La întâlnirea de duminică, de la Darabani, din delegaţia venită de la Cernăuţi au făcut parte, pe lângă primari de comune, şi oameni de cultură precum profesori, artişti, jurnalişti. Simpozionul intitulat „Basarabia – 200 de ani de lacrimi şi durere”, aşa cum am mai scris, a adunat la Darabani românii din Ucraina şi Republica Moldova.
După ce partea oficială a fost epuizată, toţi invitaţii au luat loc la masă, la un pahar de vorbă şi o gustare. În astfel de împrejurări limbile se dezleagă şi se povestesc multe lucruri care, în alte împrejurări, ar fi fost trecute sub tăcere.
Printre cei cu care am stat de vorbă s-a aflat şi profesorul Onofriciuc, acum pensionar. Potrivit spuselor sale, a fost profesor de istorie, de cânt şi de educaţie fizică la Cernăuţi, inspector şcolar şi a îndeplinit mai multe responsabilităţi la cabinetele raionale de istorie.
În tinereţe a fost halterofil de performanţă, aşa că la cei 72 de ani ai săi, Onofriciuc arată destul de bine şi de vioi.
Pentru că nu s-a ferit de autorităţile ucrainene să-şi manifeste limba şi portul de român, simpatiile faţă de România şi ideile unioniste, pentru că a susţinut cu ardoare predarea limbii române în şcolile frecventare de copii români, pentru că preda copiilor Istoria reală a României şi nu cea editată de ministerul ucrainean al Învăţământului, a avut multe necazuri din partea autorităţilor.
După ce Ucraina şi-a declarat independenţa faţă de Moscova iar Uniunea Sovietică s-a destrămat, Onofriciuc avea să afle din documentele desecretizate că figura pe primul loc pe o listă a românilor ce trebuiau împuşcaţi pentru că promovează românismul în regiunea Cernăuţi.
Legat de acest subiect, Onofriciuc mi-a povestit cum s-au comportat românii funii faţă de alţii, după ce ruşii au ocupat din nou Bucovina şi au afiliat-o Ucrainei.
Primarii români întocmeau liste cu românii care urmau a fi deportaţi în Orientul Extrem, fie pentru că erau bogaţi şi deci duşmanii comunismului de tip bolşevic, fie că se încăpăţânau să vorbească şi să se comporte româneşte. Numai că românii bogaţi îşi cumpărau libertatea cu bani, în locul lor fiind deportate familii de români săraci.
Apoi, mai erau românii care au acceptat să devină „cozile de topor” ale autorităţilor ucrainene şi ruseşti, adică deveniseră informatori ai KGB. Aceştia acuzau pe oricare alt român pe care aveai ceva pică, cum că ar fi duşman al Uniunii Sovietice. Cel turnat la KGB era imediat ridicat de autorităţi şi deportat, iar turnătorul devenea stăpân peste averea lui.
Onogriciuc mi-a relatat două cazuri pe care le-a considerat cele mai dramatice. O femeie cu doi copii, unul mut şi celălalt handicapat fizic, a fost pârâtă ca duşman al poporului şi deportată în Kazahstan, în plină iarnă. Într-o dimineaţă a fost găsită îngheţată în cort, împreună cu cei doi copii pe care-i strângea la piept.
O altă familie de români, cu şase copii, a fost şi ea declarată duşman al poporului şi deportată în Kazahstan. Au murit acolo de foame. Averea lor a trecut în proprietatea turnătorului. Cu multă ură în glas şi durere în suflet, Onofriciuc mi-a relatat cum în perioada instalării bolşevismului, românii s-au comportat între ei cu mai mare cruzime decât activiştii bolşevici trimişi de Moscova să-i rusifice pe românii din regiunea Cernăuţi.
Ni mi-a venit să cred ce mi-a relatat Onofriciuc. Cu atât mai mult, cu cât eu am despre Bucovina o altă percepţie. Fiind provincie aflată sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar mai bine de o sută de ani, întotdeauna am considerat că românii din Bucovina aparţin civilizaţiei occidentale, că din educaţia lor a fost eradicată pentru totdeauna mentalitatea balcanică. Se pare că balcanismul ce a pătruns în noi vreme de peste 2.000 de ani nu mai poate fi eliminat, el constituind partea fatalistă a vieţii noastre ca popor.
Principiul nostru de convieţuire este „să moară capra vecinului”. Din acest principiu de viaţă s-au năsut atâtea drame umane între românii din ţară, din provinciile istorice aflate vremelnic sub o altă autoritate statală, din diaspora. Ne manifestăm într-un mod dezbinat, oricât de departe am fi de ţară. Străinii au observat acest lucru şi-l folosesc spre avantajul lor, umilindu-ne.
Am încercat să-i explic profesorului Onofriciuc că şi între românii din ţară au existat astfel de „cozi de topor”, care au slujit cu credinţă regimul comunist, călcând peste cadavre. Ce altceva puteam să-i spun, ca mod de consolare?
written by Ioan Rotundu
La evenimentele de la Darabani, dedicate zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, a participat şi primarul comunei Târnauca din Ucraina, domnul Ioan Pantea. L-am abordat, în speranţa că-mi va putea furniza mai multe informaţii despre masacrul de sub pădurea de lângă Târnauca, în martie 1941.
Spre uimirea mea, primarul Pantea habar nu avea de consumarea pe raza comunei administrate, a unui astfel de tragic eveniment. Primarul are vârsta cam de 40 de ani, dar mi-a declarat că nici de la bunicii săi, în copilărie, n.a auzit de vreun masacru la Târnauca.
I-am explicat atunci că în judeţul Botoşani trăia, până acum o lună de zile, în vârstă de n84 de ani, Ilie Urzică, născut în satul Buda, comuna Târnauca, azi Ucraina. Ilie Urzică avea 13 ani, când, împreună cu alţi vreo 300 de copii de vârsta sa, au fost predaţi de părinţii lor unei călăuze pentru a fi trecuţi în România, Bucovina fiind atunci sub ocupaţie rusească.
Numai că cel aflat pe postul de călăuză era pe-o mână cu grănicerii ruşi. Când grupul s-a apropiat de graniţă, călăuza a dat un semnal iar grănicerii ruşi au deschis focul. Au mitraliat tot ce se putea mitralia la lumina rachetelor lansate. Din cei vreo 300 de copii, doar în jurul a 50 au reuşit să treacă în România, apăraţi de focul deschis de grănicerii români, restul căzând sub gloanţele grănicerilor ruşi.
Ilie urzică a avut noroc şi a scăpat, dar toată viaţa sa a fost urmărit de acea noapte de groază, când în jurul său şuierau gloanţele şi colegii de joacă erau răpuşi. A fost o noapte de răcnete disperate, răcnete de moarte, de răniţi executaţi apoi cu un glonţ în tâmplă. Istoria noastră a consemnat cu timiditate informaţii despre acest masacru.
În iunie acest an am realizat cu Ilie Urzică, locuitor al satului Joldeşti, comuna Vorona, reportajul intitulat „Masacrul de la Târnauca”. Îmi spunea atunci Urzică despre ultima sa dorinţă de a mai vedea odată satul Buda, unde s-a născut. şi comuna sa Târnauca, locul de sub pădure unde au căzut sub gloanţe prietenii săi din copilărie.
N-a mai apucat să-şi vadă dorinţa împlinită, el murind acum o lună de zile, fiind bolnav de silicoză, boală luată în timpul anilor de muncă în mină. Dialogul meu cu primarul din Târnauca a fost ascultat şi de Nicolae Preotesei, din Rădăuţi Bucovina. Preotesei a venit la Darabani în calitatea sa de preşedinte al unei asociaţii Pro Bucovina care fiinţează la Rădăuţi.
M-a tras deoparte să-mi spună că el cunoaşte adevărul despre masacrul de la Târnauca şi că principalii vinovaţi de atunci au fost călăuzele evreieşti, care i-au dat pe copii pe mâna ruşilor. L-am rugat să repede vorbele sale şi în faţa camei de filmat. M-a refuzat categoric pe motiv că vrea să aibă bătrâneţe liniştite, atâtea câte i-au mai rămas.
Tot de la Preotesei am aflat că pe lângă masacrul de la Târnauca a mai fost unul în localitatea Lunca, tot din Bucovina ocupată de ruşi. Este ciudat ce vorbesc unii dintre noi, care susţin că ar deţine anumite adevăruri istorice. Numai că tot curajul lor dispare când vine vorba de a fi filmat sau înregistrat. Să fie vorba de teamă? De manipularea unor informaţii care să ascundă anumite adevăruri? Nu ştiu. Eu mă întreb însă ce fac istoricii noştri. De ce nu ne spun adevărul? Şi ei au ceva de ascuns?
written by Ioan Rotundu
Sâmbătă dimineaţă, exact la ora 08.10, în curba dulce de la Hudum, chiar în faţa vilei pustii a familiei Lungu, o dubiţă de 3,5 tone s-a răsturnat cu roţile în sus. Dubiţa era blindată pe ambele părţi cu afişe electorale ale candidaţilor USL.
Cei care au trecut prin zonă au zâmbit şi spuneau că-i semn rău pentru candidaţii USL. Eu aş zice că semn rău este, dar nu pentru candidaţii USL ci pentru cei care-i vor vota.
Iar dacă tot poartă ghinion candidaţii USL, nemulţumiri mai au botoşănenii şi faţă de măgăoaia care circulă prin târg zbierând numele candidaţilor pe care va trebui musai să-i votăm. Numai că zbieretele ieşite din microfonul montat deasupra maşinii trezesc copii mici din leagăn, care s-apucă şi ei de zbierat. Părinţii se prin cu mâinile de cap şi înjură. Le recomand să se abţină de la înjurături până după 9 decembrie, când vor avea toate motivele să le folosească la întreaga capacitate a corzilor vocale.
Un alr candidat, de această dată din partea ARD, crede că a dat lovitura dacă şi-a lipit prin colegiu postere cu nevasta şi fetiţa. Politica este o curvă, definiţie convenţională universal acceptată pe întreg mapamondul. Este problema soţiei sale dacă vrea să apară alături de soţ, asumându-şi toate consecinţele negative ale interpretării gestului său, dar apare o problemă cu fetiţa.
O primă opinie exprimată aparţine glumeţilor, care zic că cei de la RAD n-au deloc simţul orientării politice. Era mai nimerit dacă o desemnau candidată pe soţia lui Alexandru, iar acestuia îi rezervau locul de protector.
Problema care se pune este cea a fetiţei. Ce caută un copil de grădiniţă într-o campanie politică a maturilor? Este o întrebare l-a care ar trebui să răspundă cei de la Protecţia Copilului.
În campania alegerilor locale de la Darabani, nevasta senatorului Liviu Câmpanu a candidat la funcţia de primar pe listele UNPR. Şi-a format o echipă feminină, ddunând pe lista sa de consilieri toate femeile „săritoare” din Darabani.
UNPR are ca siglă electorală pajura. Iar sloganul folosit de nevasta lui Câmpanu a fost „Votaţi păsărica!”. Sloganul a prins, căci bărbaţii au ştampilat căsuţa „păsăricilor”, sperând să prindă şi ei un rând prin cuibuşorul lor. Nevasta lui Câmpanu n-a ieşit primar dar a ieşit consilier orăşenesc.
Candidatul ARD, Augustin Alexandru pare să fi reluat tema într-o variantă proprie. În primul rând că ce-a patentat doamna Câmpanu la Darabani este de gen feminin şi nu masculin. Sloganul „Votaţi păsărica!” n-are acelaşi farmec cu „Votaţi păsăroiul!”. Apoi, plagiatul este domeniul de bază al celor din PSD şi nu a celor din ARD, care pretind că sunt originali în tot ce fac. Chiar şi atunci când dau dovadă de prostie!
written by Ioan Rotundu
Într-o atmosferă de entuziasm general, în urale prelungi, chiar nesfârşite, mult stimaţii şi iubiţii conducători ai USL şi-au făcut apariţia la Botoşani, strângând muncitoreşte mâinile bine întreţinute cu alifii naturale ale asistaţilor sociali care au venit puhoi la chemarea liderilor locali.
Pe scena bine şi artistic amenajată cu simbolurile de partid au urcat rând pe rând cei mai stimaţi, iubiţi şi de neînlocuit conducători. Tânărul Victor Ponta, acuzat pe nedrept şi insidios de plagiat de către duşmanii noii clasei muncitoare social-democrată a urcat cot la cot cu tovarăşul său de luptă împotriva imperialismului american şi a capitalismului sălbatic european Crin Antonescu care, pentru a contracara acuzaţiile şi dovezile că este cel mai adormit politician din România, a preferat să viziteze Botoşanii la ore de seară, semn al spiritului său vitejesc de a lupta până la jertfa supremă cu forţele malefice ale nopţii ARD-iste.
Micuţul şi fragilul, dar cu op inimă uriaşă, mai uriaşă ca datoria ce-o are către Dan Voiculescu, Daniel Constantin a urcat şi el cu pieptul scos mult înainte, semn că n-are teamă de mârşăviile puse la cale de aprigii duşmani care s-au adunat răzbunători sub sigla ARD.
Şirul personalităţilor demne să preia şi să ducă mai departe ştafeta fostului Birou Permanent al CC al PCR a fost încheiat de ieşeanul Relu Fenechiu, cel căruia duşmanul de clasă Traian Băsescu a ordonat procurorilor – inchizitori să-i întocmească un dosar penal pentru a-l compromite în faţa maselor. Numai că el, Fenechiu, nu s-a lăsat învins de viclenia duşmanului şi-şi continuă drumul glorios spre vârful ierarhiei puterii în România.
Membrii Biroului Permanent au fost primiţi cu multă dragoste şi căldură de liderii locali. Tânărul Ovidiu Portariuc, speranţa botoşănenilor de a fi salvaţi de colţii sfâşietori ai cânilor crescuţi sub oblăduirea celor care acum s-au refugiat în ARD, cu intenţia vădită de a-i sfâşia pe marii oameni de stat, cu excepţia lui Daniel, despre care forţele oculte ale spionajului i-au informat că vor veni la Botoşani.
Profesorul Andrei Dolineaschi a privit cu vădită emoţie şiu trăire sufletească la eroii naţiunii române care sunt gata să-şi sacrifice viaţa fără nici un fel de scrupule dacă traiul promis, încă nu se ştie cui, nu va fi copleşit de bogăţie de prosperitate.
Din înaltul sălii au răsunat acordurile Imnului naţional, întreaga sală intrând într-o stare generală de extaz cum istoria românilor n-a consemnat nici în cele mai glorioase momente ale mult stimatului şi iubitului conducător Nicolae Ceauşescu, a cărui nepoţi tocmai luaseră loc pe scenă spre a fi omagiaţi.
Discursurile, începute cu multă inteligenţă politică neplagiată, pentru că frazele rostite au fost lăsate moştenire de către vechii membri ai Biroului Permanent al CC al PCR, au abundat în dovezi verbale şi scrise pe afişele electorale că viaţa românilor se va schimba radical. Dar după 1 ianuarie 2013, pentru că mai devreme nu-i lasă duşmanii de la FMI, BM, BERD etc care lucrează mână-n mână cu cei de la ARD.
S-a trecut apoi la înfierat răul produs românilor de către duşmanii aflaţi acum sub sigla ARD, duşmani care în loc să-i protejeze pe români şi să le dea ajutoare sociale, i-a pus la munci grele, chinuitoare, umilitoare în faţa civilizaţiei europene şi a lumii.
Finalul adunării a fost unul apoteotic, cu lacrimile curgând şiroaie atât din ochii mulţimii cât şi mai ales din cei ai lui Crin Antonescu, care rezista cu stoicism orei de somn. Un final unicat în istoria noastră de până acum, iar participanţii au plecat cu sufletul uşurat că nu vor fi nevoiţi să mai muncească, USL-ul asigurându-le totul pentru un trai decent, fără a le cere nimic în schimb.
Liderii bucureşteni au plecat apoi în maşinile lor luxoase, hurducaţi pe drumul spre Tg. Frumos din cauza gropilor din asfalt săpate tendenţios şi cu caracter răzbunător de către candidaţii ARD.
Ziariştii aflaţi în solda celor care trebuia au dat fuga pe la casele lor să consemneze pentru posteritatea imagine anemuritoare a evenimentului. M-am străduit şi eu să fiu la înălţimea lor, ca să nu-mi fac breasla de râs. Sper că am reuşit!
written by Ioan Rotundu
De când am început filmările la emisiunea Lumea lu’ Rotundu, de fiecare dată am fost încălţat cu adidaşi albi. Nu port adidaşii decât pentru faptul că sunt comozi lşa mersul pe jos. Iar eu merg zilnic cel puţin câţiva kilometri pentru că mă ajută să-mi menţin o stare fizică optimistă.
Între timp emisiunea de venit populară, cel puţin după cum se manifestă cetăţenii de prin comunele unde filmez şi unde sunt lesne recunoscut. Dar de vreo trei luni de zile am renunţat la adidaşii albi la culoare pentru o pereche neagră. Cerea ce i-a intrigat pe unii fani ai emisiunii.
Doamna P, din Botoşani, o fidelă urmăritoare a emisiunii Lumea lu’ Rotundu a observat că ceva o intrigă la ultimele reportaje şi nu realiza ce. Până la urmă a observat că adidaşii mei nu mai sunt albi, ci negri. S-a plâns soţului că Rotundu şi-a schimbat adidaşii, iar soţul m-a oprit pe stradă să mă întrebe de ce mi-am schimbat culoarea adidaşilor.
Am găsit o explicaţie pe moment, abia ulterior realizând ridicolul întrebării. Ieri, aflându-mă la Darabani, mai multe persoane au ţinut să ne informeze că sunt fanii emisiunii şi că reportajele sunt interesante.
Printre cei cu care am dialogat s-a prezentat în faţa noastră şi un zdrahon de om, poştaş în comuna Conceşti. A văzut maşina pe care scria Lumea lu’ Rotundu şi a ţinut neapărat să dea mâna cu mine. Apoi m-a întrebat câţi bani primesc de la firma de Adidaşs pentrru reclamă.
Iniţial n-am realizat ce spunea. Apoi m-am dumirit. Omul era convins că eu filmez încălţat cu adidaşi pentru că le fac reclamă şi primesc bani mulţi. Aş vrea eu să fie aşa, dar nu e!
Când munca ta se regăseşte în recunoştinţa unor privitori la televizor, iar când unii dintre aceştia se declară fanii tăi, nu poţi nega că nu te simţi o mică vedetă a locului. Dar când încălţămintea ta devine motiv de dispută prin familiile fanilor, cum să nu devii gelos?! Recunosc, am devenit gelos pe adidaşii mei dar nu pot renunţa la ei. Mă fac să fiu mai tânăr la mers, mai agil, mai cu poftă de viaţă!
written by Ioan Rotundu
* peste 70 de români care vor veni din Moldova şi Ucraina nu vor intra în primărie
În oraşul Darabani funcţionează de mai mulţi ani Asociaţia culturală Pro-Basarabia, care a dezvoltat strânse relaţii culturale şi de solidaritate naţională cu românii din Republica Moldova şi Ucraina ce trăiesc în raioanele de graniţă vecine cu partea de nord a judeţului Botoşani.
Printre cei care au iniţiat aceste strânse legături frăţeşti se află şi prof. Constantin Moroşanu. De la prof. Moroşanu am primit mesajul că duminică, 25 noiembrie, la Darabani s-a organizat o întâlnire cultural-istorică dedicată Zilei naţionale a României – 1 Decembrie. Istorici români din Moldova şi Ucraina vor susţine referate privind unirea Basarabiei cu România iar ansambluri culturale vor prezenta spectacole.
Sun aşteptaţi la Darabani primarii a zece comune moldovene şi ucrainene şi oameni de cultură în număr de aproximativ 70. Pentru ca evenimentul să nu primească o conotaţie politică, fiind în plină desfăşurare campania alegerilor parlamentare, prof. Moroşanu l-a rugat pe primarul oraşului, ing. Corneliu Aroşoaie, să-i permită să folosească Sala de festivităţi a Primăriei Darabani.
Numai că primarul l-a refuzat, declarându-i că nu are permisiunea celor de la USL Botoşani şi nu vrea să-şi facă necazuri. În schimb, primarul i-a propus lui Moroşanu să amâne evenimentul pentru ziua de 14 decembrie, adică după alegeri.
Firesc, evenimentul fiind dedicat zilei de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, iar invitaţiile fiind deja lansate şi confirmate spre onorare, evenimentul este imposibil de reprogramat. Mai mult, ce rost ar mai avea o astfel de întâlnire frăţească după ce Ziua naţională a României trecut?
Iată cum, o formaţiune politică precum USL-ul, care pozează în susţinerea interesului naţional, blochează desfăşurarea unui eveniment istoric extrem de important , mai ales pentru imaginea judeţului nostru.
Duplicitatea politică a USL, cu rădăcini adânci din perioada comunismului, este extrem de periculoasă interesului naţional, mai ales că atât în Republica Moldova cât şi în România s-a creat un puternic curent unionist. Se pare că simpatiile Guvernului Ponta pentru politica de dominaţie a lui Putin, care vrea să împiedice cu orice preţ Unirea Basarabiei cu România, se resimte şi la Botoşani.
Efectiv, decizia luată de către liderii USL Botoşani de a bloca evenimentul de la Darabani n-are raţiune politică, evenimentul, în forma concepută, neavând nici în clin nici în mânecă ceva comun cu alegerile parlamentare.
Însă cum se vor simţi cei peste 70 de români veniţi de peste graniţă, mai ales cei zece primari, când vor afla că primarul oraşului Darabani nu se poate întâlni cu ei pentru că are interdicţie de la şefii săi politici?
Duminică voi fi la Darabani ca să filmez evenimentul, realizând un reportaj la Lumea lu’ Rotundu. Am fost atenţionat că ar fi posibilă blocarea difuzării reportajului până după alegeri. Vacs, îl voi posta pe Ypu Tube şi pe site-ul Jurnalului, făcându-l public. La Jurnalul eu decid şi nu cozile politice ale USL Botoşani!
written by Ioan Rotundu
Vineri seară, la ora 20.00 am ieşit de pe Tele’M, fiind invitat la emisiunea „Dialog deschis”. De la Tele’M am trecut pe la redacţie pentru că mai aveam de rezolvat câteva probleme, după care m-am îndreptat spre casă. Era în jurul orei 21.00.
Întreg Botoşaniul se afla cuprins de o ceaţă groasă iar vizibilitatea mult redusă. Când am ajuns în cartierul unde stau, respectiv Împăratul Traian zona spre gară, am observat prin ceaţă nişte umbre care se deplasau pe scuarul din mijlocul străzii.
Mi s-a părut curioasă această mişcare aşa că m-am deplasat pe trotuar până în direcţia lor. Era o echipă de vreo trei persoane pe care n-am putut să le disting la faţă din cauza ceţei. Se deplasau de la un stâlp de iluminat la altul şi rupeau afişele cu Dan Humelnicu şi Cristian Roman, candidaţii ARD, lipind în loc afişe cu candidaţii USL Mihai Baltă şi Viorel Grigoraş.
Echipa de rupători venea dinspre gară şi şi-a continuat munca de rupere şi lipire de afişe până la sensul giratoriu din intersecţia cu strada Octav Onicescu. De aici au urcat pe Octav Onicescu până la intersecţia cu Calea Naţională, în locaţia cunoscută drept chioşcul lui Chiorasca.
Aici staţiona un autoturism Skoda Octavia de culoare închisă cu nr. BT.03.AMA şi un timp cu burtică care coordona montarea în intersecţie a unor bannere USL. Echipa de rupători de afişe i-au dat raportul, după care au continuat munca lor pe aleea General Avramescu.
Interesantă operaţiune, mai ales că USL declarase înainte de înbceperea campaniei că ei vor o campanie curată, civilizată şi fără violenţe. Au femeile un proverb al lor nu tocmai elevat în limbaj dar extrem de sugestiv prin conţinut: Cine-şi crede bărbatul, să-i mănânce c…tul! Parafrazând într-un mod ceva mai intelectual: Cine se-n crede în USL, amarnic se va căi!
written by Ioan Rotundu
Sub Guvernul Năstase, Costică Macaleţi a fost prefect de Botoşani. În această calitate era şi mai marele peste Comisia de aplicate a Legii 18. În această calitate i-a pricopsit pe mulţi şmecheri botoşăneni cu titluri de proprietate pe terenuri pe care şmecherii nu le-au deţinut niciodată prin moşii şi strămoşii lor
Printre vcei pricopsiţi cu terenuri pe făcutul din ochi, ca semn la români că nimic nu se face gratuit, totul se plăteşte (a se citi mituieşte) s-a aflat şi Ioan Tatarciuc, fermier şi patron de magazine alimentare în Botoşani.
Pentru cine numele de Ioan Tatarciuc nu-i spune nimic,, îl informez că acesta este de loc din satul Crasnaleuca, comuna Coţuşca, consătean cu fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac.
Tatarciuc s-a cunoscut mai bine cu prefectul graţie primarului Botoşanilor de atunci, social-democratul Florin Egner. Primarul, şi el priceput la afaceri cu terenurile, l-a înnobilat pe Tatarcan cu o bucată de teren în spatele Complexului alimentar BIG din piaţa centrală a Botoşanilor.
Pe acel colţ de teren Tatarciuc a ridicat un mândru magazin de produse din carne şi un restaurant. Recunosc că de la magazinul lui Tatarciuc mă aprovizionez şi eu cu carne de porc, pentru că patronul are ferma sa proprie la Zăiceşti, iar porcii nu-i îndoapă cu E-uri, precum fac fermierii europeni. Apoi, carnea are şi slănină, precum porcii din gospodăria ţăranilor, ceea ce-i dă culoare şi gust natural fripturii la ceaun.
Şi pe la restaurant mai intru când am ocazia. O ceafă la grătar sau o tochitură moldovenească îmi amintesc de vremurile bune ale comunismului, când mâncai la restaurante tot ce-ţi poftea inima.
Făcând afaceri cu tatarciuc, fostul primar a descoperit la acesta cât de buni sunt micii din producţia fermei sale. Nu ştiu dacă micii i-au deschis lui Tatarciuc uşa la prefectul de atunci, Costică Macaleţi, dar ştiu că prefectul, din momentul în care a mâncat primul mic n-a mai mâncat şi de la alţii. Zilnic, şoferul său era văzut la ore de amiază la Tatarciuc, de unde ridica un pachet cu micii proaspăt fripţi destinaţi prefectului Macaleţi.
Acum, că Macaleţi a revenit în funcţia de prefect, în galantarul magazinului alimentar al lui Tatarciu au reapărut celebrii mici. Poftă bună, domn’ prefect! S-aveţi pe aproape şi un pahar cu bere, să nu se supere vreun mic şi să nu se lase înghiţit.
written by Ioan Rotundu
Ieri, Costică Macaleţi a depus jurământul de precet al Botoşanilor. A jurat să respecte legile statului. Şi în 2004, când a fost desemnat prefect de Botoşani, a jurat la fel. Adică să respecte legea. Cum le-a respectat, aflaţi citind articolul de mai jos. Dosarul său penal n-a fost soluţionat pentru că s-a bucurat de imunitate parlamentară.
Patimile penale ale deputatului Macaleţi
La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti se află înregistrat Dosarul penal nr. 438/P/2005, avându-i ca învinuiţi, printre alţii, pe fostul prefect de Botoşani şi actual deputat PSD Costică Macaleţi, Gheorghe Munteanu – fost secretar general al Prefecturii Botoşani până în decembrie 2004 şi Cornelia Pocreaţă – fost director general al Oficiului de Cadastru şi Geodezie a judeţului Botoşani, funcţie deţinută tot până în decembrie 2004.
Dosarul stă nesoluţionat pe motiv că fostul prefect Costică Macaleţi, deputat în legislatura 2004 – 2008 şi în prezent se bucură de imunitate parlamentară şi nu poate fi anchetat. Este curioasă această tergiversare a cercetărilor, de vreme ce
imunitatea parlamentară a suferit modificări, adică s-a limitat la declaraţiile politice şi votul dat legilor adoptate. Pentru infracţiunile de abuz de funcţie şi acte de corupţie, cum este acuzat Macaleţi, imunitatea nu mai operează. Cu toate acestea, dosarul stă nesoluţionat de patru ani de zile, împliniţi în 13 aprilie 2009.
Iată şi care sunt faptele penale de care sunt acuzaţi cei trei, aşa cum le-a formulat împotriva lor Stela Brehuescu, din Botoşani, cea care a fost păgubită material prin abuzurile şi actele de corupţie de care sunt suspectaţi cei trei că le-ar fi comis.
Originea păcatelor
Stela Brehuescu, o pasionată crescătoare de vaci de rasă, a aflat din presă că fosta societate Indagro SA Botoşani scoate la licitaţie, în vederea arendării, mai multe suprafeţe de teren. La începutul anului 2002 Brehuescu depune documentaţia necesară la Administraţia Domeniului Statului (ADS), care administra terenul în cauză. Câştigă licitaţia şi la 23 martie 2002 semnează contractul de arendă nr. 72, dobândind astfel dreptul de a exploata 25 ha de păşune situate pe raza localităţii Zăiceşti, comuna Băluşeni. Prin contractul de arendă încheiat cu ADS Bucureşti, Brehuescu câştigase şi dreptul de preemţiune la concesionare, când contractul urma să expire. Conform acestei clauze, la data de 24 februarie 2004, ADS Bucureşti o anunţă pe Brehuescu să se prezinte pentru a semna contractul de concesionare.
Surpriza
Numai că, înainte de a ajunge la Bucureşti, Brehuescu este anunţată de către Niculina Maxim – reprezentanta ADS Botoşani, că nu poate obţine concesionarea celor 25 ha de păşune pentru că acestea au fost înstrăinate. La aşa o veste te apuca damblaua, mai ales când ştii că ai cheltuit multe zeci de milioane de lei, când ţi-ai vândut apartamentul, ai angajat credite de la bancă, ai cumpărat vaci de rasă din Elveţia şi ai pus pe picioare o fermă zootehnică, iar acum toată munca se duce de râpă.
Păcate vechi şi…
Consternată de vestea primită, Brehuescu porneşte pe firul evenimentelor, pentru a afla ce anume n-a funcţionat sau ce s-a întâmplat fără ca ea să fi fost informată în timp util.
Aşa a aflat că la 12 februarie 2004, prefectul Macaleţi, secretarul Munteanu şi directoarea Pocreaţă au semnat titlul de proprietate cu nr. 145589, prin care o anume cetăţeancă din Răchiţi, pe numele de Petronela Cecilia Mazilu primeşte în proprietate 40 ha teren situate în localitatea Zăiceşti, unde ea n-a avut niciodată teren în proprietate.
Stela Brehusescu consideră acest titlu de proprietate un fals grosolan al celor trei şi un grav caz de corupţie, argumentându-şi acuzaţia cu documente extrem de edificatoare, după cum urmează:
- pe titlu s-a precizat că reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia Judeţeană, în baza ordinului prefectului Macaleţi nr. 8/22.01.2002, s-a făcut pe temeiul prevederilor Legii 18/1991, Legii 169/1997 şi Legii 1/2000. Ori, prin acelaşi titlu nu se putea atribui aceleaşi persoane teren în baza unor legi cu regimuri juridice diferite şi fără să existe o documentaţie întocmită;
- la data când s-a eliberat titlul (12.02.2004), Petronela Cecilia Mazilu era decedată din 26.09.2002 şi la data decesului avea domiciliul în Bucureşti, B-ul Ion Mihalachi nr.164, sector I, ori pe titlu este trecută cu domiciliul în localitatea Răchiţi, total fals; – reconstituirea dreptului de proprietate pentru cele 40 ha teren s-a făcut la Zăiceşti, comuna Băluşeni, unde defuncta n-a avut niciodată terenuri în proprietate şi nu pe raza comunei Răchiţi, unde figura că a deţinut terenuri;
- cele 40 ha teren se aflau în proprietatea publică a statului, administrate de ADS, şi nu în cea privată, deci nu puteau face obiectul împroprietăririi vreunei persoane.
La o zi de la semnarea titlului de proprietate, prefectul Macaleţi şi directoarea Pocreaţă realizează că au comis o gafă, intrând în terenul public al statului.
…păcate noi
Pentru a repara gafa comisă, la iniţiativa lui Macaleţi şi Pocreaţă se emite Hotărârea 203/13.02.2004 a Comisiei Judeţene de fond funciar prin care se avizează delimitarea suprafeţei de 47,51 ha teren de la ADS – Indagro SA, pe teritoriul comunei Băluşeni, în vederea eliberării titlului de proprietate. Încercând să repare gafa, ei comit altă gafă, pentru că hotărârea vine la o zi după ce titlul fusese deja eliberat. Nu se putea emite un titlu de proprietate decât după apariţia unei astfel de hotărâri a Comisiei judeţene de fond funciar, hotărâre care să poată fi comunicată tuturor părţilor interesate, inclusiv la ADS şi S.C. Indagro SA, care aveau contracte de arendă şi concesiune în desfăşurare.
De ce atâta grabă cu împroprietărirea?
Firesc, vine şi întrebarea: De ce atâta grabă şi atâtea falsuri pentru realizarea acestei împroprietăriri? Există şi un răspuns. În Bucureşti, cineva aştepta de la Botoşani semnalul că Petronela Mazilu a fost împroprietărită. Este vorba de Alexandru Mazilu. Titlul de proprietate se emite la 12 februarie 2004, iar Alexandru Mazilu, la 27 februarie 2004 obţine de la un notariat din Bucureşti un supliment de certificat de moştenire a averii Petronelei Mazilu. Cu acest supliment de certificat, Alexandru Mazilu fuge la Constanţa unde, a doua zi, adică în 28 februarie, mandatează pe Nuţica Mazilu (Procura 431/28.02.2004 a Notariatului A. Octavia Constanţa) să vândă terenul moştenit la Botoşani.
Curios, deşi teleportarea încă n-a fost inventată, în aceeaşi zi de 28 februarie 2004 Nuţica Mazilu se află şi în Botoşani, la Notariatul soţilor Agachi, unde încheie contractul de vânzare-cumpărare nr. 897 prin care vinde terenul moştenit lui Ioan Tatarciuc, un bun amic al prefectului Macaleţi. Acum cercul se închide perfect rotund şi avem explicaţia la ce atâta grabă la împroprietărirea cu un teren public al statului şi de ce s-au comis atâtea falsuri.
Epilog
Ştiţi cum se încheie toată această tevatură? Brehuescu, precum Vitoria Lipan din Baltagul lui Sadoveanu, investighează la Bucureşti familia Mazilu şi descoperă că Alexandru Mazilu era decedat din cursul anului 2003. Deci, mortul n-avea cum să mai devină la 27 februarie 2004 moştenitorul Petronelei Mazilu, şi ea decedată, n-avea cum să fie prezent la notariatul Constanţa în 28 februarie 2004, pentru a o mandata pe Nuţica Mazilu să-i vândă terenul moştenit. Aşadar, avem un nou şir de falsuri.
Iar pentru că în acest dosar învinuit este şi un deputat precum Costică Macaleţi, fost prefect cu o mapă profesională suspectată a fi doldora de falsuri, toate celelalte persoane implicate se bucură de linişte şi pace. Astăzi este Joia Patimilor. De pătimit pătimeşte doar Stela Brehuescu. Poate n-o pătimi în zadar! (Ioan Rotundu)
Joi, 18 aprilie 2009
www.jurnalulbtd.ro
written by Ioan Rotundu
Liliana Mincă, candidata PPDD pe Colegiul Săveni, ţine cu tot dinadinsul s-o întreacă în vrăji pe celebra Samanthă. Numai că vrăjile sale, care ar trebui să convingă botoşănenii din colegiu s-o voteze deputată, îi ies anapoda, adică pe dos.
De exemplu, joi, săptămâna trecută, Samantha Liliana, la braţ cu Margareta Clipa, cântăreaţa suceveană de muzică populară, s-a instalat în căminul cultural din satul său de baştină Zahoreni, şi s-a pus pe perorat critici la adresa USL şi PDL. Audienţa, vreo 30 de săteni, toţi rude de-ale sale, dar şi vreo 60 de copii de şcoală aduşi târâş-grăbiş, au ascultat-o cu gurile căscate, nepricepând no iotă din tot discursul furibund al Lilianei contra celor de la USL, bieţii oameni ştiind că primarul lor liberal le-a făcut multe prin comună.
Când Liliana se înfierbântase mai bine şi critica vehement, un localnic bine aghesmuit a întrerupt-o:
- Ia, ascultă cucoană! Dar tu, care ai fost pe la PC, pe la UNPR şi acum la Dan Diaconescu, ce-ai făcut pentru satul tău, pentru comuna ta, că de 20 de ani nu te-am văzut prin satul nostru?
Omul a fost ţistuit de către ceilalţi, dar a apucat să-şi apună oful de la inimă. Bietei Liliana i-a pierit piuitul, a strâmbat din nas ca Samantha, dar atmosfera de mobilizare generală pentru susţinerea candidaturii sale n-a mai putut fi refăcută. A urcat pe scenă Margareta Clipa şi i-a dat glas cântecelor sale- Apropo, cum se pot prostitua profesional şi cele mai de vază cântăreţe! Pentru câteva sute de euro de spectacol, Clipa a cântat în faţa a 30 de cetăţeni şi nişte copii care, oricum, tot n-au priceput ceva din vorbele Lilianei.
Poate cei de la IJŞ Botoşani vor lua atitudine şi-i vor întreba pe cei de la şcoala din Zahoreni ce-au căutat elevii de şcoală la un miting electoral? Şi poate i-au măsuri ca pe parcursul campaniei electorale elevii să-şi vadă de carte şi să nu mai fie făcuţi părtaşi la actele de prostituţie politică ale candidaţilor.
În ce-l priveşte pe Amateiesei, cetăţeanul turmentat din Zahoreni care n-a primit răspuns de la Liliana ce-a făcut ea pentru ei, îi răspund eu. Câtă vreme Liliana Mincă a fost servitoarea lui Dan Voiculescu la PC, a fost numită şefă la Loteria Română. În această calitate i-a adus pe greci în România şi le-a dat posibilitatea de a introduce aparate de joc în toate spaţiile Loto. Evaziunea fiscală s-a ridicat la peste 400 milioane lei noi, pentru că grecii n-au plătit taxele şi impozitele cuvenite pentru jocurile de noroc.
Prinsă în ofsaid de ANAF, Liliana s-a mutat de la PC la UNPR iar acum la PPDD-ul lui Dan Diaconescu iar Loto România a rămas cu paguba pe care o vom plăti noi toţi, inclusiv sătenii săi din Zahoreni.
De la Zahăreni, vineri, Liliana a putut fi văzută prin piaţa din Săveni, cuvântând puţinilor gură cască ce catastrofe sunt cei din USL şi PDL şi ce miere şi lapte va curge dinspre Dan Danconescu, dacă o vor vota pe ea. Săvinenii, obişnuiţi cu săgeata primarului Relu Târzioru, n-au luat-o în seamă. Doar un şmecher cu alură de boschetar îi făcea pe la spate semne cu aluzie… nepolitică.
Se spune că ziua de sâmbătă aduce trei ceasuri rele. Chiar şi pentru vrăjitoare ca Samantha sau cele care încearcă s-o copie, cum este Liliana Mincă. Aflată la Ripiceni, cu aceeaşi Margaretă Clipa după ea, Liliana a pus de-un spectacol în chiar mijlocul localităţii. Primarul Talef era în Botoşani şi habar nu avea ce se întâmplă în urbea sa.
Mitingul organizat de Liliana n-a avut nicio autorizaţie de la Primărie şi dacă se întâmpla ceva rău, răspunderea era a primarului şi nu a sa, care a sfidat autorităţile locale prin a nu le informa despre mitingul său. Noroc şi de cei din Ripiceni care nu s-au înghesuit la panarama Lilianei, aşa că şi de aici a plecat fără muşterii la secţiile de votare pentru 9 decembrie.
Cum suntem abia la începutul campaniei electorale, este de aşteptat ca Samantha Liliana să facă şi alte vrăji, prin alte comune din Colegiul Săveni. O singură vrajă nu va putea face: aceea de a-şi recăpăta banii investiţi în această campanie, pentru că după 9 decembrie va fluiera a pagubă împreună cu soţul său care o finanţează.
Chiar şi sigla PPDD, acea mână cu degetul mare ridicat în aer, indică ciu-ciu voturi. Lucru pe care Liliana, deşi nu-i blondă, nu l-a descoperit încă.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments