Jun 28

De vreo două zile, la telefonul redacţiei pufăie şi şuieră o Mocăniţă de T(r)uşeşti. Cam hârbuită de vreme Mocăniţa dar cu pretenţia de a fi în atenţia publică. Cu clămpăneli din proteza de plastic, năstruşnica noastră a pufăit şi şuierat şi prin mijlocul cătătorilor care s-au deplasat spre urnele de vot, solicitându-le să-şi perforeze biletele într-un chenar anume.
Ca un fel de moaşte cum numai în vremurile „iepocii de aur” mai întâlneai, clănţănitoarea Mocăniţă şi-a găsit garaj într-un hangar mai vechi al PSD. Nemaiavând şinele înguste ale vieţii pe care să circule cu îngâmfare, aşa cum ă făcea în vremurile sale de glorie pe timpul lui Ceaşcă, Mocăniţa se răfuieşte acum cu generaţia nouă de locomotive sociale, mult mai tinere şi mai sprintene, mai ales că în locul clasicului motor acestea au cipuri inteligente.
 Supărată că generaţia tânără i-a cam dat cu tifla şi n-au compostat biletul în pătrăţica unde ar fi dorit ea şi suratele sale, tot un fel de moaşte ale trecutului, Mocăniţa s-a zburlit public la mecanicul conductor, cerându-i cu fermitate să-i spele rugina cu care au acoperit-o noile generaţii.
Cum mecanicul conductor i-a spus răspicat că el nu-i spălător de rugina depusă pe maşini hârbuite de alţii, Mocăniţa a pufăit şi şuierat în toate tonalităţile gamei muzicale.
Pentru că toate sunetele scoase au fost bine arhivate de un beneficiar al aparaturii de imprimare inventată de Edison, şi difuzate public, Mocăniţa tot sună pe la redacţia noastră în speranţa că va găsi vreun fraier s-o spele de rugină.
N-avem prin redacţie astfel de fraieri şi nici prin cap nu ne trece să devenim spălători de moaşte. Aici este treabă de popă, nu de jurnalist.
Am mai auzit că Mocăniţa ruginită şi consoarta ei primesc lunar din partea statului vreo cinci mii de lei (50 milioane lei vechi) ca să mai reziste o vreme de post de piese de muzeu.
Numai că Mocăniţa, care în loc de cele 48 de pistoane clasice pare să aibă în inima motorului 49, adică cu unul mai mult (consideraţi pistoanele cromozomi ai celulei umane) o putem suspecta de atavism genetic cu intenţii din cele descrise de Lombroso. Nu mă refer neapărat la crimele comise prin suprimarea vieţii unor semeni ci la crimele comise prin încălcarea principiilor morale şi a imaginii unor demnitari publici.
Ca să înţelegeţi mai bine cum arată Mocăniţa despre care vă vorbesc, procedaţi la un joc de imaginaţie. Consideraţi-vă pentru moment profesor de biologie şi încercaţi să găsiţi ce anume îl diferenţiază pe homo sapiens de homo primigerius. Ei, cam aceasta-i diferenţa dintre cum arată Mocăniţa în faţa noii tehnici din domeniul geneticii umane întrupată în tânăra generaţie pe care Mocăniţa o urăşte de moarte pentru că n-o poate supune intereselor sale anchilozate în rugina vremurilor trecute.
Sunt convins că luând act de modul în care este apreciată imaginea sa de piesă de muzeu al umanităţii, Mocăniţa va continua să mai pufăie şi să şuiere la telefonul redacţiei. Îi garantăm intimitatea monologului.
P.S. – Orice asemănare cu vreo persoană aparţinătoare lumii reale se poate face doar de către cei care se bucură de statutul lui homo primigerius. În ce-l priveşte pe homo sapiens, dacă va descoperi vreo coincidenţă, se va distra de minune. Că doar au inventat pamfletul!

written by Ioan Rotundu

Jun 27

Cred că Dumnezeu i-a furat minţile premierului Victor Ponta. În numai o săptămână a luat o serie de decizii care poate arunca ţara într-un dezastru economic şi social. România este pe punctul de a fi considerată ţară în care instituţiile fundamentale ale statului nu mai funcţionează, fiind blocate prin legi emise în regim de urgenţă, legi menite să-i îngrădească Preşedinţiei statului autoritatea şi puterea iar o serie de instituţii să nu mai poată funcţiona.
Am ajuns în situaţia când personalităţi ale vieţii noastre publice au ajuns la concluzia că dictatura din perioada premierului Adrian Năstase a fost un mic moft al acestuia, faţă de ambiţiile de putere ale lui Victor Ponta. Puterea statului de drept a fost spulberată de Ponta în numai o lună de zile iar România a ajuns mai rău ca în perioada dictaturii mareşalului Antonescu. România este pe punctul de a nu mai putea fi guvernată pe baza principiilor statului de drept.
Ponta este cel care prin ordonanţe de urgenţă a trecut ICR-ul din subordinea Preşedinţiei la Senat numai ca să poată avea un control asupra acestuia prin majoritatea senatorilor de care dispune.
Prin ordonanţă de urgenţă a trecut Inspectoratul General în Construcţii în subordinea sa directă şi l-a numit şef pe Grăjdan, cel care a emis adresă către ÎCCJ cum că Inspectoratul nu se consideră păgubit deacesta.
Prin ordonanţă de urgenţă a dispus modificări în structura Televiziunii Române şi a blocat accesul în Consiliul de Administraţie a celor trei persoane desemnate de PDL ca partid parlamentar, pe motiv că acum este la putere USL-ul şi el face legea.
Aseară a emis o ordonanţă de urgenţă şi a trecut Monitorul Oficial din subordinea Camerei Deputaţilor în subordinea Guvernului, pentru a bloca publicarea Deciziei Curţii Constituţionale prin care Băsescu era recunoscut ca reprezentantul României la nivelul Consiliului Europei.
Pentru că ministrul de Interne Ioan Rus s-a compromis prin modul în care a procedat în cazul Năstase, ieri a ieşit la atac ministrul Justiţiei Toitus Corlăţean, cel care înainte de a fi ministru a declarat că procurorii şi judecătorii care l-au anchetat şi condamnat pe Năstase ar trebui arestaţi.
Ministrul Corlăţean a anunţat că doi dintre judecătorii Curţii Constituţionale sunt incompatibili aşa că decizia dată ieri în favoarea lui Băsescu nu este validă. Această incompatibilitate va sta şi la baza refuzului Monitorului Oficial, proaspăt trecut în subordinea lui Ponta, să nu publice decizia CCR.
Incompatibilitatea invocată de Corlăţean, dacă este confirmată de ANI, anulează toate deciziile semnate de cei doi judecători, ceea ce ar produce un haos întreg în legislaţia românească a ultimilor patru-cinci ani. Firesc, se ridică întrebarea de ce această incompatibilitate n-a fost constatată în toţi aceşti ani şi ea a fost invocată abia acum de ministrul Corlăţean? Pentru că era necesar acest motiv ca să amâne publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial ca să treacă reuniunea de la Bruxelles iar Ponta să poată fi prezent.
Dacă Parchetul General al României nu va ancheta pe vinovaţii care fac astfel de abuzuri, care pun în pericol siguranţa naţională, care comit fel de fel de infracţiuni de uzurpare de calităţi oficiale, care împiedică bunul mers al activităţii întregii ţări pentru a-şi împlini dorinţele lor de putere, riscăm să ne prăbuşim într-un haos administrativ în care statul de drept nu mai funcţionează.
În momentul de faţă criza economică pare să revină cu o forţă greu de stpăvilit, Ungaria ne face probleme teritoriale, Rusia şi Germania vor federalizarea Republicii Moldova, ca un pas în blocarea unirii sale cu România dar şi ca un precedent pentru federalizarea României energetic depindem de gazele Rusiei, acestea fiind numai câteva din pericolele care ne pândesc ca stat naţional unitar şi independent. Iar instituţiile fundamentale ale statului, în loc să funcţioneze în evitarea acestor pericole, au devenit obiective de monopol al puterii premierului.
Să ne ferească Dumnezeu de la dezastru, dar tare îmi este frică de nebunia puterii care i-a cuprins pe Ponta şi Antonescu.

written by Ioan Rotundu

Jun 26

Ieri, am asistat la o aprinsă dezbatere despre cine conduce cu adevărat municipiul Botoşani că de noul primar Ovidiu Portariuc nici nu poate fi vorba, el neavând o astfel de capacitate şi nici cunoiştinţe despre administraţia publică.
Dealtfel, o primă măsură de protecţie a lipsei capacităţii sale de a conduce oraşul a fost să pună stavilă dialogului cu presa impunând reguli pe care nici dictatorii profesionişti nu le-ar fi impus pentru că ei, dimpotrivă, se foloseau din plin de presă.
Apoi, Ovidiu poprtariuc a interzis celor doi viceprimari de a organiza conferinţe de presă şi de a da relaţii celor din media, totul urmând a trece prin filtrul său de inteligenţă. Primarul nu ştie că există o Lege  a accesului la informaţiile publice, lege în baza căreia reporterul poate da buzna în biroul său să-i ceară informaţiile de care are nevoie.
Trebuie să mai ştie primarul că el nu este proprietar pe informaţiile de interes public şi nici peste dreptul la informare al cetăţenilor, în cazul de faţă al botoşănenilor.
Dar să revin la subiect. Din discuţiile de ieri au rezultat mai multe ipoteze de lucru despre cei care ar conduce Botoşaniul prin „intelighenţia” originală a primarului. Cineva susţinea că cel care decide la ora actuală ce se face şi ce nu în Botoşani este secretarul general al PSD Gheorghe Vâzdoagă.
A fost contrazis de o altă persoană pe motiv că Vâzdoagă şi Macaleţ n-au crezut în şansa de reuşită a lui Ovidiu, motiv pentru care nici nu l-au susţinut cu prea multă convingere. Apoi, Vâzdoagă a ales să fie consilier judeţean şi nu municipal cum a fost până în prezent, semn că nu mai este interesat de municipiu.
O altă persoană a afirmat că Portariuc execută ordinile primite de la Marcu şi Ţurcanu şi că orice decizie importantă luată este mai întâi adusă la cunoştinţa celor doi. Şi această afirmaţie a fost demontată pe motiv că Marcu, de la toamnă, va primi o funcţie prin Bucureşti şi, deci, nu mai este interesat de Botoşani.
În ce-l priveşte pe Ţurcanu, acesta visează la mălaiul de pe urma lucrărilor care se vor derula din bugetul judeţului, din fonduri europene şi în special va urmări investiţiile la nivel de primării pe care le va finanţa. La nivel de Botoşani nu mai sunt de aşteptat investiţii spectaculoase pentru că n-are cine să le implementeze din faza de proiect până la execuţie, Portariuc nefiind considerat capabil pentru a obţine şi gestiona investiţii noi.
Polemica a fost tranşată într-un mod original de un alt participant la discuţie. „Nu dă Gică Portariuc puterea de mână. Este prea şarlatan săî nu se folosească de funcţia fiului său” – a fost verdictul final, verdict pe care nu l-a contestat nimeni pentru că prea se potriveşte cu starea de fapt.
Totuşi, eu cred că un astfel de tort nu poate fi numai al familiei Portariuc şi cu certitudine vor primi şi alţii din PSD câte o feliuţă. Cine vor fi aceştia vom afla la vremea cuvenită.

written by Ioan Rotundu

Jun 25

Dacă ieri l-am „felicitat” pe liberalul Florin Ţurcanu ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, astătzi i-aduc un buchet de felicitări şi lui „Doi dinţi de iepure”, adică proaspătului primar de Botoşani Ovidiu Portariuc taxat deja de botoşăneni cu acest apelativ, aluzie la cei doi canini ai săi care s-ar în afara danturii obişnuite a omului.
Pe Portariuc îl felicit pentru modul în care a început să-şi ducă la îndeplinire promisiunile din campanie. Cu sloganul „Mai puţine panseluţe şi mai multe locuri de muncă”, Portariuc s-a bucurat de voturile bugetarilor şi ale pensionarilor şi a ajuns primarul singurului oraş din România numit „Oraşul grădină”.
Botoşanii au fost numiţi aşa pentru obogăţia în arbori şi flori cu care şi-a întâmpinat de vreo trei secole încoace musafirii, unii de rang foarte înalt, cum a fost regele şi regina României din perioada Primului Război Mondial.
Portariuc urăşte florile. Dacă l-au fi cunoscut Freud, cu siguranţă ar fi presupus că omul ori a avut o problemă în şcoală, la Biologie, ori a rămas cu sechele de pe urma colegilor care primeau la sfârşit de an coroniţe cu flori ca răsplată pentru învăţătura de peste anul şcolar, lauri de care el nu s-a bucurat după cum spun cei care l-aui  cunoscut ca elev.
Dar cum Freud nu mai este iar moda psihanaliştilor încă n-a prins la români, să punem ura lui Portariuc contra florilor pe seama daltonismului biologic. Încă n-a descoperit farmecul coloristic al panseluţelor.
În loc de flori Portariuc a promis botoşănenilor locuri de muncă. Numai că una a promis în campanie şi alta îi dictează cei de la PSD să facă. Flutur a iniţiat un amplu program de amenajare a zonei Cornişa prin ridicarea unui complex sportiv şi de agrement. A obţinut şi o finanţare europeană de vreo opt milioane de euro.
Ca să realizezi o investiţie de peste 320 miliarde lei vechi, ai nevoie de forţă de muncă nu glumă. Adică exact ce promitea Portariuc în campanie. Numai că el s-a răzgândit şi a blocat realizarea investiţiei. Cică botoşănenii n-au nevoie de aşa ceva şi nici de vreo câteva sute de locuri de muncă pentru câţiva ani şi ceva peste sută pentru mult timp în viitor.
Blocarea acestei investiţii unice din istoria Botoşanilor, care ar fi avut menirea de a scoate oraşul în lume şi a-l face cunoscut ţării nu numai pentru Eminescu şi sărăcia despre care ni s-a dus buhul ci şi pentru un complex sportiv şi de agrement, ca semn al civilizaţiei noastre.
Bugetarii şi pensionarii au pecetluit prin votul lor nu numai soarta acestei investiţii ci şi a altora care urmau să vină.
Ne-am întors la vremurile primarului Egner şi a altora de dinaintea sa, motiv pentru a.l felicita pe noul primar şi a-i ura s-o ţină tot aşa. Suntem pe drumul cel bun!

written by Ioan Rotundu

Jun 24

Florin Ţurcanu a ajuns preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi cu voturile celor din municipiul Botoşani. Cei de la ţară l-au votat pe Ţurcanu pe motiv că este de-al lor, se comportă ca ei, vorbeşte ca ei, gândeşte ca ei fără a ţine cont că Ţurcanu nu trăieşte ca ei ci pe picior mare, de baron local prost educat dar putred de bogat.
Cei din Botoşani l-au votat din răzbunare pe Cătălin Flutur şi Mihai Ţâbuleac care, chipurile, sunt principalii vinovaţi că le-au fost diminuate salariile şi pensiile. Mă refer aici la bugetari şi pensionari. Ei n-au ţinut cont de faptul că funcţia de preşedinte este cartea de vizită a judeţului şi că ea nu poate fi încredinţată oricărui cioban parvenit care a devenit celebru prin lipsa de cultură, de educaţie civică, de respect pentru familie şi mai ales de respect faţă de lege.
Botoşănenii n-au avut în vedere că Ţurcanu este cel care le-a băgat adânc mâna în buzunar şi le-a luat bani necuveniţi prin taxarea apei consumate după contorul de la subsolul blocului şi nu după cel din apartament.
I-am avertizat pe botoşăneni că cei care au decis să plătească un consum de apă creat artificial sunt consilierii judeţeni PNL şi PSD coordonaţi de Florin Ţurcanu şi Gheorghe Marcu. N-au luat seamă la aceste avertizări şi au votat din nou cu cei care îi fură fără nicio o jenă ci cu multă aroganţă, fără respect pentru ei şi fără vreun pic de teamă faţă de puterea legii.
Toate neîmplinirile educaţionale din familie şi din şcoală, tot acest comportament politic impertinent al lui Ţurcanu, toate încercările sale reuşite şi nereuşite de fraudare a legii au fost legitimate prin vota chiar de cei care se pretind a fi intelectuali sau cel puţin segmentul de populaţie cel mai educat.
Iar Florin Ţurcanu, ca preşedinte ales, ce face ce ştie el mai bine că-i poate rotunji veniturile personale şi ale partidului. Acum schimbă directorii instituţiilor subordonate Consiliului judeţean, punând şefi noii, loiali lui şi care au depus „jurământul de credinţă” prin depunerea unde a trebuit a chirpicului de firfirei menit să le aducă huzmetul de legitimare a jefuirii banului pe care-l vor aduna, culmea, chiar de la cei care le-au dat votul.
Printre şefii schimbaţi se află şi Marcel Georgescu de la Nova Apaserv. Nu l-am susţinut niciodată pe Georgescu în activitatea sa de director al acestei societăţii pentru că n-a meritat. Mă refer la potenţialul său de manager al societăţii şi nu la cel de competenţă profesională, domeniu în care îl pot judeca numai specialiştii de profil.
Preşedintele Ţurcanu nu-l schimbă pe Georgescu pentru incompetenţă managerială şi pentru decizii concrete luate de el xare ar fi adus societatea în situaţia de a înregistra pierderi financiare din sfera producţiei. Ţurcanu îl schimbă pe Georgescu pentru că n-a încasat datoriile populaţiei către societate.
Altfel spus, Ţurcanu a pus gând rău celor care au datorii la societate, adică celor care l-au votat. El nu şi-a pus problema că sunt familii care au fost puse să plătească consumuri lunare de apă de zeci de metri cubi, consumuri care n-au avut loc în realitate dar au fost generate de citirea contorului de la subsolul blocului. Ţurcanu n-a pus problema juridică a responsabilităţii societăţii furnizoare de apă pentru pierderile din reţea care au loc zilnic şi care sunt la vederea tuturor şi care ar fi trebuit să fie adevăratele sale motive de îngrijorare pentru prezentul şi viitorul nostru.
El vrea încasarea datornicilor, vrere pe care au avut-o toţi preşedinţii CJ de până acum şi care nu s-a realizat niciodată. Ţurcanu n-are puterea minţii de a pricepe că furnizarea unui serviciu se face loco beneficiar şi nu la limita proprietăţii sale sale sau la marginea localităţii de care aparţine.
Energia electrică nu se taxează după consumul de la nişa de intrare în bloc ci după contorul din apartament. Gazul metan nu se taxează după consumul de la distribuitorul de pe peretele blocului ci după contorul individual. De ce apa trebuie s-o plătesc după contorul de la subsol şi nu după cel din casă? Pentru că aşa au vrut consilierii judeţeni USL şi acum preşedintele Ţurcanu?
Ce ştiu este că botoşănenii merită din plin să fie taxaţi după consumuri de apă artificiale pentru că ei au legitimat prin vot o astfel de decizie. Iar pe Ţurcanu îl felicit pentru că nu se abate de la principiile sale de moralitate.
După alegerile parlamentare din toamna lui 23008, când a fost finanţat în campanie .cu peste un miliard de lei şi de patronul Abatorului Roma, după ce-a ieşit deputat şi-a trimis fratele, medic veterinar, şi l-a amendat pe Căzăcuţu cu o sumă mare de bani. A fost iertat de amendă în schimbul ştergerii datoriei către frăţiorul Florin.
Acum Ţurcanu, ajuns preşedinte al CJ cu votul botoşănenilor, îi răsplăteşte în aceeaşi manieră a moralei sale. Iată de ce merită felicitări!

written by Ioan Rotundu

Jun 17

Duminică după amiază m-am întâlnit cu un cunoscut care, ironic, m-a întrebat de ce m-am muiat şi nu mai scriu la adresa noii puteri. Credea el că am trecut în tabăra celor puternici.
I-am explicat că nu fac parte din categoria celor care se mută cu întreg arsenalul de luptă dintr-o tabără în alta, trecând de la cel învins la cel învingător. Este adevărat că cea mai mare parte din presa locală a devenit curtenitoare faţă de USL, dar nu este şi cazul publicaţiilor Jurnalul.
Nu pactizeze cu diavolul roşu şi nu voi pactiza vreodată. Pericolul cel mai mare pentru întreaga omenire nu-s teroriştii, nu-i cursa înarmării, nu-s revoluţiile sângeroase declanşate în primăvara arabă în spatele cărora stau marile puteri şi interesele lor economice ci partidele de stânga şi extremă stângă de factură socialistă şi mai nou, în Europa de Est, neocomuniste.
Constatarea nu-mi aparţine ci este concluzia unor mari analişti politici ai lumii care au urmărit implicaţiile socialismului şi comunismului în evoluţia economică a lumii. Întreaga Europă parcurge o perioadă extrem de dificilă iar populismul promovat de partidele de stânga care au ajuns la putere în Grecia, Italia, Spania şi mai ales Franţa vor agrava şi mai mult situaţia economică din Uniunea Europeană.
Germania, singură nu poate salva economiile ţărilor în care populismul partidelor de stânga le prăbuşeşte şi mai mult decât a făcut-o criza economică.
Aşa stând lucrurile, eu nu pot să mă raliez unei politici de stânga precum cea promovată de USL. Românii, botoşănenii se vor dumiri peste puţină vreme ce înseamnă guvernarea USL dar tare mie teamă că va fi cam târziu să ne salvăm de la dezastrul spre care se îndreaptă anumite economii europene şi care trag după ele şi economia românească.
Nu pot fi pe aceeaşi baricadă cu Florin Ţurcanu şi camarila sa ajunsă la putere prin votul inconştient al botoşănenilor şi care are drept scop jaful asupra a tot ceea ce înseamnă ban sau bunuri publice. Consider că mai mult ca oricând este nevoie ca presa să arate cetăţenilor ce au ales şi de unde vine adevăratul pericol al democraţiei adevărate şi nu a democraţiei promovată de politicieni precum Ţurcanu.
În aceste zile am asistat neputincios la anumite declaraţii ale lui Ţurcanu, printre care şi  decomasarea spitalelor unificate cu cel Judeţean. Sunt decizii care ascund în spatele lor imense interese personale.
Însă nu pot să scriu pentru că joi am fost programat la Clinica Oftalmologică privată din Iaşi a Prof. univ. Dr. Dorin Chisăliţă
şi am suportat o complicată operaţie la ochiul stâng deoarece riscam să-mi pierd definitiv vederea. Două săptămâni am interdicţie să fac anumite lucruri, printre care cititul şi scrisul.
Am încercat să dictez unei alte persoane dar nu merge. Sunt obişnuit să-mi schimb din mers anumite formulări sau idei iar la dictare nu merge.
O săptămână aproape că a trecut aşa că a mai rămas doar una. În tot acest timp monitorizez totul iar când voi reîncepe scrisul voi explica tot ce se ascunde în spatele unor decizii ale noii puteri care a acaparat judeţul. Sunt puse la cale lucruri grave iar presa locală, deşi le cunoaşte, nu le consemnează din motive lesne de înţeles. Eu, aşa cum am mai afirmat, nu mai am ce pierde aşa că nimic nu mă poate opri din a spune adevărul.
Pe curând cu forţe proaspete şi cxu o vedere mult mai larghă la propriu şi la figurat!
Mulţumesc şi pe această cale Prof.unmiv.dr. Doru Chisăliţă şi echipei sale pentru efortul depus în a-mi salva ochiul.

written by Ioan Rotundu

Jun 13

Vasile Saviuc din Cordăreni, învăţător de profesie, a intrat în administraţia publică din vremea comunismului. A fost primar prin comunele din jur. Eu îl ştiu de la Vorniceni. Era un om ferm, puţin încrezut şi orgolios dar avea un fond bun şi n-a uzat de puterea conferită de regimul comunist pentru a face prea mult rău.
După 1990 a devenit din nou primar dar în comuna de baştină Cordăreni. Prof. Mircea Dănuţă l-a recuperat şi l-a făcut primar în 1996.  Chiar în acel an comuna a câştigat un tractor de la Televiziunea Română pentru că a fost comuna care a încheiat prima pe ţară alegerile şi a avut prezenţa cea mai mare la vot. Realitatea este că s-au băgat buletine de vot în urme, aşa cum se proceda în vremurile comunismului.
A fost primar până la alegerile din 2008, când ceva n-a mai funcţionat şi a pierdut alegerile în favoarea viceprimarului liberal Constantin Dumitraş. Saviuc s-a întors la catedră, dar nu în comuna Cordăreni ci prin împrejurimi.
De când nu mai este primar s-a apucat de băut şi a devenit violent în familie. Uneori a băut până ce şi-a pierdut simţurile şi s-a scăpat pe el, cum a afirmat chiar primarul Dumitraş. Nevasta sa, nemaisuportând violenţa, a plecat la muncă în Italia. A luat şi copii cu ea.
Gospodăria lui Saviuc este tristă, extrem de tristă. L-am căutat într-o zi, trecând prin Cordăreni, dar nu era acasă. Un vecin care cosea iarba de pe marginea şanţului mi-a povestit drama vieţii lui Saviuc.
Obişnuit cu funcţii de conducere, să dea ordine şi să fie ascultat cu supuşenie, Vasile Saviuc nu s-a putut împăca cu noul statut de învăţător şi s-a refugiat în băutură şi violenţă Păcat!.

written by Ioan Rotundu

Jun 12

Duminică seara, după încheierea timpului de vot, am fost invitat să fac comentarii pe postul local Tele’M Botoşani împreună cu alţi jurnalişti locali. Printre cei cu care s-a intrat în dialoguri directe s-a aflat şi senatorul Liviu Câmpanu, candidatul UNPR  la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.
Cred că senatorul era bine aghesmuit pentru că a avut un discurs total incoerent. Cu accentul său graseiat, „r”-ul devenise atât de pronunţat că vorba ăi era neinteligibilă.  S-a înţeles doar că el a câştigat alegerile la preşedinţia CJ, deşi a cules doar procente nesemnificative, situate sub 5%. Pentru că veni vorba de candidatul PDL la primăria Hudeşti, despre care eu am afirmat că vreme de patru ani s-a aflat într-un conflict continuu cu primarul, Câmpanu a intrat din nou în direct şi a ţinut să spună că Zlei s-a dus la PDL pentru că i s-a dat bani.
I-am amintit senatorului că Zlei, căci aşa se numeşte persoana, a fost favoritul său şi chiar voia să-l pună inspector general la IOŞJ Botoşani în vremea când era vicepreşedinte al UNPR.  Tare s-a supărat senatorul că i-am adus aminte de aşa ceva şi ca replică a declarat că i-am cerut 3000 lei pentru campania publicitară. Da, aşa este!
El mi-a cerut o ofertă publicitară pentru Jurnalul şi i-am spus că fiind un partid mic, dacă oferă suma de 3000 lei îi voi realiza patru discursuri televizate, gen interviu, pe care le voi posta pe site-ul Jurnalului. Filmările, montajul şi spaţiul ocupat pe site costa mult mai mult, dar i-am avansat această ofertă gândindu-mă că-l voi ajuta să rupă din voturile lui Ţurcanu.
Câmpanu a fost de acord, dar cu plata la sfârşit. Cum el este cunoscut ca rău platnic, l-am sfătuit să-şi caute alt fraier.
S-a mai enervat Câmpanu că l-am făcut vinovat de desfiinţarea spitalului din oraşul Darabani şi că de aceast6ă desfiinţare a beneficiat soţia sa, medic ce conduce propriul spital privat, situat chiar peste drum de spitalul desfiinţat.
Senatorul s-a supărat pe mine ca văcarul pe sat. Nu eu l-am făcut vinovat de aşa ceva ci oamenii din oraş, pe care i-am filmat în reportajul intitulat „Darabani – polul sărăciei” difuzat pe Tele’M în seara zilei de 12.05.2012. Tot judeţul a văzut reportajul numai senatorul nu. E problema sa la ce emisiuni se uită la televizor, dar cei din zona Darabanilor nu l-au mai votat şi nici nu-l vor mai vota vreodată.
Cariera senatorului graseiat la vorbă se va încheia la toamnă, când i se va expira mandatul de senator şi va deveni ce-a mai fost: un anonim medic în Darabani care va merge pe stadion şi va oferi 50 lei celui care va da un pumn „în botul arbitrului”, aşa cum a mai făcut-o.
Şi soţia sa, fostă candidat UNPR la primăria Darabani, a obţinut rezultate extrem de ruşinoase. Adunătura de „păsărici” dărăbănene de pe lista de consilieri n-a ajutat-o la nimic. Carierea ei politică nici n-a început măcar, aşa că n-are ce sfârşi.

written by Ioan Rotundu

Jun 08

Vreme de câteva zile, prin Botoşani şu judeţ cei de la USL au împărţit alegătorilor ciocolată şi câte un fior de garoafă. Probabil că trandafirii lor tradiţionali costau prea mult şi nu erau suficient de roşii, iar USL-ul abia s-a instalat la putere şi n-au apucat a se înfrupta pe măsura nevoilor electorale, aşa că s-au mulţumit doar cu garoafe.
E drept că garoafele şi ciocolata n-au plătit-o, le-au primit ca donaţii de la patronii care speră că USL le va umple cămara firmei cu lapte şi miere. Vor afla ei imediat după aceste alegeri locale cam ce le-a pregătit Guvernul Ponta! Ei de miere amară n-au aflat?
Îmi spunea primarul de la Dersca, invidios pe garoafele pe care le împărţeau oamenii lui Coşman, şmecherul de la APIA devenit candidatul PSD la funcţia de primar, că pe coada garoafelor era agăţată o etichetă cu „votaţi  Ţurcanu”. Normal că o astfel de etichetă a fost legată de coada garoafei că doar n-avea să fie legată de coada oilor lui Ţurcanu de la stâna de sub pădurea Cozancea, că oile nu votează.
La Broscăuţi nu s-au împărţit garoafe. S-au dat mici şi bere, adică s-a desfăşurat o chermeză neocomunistă, în amintirea chermezelor din „iepoca de aur”. Gheorghe Groza, fost şef Serviciu judiciar în Poliţia Dorohoi, şi el candidat la primărie, i-a adunat pe oameni şi le-a spus direct că el nu le dă de băut, ca să aibă capul greu la vot. El le-a arătat documente doveditoare a furturilor comise de actualul primar liberal, după care i-a trimis la chermeza USL, să bea şi să mănânce la ei dar să vină cu votul la el. Se va vedea duminică seară dacă strategia sa va da roade.
Şi tot la Broscăuţi, primarul Gheorghe Avasilichioaie, mazilit din PNL de Ţurcanu, a împărţit la oameni nişte haine primite ajutoare mai demult timp. Numai că şoarecii, văzând că ajutoarele sunt ţinute de primar la popreală, au ros cât au putut. Aşa că beneficiarii ajutoarelor au constatat cu surpriză că hainele primite, pantalonii de trening, sunt roase inclusiv în cur. Probabil ca aerisire naturală!
Primarul de Manoleasa n-a vrut să dea nimic oamenilor pe motiv că vreme de patru ani le-a făcut multe lucruri utile prin comună. În schimb, contracandidatul său Boroleanu a împărţit ghivece cu flori la femei, după care a adus de la Prut rabe cu nisip şi ler-a dat bărbaţilor din Zahoreni câte o căruţă de căciulă, să ajungă la tot satul. Au luat nisip şi cei care n-aveau nevoie, că doar era de pomană!
În această seară, în Botoşani, Flutur s-a bătut cu Portariuc în spectacole. Portariuc a amenajat unul pe Pietonalul Unirii, dar cu criză mare de spectatori. A ademenit câteva babe scofâlcite, fugite de acasă să nu le.găsească cea cu coasa. Tineretul s-a dus la spectacolul lui Flutur, unde a cântat Ana Lesco. Aici s-au adunat pe tăpşanul Poligonului ACR de ziceai că iar a pus USL-ul de-o chermeză.
În bătălia spectacolelor a învins Flutur de la distanţă. Se va vedea cine va câştiga şi bătălia în voturi.
Oricum, pentru duminică vă urez distracţie plăcută la vot! Eu prefer să mă distrez cu ce va ieşi din urne.

written by Ioan Rotundu

Jun 07

Comunismul a căzut în România în decembrie 1989. A fost înecat în sângele tinerilor care au dorit libertate şi au murit pentru ea. Ei sunt adevăraţii eroi şi nu alde Gheorghe Marcu care vrea pământul UM 01189 de pe Petru Rareş pe motiv că el este erou revoluţionar.
Comunismul a murit înecat în sângele vărsat dar comuniştii trăiesc printre noi şi o duc extrem de bine. Şi din nou mă văd nevoit să revin asupra comunei Călăraşi, mai exact asupra ultimelor evenimente care se consumă mai mult la vreme de noapte. Căci comuniştii nu lucrează la lumina zilei şi nu la vederea oricui. Ei promovează cu cerbicie metodele ilegalismului şi a lipsei de răspundere.
Prin Călăraşi se împart, la vreme de noapte, fel de fel de manifeste instigative la adresa primarului Elena Vrajotis. Iar manifestele nu poartă semnătura nimănui, pentru că laşitatea face casă bună cu mârşăvia.
Desigur, oamenii s-au prins cine sunt autorii şi nu-i iau în seamă. Dar fapta rămâne şi ea creează traume morale, fără ca autorul ei să răspundă. Astfel de manifeste au fost împărţite de  viceprimarul Prisacaru, ce candidează la funcţia de primar din partea PC. Omul nu face decât să-şi copie stăpânul, adică pe Dan Voiculescu, cel care a lucrat tot la vreme de noapte şi a jumulit averea statului devenind multimilionar în euro.
Prisacaru aplică metoda folosită de Mihai Gâdea pe Antena 3: repetă minciuna până devine adevăr. Este sloganul folosit din plin de iGoebbels, ideologul fascismului  şi Ministrul Propagandei Publice al lui Hitler.
De o violenţă ieşită din comun, lăsat de nevasta care n-a mai putut rezista bătăilor, copii fugăriţi de acasă în lumea largă şi trăind în concubinaj, viceprimarul impus în funcţie de coaliţia USL, n-are activitate ca edil puiblic dar are ca bătăuş de frica căruia tremură mulţi săteni.
După ce a pus sau s-a implicat direct în spargerea geamurilor la cei care nu-l susţin, acum împrăştie manifeste denigratoare la adresa primarului care a schimbat, prin activitatea sa, fala comunei. Oamenii văd realizările primarului dar şi comportamentul violent al celui ce aspiră la funcţia supremă în comună.
Iar cu Prisacaru şi-a dat mâna un alt comunist înrăit, fost preşedinte de CAP care dădea pe mâna miliţiei pe toţi cei găsiţi cu un ştiulete în traistă. Ioan Pleşca este unul dintre noii ciocoi proveniţi din rândul comuniştilor.
Duminică, la biserică, fiica sa, de faţă cu toată lumea s-a răstit la preot că de ce mulţumeşte primarului pentru sprijinul acordat bisericii. Probabil voia să aducă mulţumiri lui taică-său, care jumuleşte la greu ţăranii de la care a arendat terenul şi le dă toamna câţiva saci cu grâu în bătaie de joc.
Pleşca a fost viceprimar până în anul 2008. În mandatul său s-a furat de la un drum modernizat cu bani europeni câteva miliarde de lei. Acum Primăria Călăraşi trebuie să dea înapoi banii europeni, suma de 35 miliarde de lei plus dobânzile. Cu tupeu, Pleşca vrea din nou primar, numai că locul său, dacă organele de cercetare penală ar fi fost mai operative, ar fi fost acolo unde ajung toţi cei care au furat statul.
Candidat al PP-DD, partidul care luptă contra ciocoilor, iată că este condus chiar de ciocoi. Minte Dan Diaconescu la Bucureşti, minte Pleşca la Călăraşi dar mint în paguba lor pentru că românii s-au deşteptat şi nu se mai lasă păcăliţi de cei cu gura mare, de cei care vor funcţii publice împrăştiind manifeste la vreme de noapte şi care n-au nici un fel de realizări în interes public ca să le dea credibilitate.
Noaptea, prin Călăraşi, pe străzile frumos pietruite de actualul primar Vrajotis, stafiile plătite de Prisacaru şi Pleşca cutreieră satele comunei şi aruncă prin curţile oamenilor manifeste denigratoare cu îndemnul „Treziţi-vă!”
Şi oamenii se trezesc de la o zi la alta şi îşi dau seama ce caracter mârşav au cei care le cert votul pentru a continua să se înfrupte din banul public, cum au mai făcut-o. Duminică vor vota şi cu mintea şi cu inima pe cel cu fapte concrete şi nu pe hoţomanii care-i jumu8lesc zi de zi prin fel de fel de tertipuri.
Problema de la Călăraşi nu este singulară iar botoşănenii din întreg judeţul să fie atenţi la toţi candidaţii. Nu numai prin USL sunt astfel de secături. La Manoleasa este o secătură PDL-istă care la fel îşi bate joc de un primar care are realizări şi care l-a oprit din furatul banilor publici. În loc să-i mulţumească, îl denigrează prin manifeste.
Dan Voiculescu să doarmă liniştit căci sămânţa pe care o aruncă noapte de noapte Mihai Gâdea pe Antena 3 dă roade. Până când va veni vremea ca legea să-şi spună cuvântul şi toţi aceşti hoţomani, cu Voiculescu în frunte, vor ajunge după gratii. Au sfârşit în ştreang, de glonte sau au ajuns după gratii dictatori ai lumii care se credeau invincibili şi nemuritori dar nu un turnător ca Voiculescu şi şi cei care se cred la adăpostul puterii sale.

written by Ioan Rotundu