Feb
06
|
Dacă ai răbdare să priveşti, din carcaletele zilnic al emisiunilor lui Dan Diaconescu poţi afla şi lucruri interesante. Din întâmplare, duminică seară, am schimbat canalul pe OTV şi am aflat despre politicienii noştri lucruri care te lasă perplex.
De exemplu, Crin Antonescu s-a cununat la Bruxelles şi a avut nunta la Roma. Mare patriot, cum să nu-l alegem preşedintele nostru?! Dar acesta-i un început de dezvăluiri. Naşul de cununie a fost Dinu Patriciu, care i-a dat pe masă o sută mii de euro de la o firmă a sa aflată într-un Paradis fiscal, firmă la care proaspăta soţie a lui Antonescu este angajată cu 8 mii euro pe lună. Consoarta nu ştie cine conduce firma şi cu ce se ocupă dar primeşte salarul lunar cu mare exactitate.
Crin Antonescu a avut o divergenţă de opinie cu Dinu Patriciu. Naşul s-a supărat şi i-a cerut înapoi darul dat pe masă, adică suta de mii de euro.
Consilierul şi sfătuitorul de taină al lui Crin Antonescu este Petrică Roman. Iar Petrică este finul lui Dinu Patriciu. Probabil că după ce-l consiliază pe Antonescu împotriva naşului Patriciu dă fuguţa la acesta şi-i sărută mâna, spunându-i ce pune finul Crin la cale, că doar este un fin politicos.
Una peste alta, Crin Antonescu şi nevasta sa au venituri lunare de 24 mii euro şi o avere estimată la aproape un milion de euro, din care aproape trei sute mii de euro în conturi bancare. Cu toate acestea Crin Antonescu se consideră sărac şi a anunţat că din cauza grevei parlamentare în care a intrat se va împrumuta de la vecini ca să aibe din ce trăi. Săracul Crin, nu cumva să moară de foame c ă ar fi o mare ruşine naţională pentru noi!
În tabăra PSD lucrurile stau la fel. Victor Ponta s-a căsători oficial la Ambasada română din China, în perioada când premierul României era Adrian Năstase. Şi el vrea să fie premierul României, că-i patriot până în vârful părului.
Ponta a fost cununat de Gabriel Oprea, actualul preşedinte al UNPR. Cu toate acestea, finul Victoraş nu se sfiieşte să strige pe stradă „Jos cu Oprea, jos cu UNPR!”
Şi acest amestec de putere şi opoziţie poate continua. Dan Şova, senatorul vehement al PSD are importante afaceri de consultanţă juridică cu companiile de stat conduse de oamenii PDL. Secretara Secretariatului General al Guvernului Daniela Andreescu, după ce-a fost demisă pentru afacerile de familie cu patrimoniul RA-PPS, a contestat demiterea în instanţă. Ca avocat l-a angajat pe numărul 6 în PSD (nu i-am reţinut numele) şi a câştigat procesul.
Sorin Oprescu, rămas social-democrat, l-a chemat în judecată pe Dan Diaconescu şi al săi OTV. Oprescu şi-a luat avocat un membru al Cabinetului de avocatură al ministrului PDL Cătălin Predoiu, de ieri prim-ministrul României.
Politicienii se scuipă între ei, strigă „Jos!” unii la alţii, chiar sar la bătaie, asta pentru nătăfleţii de români. Când sunt între ei, finul sărută mâna naşului iar naşul îl binecuvântează cu câte un post bine plătit şi iute aducător de comisioane şi alte peşcheşuri.
Sfatul meu este să mai trageţi cu ochiul şi pe la OTV. Dan Diaconescu joacă tare!
February 7th, 2012 at 01:52
O sa curga multa apa pe Jijia pana romanashu nostru…votant…o sa se trezeasca la realitate,iar cand s-o trezi va vedea ca e cu curul gol.Si asta nu pentru ca -numai- clasa politica e ticalosita (fara exceptie)ci pentru ca nici Justitia,cea de-a doua putere in stat,nu-si face datoria.Trebuie sa avem incredere in ea,desigur,insa in cea de astazi NU.Poate …”maine”.Presa e singura care face tot ce poate,insa…cainii latra…caravana trece
February 7th, 2012 at 14:16
Ma gandesc cu teroarea la ce va fi la alegerile din 2013,romani ar fi in stare sa faca prosteste din prima zi a urmatorului presedinte.
February 7th, 2012 at 16:04
Hai, coane Rotundu, ca te-ai OTV-izat deja.
February 7th, 2012 at 16:04
Hai, coane Rotundu, ca te-ai OTV-izat deja.
February 7th, 2012 at 16:04
Hai, coane Rotundu, ca te-ai OTV-izat deja.
February 7th, 2012 at 16:04
Hai, coane Rotundu, ca te-ai OTV-izat deja.