Oct 04

În ultimele zile Guvernul Ponta face numai poante cu sănătatea mintală a românilor. Căci îţi poţi ieşi din minţi să auzi azi de o creştere a taxelor şi impozitelor iar a doua zi să afli că de fapt totul a fost doar o minciună pusă la cale de „incompetenţii” din minister.
Ministerul Finanţelor a anunţat creşterea impozitelor pe case şi terenuri. Premierul Ponta, aflat de serviciu în fiecare seară la câte o televiziune, declara că nu este adevărat, că el nu şti nimic, nu i s-a spus nimic. Este greu de crezut că cei din ministerul Finanţelor, cu două luni înainte de alegeri, îşi bat joc de USL şi anunţă majorări de impozite şi taxe care nu fac decât să aducă pierderi de voturi. Premierul Ponta a ştiut, dar mincinos şi fariseic cum este, n-a recunoscut public şi a jucat rolul inocentului tradus de subalterni.
De majorat, impozitele şi taxele pe case şi terenuri se vor majora, pentru că primăriile nu mai au bani iar Guvernul nu mai are de unde să le dea pentru echilibrarea bugetului local. Majorarea se va produce imediat după alegeri, dar Însă Ponta pozează cu emfază că el a blocat o astfel de majorare, adică ne-a salvat de la nişte cheltuieli în plus, deci suntem datori să  votăm cu USL.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, acum câteva zile spunea răspicat că nu mai are bani să subvenţioneze căldura la toată lumea. A stabilit el că cei cu venituri peste 2.500 lei vor trebui să plătească integral căldura. Ieri, Oprescu a ieşit public şi a declarat că a găsit bani pentru subvenţionarea căldurii pentru toţi bucureştenii. L-a sunat Ponta şi i-a spus că măsura sa nu dă bine în prag de alegeri. Aşa că Oprescu s-a repliat imediat şi a făcut rost de bani tăind de pe la vreo investiţie. Din ianuarie 2013 va schimba placa iar bucureştenii vor plăti de le vor ieşi pe ochi. Însă minciuna lui Oprescu de acum va aduce voturi şi asta este tot ce contează.
Băncile au anunţat dublarea comisioanelor de operaţiuni bancare. Toţi cei care primesc salarul pe card vor fi jumuliţi de bani mulţi. Spolierea clienţilor pusă la cale de bănci s-a făcut cu acordul Guvernului Ponta. Mai mult, Ponta a stabilit că nu mai avem voie să facem plăţi în numerar, între noi, mai mult de 1000 lei pe zi. Toate plăţile se  vor face numai prin bancă. Adică ne trimit carne de tun la spoliatorii bancheri.
În orice altă ţară din UE o asemenea măsură a băncilor ar fi fost aspru sancţionată de guvernul acelei ţării. La noi Guvernul Ponta este complice. Până ce salariaţii care primesc leafa pe card se vor dezmeteci câţi bani le ia banca, vor trece alegerile iar USL-ul va fi cu sacii în căruţă.
Şi ca totul să fie în deplină armonie cu minciuna şi trădarea românilor de către Guvernul Ponta, tocmai s-a anunţat modificarea Legii energiei iar „băieţii deştepţi” din energie vor primi din nou energie la preţuri mici. Toată panarama făcută de Ponta cum că Guvernul Boc şi Ungureanu a vândut energia ţării pe bani puţini „băieţilor deştepţi” se dovedeşte că n-a fost decât de faţadă. Ponta a minţit şi în acest domeniu ca şi în celelalte.
Nu trece zi ca Guvernul Ponta să nu ne servească o minciună. Ponta se hrăneşte cu minciuni. Minciuni pe care majoritatea românilor le iau drept adevăruri prezente sau viitoare, uitând că de fiecare dată aceste adevăruri s-au dovedit a fi de fapt minciuni sfruntate.
Prin minciuni, USL adună voturi. Spunând adevărul, actuala opoziţie pierde voturi.  Nu-i pasă nimănui. Cei mai ticăloşi dintre ticăloşi tot în parlament vor ajunge, de unde ne vor mai sfida patru ani.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia