Aug 19

Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, s-a trezit la realitate în privinţa protejatului său Miluţă Jijie. Bună dimineaţa, domnule preşedinte! V-aţi trezit cam târziu, dar este bine că v-aţi trezit. Moleşeala postului călduţ ocupat în fruntea judeţului v-a ţinut cam mult în pat.
Acum, că v-aţi dat seama ce nulitate profesională aţi promovat în fruntea celei mai importante instituţii de cultură, nu numai din judeţ ci şi din ţară, ca să vă mai spălaţi din ruşinea care v-a învăluit obrajii, trimiteţi-l pe protejat înapoi la fabricat tractoraşe şi motoraşe, şuruburi cu cap pătrat şi şaibe ovale, că doar la asta se pricepe. Iar toate aceste piese pe care le-a confecţionat în comunism să le confecţioneze de acum înainte la pensie, ca nu cumva să mai pângărească şi alte locuri sfinte nouă, botoşănenilor iubitori de cultură şi civilizaţie.
Însă, domnule preşedinte, odată ci specialistul în tractoraşe şi motoraşe faceţi bine şi curăţaţi Memorialul Ipoteşti şi de buruiana numită Marius Ştefanache. Omul acesta s-a dovedit a fi o piază rea a universului eminescian.
Vă aduc aminte, domnule preşedinte, că acest Ştefanache este cel care pe bază de rudenie a pângărit şi întinat universul eminescian de la Ipoteşti, plantând în acest univers simboluri maramureşene ce n-au nimic comun cu viaţa şi opera poetului.
Îl suspectez pe acest şarlatan că nu ar fi restaurator de profesie, cum pozează, ci mai degrabă un distrugător de valori incunabule. Voi veni cu explicaţii asupra acestei afirmaţii.
Îl mai suspectez pe acest fraudator de nobile profesii că ar fi un fel de Buşniţă. Prea strigă omul în gura mare „hoţul” şi prea mulţi sunt cei care-l suspectează de dispariţia unor obiecte de valoare din muzeul de la Ipoteşti.
Apoi, omul are manifestări freudiene. I-a făcut avansuri funcţionarei CJ trimisă la Ipoteşti pentru oarece inventariere şi a încercat să-i impună acesteia vrerea sa în privinţa existenţei sau inexistenţei  unor exponate  De mai mult timp se vorbeşte prin oraş că la Ipoteştoi se pot închiria cu ora nişte căsuţe unde te poţi destrăbăla. Iar cheia unei astfel de căsuţe se poate obţine mulţumind buzunarul şui Ştefanache.
Iată, domnule preşedinte, doar câteva şi semnificative motive să daţi de rostul acestui pezevenghi  ce tulbură liniştea universului eminescian.
Promit să vă ajut şi cu alte isprăvi lipsite de nobleţe ale acestui viclean
şarlatan care l-a transformat pe netrebuinciosul Miluţă Jijie într-o obială a sa.  Dacă tot v-aţi dat jos din par cu gânduri nobile la universul eminescian, puneţi pe făraş tot găinaţul uman de acolo şi aruncaţi-l la coşul istoriei ce nu vă va elogia deloc pentru ce a-ţi făcut până acum pentru cultura botoşăneană.
Succes, domnule preşedinte!

written by Ioan Rotundu


One Response to “Bună dimineaţa, domnule preşedinte!”

  1. 1. stratulat Says:

    Chiar nu au fost comentarii?
    “Ve-ti” face precizarea ca au fost ?

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia