Blogul lui Rotundu

Să dăm timpul înapoi cu vreo doi ani şi ceva. Era o zi de vară, iar soarele ardea dogoritor. Din când în când dinspre codrii seculari din vecinătatea locului adia câte o boare de vânt,  prea anemică ca să poată răcori de arşiţa ce curgea din înaltul cerului trupurile unor fiinţe îngenuncheate. Ai fi zis că focul iadului se apropie de pământul pe care câteva sute de creştini îngenuncheau şi se ridicau în picioare la anumite semne făcute de preoţii care slujeau.
Iar preoţii se aflau cocoţaţi pe o scenă acoperită cu crengi de brad, care nu numai că ţineau umbră, dar şi primeneau aerul pe care preoţii îl r5espirau pe nas în timp ce ridicau către Domnul din cer fel de fel de cântări bisericeşti.
Printre veşmintele strălucitoare ale preoţilor se putea remarca şi un personaj îmbrăcat într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi o cravată de culoare discretă.
Soarele urcase în crucea cerului, iar de acolo continua să dogorească întreaga vale a râului Bahlui, făcând frunzele arborilor să sclipească auriu şi în alte mii de nuanţe de verde, obosind ochiul privitorului.
Pe scenă preoţii terminaseră cântările lor de proslăvire a Domnului şi a Sf. Treimi şi începuseră a predica. Rând pe rând au ţinut discursuri religioase mulţimii adunate pe un tăpşan de lângă clădirea bisericii preoţii călugări veniţi de la Mănăstirea Neamţ, de la mănăstirile din vecinătate, ascunse pe sub codrii Bahluiului, din îndepărtata Dobroge.
Personajul nostru de pe scenă, îmbrăcat mirean, simţi nevoia să cuvânte şi el mulţimii.
 Poate cui mintea înfierbântată de soarele dogoritor, poate din dorinţa se a şti mulţimea ce putere are el în funcţia deţinută, poate din nevoia reală a unei scântei de crtediunţă faţă de Dumnezeu ce i s-a strecurat în suflet asistând la slujba religioasă, personajul nostru ceru cuvântul. Şi-l primi!
După ce se prezentă mulţimii în toată splendoarea funcţiei sale de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, căci aşa se numea personajul nostru aflat pe scena cu preoţi, a simţit nevoia de a se pune bine cu divinitatea supremă, cu Creatorul nostru.
Cu voce gâtuită, piţigăiată chiar, de părea a unui eunuc, Ţâbuleac rosti peste capetele celor din mulţime p0romisiunea că va construi un drum de acces către Schitul Balş.
Căci tot acest amestec de credinţă şi politică se consuma la Schitul Balş, de Sf. Treime a anului 2009, când se serbează hramul bisericii întemeiate pe la 1764 de un membru al marii familii de boieri moldoveni Balş, pe numele său de Grigore Balş.
Iar ca vorbele sale să primească greutatea cuvenită funcţiei, preşedintele Ţâbuleac, în aplauzele sutelor de creştini, a numit viitorul drum spre Schitul Balş drept „Drumul Credinţei”. Iar cuvântarea şi-a încheiat-o rostind un apoteotic angajament: “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. 
Ceva n-a fost sincer în juruirea promisiunii către Dumnezeu, pentru că de atunci preşedintele Ţâbuleac n-a făcut mare brânză cu care să se mândrească în faţa Domnului. Mai întîi a cheltuit 400 milioane lei vechi prin a comanda proiectarea drumului. Proiectantul a înhăţat banii şi a plesnit un proiect cu un drum lat de opt metri.
Numai că privind la schiţa viitorului drum, preşedintele Ţâîbuleac a constatat că nu va putea finanţa o astfel de lucrare. Aşa că a tocmit alt proiectant, pe alte sute de milioane de lei, să refacă proiectul la lăţimea drumului de şase metri.
A primit şi acest proiect şi l-a pus la păstrare în dulap, peste celălalt, mulţumit că „Drumul credinţei” a prins contur… pe hârtie. Pe teren însă, credincioşii străbat tot pe jos drumul până la schit. Puţini îşi mai aduc aminte de promisiunea preşedintelui Ţâbuleac cu amenajarea unei căi de acces moderne, numită evlavios „Drumul credinţei”.
Numai Dumnezeu şi preotul călugăr de la Schitul Balş n-au uitat de promisiunea celui ce-şi serbează ziua de sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril.
Dacă preotul călugăr Isidor se roagă cu tot mai puţină tărie credincioasă că va vedea vreodată realizat drumul, Dumnezeu are altă socoteală cu cel care i-a făcut o promisiune pe care nu şi-a onorat-o.
Se va răfui cu el atunci când va candida pentru a-şi reînnoi huzmetul de preşedinte. Aşa să-i ajute Dumnezeu, cum şi el a realizat „Drumul credinţei”!

written by Ioan Rotundu