Oct 14

Fără cel mai elementar bun simţ, când vine vorba de evenimente religioase de amploare, politicienii de frunte ai ţării urcă şi ei pe scena de unde soborul de preoţi face cuvenitele slujbe. Dacă într-o perioadă nu era eveniment religios rânduit în numele lui Dumnezeu în calendarul ortodox ca să nu-l vedem pe scenă, alături de înalţii ierarhi ai Bisericii, pe preşedintele Traian Băsescu, acum locul acestuia l-a luat premierul Victor Ponta.
Cu un bagaj impresionant de păcate personale şi la adresa poporului român, primul plagiator al ţării se cocoţă pe scene, alături de înalţii ierarhi, să-l vadă creştinii cât de iubitor de Dumnezeu este el.
Şarlatania practicată în perioada postdecembristă de politicienii de funte ai ţării, cu prezenţa la marile evenimente religioase şi cu graba de a-şi face cruce după crue, abordând mimică de căinţă şi pioşenie, n-o mai întâlnim prin alte părţi ale Europei civilizate.
L Iaşi, Scoaterea moaştelor Sf. Parascheva la vedere în curtea Mitropoliei, pentru ca şiruri de zeci de mii de creştini să se roage la racla acesteia pentru sănătate şi prosperitate, n-a fost un eveniment ratat de politicieni. E drept, mai puţini PDL-işti şi mai mulţi USL-işti cu Victor Ponta în frunte. Să încercăm să intuim cam ce rugăminţi putea să-i adreseze Ponta Sf. Parascheva şi ce şanse are el să-şi vadă împlinite rugăminţile.
Cred că prima rugăminte a fost să-l scape de stigmatul plagiatului. Numai că plagiatul este un păcat de neiertat, aşa că Ponta nu va scăpa de această ruşine nici măcar post-mortem. Un astfel de păcat, mirean şi nu religios, nu poate fi iertat nici dacă Ponta s-ar lăsa crucificat precum tâlharii din vremea lui Iisus Hristos sau tras pe roată ca în vremurile medievale.
S-ar mai fi rugat Ponta să-l scape Sfânta de preşedintele Băsescu, ca să se poată duce iarăşi la Bruxelles, ca să reprezinte România la nivel de Uniune Europeană. Iarăşi este o dorinţă de neîmplinit. Mai întâi că Ponta, prin minciună, viclenie şi tupeu   a încercat să uzurpe prerogativele prezidenţiale ale lui Băsescu, prerogative încredinţate de popor. Apoi, nu se cade ca un popor creştin cum este poporul român să fie reprezentat la un asemenea nivel înalt de un păcătos plagiator.
S-a mai rugat Ponta ca printr-o minune cerească să-i intre bani la buget ca să aibă cu ce plăti salariile, pensiile şi indemnizaţiile pe lunile noiembrie şi decembrie, că prin bugetul ţării bate deja vântul iar bugetarii vor fluiera în curând a pagubă. Poate că Sfânta i-ar fi împlinit această dorinţă dacă n-ar fi minţit chiar în preajma raclei sale. Dimineaţa Ponta, cuprins de evlavie şi pătruns de spiritul moralei creştine, a rostit un adevăr crud: nu mai sunt bani pentru plata salariilor şi pensiilor pe ultimele 45 de zile din acest an.
Apoi, realizând cât rău poate aduce USL-ului adevărul său alegerilor parlamentare din decembrie, în chiar vecinătatea raclei Sf. Parascheva a minţit că sunt bani, că-i va lua el din altă parte şi tot va plăti ce-i de plătit. S-a mâniat rău Sfânta pe Ponta, care a îndrăznit să mintă în cel mai sfânt loc al credinţei moldovenilor. Încă odată s-a dovedit că minciuna este sfânta călăuză a lui Ponta în tot ce zice despre ce face. Sunt curios cum îl va pedepsi Sfânta, că nepedepsit nu va rămâne.
Şi-a mai dorit Ponta ca o altă minune a Sfintei să-i orbească şi asurzească pe români, pentru a nu pricepe că de la anul nu vor mai fi bani de majorat salariile şi pensiile şi că, dimpotrivă, ce-a dat în acest an va lua înapoi, înzecit, la anul. Măcar să treacă alegerile, după care n-au decât românii să-şi deschidă ochii, că tot nu le va mai ajuta la nimic.
Este posibil ca Ponta să fi avut şi alte rugăminţi, precum să aibă parte la DNA de un şef care să nu mai facă dosare celor din USL, iar penaliştii care candidează la parlamentare să câştige, ca imunitatea să-i apere de duhul necurat al lui Daniel Morar şi Codruţa Kioveşi şi să-i scape de pârnaie.
Pentru Adrian Năstase n-a rostit nicio dorinţă. Este mulţumit că se află unde se află şi că nu-l încurcă la conducerea PSD şi la guvernare. Ba chiar s-ar bucura în sufletul său dacă vreun dosar venit din urmă i-ar prelungi lui Năstase şederea pe la Rahova.
Cum Sfânta Parascheva nu împlineşte dorinţele şarlatanilor şi mai ales ale plagiatorilor, pentru mai multă siguranţă, i-aş recomanda lui Ponta să de-a o fugă până la Mănăstirea Tanacu, la preotul Corogeanu. Acesta este pentru Biserica Ortodoxă cam ce sunt politicienii pentru români şi se pricepe să măsluiască adevărul, cum nici dracul gol n-o poate face.
Escrocii s-au înţeles întotdeauna între ei şi au colaborat fructuos.  Nu văd ce l-ar împiedica pe Ponta să bată palma, pardon, să pupe crucea din mâna preotului Corogeanu. Sunt convins că până şi Satana i-ar invidia!

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Rugăminţile lui Ponta la racla Sf. Parascheva”

  1. 1. Emil Says:

    N-am prea înțeles faza cu escrocii, dar de buna seama aveți derapaje mari. Eu cred ca fiecare trebuie sa-si vadă propriile greșeli. A da cu părerea, e una, a te implica, e cu totul altceva. A vorbi aiurea, nu are nici un fundament. Am zis.

  2. 2. Sf.i Ssif Says:

    Băi Emile, ai vorbit şi tu ca să nu taci. Ai predicat ca un popă prost.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia