Oct 20

Pe valea Timocului, în Serbia, trăiesc peste 300 mii de români/vlahi. Recent., în Serbia s-a desfăşurat recensământul populaţiei. Naţionaliştii sârbi, autorităţile statului, au făcut tot ce le-au stat cu putinţă ca această comunitate de români să se declare sârbi şi nu de etnie română.
Este cunoscut faptul că şi Biserica Ortodoxă Română din valea Timocului are mari probleme cu Biserica Ortodoxă Sârbă, preoţii români nefiind recunoscu8ţi ca autoritate bisericească. Deşi între cele două biserici, frăţeşti cum se declară de ochii lumii, au fost mai multe contacte la nivel de patriarhi, Biserica sârbă tot nu recunoaşte preoţii din comunitatea românească.
Toate aceste presiuni făcute de naţionaliştii sârbi şi autorităţile statului asupra românilor din Timoc sunt cunoscute de autorităţile române la cel mai înalt nivel. Chiar preşedintele Băsescu a afirmat că dacă Serbia nu va respecta drepturile etnicilor români. România se va opune aderării acesteia la Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, marţi, 19 octombrie, în Camera Deputaţilor s-a votat aproape în unanimitate ratificarea acordului de adresarea Serbiei la UE. Presa naţională, cea care se mai arată interesată de starea comunităţilor de români de peste graniţă, a calificat gestul celor 272 de deputaţi care au votat pentru aderarea Serbiei la UE ca fiind unul al trădării de neam şi ţară, iar istoria va consemna cea mai ruşinoasă decizie parlamentară postdecembristă luată în cel mai înalt for legislativ al ţării.
Olanda şi Finlanda n-au ezitat să-şi apere interesele atunci când a trebuit să voteze intrarea României în spaţiul Schengen. A votat împotriva României fără a-şi face probleme cu criticile aduse lor, de faţadă, de către unii parlamentari ai UE.
Noi, mioritici cum suntem, ne-am dat viteji faţă de sârbi până când a venit momentul de a ne arăta verticalitatea. În acest moment crucial am demonstrat că suntem mioritici, laşi, supuşi, lipsiţi de voinţă politică. Cum vrem să ne câştigăm respectul celorlalte ţări din UE, când ne trădăm neamul şi ţara numai pentru a fi pe placul altora.
Opoziţia, care în situaţii critice pentru popor se impunea să voteze alături de putere, n-a votat. Acum, că avea tot dreptul să voteze împotrivă, s-a asociat la laşitatea puterii. 
Avem şase parlamentari botoşăneni în Camera Deputaţilor. De obicei lipsesc pe rând, rar fiind zilele când sunt toţi în plen. Marţi, când a trebuit să se ralieze unui act de trădare naţională, au fost prezenţi toţi şase şi au votat în favoarea Serbiei.
Dacă tot n-aveau vreo şansă să intre în istorie, neavând niciun act de bravură care să-i remarce, vor intra în istorie ca trădători de neam şi ţară. Spre ruşinea noastră, a botoşănenilor, judeţul care a dat României primele patru personalităţi din sfera culturii şi civilizaţiei moderne.
Propun ca alături de rotonda personalităţilor din parcul Mihai Eminescu să se înfiinţeze şi o rotondă a personalităţilor care ne-au făcut de ruşine, iar busturile celor şase deputaţi să fie  fondatoarele galeriei.
Iată şi numele lor:  Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Anfrei Dolineasci, Stelică Iacob Strugaru, Costică Macaleţi, Neculai Rebenciuc şi Florin Ţurcanu.

written by Ioan Rotundu


One Response to “Şase deputaţi botoşăneni trădători de neam”

  1. 1. arhip Says:

    Ce sa le ceri unor astfel de slugi ale puterii?RUSINE,tradatorilor…

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia