Oct 25

Potrivit ştirii difuzate de Pro TV, în urma expunerii pentru atingere şi rugăciune de către creştini şi a raclei cu moaştele Sf. Paraschiva, Mitropolia Iaşi a strâns suma de peste 2 milioane de auro, adică peste 9 milioane de lei actuali. O avere uriaşă, pe care dacă am calcula-o în stilul lui Gâdea de la Antena 3, înseamnă pensia lunară de câte 1.000 lei pentru cel puţin 9.000 de pensionari sau ridicarea a cel puţin două cămine sociale pentru bătrânii neajutoraţi.
Se întrebau cei de la Pro TV cine se foloseşte de această uriaşă sumă. Cine altcineva decât Biserica Ortodoxă Română, fără ca în afară de cei care o conduc să mai ştie şi altcineva cum se vor cheltui aceşti bani.
Chiar în aceste zile, în curtea Patriarhiei Române este expusă altă raclă cu moaşte iar creştinii au format alt vrând uriaş la care aşteaptă zile şi nopţi ca să le atingă. Iar preoţii vor strânge alţi saci cu bani, sporind suma strânsă la Iaşi, dacă nu cumva chiar dublând-o.
Este ştiut faptul că PS Calinic Botoşăneanul urăşte reporterii şi-i consideră unealta diavolului. Nu la fel îi consideră şi pe reporterii radioului şi televiziunii Trinitas. Preasfântul se foloseşte din plin de uneltele diavolului: radio, televiziune, staţii de amplificare, microfoane, Internet şi scoate bani frumoşi de pe urma acestor unelte.
Dar atunci când afacerile Bisericii sunt concurate de sursele mirene de informate, Preasfântul le afuriseşte şi le consideră diavoleşti. Nu diavoleşti sunt şi banii pe care-i încasează de pe urma publicităţii evenimentelor religioase de către sursele mirene de informare. Datorită reporterilor trimişi de diavoli se mediatizează comerţul cu moaştele iar BOR încasează milioane de euro.
Ieri, mă aflam la Tele’M. A venit un preot de la o parohie din Vorona ca să solicite să se difuzeze pe post ştirea că el a adus moaştele nu ştiu cărui sfânt iar de sărbătoarea Sf. Dumitru creştinii pot veni la biserica sa să se roage la racla cu moaşte. Preotul voia difuzarea ştirii dar fără ca el să fie filmat.
Începător, părintele! Nu prea ştie cum se fac bani pe seama moaştelor. Dacă în locul său ar fi fost părintele Grigore Diaconu, să fi văzut atunci ce reclamă se făcea şi ce bănişori scotea părinţelul director la „Fabrica de popi”, adică la Seminarul Botoşani.
FMI vrea ca Guvernul să majoreze TVA-ul cu un procent şi atunci se vor strânge la buget 2 miliarde de lei. Eu cred că se pot strânge mult mai mulţi bani fără să majorăm TVA. Dacă am aplica TVA la comerţul cu odoare bisericeşti, cu turismul pe seama mănăstirilor monument întreţinute pe banii statului, pe taxele impuse la intrarea în mănăstiri pentru vizitat, fotografiat şi filmat, la veniturile încasate pentru cazarea turiştilor, la impozitarea veniturilor pe seama moaştelor nu s-ar mai impune nicio majorare a acestei cote. Dimpotrivă, am putea opera o reducere.
Toate veniturile Bisericii Catolice sunt impozitate în fiecare stat. Grecia impozitează veniturile Bisericii Ortodoxe iar acum vrea să impoziteze şi veniturile mănăstirilor de pe Muntele Athos. Biserica ar trebui să fie tratată precum fundaţiile şi asociaţiile nonprofit. Când desfăşoară activităţi economice, acestea să fie impozitate. Nu s-ar impozita credinţa, ci veniturile realizate pe seama credinţei ca mijloc de câştig financiar de care beneficiază casta preoţilor şi nu societatea în ansamblul ei.

written by Ioan Rotundu


3 Responses to “Moaştele – racla aducătoare de venituri uriaşe”

  1. 1. just Says:

    Doamne…cât adevar este în cele spuse de dvs. !
    Articolul ăsta îmi confirmă că mai sunt și alții care gândesc la fel ca mine, în ceea ce privește religia ( nu neapărat credința ) !

    “Nu s-ar impozita credinţa, ci veniturile realizate pe seama credinţei ca mijloc de câştig financiar de care beneficiază casta preoţilor şi nu societatea în ansamblul ei.” – CORECT !

  2. 2. Pasculeanu Silvia Says:

    Daca Biserica ar plati impozite, tara ar scapa de datorii externe,dar ei ar inventa alte ritualuri sa scoata banii. Pericolul este cu crdinta, ei ii duc pe oameni la religie fara crdinta,,fundatia crdintei in Dumnezeu, Isus si duhul sfint este cuvintul lui dumnezeu din, ,Biblie,,Biblia este cuvintul lui dumnezeu,scrisa prin duhul sfint de apostolii, martori oculari, scrisa pe pergamente.Biserica pune pe primul loc, ,Traditia si sfinta traditie,, care este facuta de membri biserici pentru profit.Deci docma ortodoxa ii duc pe oamenii sa creada in moaste in sfintii contrafacutii si vor sa-l scota pe dumnezeu din biserica,deoarece numai 5 la suta se prdica cuvintul lui Dumnezeu. Versetul din Biblie,,Matei cap15. verset 1 pina la10,,,verset. 3 De ce si voi calcati porunca lui dumnezeu pentru datina voastra? adica traditia omeneasca. Doamne Isuse intoarce preotii la credinta,Amin

  3. 3. Pasculeanu Silvia Says:

    Doresc sa se predea Biblia in scoli,Biblia este cuvintul lui Dumnezeu,noi trbuie sa-l cunostem pe Dumnezeul cel viu din Biblie, Dumnezeu nu are religie. Ortodoxia se roaga la dumnezeii fara viata,moaste,, Isus cind a murit pe cruce,perdeaua din templu sa rupt,asa ne-a facut drum liber catre dumnezeu prin Isus Hristos inviat, viu mijlocitor intre noi si Dumnezeu,, Amin

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia