Feb 15

cosmin.jpgDespre preotul paroh din satul Buhăceni, comuna Truşeşti s-a dus veste peste şapte văi şi şapte sate. Numele lui Cosmin Ivasuc a ajuns până şi pe limba taximetriştilor din Botoşani, care nu de puţine ori i-au dus câte o cadână mai focoasă, capabilă să-i ostoiască preotului poftele sexuale.
Oamenii spun că sufletul preotului a ajuns în stăpânirea diavolului. Să inventariem plăcerile părintelui, să vedem dacă sătenii au dreptate.. Nu i-a mai plăcut de cucoana preoteasă, o ardeleancă ca şi el, aşa că a bătut-o până ce biata femeie s-a dus la părinţii din Ardeal. Scăpat de preoteasă, părintele Cosmin s-a dedat la fetişcane racolate de la Liceul „Demostene Botez” din Truşeşti, la femeile rele de muscă din sat şi împrejurimi, ajungând să-şi schimbe amantele atât de des că nici diavolul n-are timp să le contabilizeze la capitolul păcate prin preacurvie.
Părintele s-a înhăitat cu derbedeii satului şi bea zilnic câte un litru de coniac cel puţin. Slujbele la biserică le scurtează şi le fornăie pe nas din altar, unde se delectează cu câte un coniecel. Cu părintele Cosmin morţii ajung repede la cimitir dar în schimb praznicele durează cât o nuntă. Să aibă răposatul rezerve alimentare şi cu ce-s ostoi setea pe lumea cealaltă şi să nu sufere de foame precum înzăpeziţii noştri de astăzi.
Cine are nevoie de părinte în poate găsi ori la poarta liceului din Truşeşti ori la barul lui Petrea Rotundu din Buhăceni. Părintele prestează orice serviciu religios, numai bani să iasă. De ani de zile strânge bani pentru o nouă biserică, dar încă n-a agonisit suma necesară. Dimpotrivă, i-au crescut datoriile.
Cu această zestre de moralitate popească, cine mai poate pune la îndoială că părintele Cosmin n-are sufletul juruit diavolului? De exemplu, când a venit în sat anchetă de la Mitropolie, iar preotul inspector a fost însoţit de naşul său protopopul Lucian Leronte, părintele în diavol şi-a pus nădejdea.
Iar diavolul, ca prietenul care la nevoie se cunoaşte, a adunat la crâşma lui Petrea Rotundu toate beţivanele şi beţivanii satului. Părintele s-a aşezat în cap de masă şi a comandat preţ de zece milioane de lei. A doua zi, când la biserică au venit anchetatorii, toţi cei din bar au fost prezenţi şi l-a biserică.
Cuvântările rostite de comesenii părintelui au fost att de evlavioase şi pline de respect la adresa părintelui, că anchetatorilor le-a dat lacrimi şi puţin a lipsit să nu dea năvală şi să sărute dreapta părintelui Cosmin, pe care enoriaşii din biserică l-au aşezat în rând cu cei mai respectaţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Mulţumit de prestaţia enoriaşilor prezenţi la biserică, părintele i-a invitat din nou la bar., să le răsplătească eforul depus în a-l apăra în faţa cucernicilor anchetatori. Adevăraţii creştini din sat spun că prin modul în care părintele s-a comportat cu cei care l-au apărat în biserică, n-a făcut decât să-i mulţumească diavolului că l-a salvat de mânia confraţilor ierarhi.
În ziua de 21 februarie, părintele Cosmin Ivasuc este convocat la Mitropolia Iaşi pentru a fi judecat din nou. Oamenii cinstiţi ai satului Buhăceni nu s-au împăcat cu gândul că preotul lor are sufletul juruit diavolului şi vor să scape de el.
Dacă tot părintele se va duce la Mitropolie, aş sugera preoţilor de aici să-l convoace şi pe părintele Daniel Corogeanu de la Mănăstirea Tanacu, proaspăt ieşit din închisoare. Corogeanu se pricepe la a socate diavolul din călugăriţe. Poate că metoda sa va da rezultate şi cu preotul Cosmin. Aşa să-i ajute Dumnezeu cum i-a ajutat şi cu călugăriţa de la Tanacu, pe care a salvat-o din ghearele diavolului urcând-o direct la Cer.

written by Ioan Rotundu


5 Responses to “Preot ce se cere exorcizat”

  1. 1. stefan Says:

    oare dc nu o face singur?

  2. 2. Vali Says:

    Asta e ceva mai tare stiri, din 99 si pana azi, au unii o imaginatie… de invidiat nu gluma, amuzant ar fi sa i se ofere exorcizare insa si o asasinare tot odata:)).

  3. 3. vlad Says:

    suna cam ciudat, nu am mai auzit de asa ceva pana acum

  4. 4. andrei Says:

    astept continuarea, sa vad ce sa mai intamplat cu acest caz.

  5. 5. lelea Says:

    Asta n-are leac, nu se mai schimba in veci.Toata umea il stie de betiv si curvar dar nimeni nu face nimic.Doamne si ce cucoana preoteasa avea, o mandrete de fata.Mitropolia doaaaarmeeee, parca zicea ca-i da afara pe divortati, nu???

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia