Sep
14
|
Cu mai bine de o săptămână în urmă am scris un editorial în Jurnalul şi un comentariu pe blogul personal cum că dorinţa USL de a anula pragul prezenţei electorale la referendum se va întoarce şi împotriva lor, nu numai a lui Băsescu. Am dezvăluit prin aceste comentarii că în Botoşani se fac pregătiri pentru demiterea prin referendum a primarului Ovidiu Portariuc şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu.
De atunci n-a trecut prea mult timp, însă răspândacii din presa locală şi din rândul politicienilor au preluat ştirea şi i-au dat amploare. Până şi un cotidian din judeţul vecin, Suceava, a consemnat în paginile sale faptul că primarul de Botoşani va fio demis prin referendum, el dovedindu-se incapabil să conducă oraşul.
Joi am avut o discuţie la sediul Partidului Forţa Civică şi printre altele am avut surpriza să mi se spună că există în Botoşani forţe politice care pregătesc debarcarea lui Ţurcanu şi Portariuc. Îmi stătea pe limbă să întreb care forţe, dar am tăcut, sperând să aflu mai multe informaţii decât ştiam. Hazliu era faptul că persoana în cauză reproducea comentariul meu fără să ştie că are în faţă autorul acestuia.
Ieri, am luat act că şi şeful Partidului Ecologist Român, Gheorghe Iavorenciuc, a declarat că se pregăteşte demiterea lui Portariuc, el urmând a pune umărul la această acţiune Ce n-a reţinut Iavorenciuc este faptul că eu am făcut şi o precizare condiţională. Demiterea va fi posibilă numai dacă USL va elimina pragul prezenţei la vot în cazul referendumului.
Este o condiţie esenţială, pentru că în condiţiile actualei legislaţii va fi extrem de greu bsă aduci, în Botoşani, la vot, peste 50% dintre cei înscrişi în liste pentru că majoritatea l-a votat şi pe Portariuc şi pe Ţurcanu, mă refer la bugetari şi pensionari.
Dacă aceştia stau acasă nu se va atinge pragul, dacă vin la vot vor vota împotrivă. O şansă va fi dacă starea socială actuală se va degrada încât să-i determine pe bugetari şi pensionari să se răscoale asupra USL.
Să-l mai pomenesc aici şi pe blajinul Gheorghe Vâzdoagă. Şi el a şterpelit dintr-un comentariu al meu, dedicat stării sociale a ţiganilor din Botoşani, teza că fondurile europene şi guvernamentale alocate integrării sociale a acestora au fost dijmuite tot de ţigani.
Vâzdoagă s-a dat cocoş şi a declarat că este necesar să se verifice la Primăria Botoşani cum s-au cheltuit fondurile alocate pentru integrarea socială a ţiganilor. Măi, să fie! Dar Vâzdoagă a fost patru ani consilier municipal şi avea toate mijloacele legale la dispoziţie să verifice cum s-au cheltuit aceşti bani. De ce n-a făcut-o? Îi spun eu: pentru că nici el nu-i lacrimă. Aşa că să facă bine să tacă. Alţii au dreptul să vorbească, care n-au ridicat mâna să voteze cum s-a votat.
Din cele două aspecte de mai sus se poate trage lesne concluzia că rolul răspândacilor este uneori şi benefic. Depinde ce răspândesc şi în folosul cui.
September 15th, 2012 at 10:44
‘O buna judecată e aceea care nu asculta numai una dintre parti’. Proverb