Aug 25

„Ciobul piroman” se intitulează primul meu reportaj de după vacanţa de vară ce va fi difuzat în cadrul emisiunii Lumea lu’ Rotundu, de sâmbătă, ora 17.00 cu reluare luni dimineaţă ora 10.00. Mai fac menţiunea că postul Tv SOMAX s-a întors la proprietarul său de drept, omul de afaceri Victor Mihalachi, medicul Gabriel Oprişanu având licenţă de emitere pe postul Rapsodia Tv, post care deocamdată emite în paralel cu SOMAX dar care de la 1 septembrie va deveni independent.
Tot de la 1 septembrie, emisiunea Lumea lu’ Rotundu va apărea pe Rapsodia Tv în ziua de joi, ora 19.30 cu reluare în ziua de sâmbătă dimineaţa, ora 10.00.
Făcând aceste precizări, continui cu a vă relata un eveniment extrem de controversat. Nici bine n-am sosit din concediu, că la porţile televiziunii mă aşteptau mai multe persoane care să-mi relateze un caz de abuz, după cum s-au exprimat, menit să acopere cauzele reale ale unui incendiu de pădure.
În ziua de vineri, 29 iulie, în jurul orei 11.00 dimineaţa, un trup de pădure tânără, aflată în anul 7 de vegetaţie, situat în zona Strahotin – Gulioaia, a luat foc şi a fost distrus în totalitate.
Cei care mi-au relatat situaţia au susţinut că pădurea a luat foc de la miriştea din vecinătate, incendiată pentru a se curăţa terenul în vederea arăturilor. Au mai afirmat cei în cauză că miriştea aparţine fermierului Ioan Huţanu, dar că pompierii veniţi la faţa locului au primit ordin „de sus”, adică de la cineva de la judeţ, să constate că incendiul a fost produs de un ciob de sticlă. Oamenii s-au arătat revoltaţi de măsluirea adevărului şi m-au rugat să investighez cazul, ceea ce am şi făcut.
Duminică, 21 august, m-am dus în documentare la faţa locului. Norocul mi l-a scos în cale pe pădurarul Viorel Pavăl care mi-a relatat că pădurea a luat foc din cauze naturale, mai exact de la un ciob de sticlă. Când l-am întrebat de focul de pe mirişte, a curmat discuţia cu mine.
Luni, 22 august, am revenit în zonă şi am început filmările. Am stat de vorbă cu mai multe persoane din cătunul 7 Hoţi, aflat în imediata vecinătate cu pădurea, cu participanţi la stingerea incendiului din satele Gulioaia, Iacobeni şi Strahotin.
Nu toţi au acceptat să fie filmaţi. Când îi întrebam de miriştea lui Huţanu, oamenii tăceau imediat şi plecau să nu fie filmaţi. Am constatat că toată zona se fereşte să vorbească despre afacerile agricole ale lui Huţanu. Unii se tem să-i rostească şi numele. Despre teama care domină zona am să fac o investigaţie separată.
Legat de incendierea pădurii, am desprins următoarele concluzii, bazate pe cele văzute la faţa locului şi declarate de martori. Ziua de vineri 29 iulie a fost o zi cu vânt puternic, de la est la vest, cu cer aducător a ploaie, după cum rezultă chiar din Raportul găsit la ISU Botoşani.
Aşa stând lucrurile, sub nicio formă incendiul nu putea fi declanşat de un ciob de sticlă şi încă la o oră matinală.
Oamenii spun că miriştea a fost incendiată. Vântul a cărat paiele aprinse şi le-a depus într-o vale vecină, plantată cu arbori acum şapte ani. Pădurea s-a aprins din partea de vest a văii, lucru vizibil şi la două săptămâni de la stingerea focului.
Partea de est a văii, adică vecină cu miriştea, fiind la dos de puterea vântului copacii au fost carbonizaţi de temperatură dar coroana şi trunchiul lor n-au ars ca jos în vale.
Cine va urmări reportajul va înţelege din imagini cum s-a consumat acest incendiu.
Oamenii, când le spui de ciobul piroman, încep a râde. Cum să ia pădurea foc de la un ciob de sticlă, când soarele era printre nori? Au râs şi când pompierii au concluzionat că focul a fost declanşat de ciobul buclucaş. În schimb m-au întrebat cine-l protejează pe Huţanu şi miriştea lui. Nu le-am dat un răspuns.
La ISU Botoşani am stat de vorbă cu inspectorul şef Radu Anton. Acesta a încercat să mă îmbrobodească cu aceeaşi poveste a ciobului de sticlă. Văzând că sunt bine documentat a schimbat cursul discuţiei. Mai ales că l-am pus în temă că are ordin de la protectorul lui Huţanu să dea vina pe cioburi de sticlă.
AQ negat vehement că ar avea un astfel de ordin şi l-a chemat pe adjunctul său cu un Raport preliminar, întocmit de o comisie de specialişti, nesemnat de nimeni încă, dar din care reieşea clar că incendierea pădurii a fost de la mirişte şi că este necesar ca dosarul să ajungă la organele de anchetă. Ca să aflu toate aceste informaţii a trebuit să am o discuţie mai tăioasă cu inspectorul şef.
Ştiam din experienţă cam ce dialog pot să am cu astfel de şefi şi de aceea i-am spus cameramanului să filmeze pe ascuns discuţia noastră. A filmat-o. Mai aveam o problemă. Ca cele scrise în raport să apară şi în supele inspectorului şef. Până la urmă l-am convins să citească cu voce tare concluziile din acel Raport, totul fiind filmat.
Acum să binevoiască cineva de la ISU şi să schimbe aceste concluzii, dând vina pe ciobul de sticlă.
Ştiu cine-l protejează pe Huţanu, dar nu-i momentu8l să-i rostesc numele. Îi dau posibilitatea, că puterea legală o are, ca să-şi curăţe conştiinţa de păcate şi să ceară celor de la ISU ca dosarul să ajungă la Parchet iar vinovatul să plătească paguba de două miliarde lei vechi. Măcar atât să simtă şi el că în ţara asta domneşte puterea legii şi nu cea a pumnului şi a focurilor de armă.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia