Aug 26

Ne-am obişnuit de-o bucată de timp, de când ne credem cetăţeni europeni cu drepturi depline, să îmbrobodim denumirile româneşti ale unor evenimente şi în ceva cuvinte englezeşti. Aşa că, dragul şi grăunţosul (grăunţos de la porumbul ecologic pe care-l cultivă taică-său) nostru primar Obidiu Portariuc a atârnat în coada Festivalului Verii şi un Sumner fest.
Nu-s mulţi botoşănenii care au priceput sensul celor două cuvinte dar le-a plăcut cum sună, aşa că le-au adaptat la nivelul lor de cunoaştere traducându-le drept „Sumarul festinului”.
Festin a fost, că de dimineaţă şi până a doua zi dimineaţă botoşănenii, vreme de patru zile, au dat naibii munca şi s-au pus pe golit paharele cu bere şi de înfulecat cărnurile de pe grătarele disciplinat înşirate pe B-ul Eminescu, cărnuri bine condimentate cu E-ui.
Vreme de patru zile botoşănenii au uitat de criza economică, de maleficul Băsescu, de plagiatul lui Ponta, de Antenele lui Voiculescu şi au devenit clienţii fideli şi constanţi ai berarilor şi grătaragiilor.
Nici un primar postdecembrist n-a avut curajul să ţină festinul timp de patru zile. Iată că tânărul Portariuc (Mortariuc după cum l-au botezat unii rău voitori deranjaţi de caninii primarului şi faţa nu prea îmbujorată) s-a dovedit a fi nu numai curajos, dar vşi galanton în a cheltui banul public, că doar n-a băgat mâna nici în buzunarul propriu şi nici al babacului.
Grandoarea evenimentului i-a luat pe mulţi prin surprindere. N-ar fi trebuit. Este deja consacrat pentru judeţul nostru că orice guvernare cu participarea PSD înseamnă şi mult cântec şi boi bună prin oraşele şi comunele judeţului.
Respectând buna educaţie profesională a şefului său politic Victor Ponta, şi primarul a dat un copy paste pe inovaţiile fostului primar Flutur şi încă din prima zi i-a urcat pe scenă pe bătrâneii care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Desigur, totul în scop electoral, numai că alegerile locale au cam trecut şi de acum în patru ani puţiuni vor mai fi în viaţă dintre cei care au urcat pe scenă, dacă nu cumva Guvernul Ponta îi va extermina mai repede numai pentru a putea să-l acuze pe Băsescu de genocid asupra bătrânilor noştri.
Au fost şi ceva cârcoteli venite din partea boşorogilor care locuiesc în blocurile de pe Pietonalul Unirii. Cică vreme de patru nopţi şi zile nu s-au putut odihni din cauza zbieretelor celor de pe scena plasată strategic la mijlocul pietonalului. Boşorogii ăştia n-au priceput că toată distracţia le-a fost dedicată de primar ca drept mulţumire că au mers la vot şi l-au votat.
Au mai cârcotit şi locatarii mai pretenţioşi care şi-au găsit dimineaţa holul de la intrarea în bloc pişat şi căcat, başca alţi răhăţei cu moţ presăraţi prin jurul blocului. Mai degrabă ar trebui să fie mulţumiţi de ce-au găsit dimineaţa, pentru că orice călcătură peste vreun „moţat” înseamnă şi mult noroc. N-au decât să joace la Loto, că până la alegerile parlamentare au timp berechet.
Interesant de observat a fost şi plasarea strategică a celor trei cabine de WC.-uri ecologice chiar în faţa Judecătoriei. Sper că judecătorii au înţeles mesajul. Adică sun în rahat şi dacă nu se vor alinia voinţei PSD, riscă să stea în budă mult şi bine. Eliberarea lui Năstase, absolvirea de răspundere penală pentru Voiculescu, Patriciu, Vântu şi pleiada de parlamentari şi baroni locali care constituie baza USL nu sunt cerinţe peste putinţă de îndeplinit. Iar pe viitor, dacă bor să n-aibă dureri de cap, să întrebe partidul înainte de a porni orice anchetă penală.
Revenind la Sumner fest, focul de artificii a pus capăt parangheliei. Botoşănenii vor începe a se trezi din euforia evenimentului şi vor constata că prin buzunare le suflă vântul. Iar Guvernul Ponta le va spune de la Antenele lui Voiculescu că preşedintele suspendat Băsescu este de vină că ei au buzunarele goale. Iar prostimea va da crezare tuturor acestor manipulări, că nu degeaba purtăm în noi gena mioriticului.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Observaţii la paranghelia sumner fest”

  1. 1. BRISCA Says:

    aveti perfecta dreptate domnule Rotundu!

  2. 2. tractari Says:

    “Gena mioriticului” este profund imbibata de miros de mici si ragaiala de bere ieftina

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia