Blogul lui Rotundu

În Ajunul Crăciunului, Valentin Coşereanu, cel care a pus bazele Memorialului „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti şi care a promovat ani la rând opera şi personalitatea poetului român intrat în universalitate, a demisionat din funcţia de cercetător ştiinţific şi a părăsit instituţia.
La aflarea veştii că Valentin Coşereanu a demisionat şi părăseşte Memorialul, colectivul de salariaţi a izbucnit în lacrimi. Coşereanu a ieşit pe poarta instituţiei în timp ce unii salariaţi au izbucnit în hohote de plâns,. Chiar şi duşmanul său cel mai înrăit, Ştefanache, avea ochii înlăcrimaţi.
În momentul de faţă toţi angajaţii Memorialului trec prin clipe grele. Deznădejdea şi amărăciunea domină spiritul uman a celor ce până mai ieri se considerau crema culturii botoşănene.
Toată drama a început din momentul în care Coşereanu a fost schimbat din funcţia de director al Memorialului cu un economist format în mediul muncitoresc al fostei societăţi Mecanex. Cu o educaţie muncitorească, Miluţă Jijie a confundat cea mai prestigioasă instituţie de cultură a judeţului Botoşani cu hala de producţie a Mecanex-ului la al cărei faliment a contribuit din plin.
Ca director al Memorialului, Jijie n-a putut pricepe de ce unii angajaţi îşi pierd vremea prin biblioteci, în discuţii interminabile despre Eminescu, prin simpozioane şi comunicări ştiinţifice din care n-a priceput şi nu poate pricepe o iotă. Jijie a introdus condica de prezenţă şi respectarea drastică a unui program de lucru în stil muncitoresc. El n-a priceput şi nu va putea pricepe rostul creativităţii umane, pentru că el vrea rezultate, vrea ca la sfârşitul celor opt ore de muncă să io se arate, concret şi material, ce-a muncit fiecare.
Săpat din funcţia de director de cei care voiau săî transforme Memorialul în surse proprii de afaceri, reclamat la Poliţie şi Parchet cu presupuse ilegalităţi, acuzat de imaginare furturi financiare sau de înstrăinarea unor piese de muzeu, cercetat şi răscercetat de către organele de anchetă, Coşereanu a trebuit să mai trăiască un coşmar, cel mai groaznic coşmar din viaţa sa.
Acela de a-l face pe Jijie să înţeleagă ce înseamnă munca de cercetare ştiinţifică şi cum se desfăşoară ea. N-a reuşit, pentru că libertatea gândirii sale, creativitatea, s-au dovedit incompatibile cu educaţia muncitorească a lui Jijie.
Cum cel mai deştept cedează întotdeauna, Coşereanu a considerat că demisia este sigura soluţie de a pune capăt coşmarului pe care-l trăia de vreun an de zile încoace.
Peste Memorialul Ipoteşti s-a aşezat o atmosferă apăsătoare, cernită, de doliu cultural. Din şuvoaiele de lacrimi ale salariaţilor ţâşnesc bucuria şi mulţumirea sufletească cu care Miluţă Jijhie îşi alimentează modestele forţe intelectuale, însă extraordinar de malefice, cu care continuă să domine şi să batjocorească spiritul eminescian.
Bucuros că a scăpat de pericolul pe care Coşereanu îl reprezenta de a-l îndepărta din funcţie, imediat ce acesta a plecat, Jijie a cutreierat birourile pentru a închide cu vârful pantofului aerotermele care încercau să dezmorţească aerul îngheţat care a cuprins sediul administrativ al Memorialului la propriu şi la figurat.
Aproape că-i crăpa pielea de bucurie că a rămas stăpânul suprem al întregii instituţii.
Am suficientă răbdare să prind judecata celor care vor trebui să răspundă pentru fapta lor de a-l pune pe Miluţă Jjiie în fruntea celei mai prestigioase instituţii eminesciene din România. Voi fi un martor activ al acelui proces.