Nov 03

Ieri, am filmat prin mai multe comune din judeţ pentru emisiunea Lumea lu’ Rotundu, de joi. Trecând prin mai multe comune, am constata un fel de concurenţă între recenzorii populaţiei ;i unii operatori de sondaje tocmiţi de PNL. Poate că or fi fost şi de-ai PSD, dar n-am dat peste ei.
Operatorii cutreierau satele comunelor pentru a bate în poarta ţăranilor şi a-i întreba pe cine vor vota la anul pentru funcţia de primar.
Ţineau în mână un fel de chestionar, pe care erau trecute mai multe nume de potenţiali candidaţi. Bineînţeles că pe primul loc era trecut candidatul PNL urmat de cel al PSD. Candidatul PDL era pe la coada listei şi de cele mai multe ori nu i se rostea numele.
După ce băteau la poartă şi ieşea ţăranul, operatorul îl întreba:
- În alegerile de la anul veţi vota cu…. şi rostea numele candidatului liberal. Cum ţăranul nostru este hâtru la vorbă şi-i place să facă băşcălie, răspundea dramatic:
- Vai de mine, se poate, îl votez, cum să nu!
Mulţumit, operatorul pleca spre altă poartă. Numai că într-o comună au rămas fără grai. Ei întrebau de candidatul PNL iar sătenii spuneau că votează cu candidatul PDL, a cărui nume operatorii nici nu-l rostiseră.
Este la modă ca partidele să facă sondaje. Numai că în USL se dă o luptă mută, fiecare partid încercând să impună candidat comun favoritul său. Liberalii caută să-i păcălească pe social-democraţi şi să-şi impună candidatul lor iar cei din PSD joacă la cacealma ca să-l impună pe-al lor.
Îmi aduc aminte că la alegerile locale din iunie 1996, partidul favorit în judeţ era PDSR. Numai că fiind aglomeraţie de candidaţi, s-au faultat unii pe alţii, candidaţi cu şanse reale de a fi aleşi rămânând pe dinafară, fiind mai puţin guralivi şi incisivi. Din urmă a venit „partidul lui Sandu şi Dănuţă” şi i-a cules refuzurile PDSR. Nu mică a fost mirarea celor din PDSR când PSDR-ul lui Cunescu a scos la Botoşani peste 20 de primari.
În timp ce PNL şi PSD se faultează reciproc, cei din PDL fac sondaje reale şi caută să localizeze cât mai corect candidatul cu şanse reale la primărie. Apoi îl racolează şi nu-i dau numele publicităţii, ca să-l protejeze de eventualele atacuri ale USL.
Va fi interesant la anul să vedem de partea cui va fi succesul!

written by Ioan Rotundu


One Response to “Cum îşi dau la gioale cei din USL”

  1. 1. rusu Says:

    aveti dreptate ,umbla anchetatorii lui turcanu si prin Botosani,si-l si voteaza lumea.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia