Jul 05

Flkorin Georgescu, ministrul Finanţelor, nu se mai fereşte să spună pe şleau că devalorizarea leului este principala sursă de venituri a Guvernului Ponta la bugetul naţional. Am mai scris pe această temă şi am arătat că de la instalare Guvernul Ponta n-a dus la îndeplinire nicio promisiune din cele făcute în opoziţie.
Majorarea salariilor cu 8% nu este meritul lui Ponta ci a Guvernului Ungureanu, care anunţase reîntregirea salariilor cu 1 iunie la nivelul celor din mai 2010. Ponta s-a arătat mai zgârcit ca Ungureanu şi a majorat salariile numai cu 8%,m deşi banii erau în Trezoreria statului.
Într-un editorial anterior am arătat că Guvernul Ponta aduce bani la buget prin devalorizarea leului faţă de euro având complicitatea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, veriga de legătură fiind ministerul Finanţelor Florin Georgescu ca fost viceguvernator.
Iar devalorizarea leului înseamnă pentru omul de rând facturi mai mari la plata curentului electric, gaze, telefonie, combustibil dar mai ales rata la bancă. Puţinii comentatori care şi-au exprimat atunci opinia m-au contrazis, susţinând că teza mea este falsă.
Cum să fi fost falsă când euro se devaloriza faţă de dolar şi se aprecia faţă de leu? Era o aberaţie de ordin financiar, de politică monetară.
Să văd acum, când ministrul Georgescu a recunoscut cu impertinenţă că devalorizarea leului este sursa de venit la buget ce mai zic acei cititori care m-au contrazis.
Guvernul Ponta, interesat de înlăturarea preşedintelui Băsescu şi salvarea lui Voiculescu de dosarele penale în care este judecat, speriat de condamnarea şi încarcerarea lui Năstase, presat de parlamentarii care au migrat la USL având promisiunea de protecţie faţă de DNA şi judecători, n-a fost preocupat nicio clipă de partea economică a României. Scoate bani din devalorizarea leului iar proştii plătesc!

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Proştii plătesc!”

  1. 1. dorohoian de Spania Says:

    e…si ce? Sa plateasca ca si-asa sunt…multi N-au decat asa se vor bucura de ce-au votat ca doar “domnia si prostia se plateste”.Asta o spunea si Plostinaru prin 85,desi sigur n-a inventat el zicala

  2. 2. Vali Says:

    Pare logic si e posibil ca sa fie si adevarat. Da nu cred ca asta este un scop ascuns al politicienilor.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia