Pe la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani se petrec lucruri paranormale. E firesc să fie aşa, ar spune orice cetăţean cu scaun la cap, de vreme ce pacienţii acestui spital aparţin unei alte lumi.
Totuşi, de când se petrec prin această unitate spitalicească fenomene paranormale? Studiind aştrii politici ai „regimului Băsescu”, am ajuns la concluzia că aceste fenomene au apărut odată cu alegerea lui Mihai Ţâbuleac în fruntea Consiliului Judeţean Botoşani.
După ce Ţâbuleac s-a instalat preşedinte, s-a produs o conjunctură astrală, constelaţia Gemenilor politici, gemenii în cazul de faţă fiind Băsescu şi Boc, a pătruns în constelaţia Leului. Procrearea acestor două constelaţii s-a produs cu spermatozoizi fecundaţi de fostul ministru al Sănătăţii Ceske, un Săgetător de-al hunului Atilla. În urma acestei fecundări a rezultat un ordin ministerial prin care unele spitale, printre care şi cele de psihiatrie, au trecut sub zodia preşedinţilor de consilii judeţene, adică în constelaţia Leului cea aducătoare de comisioane barosane.
Urmând destinul constelaţiei sale, adică a leului, Ţâbuleac l-a schimbat de la Psihiatrie pe dr. Nicolae Vlad, un specialist în domeniul bolilor psihiatrice, şi l-a pus şef peste cei cu gâze la cap pe oftalmologul Gabriel Oprişanu. Dorinţa lui Ţâbuleac era ca Oprişanu, precum Ochilă din povestea lui Creangă, să vadă gâzele din capul pacienţilor şi să le săgeteze până la ultima, externându-i apoi, ca să folosească banii judeţului astfel economisiţi în investiţii mult mai profitabile în comisioane..
Convins că Oprişanu aşa va face, se spune că Ţâbuleac, Leu fiind, l-a tapat pe Ochilă de un avans asupra veniturilor pe care Oprişanu avea să le realizeze din vânarea gâzelor. Ca să-şi recupereze avansul, Oprişanu, zis Ochilă, că la cazier se cere şi porecla făptuitorului, a lăsat gâzele să fie în continuare în capul pacienţilor şi el s-a apucat de bâzâit fondurile spitalului.
Un bărzăun mai vânos l-a turnat la bondarii cu controlul, care l-au luat la bâzâit pe Oprişanu, scociorându-l la bani mărunţi. Prins pe picior greşit, Ochilă l-a lăsat baltă pe Leul Ţâbuleac, a renunţat şi la returnarea avansului şi s-a duuuus… în Lumea lu’Rotundu!
Rămas cu pacienţii şi gâzele lor, Ţâbuleac a recurs la un joc al incantaţiilor în urma căruia a rezultat un înlocuitor al lui Ochilă, medicul epidemiolog Ecaterina Chihaia. Cum Caty este specialistă în omorâtul gâzelor, Ţâbuleac speră ca nici un pacient să nu mai aibă gâze la cap. Tot tratamentul se va face gratuit, adică epidemiologul nu va trebui să suporte nici un comision cu titlu de tribut pentru Leu, beneficiind de scutire pentru că spitalul este în refacere financiară după ce lui Ochilă nu i-a scăpat nimic.
Dacă tratamentul promovat de Caty va avea efect, o rog respectuos să-i trateze de gâze şi pe politicieni. Ăstora le bâzâie prin cap roiuri întregi, de zici că şi-au transformat scăfârlia în WC public!
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, s-a plâns presei botoşănene că funcţionarii primăriei îl părăsesc pentru că nu au salarii suficient de mari. Motiv pentru care, crede Verginel, dacă s-ar majora salariile, funcţionarii nu l-ar mai părăsi.
Smiorcăindu-se presei de abandonul funcţionarilor, primarul a dezvăluit public şi organigrama instituţiei. Zice el, din 40 de funcţionari, a mai rămas doar cu 22. Măi să fie, acum zece ani prin clădirea gheboasă a primăriei din Ipoteşti furnicau doar vreo 15 birocraţi. De unde au apărut în schemă 40, că doar activitatea primăriei a rămas aceeaşi, ba s-a mai subţiat prin plecarea sătenilor spre zările Europei iar alţii pe drumul către ţintirimul satului.
Poate că primarul Verginel, care a pricopsit comuna cu o clădire nouă de primărie şi, odată cu ea, în curtea personală o cochetă vilişoară, ar trebui să-şi pună problema dacă nu cumva sediul este prea mare, nu personalul prea puţin.
Cât despre o majorare de salarii, e criză mare de bani prin toate ţările Europei, aşa că va trebui să-şi pună pofta-n cui. E drept că Verginel al nostru, care o viaţă a stat la volanul tractorului, nu prea înţelege ce treabă are criza economică cu salariile. Bine ar fi fost să se lase de scaunul de primar şi să se aşeze din nou în cel de tractorist, dar acum imul şi-a luat Bacul şi nu mai cadrează studiile cu volanul tractorului.
Bacul l-a luat anul trecut, când agentul şef de poliţie din comună i-a suflat cine a scris Scrisoarea a III-a, agentul fiind un perspicace Sherlock Holmes, care l-a mirosit imediat ca autor pe feciorul căminarului Eminovici, ce ţine casă cu grădină chiar la intrarea în Ipoteşti, acum declarate muzeu.
Revenind la funcţionarii care-l părăsesc, Verginel n-are a se plânge câtă vreme blonda cu care urca într-un apartament din strada Colonel Tomoroveanu din Botoşani nu l-a părăsit.
Apropo, dom’ primar, mai treci cu blonda pe la apartament, că şoferului de la Jurnalul i s-a strâmbat gâtul tot privind de după perdea în aşteptarea blondei, că şi el are suflet de bărbat şi ar înghesui-o niţel în patul de deasupra apartamentului său, care scârţâie în draci ori de câte ori vii cu blonda.
Eu i-am spus să-şi pună pofta-n cui, din cel puţin două motive: nu-i primar şi n-are Bac!
Nu de majorarea salariilor să fie preocupat Verginel primarul, ci de blonda cea frumoasă, că de-i vine şi acesteia un damf de aer european şi-şi ia zborul spre Italia sau Spania, va avea toate motivele să demisioneze din PNL şi să se lase de primărie. Căci una din condiţia de bază ca să fii membru marcant al PNL este să ai amantă, aşa cum are şi şeful de partid, cum au şi ceilalţi colegi de teapa sa.
Aşa că, dom’ primar, stai cu ochii pe blondă şi nu pe salariile funcţionarilor. De salariile acestora au grijă Băsescu şi vuvuzela sa Boc.
Joi dimineaţă, familia Manole din satul Iacobeni, comuna Dângeni a fost trezită de bătăi în uşă. Au deschis şi cei doi poliţişti din faţa uşii i-au anunţat sec că feciorul lor Ionuţ a fost omorât la discoteca din satul Hulub.
Mama lui Ionuţ a făcut un şoc nervos şi şi-a pierdut controlul asupra raţiunii. Dacă cei doi poliţişti ar fi avut un minim de pregătire de specialitate, în cazul de faţă un minim de cunoştinţe psihologice, n-ar fi sculat oamenii din somn să le spună direct şi detaşat că feciorul lor a fost omorât.
Probabil la modul lor de comportare a contribuit şi faptul că mama lui Ionuţ este ţigancă. Dar este o ţigancă romanizată, femeie de serviciu la şcoală, împreună cu soţul, au o casă modern amenajată şi se bucură de respectul sătenilor. Numai de respectul poliţiştilor din faţa uşii nu s-au bucurat.
M-am săturat să filmez prin judeţ fel de fel de abuzuri comise de funcţionarii statului iar când ajung la poliţie să dau peste nişte agenţi momâi, care ori nu ştiu să vorbească, ori fug şi se ascund.
Dar să revin la Ilenuţa Manole, mama care şi-a pierdut pentru moment minţile. Văzând ce consecinţe a avut gestul lor nesăbuit, poliţiştii au sunat salvarea şi femeia a ajuns la Spitalul din Săveni. Numai că cei de aici au trimis-o la Psihiatrie la Botoşani.
Aflată în şoc nervos, femeia s-a dezmetecit când nişte brute din acest spital, văzând-o ţigancă, au dat-o cu spray pentru păduchi, după care în mod brutal au dus-o într-un salon de nebuni. Deşi femeia le-a spus că nu este nebună, că i-a fost omorât băiatul, monştrii au obligat-o să stea într-un salon al iadului, cu pacienţi legaţi de pat, care se băteau şi care aiureau.
Până la urmă femeia a fost externată, pentru că a salvat-o soţul ei, care este român. Dar fondul problemei de la Psihiatrie rămâne. Ce monştri umani o fac pe cadrele medicale în această unitate spitalicească de leagă pacienţii de pat, ca în vremurile comuniste?
Când am filmat reportajul intitulat „O altfel de lume”, dr. Nicolae Vlad mi-a declarat că astfel de tratamente nu se mai practică, toţi pacienţii sunt trataţi civilizat şi european. Acum îmi explic de ce n-am avut voie să filmez în anumite spaţii şi am fost condus să filmez numai părţile frumoase.
Revenind la modul în care a fost trată Ilenuţa Manole, avem un caz clasic de discriminare etnică. Cei în cauză au văzut în ea o ţigancă, nu o mamă intrată în şoc nervos aflând că i-a fost ucis copilul.
Este cazul ca cineva să ceară o anchetă din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar acel cineva ar trebui să fie Semiramida Balan, consilierul prefectului pe problemele ţiganilor din judeţ.
Nu se poate să avem pretenţia de ţară europeană, iar când ajungem să beneficiem de servicii medicale, să fim trataţi în raport de a fi român, ţigan sau de altă etnie. Aceşti monştri umani care mai există prin spitale şi bagă spaima în pacienţi trebuie să dispară pentru totdeauna.
Ilenuţa Manole este o femeie simplă şi nu ştie ce drepturi are ca cetăţean european. De aceea trebuie ajutată, iar eu voi fi unul dintre cei care-i voi întinde o mână de ajutor.
Să dăm timpul înapoi cu vreo doi ani şi ceva. Era o zi de vară, iar soarele ardea dogoritor. Din când în când dinspre codrii seculari din vecinătatea locului adia câte o boare de vânt, prea anemică ca să poată răcori de arşiţa ce curgea din înaltul cerului trupurile unor fiinţe îngenuncheate. Ai fi zis că focul iadului se apropie de pământul pe care câteva sute de creştini îngenuncheau şi se ridicau în picioare la anumite semne făcute de preoţii care slujeau.
Iar preoţii se aflau cocoţaţi pe o scenă acoperită cu crengi de brad, care nu numai că ţineau umbră, dar şi primeneau aerul pe care preoţii îl r5espirau pe nas în timp ce ridicau către Domnul din cer fel de fel de cântări bisericeşti.
Printre veşmintele strălucitoare ale preoţilor se putea remarca şi un personaj îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi o cravată de culoare discretă.
Soarele urcase în crucea cerului, iar de acolo continua să dogorească întreaga vale a râului Bahlui, făcând frunzele arborilor să sclipească auriu şi în alte mii de nuanţe de verde, obosind ochiul privitorului.
Pe scenă preoţii terminaseră cântările lor de proslăvire a Domnului şi a Sf. Treimi şi începuseră a predica. Rând pe rând au ţinut discursuri religioase mulţimii adunate pe un tăpşan de lângă clădirea bisericii preoţii călugări veniţi de la Mănăstirea Neamţ, de la mănăstirile din vecinătate, ascunse pe sub codrii Bahluiului, din îndepărtata Dobroge.
Personajul nostru de pe scenă, îmbrăcat mirean, simţi nevoia să cuvânte şi el mulţimii.
Poate cui mintea înfierbântată de soarele dogoritor, poate din dorinţa se a şti mulţimea ce putere are el în funcţia deţinută, poate din nevoia reală a unei scântei de crtediunţă faţă de Dumnezeu ce i s-a strecurat în suflet asistând la slujba religioasă, personajul nostru ceru cuvântul. Şi-l primi!
După ce se prezentă mulţimii în toată splendoarea funcţiei sale de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, căci aşa se numea personajul nostru aflat pe scena cu preoţi, a simţit nevoia de a se pune bine cu divinitatea supremă, cu Creatorul nostru.
Cu voce gâtuită, piţigăiată chiar, de părea a unui eunuc, Ţâbuleac rosti peste capetele celor din mulţime p0romisiunea că va construi un drum de acces către Schitul Balş.
Căci tot acest amestec de credinţă şi politică se consuma la Schitul Balş, de Sf. Treime a anului 2009, când se serbează hramul bisericii întemeiate pe la 1764 de un membru al marii familii de boieri moldoveni Balş, pe numele său de Grigore Balş.
Iar ca vorbele sale să primească greutatea cuvenită funcţiei, preşedintele Ţâbuleac, în aplauzele sutelor de creştini, a numit viitorul drum spre Schitul Balş drept „Drumul Credinţei”. Iar cuvântarea şi-a încheiat-o rostind un apoteotic angajament: “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Ceva n-a fost sincer în juruirea promisiunii către Dumnezeu, pentru că de atunci preşedintele Ţâbuleac n-a făcut mare brânză cu care să se mândrească în faţa Domnului. Mai întîi a cheltuit 400 milioane lei vechi prin a comanda proiectarea drumului. Proiectantul a înhăţat banii şi a plesnit un proiect cu un drum lat de opt metri.
Numai că privind la schiţa viitorului drum, preşedintele Ţâîbuleac a constatat că nu va putea finanţa o astfel de lucrare. Aşa că a tocmit alt proiectant, pe alte sute de milioane de lei, să refacă proiectul la lăţimea drumului de şase metri.
A primit şi acest proiect şi l-a pus la păstrare în dulap, peste celălalt, mulţumit că „Drumul credinţei” a prins contur… pe hârtie. Pe teren însă, credincioşii străbat tot pe jos drumul până la schit. Puţini îşi mai aduc aminte de promisiunea preşedintelui Ţâbuleac cu amenajarea unei căi de acces moderne, numită evlavios „Drumul credinţei”.
Numai Dumnezeu şi preotul călugăr de la Schitul Balş n-au uitat de promisiunea celui ce-şi serbează ziua de sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril.
Dacă preotul călugăr Isidor se roagă cu tot mai puţină tărie credincioasă că va vedea vreodată realizat drumul, Dumnezeu are altă socoteală cu cel care i-a făcut o promisiune pe care nu şi-a onorat-o.
Se va răfui cu el atunci când va candida pentru a-şi reînnoi huzmetul de preşedinte. Aşa să-i ajute Dumnezeu, cum şi el a realizat „Drumul credinţei”!
Medicul Gabriel Oprişanu mi-a trimis un fel de drept la replică, după ce a luat act de articolul meu publicat marţi, 25 octombrie a.c.
Medicul recunoaşte că a avut un comportament cam deplasat în emisiunea televizată, când a râs continuu, deşi se discuta despre cancer. În acea emisiune din 2008, difuzată pe postul local de televiziune Tele’M, doctorul a fost invitat în calitate de director al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani şi gestionar al programului de combatere şi prevenire a cancerului.
Dreptul său la replică este conceput în termeni modeşti şi respectuoşi, numai că eu n-am deloc încredere în vorbele politicienilor şi ştiu ce se poate ascunde în spatele vorbelor frumoase.
Îl asigur pe medicul Oprişanu că eu nu m-am ocupat şi nu mă ocup de viaţa privată a persoanelor publice, de aventurile lor plăcute şi nici nu practic atacurile la persoană. Eru m-am ocupat şi mă ocup de acţiunile persoanelor publice care ne afectează interesele personale, atacă morala civică şi atentează la traiul şi libertăţile noastre.
Apreciez faptul că, ieri, medicul Gabriel Oprişanu a demisionat, dar nu pot să nu remarc că demisia sa ascunde multe lucruri necunoscute nouă. Aş fi fost bucuros dacă gestul de curaj al medicului ar fi fost complet, adică şi-ar fi retras şi candidatura de la Primăria Botoşani. Are toate motivele s-o facă, şi aceasta până nu va fi prea târziu.
Chiar dacă a demisionat, medicul Oprişanu n-a renunţat şi la a boicota comasarea spitalelor din Botoşani în jurul celui judeţean. Această comasare se impune pentru asigurarea unui sistem de sănătate publică la nivel de judeţ pe măsura nevoilor reale ale noastre. Necomasarea va produce un dezastru cu consecinţe greu de cuantificat pentru siguranţa sănătăţii noastre.
Sunt în curs de a finaliza şi dezvălui public o serie de planuri diabolice puse la cale de un grup de medici, şi nu numai, de a profita din plin pe seama spitalelor din Botoşani. Am adunat multe informaţii, dar ca să public materialele mai am nevoie de o completare a lor. Am convingerea personală că medicul Oprişanu nu este străin de unele informaţii care-mi lipsesc, motiv pentru care îl solicit să mă ajute, răspunzându-mi la următoarele întrebări:
1: Maternitatea Botoşani era pregătită pentru privatizare, acţionarul principal urmând a i medicul Maria Olaru. Cine sunt celelalte persoane care au iniţiat acest plan dat peste cap de comasarea care se impune?
2. Este adevărat că naşterile sub apă au fost un bluf care a creat şi victime? De ce s-a renunţat la acest mod de naştere?
3. Se afirmă că la Maternitate este pus la punct un sistem extrem de eficient de taxare a mamelor care vin la naşteri. Sunt tarife pentru naştere normală, cezariană şi complicaţii ale aparatului genital. Cunoaşteţi care sunt aceste tarife?
4. Unii medici, în frunte cu managerul Maria Olaru, au un comportament extrem de umilitor pentru mame. Aveţi la cunoştinţă de un astfel de comportament, pentru că soţia dvs. este medic la Maternitate?
5. Susţineţi că dacă Maternitatea va fi comasată cu Spitalul judeţean va pierde o finanţare de 3,2 milioane euro. Mai afirmaţi că aceşti bani vor ajunge la Maternitatea Sucxeava. Puteţi argumenta aceste susţineri?
6. Ce ştiţi despre anumite plicuri cu bani înmânate unor consilieri judeţeni ca să voteze împotriva comasării spitalelor?
Mai am şi alte întrebări, dar v-aş fi recunoscător dacă mă veţi ajuta cu răspunsuri la aceste întrebări.
Cu aceeaşi consideraţie pe care mi-o purtaţi!
