes public. Telespectatorii postului SOMAX şi cititorii Jurnalului au luat act dintr-un reportaj anterior cum Trofinov, inginerul şef de la OGA Botoşani, a refuzat dialogul cu mine şi pe care l-am filmat tot pe NV.
Aceşti şefi nu sunt obişnuiţi să răspundă în faţa celor care muncesc şi le plătesc salariul decât formal. Când este vorba de imaginea lor publică, declară cu emfază că sunt în slujba cetăţeanului, când sunt puşi în situaţia de a răspunde pentru faptele lor, susţin că sunt ameninţaţi.
Colonelul Anton m-a confundat cu reporterii guguştiuci ai lui Cristoiu, acei reporteri pe care îi primeşte în sediul ISU, le ordonă să ia loc, le dictează ce au de scris şi-i trimite la redacţie să transpună pe ziar ce li s-a dictat.
Cu mine nu i-a mers. Eu n-am venit să-mi ordone ce să filmez şi când, eu am venit să-l întreb dacă se află sau nu în situaţia de a acoperi o mizerie morală a unui demnitar judeţean, dacă i s-a cerut sau nu să măsluiască un adevăr.
Eu nu l-am ameninţat în numele presei, cum a încercat să mă intimideze, eu i-am cerut să respecte Legea 544 privind liberul acces la informaţia publică. Eu sunt expert instruit sub autoritatea şi pe banii Guvernului Canadian în aplicarea în România a prevederilor Legii 544 şi am diplomă în acest sens. Nu primesc lecţii de la domn colonel.
Şi să mai ştie inspectorul şef că instituţia pe care o conduce este de interes public şi nu poate avea secrete faţă de cetăţeni, toate informaţiile generate de activitatea acestei instituţii fiind publicabile şi nu dosite prin rapoarte nesemnate.
În opinia mea, inspectorul şef de la ISU Botoşani, colonelul Radu Anton, este o persoană şantajabilă prin activitatea sa profesională, de aceea nu colaborează prea deschis cu presa. Cauzele sunt în mapa sa profesională şi am să le aduc în discuţia publică în curând.
Colonelul Radu Anton se crede ignifugabil, ca să mă exprim în limbajul său, dar este vulnerabil faţă de şefii săi din administraţia judeţeană.
Îi recomand domnului colonel să nu mai încerce cenzurarea presei, mai ales în ce mă priveşte, pentru că eu nu sunt guguştiuc, eu sunt Cristoiu, cum m-au botezat unii botoşăneni.
Eu nu mai am ce pierde şi deci nici un motiv să ascund adevărul sau să mă asociez cu cei care procedează cu adevărul aşa cum procedează pisicile cu murdăria lor. Şi să mai ştie domn’ colonel că eu nu fac sluj la uşa nimănui pentru a difuza o informaţie de interes public, eu cer să fie respectată legea şi cetăţeanul care trudeşte să-i plătească solda.
De colonei care înainte de 1989 au luptat la popotă cu cotletele şi ţuica, unii chiar decoraţi pentru astfel de isprăvi sunt sătul până peste cap. De şefi de instituţii puşi cu adevărat în slujba cetăţeanului nu prea am parte.
P.S. - Evenimentul consumat are şi o parte nedezvăluită. Sper să nu fiu pus în situaţia de a o face. Este vorba de încercarea de umilire a unor lucrători din presă.
Liderul PNL, Florin Ţurcanu, are multe suferinţe sufleteşti, unele mai dureroase decât celelalte, motiv pentru care nu se mai sfiieşte să-şi arate durerea în public.
Nu mai departe, sâmbătă, 21 august, deputatul nostru cu trăiri sufleteşti dureroase a fost invitat la nunta fiicei liberalului Doru Munteanu, naş de cununie medicul Gabriel Oprişanu, cei doi fiind moguli oficiali ai postului Rapsodia Tv.
Ţurcanu a dat curs invitaţiei, considerând-o probabil o ocazie rară de a se afişa în rând cu lumea bună a Botoşanilor. Iar la o nuntă vine şi momentul când vinul nu numai că dezleagă limba spre calea adevărului dar ridică şi bariera ce stă stavilă asupra tainelor din sufletul nostru.
Aşa s-a întâmplat şi cu Florin Ţurcanu. Văzându-l nostalgic şi cu sufletul plecat spre zări necunoscute nuntaşilor, cântăreţul orchestrei s-a apropiat de liderul liberal şi a început melodios să-i cânte, neştiind relaţia liberalului cu floarea de trandafir:
Mândră floare trandafir,
În viaţă eşti musafir:
Ori eşti trist, ori te petreci,
Pân’ la urmă tre’ să pleci.
Ochii lui Ţşurcanu s-au umezit iar privirea i-a devenit şi mai visătoare. Probabil liberalul nostru şi-a adus aminte de buchetul de trandafiri pe care cei din PSD i l-au dăruit să înlocuiască săgeata liberală.
Numai că vocea cântăreţului a devenit şi puţin patetică, câântând strofa:
Poţi s-ai lumea la picioare,
Bani cu furca să-i întorci,
Dar când te trage pământul
Tot acasă te întorci.
Şi Florin se mai întoarce din când în când acasă, la Dracşani, dar nu la nevastă şi copii,. Ci la părinţi. Aşa că ochii umezi au slobozit o lacrimă, semn cîă sufletul lui Florin s-a fleşcăit când versurile i-au adus aminte ce datorii are şi că vremurile când întorcea banii cu furca au rămas hăt în urmă.
Poţi să faci de toate-n viaţă.
Dar fă-le la timpul lor:
Să nu uiţi un singur lucru.
Omule! eşti muritor-.
La auzul acestor versuri faţa i s-a pleoştit a plâns. A luat paharul cu vin şi l-a dat peste cap, şi-a sters gura cu dosul palmei şi a lăsat să-i iasă din coşul pieptului un oftat de adâncă jale.
Cântăreţul şi-a dat seama că se află pe drumu8l cel bun de-a intra în sufletul nuntaşului, aşa că a mai dat glas la o strofă:
Mult am mai umblat prin lume.
Fiindcă am vrut s-o duc mai bine:
Mi-am dat seama peste ani,
Unde-s bani îs şi duşmani.
Perfect adevărat. Când avea bani, Ţurcanu era pizmuit de toată lumea., Acum când are numai datorii, toţi îl hulesc. De când este deputat la Bucureşti şi cu Roxana alături, nu se mai ţin banii de el. toate-i merg anapoda şi datornicii au cam început să devină obraznici, strigând după el să le achite datoria.
Pe cărarea vieţii mele,
Or fost spini şi au fost şi flori,
Am copii ce-mi calcă urma,
Dar au viaţa fără nor.
Aici cântăreţul a nimerit-o numai pe juzmătate. Cărarea vieţii sale este mai mult cu spini, firavii trandafiri pe care i-a primit în dar de la PSD fiind cam ofiliţi şi nici nu ştie dacă îşi vor mai reveni. În ce-i privesc cei trei copii, aceştia sunt bine crescuţi de mama naturală şi niciunul n-a dat semne că i-ar călca pe urme. Apoi, cântăreţul a dat drumul şi mai tare la voce, devenind şi mai patetic:
Doamne, orice rău din lume
Dă-mi-l mie, nu-l da lor,
Pentru ei am tras o viaţă ,
Şi-am să trag pân-am să mor.
Cred că Dumnezeu a anticipat vrerea cântăreţului şi i-a dat lui Ţurcanu tot răul din lume, că bietul om numai bine ce iese dintr-o belea intră în alta.
Dar vicleanul cântăreţ, urmărind trăirile emoţionale prin care trecea nuntaşul, a schimbat registrul vocii şi i-a strecurat lui Florin o rază de speranţă, cântând:
Mulţumesc la Dumnezeu,
Că-s bine şi sănătos ,
Am ajuns unde-am ajuns,
Şi-am plecat cândva de jos.
Cei din jur, care au privit şi admirat scena, au ajuns la concluzia că Ţurcanu este o fire sensibilă, plină de nobleţe şi că doar un înger îl mai poate egala în bunătatea sa sufletească ce-i sălăşui în adâncul inimii.
Când cel care mi-a relatat scena a terminat vde povestit, aproape că izbucneam în lacrimi.
Eu zic că aşa o bunătate de om ar fi păcat s-o mai trimitem în Parlamentul României, departe de casa părintească şi Roxana cea iubăreaţă şi să-l oprim la noi, votându-l la anul preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. Ar scăpa omul de datorii şi i s-ar însenina sufletul pe la nunţi. Dumneavoastră ce ziceţi?
Cu ceva timp în urmă, atât preşedintele Traian Băsescu cât şi premierul Boc se înfoiau pe la televiziuni că ei iau măsuri nepopuliste, printre care şi cea de reducere a personalului bugetar. Ploua în cuvântările lor cu mii de bugetari care urmau să fie eliminaţi din sistem.
Numai că de la declaraţiile pline de emfază politică (vezi Doamne cum îşi sacrifică PDL-ul imaginea publică şi se erodează electoral), constatăm că faptele sunt extrem de mărunte, aproape invizibile.
Este ştiut faptul că sub Guvernul Tăriceanu, numărul salariaţilor bugetari a crescut cu peste 500 mii. S-au făcut angajări pe bază clientelară, PNL răsplătindu-şi oamenii din partid care l-au ajutat să ajungă la guvernare. Odată cu sporirea numărului de bugetari s-au făcut şi majorări de salarii nesustenabile economic.
Criza economică a stopat acest fenomen. Mai mult, a devenit o necesitate nu numai stoparea creşterilor salariale şi a angajărilor în sistemul bugetar, ci chiar diminuarea salariilor şi redimensionarea în minus a numărului de bugetari.
Iar preşedintele Băsescu şi premierul Boc tot pozează în eroi naţionali pentru că au curajul reducerii numărului de bugetari. Numai că, aşa cum spuneam, de la declaraţiile sforăitoare, când trecem să vedem faptele, constatăm că acestea sunt nesemnificative.
În primul rând că sub Guvernul Tăriceanu personalul de prin primării s-a dublat şi chiar triplat. Nu s-a redus nici măcar un turmentat de funcţionar, că sunt cu duiumul cei de prin primăriile rurale care umblă toată ziua după câte o cinzeacă de la cel care calcă pragul primăriei pentru o nevoie anume.
Despre instituţiile statului, pline şi ele de un furnicar de bugetari ce să mai zicem?! Am să iau drept exemplu reducerile de personal din Direcţia Finanţelor Botoşani. S-au redus 25 de posturi, dar toţi cei reduşi au fost plasaţi pe posturile din alte instituţii bugetare. Şi, atunci, firesc te întrebi în ce-a constat reducerea?
Pe vremea Guvernului Tăriceanu, când director general la Finanţe era Gheorghe Sorescu (3005 – 23007) în instituşţie s-az făcut angajări masise, de peste o sută de funcţionari.
S-au făcut angajări pe bază de cumetrii, adică cei mai vechi şi-au adus rudele mai tinere: cumetri, veri, nepoţi, naşi şi tot aşa. Recent, un înalt
Funcţionar cu putere de decizie mi s-a destăinuit că mâine dacă se dă afară de la Finanţe o sută de angajaţi, instituţia va funcţiona mai bine.
Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în celelalte instituţii bugetare, devenite locuri de recompensă pentru cei fideli partidului ajuns la putere.
Nu trebuie să ne mirăm de scandalul pe care-l fac bugetarii când vine vorba de reducerea lor. O angajare în sistem costă de la o mie de euro spre trei mii, mai nou. Se merită, pentru că postul este sigur, munca puţină, vechimea merge iar şperţul duduie.
Am să cred în declaraţiile celor din PDL când voi vedea prin primării numai funcţionari competenţi şi cu atribuţiuni de serviciu clare, când voi vedea prin instituţiile statului funcţionari care muncesc constant şi pe tot parcursul zilei şi nu propagandişti de partid.
Dacă s-ar cere o declaraţie de interese ale fiecărui nugetar şi să spună cu cine este rudă din instituţie, s-ar putea vedea ce cârdăşii domină sistemul.
N-am auzit nici un lider de sindicat să facă greva foamei pentru a apăra interesele celor care muncesc în sistemul privat, nici să protesteze. Dar toţi liderii de sindicat se înghesuie la Antena 3 să plângă soarta „nenorociţilor de bugetari”. Doresc ca de soarta acestor „nenorociţi” să aibă parte tot românul. Numai că nu putem deveni o ţară de bugetari. Cineva trebuie şi să muncească.
Sunt toate semnele că PDL va pierde puterea la anul. Măcar s-o părăsească demn şi să aerisească numărul de angajaţi bugetari. Dar nu cu declaraţii, ci cu fapte! Că este nevoie de aşa ceva, este o problemă de interes şi siguranţă naţională.
