În disperarea de a aduna bani de campanie şi voturi, liderul PNL Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu uzează de orice mijloace. Imediat ce a fost stabilită lista cu candidaţii USL la nivel de judeţ pentru Consiliul Judeţean Botoşani şi în teritoriu listele cu candidaţii de primari şi consilieri locali, Ţurcanu a strâns câte 500 lei de fiecare candidat de pe lista de consilieri până la inclusiv locul 8, pe care l-a considerat eliginbil.
Mai nou, în deplasările prin judeţ, am descoperit o altă formă de şantaj.
Fratele său Mihai Ţurcanu, un medic veterinar anonim până mai ieri dar scos la lumină sub Guvernul Tăricenu, când a fost numit în fruntea Protecţiei Consumatorului Botoşani, a fost recent promovat.
El a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în funcţia de preşedinte cu rang de secretar de stat.
Numirea acestuia în funcţie a fost semnată de premier în data de 23 mai. Această promovare s-a făcut pe filiera PNL, fiind susţinută de către Crin Antonescu.
Există o condiţie legată de această numire. Condiţia este ca Florin Ţurcanu să câştige la Botoşani preşedinţia CJ. Dacă n-o va câştiga el vas fi demis din funcţia de preşedinte al PNL Botoşani iar fratele demis şi retrimis la Botoşani.
Aflat într-o cădere liberă în preferinţele electoratului din judeţ, Ţurcanu este într-o situaţie disperată şi recurge la orice mijloc care-i poate aduce voturi. Umblă prin judeţ şi-i ameninţă pe medicii sanitar-veterinari că dacă nu-i asigură voturi, fratele său îi va da afară pe toţi. Numai că medicii sanitar-veterinari sunt liberi profesionişti, au cabinete private şi nu pot fi daţi afară de fratele lui Florin Ţurcanu, oricât ar fi el de preşedinte cu rang de secretar de stat.
Mai mult, ameninţările lui Ţurcanu au efect de bumerang. Medicii ameninţaţi nu numai că nu-i fac campanie dar au grijă să-l şi faulteze. Majoritatea medicilor veterinari sunt candidaţi la funcţia de primar sau consilieri locali pe listele Mişcării pentru Botoşani, adică a PDL. Ei fac campanie pentru Mihai Ţâbuleac şi nicidecum pentru Ţurcanu.
Se pare că nu-i departe vremea când Florin Ţurcanu va trebui să dea socoteală pentru toate nedreptăţile pe care le-a provocat în partid şi în afara lui. Stafia lui Bârsan de la Roma, cel care s-a dus în mormânt în urma unui infarct provocat de necazul de a-şi vedea falimentate afacerile familiei din cauza lui Florin Ţurcanu îl urmăreşte ca-n filmele de groază. Finalul carierei sale politice este extrem de aproape. N-o spun eu, o spun liberalii din PNL, puţinii care au mai rămas şi care nu-şi doresc altceva decât să prin clipa când Ţurcanu va oprimi lovitura de graţie.
Le pot spune că împlinirea aspiraţiilor lor de răzbunare se va produce în duminica de 10 iunie. Nu mai e mult!
written by Ioan Rotundu
Prefectul Adrian Constantinescu declara duminică, la resfinţirea Bisericii Sf. Dimitrie din Botoşani, că „M-am bucurat să constat că, deşi este un an electoral, preoţii din judeţul Botoşani au manifestat obiectivitate şi cumpătare şi nu s-au implicat în acţiuni politice sau de promovare a candidaţilor.”
Îmi pare rău de prefectul Constantinescu dar ori nu se pricepe la modul în care lucrează preoţii când vine vremea campaniilor electorale şi habar n-are de anumite realităţi de prin judeţ, ori suferă de credulitate popească.
Numai pe site-ul jurnalului sunt o puzderie de articole din care rezultă implicaţiile preoţilor în activităţile politice şi de promovare a candidaţilor diferitor partide.
Dar să-i prezint domnului prefect o serie de cazuri proaspăt consumate sau care se derulează chiar în momentul de faţă, ca să ştie şi dumnealui cam ce hram poartă preoţii într-o campanie electorală.
Preotul paroh din Lişmăniţa, cartier al oraşului Darabani, predică la greu în biserică în favoarea candidatei UNPR la primăria Darabani, medicul de familie Minodora Câmpanu.
La Călăraşi preotul a găzduit în biserică festivitatea de omagiere a cuplurilor care au împlinit 50 ani de căsătorie, ridicând mingi la fileul candidatului PDL. Şi n-a făcut-o degeaba!
Ieri, am trecut în revistă vreo opt comune. La Ştiubieni stareţul Mănăstirii, Melchisedec şi preotul paroh din Ştiubieni fac campanie pentru primarul PNL Ionel Merticaru iar cel din parohia Negreni pentru candidatul PDL.
La Vorniceni preoţii s-au dat de partea actualului primar interimar PSD Constantin Curcă. Interesant a fost ce-am găsit la Corlăteni. În curtea primăriei, pe o bancă, stăteau doi preoţi precum cioclii la uşa muribundului. Au aflat că primăria are ceva bani şi-l aşteptau pe primarul PDL să-şi tragă partea. De susţinut, îl susţin pe candidatul PSD Costel Gavril.
Nu-i co0mună sau oraş prin judeţ unde preoţii să nu fie angajaţi în lupta politică. Unii o fac chiar la metru pătrat, aşa cum băteau brandurile în cel de-Al Doilea Război Mondial, adică merg pe la casele oamenilor şi le indică ce candidat să voteze. N-o fac degeaba, pentru că mai toţi primesc bani din partea primăriilor. Avantajaţi sunt primarii în funcţie, care au posibilitate să dirijeze bani din bugetul local către biserica din comună. Mai sunt avantajaţi candidaţii cu bani, care fac donaţii consistente la biserică iar preotul le ridică osanale la slujbele religioase.
Preoţii mai lacomi iau bani şi de la toţi candidaţii, promiţându-le sprijin politic prin predicile din biserică, etica şi morala lor creştină dispărând subit în faţa arginţilor zornăiţi de candidaţi.
Aşa că, domn’ prefect, fă matale bine şi ieşi prin comunele judeţului ca să poţi cuvânta în cunoştinţă de cauză şi nu pe bază de ureche sau vorbe preoţeşti, că vicleni şa vorbă şi faptă mai mari ca preoţii nu există.
written by Ioan Rotundu
Deşi campania electorală se apropie de sfârşit, televiziunile naţionale n-au reuşit să ne prezinte nici un caz de mită electorală, fie din partea opoziţiei, fie a puterii. Cu toate acestea mita electorală există şi se împarte în văzul tuturor.
Ca să nu se intre sub incidenţa legii, primarii au descoperit că pot organiza fel de fel de evenimente cu aprobarea consilierilor locali. Aşa au apărut în plină campanie electorală sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de căsătorie. Fie primari PDL, fie ai USL cu toţii i-adună pe care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi-i felicită pe unde pot şi ei.
Pentru că astfel de evenimente se organizează prin căminele culturale, şcoli, baruri după care urmează câte o masă festivă.
Premiile diferă de la o comună la alta. Totul depinde de suma alocată de la buget şi de sponsorii de care se bucură primarul prin comună.
De exemplu, singurul primar femeie, Elena Vrajotis de la Călăraşi, a înmânat cuplurilor câte un cadou consistent şi un plic cu 100 lei. Dorel Dsorneanu de la Corni le-a strâns mâna călduros, le-a înmânat un plic cu 50 de lei şi i-a invitat la masă.
Primarul PSD de la Băluşeni şi-a rupt şi el de la pahar şi le-a dat sărbătoriţilor un plic cu 15 lei, urmat de un mic şi o bere la barul susţinătorului său din Buzeni.
Tot social-democratul Stratulat a fost ceva mai orientat. El a lărgit aria sărbătoriţilor şi i-a omagiat şi pe cei cu 25 de ani de căsătorie, sporind astfel zestrea de voturi. Ceilalţi primari, care au planificate astfel de evenimente să ia aminte de tactica primarului de Băluşeni şi să-şi sporească şi ei zestrea de voturi.
Aşa că, indiferent de culoarea politică, primarii au descoperit calea legală de a mitui pe unii votanţi fără a intra sub incidenţa sancţiunilor prevăzute de lege. Să mai îndrăznească cineva şi să conteste românilor dreptul de a fi cel mai inventiv popor în a eluda legile statului, care la rândul lor au dreptul la statutul de cele mai proaste legi din lume făurite de cea mai ticăloşită clasă politică.
Iată cel puţin trei criterii faţă de care românii au dreptul să stea în cap de listă, în calitate de campioni!
written by Ioan Rotundu
Printre candidaţii comunei Roma la funcţia de primar se află şi unul inedit din toate punctele de vedere. Inginerul Gheorghe Bârliga este odraslă de demnitar comunist, tatăl săpu fiind Erou al Muncii Socialiste şi deputat MAN în două legislaturi.
Ca demnitar comunist de prim rang, şi-a crescut odrasla dezmierdându-l cu tot ce aceasta şi-.a dorit. Dipă ce în decembrie 1989 Ceauşescu a mierlit-o la Târgovişte sub gloanţele trase din ordinul celor care au dorit să-i ia locul, odrasla demnitarului Erou şi-a văzut o perioadă de treburile sale de funcţionar în primărie.
Văzând că în funcţia de primar a revenit Petru Aghiorghiesei, cel din vremurile de glorie ale tatălui său, beizadeaua comunistă a constatat că „la vremuri noi suntem tot noi!”. Aşa că şi-a propus să fie şi el puţin primar, că şi ai lui au fost cineva înainte de 1989.
Din 1996, inginerul Bârliga tot candidează la funcţia de primar, fără ca cei din Roma să-l fi considerat vreodată demn pentru o astfel de funcţie. Romanii nu l-au considerat demn de ei, dar el se consideră demn de a le fi primar, aşa că iar şi-a depus candidatura. Nu de la PUNR, PRM sau PNŢCD ci din partea neocomuniştilor grupaţi în PSD.
E drept, n-ar prea vrea Ghiţă – Ghioghiţă să fie primar cât vrea nevastă-sa Rodica să fie primăriţă. Poate că bietul inginer ar aştepta liniştit pensia dar n-are chip de nevastă-sa, ce musai vrea statutul de prima doamnă a comunei.
La lansarea candidaturii oficiale de acum două duminici, bietul Ghiţă a fost îmbrăcat la ţol festiv şi, însoţit de Rodicuţa cea guralivă, înconjurat de o suită anemică de papistaşi comunişti, a fost dus mai mult cu forţa şi urcat pe o scenă ca să cuvânte adunării pestriţe. Ghiţă a urcat pe scenă şi a rostit c-o voce bleagă un salut destul de neconvingător după care a mai îngânat câteva cuvinte neinteligibile.
30 de secunde a durat discursul său, după care a declarat că „nu-s tare-n limbă”, aşa că a lăsat-o pe nevastă-sa să continuie ce el nici n-a început.Discursul său demn de arhivă şi pentru posteritate a fost atent supravegheat de liderul PSD, senatorul Gheorghe Marcu, care kl-a aplaudat îndelung şi cu urale.
În schimb, Rodicuţa, medic de familie în comună, este tare-n clanţă şi dacă-ţi face ea o căcătură apa din iazul de la Cotârgaci nu-ţi va ajunge să te speli. Dar să revenim la Ghiţă – Ghiorghiţă al nostru. Omul a recunoscut că-i moale-n limbă dar trebuie să adăugăm că-i moale şi-n cap. Medicii i-au dat patalama cum că-i cam diliu la cerebel. Având „calculatorul” cu neuronii neresetaţi, bietul inginer a creat multe încurcături prin actele de la primărie legate de dreptul de proprietate.
Firesc ar fi fost ca din momentul în care s-a primit certificatul că inginerul îi diliu, să nu mai fie ţinut funcţionar în primărie şi cu atât mai puţin să ajungă candidat la funcţia de primar, legea având două prevederi de interdicţie de a candida: când interdicţia a fost impusă prin hotărâre judecătorească şi când candidatul a fost declarat cu probleme psihice.
Se pare că a doua interdicţie nu este valabilă dacă eşti candidatul PSD. La acest partid este voie să candidezi dacă ai fost condamnat sau declarat diliu, o astfel de stare de fapt fiind considerată iun avantaj.
Şansele Rodicăi de a deveni prima doamnă a comunei Roma sunt aproape nule. Păcat! Comuna Roma a fost prima comună din judeţ colectivizată şi ar fi devenit şi prima comună cu primar handicapat, asigurându-şi astfel un meritoriu loc în istorie.
Eu cred că se mai poate face ceva, dacă s-ar schimba sloganul electoral în următorul:
Îs mole-n limbă, moale-n cap,
Vreau primar, c-am handicap!
written by Ioan Rotundu
Între cătunul Lunca şi satul Pârlita de pe raza comunei Băluşeni este o distanţă mică. Ca să fim în ton cu denumirea satului, este un pârlit de drum necăjit şi vai de capul lui. Dacă nu plouă, îl străbaţi cumva. Dacă plouă, rişti să ai probleme cu maşina pentru că sunt unele gropi care dacă se umplu cu apă trebuie să aştepţi evaporarea naturală ca să le poţi traversa.
Însă partea cea mai interesantă este că acest drum, aşa cum s-a şi lăudat şi continuă să se laude primarul PSD neculai Stratulat l-a modernizat preţ de 140 mii euro, adică peste şase miliarde lei vechi. Cel puţin aşa susţine peste tot şi în faţa oricărui este dispus să-i asculte laudele.
Ce este adevărat din toată această laudă este suma cheltuită din bugetul local, că la atragerea de finanţări europene primarul nu se pricepe, el fiind economist format să construiască socialismul ştiinţific şi nicidecum să-şi însuşească metodele capitaliste ale economiei de piaţă.
Satul Pârlita este un sat de ţigani romanizaţi. Puţini mai ştiu limba. Ţiganii s-au sau dus la muncă prin Europa, pe bune la muncă, au strâns bani şi acum şi-au ridicat case semeţe. Faţă de alte sate de ţigani din judeţ, spre exemplu cum ar fi cel din comuna vecină Coşula, satul Pârlita arată ca sat civilizat iar oamenii s-au europenizat şi au un comportament surprinzător de educat.
Ei mi-au spus că primarul Stratulat îi desconsideră, îi umileşte, chiar îi ia la bătaie şi nu le ia în seamă necazurile generate chiar de modul în care primarul administrează comuna. Mi s-au plâns sătenii că primarul a presărat pe drumul către sat câteva maşini cu piatră, de ochii lumii, restul banilor numai el ştiind cum au fost cheltuiţi sau în a cui buzunar au ajuns.
„S-a furat la greu, cum nici noi n-am furat pe vremea CAP-ului” ne-a declarat un cetăţean, bucuros că a venit televiziunea şi în satul lor. I-am promis că după data alegerilor locale voi revei în Pârlita pentru a realiza un reportaj despre modul lor de viaţă.
Revenind la primarul Neculai Stratulat, în ediţia de lui voi prezenta mai multe aspecte din activitatea acestuia. Fost director la Banca Agricolă Botoşani în vremurile de glorie comunistă, în 2008 Stratulat a fost ales primarul comunei în condiţii extrem de controversate.
De când a fost ales primar, familia sa a prosperat mai ceva ca-n poveşti iar comuna s-a pricopsit cu unele investiţii din credite bancare care au o utilitate îndoielnică.
Ca dovadă că cele peste şase miliarde de lei cu care se laudă primarul că le-a cheltuit cu scurtul drum dintre Lunca şi Pârlita au fost mai mult risipite în vânt, am filmat porţiunea dintre sate şi drumul din satul Pârlita.
Dacă aceşti bani ar fi fost cheltuiţi cu adevărat pentru modernizarea drumului, atunci acest drum se putea pava cu gresie de granit şi tot se mai făceau ceva economii. Priviţi cele două filmuleţe şi vă minunaţi pe ce se duc banii unor primării unde primarii aparţin categoriei de băieţi deştepţi şi au titlul de baron local.
written by Ioan Rotundu
La Ripiceni, unde eram siguri că actualul primar Ioan Burciu îşi va reînnoi mandatul fără probleme s-a petrecut o situaţie inedită. Inexplicabil, cei de la PSD au renunţat la Burciu, care avea garantat 100% următorul mandat, pentru a-l propulsa pe fostul miliţian Vasile Curuliuc, îb prezent pensionar.
Curuliuc a mai candidat şi la alegerile din 2008, dar din partea PRM. Nişte interese oculte din PSD, l-au aruncat la gunoi pe Ioan Burciu, care vreme de peste 20 de ani a servit cu credinţă social-democraţia şi a adus voturi cu ghiotura pentru consilierii judeţeni şi parlamentarii PSD.
Fost miliţian pe la Avrămeni, din cei care întocmeau dosar penal ţăranilor găsiţi cu trei ştiuleţi în straiţă, când se întorceau de la câmp, Curuliuc vrea acum să ajungă primar. El are voie să vrea orice, problema este la PSD. Cum a putut acest partid să renunţe la un om de bază în favoarea unui miliţian care a apărat într-un mod brutal regimul comunist?
Este dovada că neocomuniştii din PSD, deghizaţi în social-democraţi, îşi refac forţele pentru o viitoare dictatură asupra românilor. Iar foştii miliţieni pot fi valoroşi pentru atingerea unui asemenea scop.
Ce i s-a întâmplat lui Burciu la Ripiceni i se poate întâmpla oricărui primar PSD care se abate de la linia dictatorială a partidului.
În situaţia creată, umiligt de propriul partid, primarul. Ioan Burciu s-a refugiat la PDL şi va susţine la primărie candidatura profesorului Gabriel Florin Talef, care şi-a asigurat un nesperat mandat de primar. Ca o recompensă pentru Burciu, acesta a fost trecut pe lista de consilieri locali a PDL imediat după numele primarului.,
Burciu are tot interesul ca Talef să câştige primăria pentru că el ar putea fi viitorul viceprimar.
Gurile rele spun că în spatele acestei răsturnări de situaţie de la Ripiceni s-ar afla tot Florin Ţurcanu. Pentru că miliţianul Curuliuc n-avea porţi deschise către PNL Ripiceni, Ţurcanu i-a manipulat pe cei din PSD şi i l-au plasat pe Curuliuuc. Rămâne să aflăm ce interes a avut Ţurcanu ca acest miliţian să devină candidatul USL în defavoarea unui om de bază al PSD. Că de ce l-a acceptat PSD, ştim deja!
written by Ioan Rotundu
Ţăranii noştri sunt supuşi unei continui bătăi de joc şi unei umilinţe greu de imaginat. Ca să beneficieze de subvenţiile agricole, ei trebuie să întocmească un dosar pe care să-l depună la APIA. După ce fac sluj pe la uşa funcţionarilor APIA, mai toţi extrem de plini de sine şi care reped bătrânii şi bătrânele care nu pricep limbajul lor codificat şi nu prea ştiu ce au de făcut, mulţi ţărani ajung să-şi rezolve problemele la APIA Botoşani.
Sunt anumite zile când în faţa sediului Direcţiei Agricole se pot vedea ţăranii stând ciopor şi plângându-şi reciproc necazurile care au dat peste ei.
O altă minte diabolică, de la nivel APIA Bucureşti, a st5abilit ca plata subvenţiei agricole să se facă în baza cardului bancar. În ziua de miercuri holul BCR Bottoşani geme de ţăranii care, bezmetici de cap, nu ştiu cum să procedeze să primească mult râvnitul card şi cum să-l folosească pentru a scoate banii.
Ieri, spre exemp0lu, holul BCR era plin de ţărani. Unii îmbrăcaţi sărăcăcios, cu şoşoni sau tenişi de gumă în picioare, cu haine ponosite şi cu mâinile noduroase şi murdare de la muncă. Peste adunătura pestriţă plutea un miros acru, de transpiraţie şi haine îndelung folosite. Mă mir de cum rezistă bieţii funcţionari de la ghişeu, mai ales femeile, într-oi astfel de atmosferă.
Iar banca percepe pentru cadrul eliberat un comision, pentru tranzacţia financiară î n sine alt comision iar bieţii ţărani văd cum bruma lor de subvenţie este bine jumulită de bancă.
Există în mediul rural reţeaua cooperaţiei de credit, există puncte teritoriale unde lucrează funcţionarii APIA. De ce nu se plătesc aceste subvenţii loco comună şli nu prin operaţiuni complicate de card bancar nu dă nimeni un răspuns.
Cert este că dacă-i ziua de miercuri, la APIA şi la BCR Botoşani ţăranii sunt trataţi în sictir, umiliţi şi supuşi unei bătăi de joc. Prefectul Cristian Roman a încercat în două rânduri să facă ordine la APIA. N-a reuşit pentru că APIA este organizată şi funcţionează ca un fel de stat în stat. Şeful, funcţionarii de aici sunt intangibili şi ei nu dau nimănui socoteală în plan judeţean.
Purtaţi pe drumuri de funcţionari impertinenţi, cu subvenţiile adânc jumulite de bancă, ţăranii se leapădă de pământ vânzându-l străinilor. Şi ne plângem că vin străinii şi ne iau pământul. Dar noi ce facem pentru ţărani ca să nu-l dea? Nimic!.
written by Ioan Rotundu
Pe vremea când Adrian Năstase era în plină ascensiune şi împărţea cu dărnicie şi mărinimie funcţii publice şi de conducere prin PSD, l-a descoperit pe Victor Ponta. Probabil atras de ambiţiile acestuia de parvenire, Năstase l-a luat sub aripa sa, mai întîi şeful Corpului de control al Primului ministru, dându-i şi putere politică prin a-l instala preşedintele OT PSD.
Încântat de fidelitatea cu care-i executa ordinele de a-i controla pe cei care nu se supuneau voinţei premierului, cuprins de generozitate, Năstase l-a comparat pe Ponta cu celebrul diplomat Nicolae Titulescu. Iar Ponta a luat de bună comparaţia şi, din acel moment, s-a considerat un viitor mare om politic de priceperea căruia va depinde viitorul României.
Cursul vieţii sale i-a fost unul ascendent, profesional şi politic, şi iată-l pe Ponta ajuns şeful Executivului, putând dispune discreţionar de orice-i va pofti inima. Ajuns în această funcţie, micuţul Titulescu a ieşit din pielea celebrului diplomat şi a intrat în pielea unui micuţ dictator. De când este premier, el decide ce-i de făcut în fiecare minister dar şi în PSD.
În 1933 Adolf Hitler, care a pornit de jos de tot, de la gradul de caporal, a preluat puterea politică în Germania. Din 1934 s-a instalat cancelar cu putere absolută. Ascensiunea lui Hitler s-a făcut pe baza doctrinei fasciste, doctrină care a p0rins la poporul german pentru că ţara era în derută economică de pe urma crizei care a bântuit Europa şi America între anii 1929 – 1934.
În Italia, şi ea măcinată de sărăcie şi lupta pentru putere, s-a ridicat tot pe fondul doctrinei fasciste Benito Musollini. Şi el a pus mâna pe putere, arogându-şi dreptul de viaţă şi de moarte asupra oricărui i-ar fi stat în cale.
Cei doi dictatori care au răspândit în jurul lor doar moarte au putut ajunge la putere pe fondul sărăciei şi a recesiunii economice. Europa parcurge perioada unei noi crize economice suprapusă pe una financiară. Deja formulele politice de dictat, având conducător câte un lider ce aspiră la statutul avut de Hitler, au început a prinde puteri. În Franţa extrema dreaptă ce-l are ca simbol pe Jean-Marie Le Pen a cuprins un segment important de populaţie. În Grecia extrema stângă şi cea dreaptă fac şi desfac guverne, până îşi vor stabili ierarhia, precum câinii adunaţi în haită.
La noi, tonul unei conduceri autoritare l-a dat preşedintele Traian Băsescu. Iată că acum s-a ridicat un nou politician dornic de putere absolută şi care nu este dispus să cedeze în faţa preşedintelui şi nici a propriului său partid.
După cum a început să se manifeste, tare îmi este teamă că o să-l regretăm pe Adrian Năstase. Bombonel avea frică de tătuca Ion iliescu şi nu făcea chiar ce voia el. Ponta n-are frică de nimeni. El ia decizia pe care o consideră că se potriveşte cu interesele sale, nici măcar nu ia decizii în interesul nunei grupări. Aşa au început drumul spre dictatură şi răspândire a morţii cei doi dictatori fascişti: Adolf Hitler şi Benito Musollini. Tot aşa îşi începe cariera şi Victor Ponta, condiţiile de sărăcie şi recesiune economică fiindu-i propice. M-aş bucura să n-am dreptate!
written by Ioan Rotundu
Când medicul Vasile Cepoi a fost uns ministrul Sănătăţii de către Victor Ponta, imediat liberalul Florin Ţurcanu a declarat că proaspătul ministru este naşul său de cununie şi se simte mândru de promovarea naşului.
. Aflând de lăudăroşenia ciobănaşului de Suliţa, ministrul a declarat că nici nu-l cunoaşte şi că n-are un astfel de fiin. Altfel spus, el n-are a se mândri cu „cel ciobănaş, la origine suliţaş”.
Realitatea este că ceva, ceva adevăr în spusele lui Florin Ţurcanu există, numai că el a ţesut pe acest sâmbure de adevăr o întreagă poveste menită să-i ridice cota de popularitate.
Sora ministrului, căsătorită pe numele de Jitaru, după ce a absolvit facultatea de medicină a fost repartizată medic la Spitalul Suliţa. Aici a cunoscut-o pe mama lui Florin, de care s-a simţit apropiată. Când lui Florin iţ-a venit sorocul însurătoarei cu Maura, familia Jitaru a fost lată al doilea rând de naşi.
După un scut timp, familia de medici Jitaru s-a mutat la Iaşi. Sora lui Ceopi s-a despărţit de Jitaru şi şi-a văzut în viaţă de alt drum. De atunci a trecut ceva timp iar de finul Florin au uitat cu totul.
În ce-l priveşte pe fratele acesteia; Vasile Cepoi, actualul ministru al Sănătăţii, n-a fost la nunta lui Florin şi, aşa cum a declarat, habar n-are cine este.
Florin Ţurcanu se poate lăuda cu Cepoi, nu şi ministrul cu el, care trebuie să fie fericit că l-a ferit Dumnezeu de a-l cunoaşte.
Să mai adăugăm că mama lui Florin n-a fost deloc inspirată când a luat-o pe Jitaru să-i năşească feciorul. Naşa s-a despărţit de soţ iar finul i-a urmat exemplul şi s-a despărţit şi el de Maura, nevasta legitimă, alegând calea concubinajului cu actuala Roxana.
written by Ioan Rotundu
(epitaf pentru candidatura Tan’Anei)
Pe primarul liberal al comunei Mihai Eminescu judecătorii l-au potcovit cu o condamnare cu suspendare dar şi cu interdicţia de a mai putea candida şi ocupa funcţii eligibile câţiva ani. Prins cu ocaua mică la comiterea unor falsuri mari, primarul Vergienl Gireadă a trebuit să părăsească primăria.
Dar omul, deşi nu-i Berbec şi nici n-are oi ca şeful său politic Florin Ţurcanu, ajungând primar din postul de tractorist fruntaş al comunei, ţine şi cu dinţii de funcţia pierdută. Aşa că şi-a pus nevasta, Aneta Gireadă, să candideze din partea PNL ca să ocupe scaunul de primar pe care a stat ceva anişori soţul său, scaun de pe care a scos un profit substanţial.
Cunoscută în Ipoteşti sub numele de „Tan’Ana”, prescurtate de la „tanti Aneta”, se spune că în materie de dragoste este o meseriaşă de excepţie.
Verginel, după ce-a cunoscut-o vreme de-o noapte, n-a mai dorit nimic în viaţă decât Aneta să-ie fie alături în pat şi să-i poarte noroc la funcţia sa de primar. Şi-a lăsat nevasta şi copii, Aneta familia şi cei doi s-au pus pe fapte mari.
Verginel a tras tare de funcţia de primar şi şi-a sclipuit o gospodărie frumoasă, chiar dacă se spune că averea sa miroase a asfaltul pus pe drumul Ipoteşti – Cătămărăşti Vale – Botoşani.
Cu teşchereaua plină, şi-a tras şi-un Bac acum doi ani, că nu dădea bine să fie primar numai cu carnet de tractorist fruntaş. Fiind liberal, n-a putut primi şi titlul de baron, titlu rezervat numai celor din PSD, dar a fost repede remarcat de Florin Ţurcanu, şeful PNL. Nici că se putea altfel, de vreme ce avea bani iar Ţurcanu are un miros dezvoltat să-i pipăie pe cei cu foşnitori prin buzunare.
Din tractorist, primar şi din primar vicepreşedinte PNL Botoşani, adică mâna dreaptă a lui Ţurcanu, este traseul politic al lui Verginel. Iar traseul său nu s-ar fi oprit aici dacă nenorociţii ăia de jhudecători nu l-ar fi condamnat. Avea promisiunea fermă a lui Ţurcanu că la toamnă va fi făcut deputat de Botoşani.
La comună a rezolvat problema. Şi-a pus nevasta să candideze şi este convins că va fi aleasă primar. Despre priceperea Tan’Anei în dragoste s-a dus vestea pe plaiurile eminesciene ale Ipoteştilor. Nu cred că va fi prin comună bărbat care să reziste tentaţiei de a n-io vota cu speranţa că, cine ştie, odată şi odată… va da norocul peste el.
Numai că verginel şi Tant’Ana lui au o problemă. Pe rol mai sunt câteva dosare în care fostul primar figurează ca inculpat. Cei care l-au reclamat îi fac zile negre, adică anticampanie, fiind imuni la farmecele Tant’Anei.. Vergnel, ca să dea greutate candidaturii nevestei, deşi are interdicţia de a candida, s-a trecut pe lista de consilieri locali. A fost contestat, dar nu se ştie cum tot pe listă a rămas. Cineva din Biroul Electoral Judeţean Botoşani n-a priceput că interdicţia de a candida se referă la toate funcţiile eligibile, nu numai la cea de primar.
Cine se rătăceşte prin comuna Mihai Eminescu, va putea vedea bannere cu chipul soţilor Gireadă, ea primăreasă, el vicepreşedinte al PNL Botoşani care o susţine cu greutatea acestei funcţii.
Nu vreau să fiu părtinitor cu candidaţii din această comună, dar nu pot să nu fac aluzie la bancul acela cu călugăriţa trimisă în Iad de către Sf. Petru pentru că
Eu ţi-am dat-o ca s-o dai,
Nu să vii cu dânsa-n Rai!
Dacă Tant’Ana va fi darnică în promisiuni… electorale, musai va câştiga primăria comunei Eminescu. Ferice de bărbaţii de pe aceste meleaguri care au toate condiţiile să creeze o nouă idilă după modelul Eminescu – Veronica Micle. Să nu vă gândiţi la alte prostii!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments