Blogul lui Rotundu

Înainte de orice for legislativ democratic, în Ţările Româneşti, Moldova şi Muntenia, exista Sfatul Domnesc. În această adunare prezidată de domnitor se luau decizii importante atât pentru administrarea principatului cât şi de război sau apărare.  În Sfatul Domnesc pătrundeau numai boierii de seamă ai Ţării, din spiţe vechi, cunoscuţi cărturari dar şi loiali interesului naţional încă înainte de a se forma conştiinţa naţională.
Un boier în Sfatul Domnesc era respectat de către ceilalţi boieri şi de popor, se bucura de onoruri şi de anumite privilegii.
Prin introducerea Regulamentului Organic la 1831 în Ţara Românească şi un an mai târziu în Moldova s-a deschis drum către apariţia Parlamentului ca for legislativ decisiv.
Şi iarăşi istoria ne arată că din aceste foruri legislative făceau parte boierii de viţă veche, cărturari de seamă, nume cunoscute în ţară şi peste hotare şi respectate, boieri a căror cuvânt avea multă greutate şi care nu vorbeau decât după adâncă cugetare şi cu multă înţelepciune şi numai cu gândul la ţară şi popor.
În timpul lui Cuza a apărut Parlamentul bicameral, în urma plebiscitului de la 1864 iar în n1866 România a avut prima sa Constituţie. Politicienii care aveau acces în parlament erau tot boierii de viţă veche, cu învăţătură la Paris, vorbitori de latinească, greacă şi franceză, aceste limbi pe lângă cea turcă, aflată în declin.
Transformarea României în Regat, după abdicarea lui Cuza în 1866, a deschis drum larg modernizării Parlamentului ţării. În Parlament, pe lângă cei bogaţi, dedicaţi politicii, au început să pătrundă şi  oameni de cultură, profesori universitari, nume care au înfăptuit istoria noastră mmodernă, care au moderniza administraţia statului şi care au creat cadrul legislativ necesar dezvoltării economice în principal şi apoi social şi cultural.
Alături de aceste nume sonore ale acelor vremuri întâlnim şi câteva nume de ţărani, oameni gospodari din satele ţării dar care se bucurau de experienţă de viaţă agricolă, de înţelepciune populară, de respect în zonele de unde proveneau.
Am făcut acest scurt istoric al instituţiei parlamentare româneşti şi a celor care ajungeau să ocupe un scaun în acest înalt for legislativ pentru a ne da seama cât de mult s-a degradat instituţia Parlamentului şi statutul de parlamentar în perioada postdecembristă.
În sondajele de opinie publică instituţia Parlamentului are o credibilitate vatât de scăzută încât este firesc săm ne întrebăm dacă nu cumva funcţionarea ei a devenit inutilă şi ar trebui înlocuită cu o altă formă instituţională.
Şi cum să nu se producă o asemenea degradare când în Parlament ajung toate lichele societăţii de astăzi, toţi parveniţii şi inculţii, plagiatorii şi fraudatorii de muncii intelectuale a altora, escroci cu papion, trădători de neam şi ţară, puşcăriaşi etc.
Să ne uităm în ograda noastră, a judeţului Botoşani şi să vedem cine vor să fie viitori parlamentari. Verginel Gireadă, fost tractorist, fost primar care a fraudat legea şi a fost condamnat definitiv, Răzvan Rotaru – fost interlop, mituitor, aflat mai tot timpul în conflict cu legea, Roxana Anuşcă – şi-a lăsat soţul şi copii, de ani de zile are statut de amantă, a manipulat afaceri oneroase în cadrul PNL Botoşani împreună cu Florin Ţurcanu, Cătălin Buhăianu care vreme de patru ani a profitat de statutul de deputat, un traseist politic, o persoană controversată şi cu statut moral îndoielnic, viaţa sa amoroasă cu Ada Macovei, fostă inspector general la IŞJ Botoşani devenind publică. Se mai aude că şi fostul miliţian Valeriu Apetrei, care ar fi părăsit PRM-ţul pentru PP-DD, ar vrea să fie parlamentar, deşi omul, în afară de meritul de a fi fost miliţian şi a fi servit conştiincios regimul comunist n-are altul. Mă opresc aici cu enumerarea pentru că mai sunt şi alţii care ar vrea statut de parlamentar dar deocamdată se menţin la stadiul de dorinţă.
Astfel de nume vor să stea, în istorie, alături de numele înaintaşilor care prin faptele lor au cinstit ţara şi au călăuzit poporul să treacă cu bine peste momentele grele. Cum să se mai bucure un parlamentar onest, ajuns în Parlament pe merit, de statutul său social când va sta alături de o astfel de mizerie umană?
Iar noi, alegătorii, care am luptat de peste un secol să avem drept de vot, ce facem cu acest drept câştigat? Ne vindem cinstea şi onoarea pe te miri ce şi votăm pramatiile să ne reprezinte interesele personale şi naţionale. Şi iar mă întreb dacă nu cumva votul cenzitar ar fi mult mai potrivit momentului decât votul universal.

written by Ioan Rotundu