May 14

Cum am mai scris, deputatul Florin Ţurcanu este judecat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 93/6.01.2011 pentru infracţiunea de fals intelectual, infracţiune prevăzută şi pedepsită de către art. 289 din Codul penal. Ce-i drept, pare ilar ca Ţurcanu să fie trimis în judecată pentru „fals intelectual”, de vreme ce el n-are nimic comun cu statutul de intelectual.
Dar, aşa cum am mai comentat, de la data trimiterii în judecată cei de la UCCJ au stabilit 16 termene de judecată, fără ca dosarul să ajungă la judecata de fond şi pronunţare. Ultimul termen de judecată a fost data de n7 mai. Procesul s-a amânat pentru data de 5 iunie, taman în ajunul alegerilor locale.
Ţurcanu a ajuns inculpat în acest dosar după ce prin puterile sale discreţionare de preşedinte al PNL Botoşani a stabilit ca Aurelia Aroşoaie şi Cristina Bahrin, ambele consiliere judeţene, să fie excluse din partid. El a considerat necesară această excludere pentru a face loc altor candidaţi de pe lista consilierilor judeţeni, cele două, după cum spun unele surse, căzând în dizgraţiile amantei lui Ţurcanu, Roxana Marandiuc şi Cătălina Lupaşcu. Dealtfel Lupaşcu a şi fost promovată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani în locul exclusei Cristina Bahrin.
Pentru că cele două au contestat deciziile de excludere din PNL, Ţurcanu a căutat să se acopere cu documente. Aşa a fabricat în fals un proces verbal în numele Biroului Permanent Judeţean al PNL cum că cele două au fost excluse prin hotărârea acestui organism. Membrii BPJ au fost de asemeni semnaţi în fals.
Pentru că avea calitatea de deputat, Ţurcanu a fost cercetat de către Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a fost găsit vinovat de infracţiunea de fals intelectual şi trimis îăn judecată. Numai că cei de la ÎCCJ n-au judecat dosarul, acceptând complice tactica lui Ţurcanui de a amâna procesul pe diferite motive.
Sunt surse din PNL care declară că în acest proces Ţurcanu a dus ca martori persoane care au declarat după cum au fost instruite. Martorii au fost cazaţi şi hrăniţi la un hotel din Bucureşti, notele de plată fiind în posesia unuia dintre ei. De asemenea, o mărturie falsă a depus-o şi un dascăl de biserică de la o comună din judeţ.
Am discutat personal cu Cristina Bahrin şi i-am dat nume de persoane dispuse să depună mărturie în favoarea sa, respectiv să ateste falsurile comise de Ţurcanu. N-am ştiinţă dacă Bahrin a valorificat informaţiile pe care i le-am pus la dispoziţie dar ştiu că unul dintre membrii BPJ, Mircea Calistru, care cunoaşte cum Ţurcanu a comis falsurile, este ameninţat continuu de către inspectorii veterinari, respectiv de fratele lui Ţurcanu care este medic veterinar. Calistru a fost amendat în mai multe rânduri iar controalele sanitar-veterinare se succed ameţitor de repede. I se caută fel de fel de pretexte şi este ameninţat că i se închid toate magazinele.
Asta după ce l-a ţinut pe Ţurcanu şi amanta sa gratuit la pensiunea sa din Munţii Apuseni, i-a alimentat cu produse şi bani şi le-a făcut campanie în zona Dorohoiului.
Regăsim aici stilul clasic utilizat de Ţurcanu de a-şi pune la punct orice opozant din partid sau din afara lui. Dar lucrurile nu se opresc aici. (Va urma)

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia