Nov 02

După ce am publicat analiza mea cu privire la şansele pe care le au candidaţii la Camera Deputaţilor, am fost atenţionat de mai mulţi cititori că în privinţa candidatului Gheorghe Ciubotaru am greşit, acesta neavând nicio şansă pentru a fi validat deputat.
Aparent, aşa s-ar părea şi aşa am comentat şi în analiza mea. Dar şansa lui Ciubotaru trebuie privită prin prisma în care se repartizează mandatele după ce s-au centralizat voturile valabil exprimate.
La alegerile din 2008, cele mai multe voturi din partea PSD le-a adunat dorohoianul Dolineaschi. L-a urmat Costică Macaleţi, care s-a războit cu Gheorghe Ciubotaru şi a câştigat. Ambii candidaţi PSD au fost validaţi în prima etapă. Prof. Mircea Dănuţă, care în Colegiul Flămânzi a adunat cele mai multe voturi, n-a putut fi validat pentru că voturile sale au fost mai puţine faţă de cele acumulate de Dolineaschi şi Macaleţi.
Nici Liviu Conţac, care a candidat din partea PSD pe Colegiul Botoşani Est, şi care a avut mai multe voturi decât Cătălin Buhăianu candidatul PDL, n-a fost validat pentru că voturile sale, în raport cu cele ale lui Dolineaschi şi Macaleţi au fost mai puţine.
L;a aceste alegeri, iarăşi cele mai multe voturi pentru USL le va aduna Dolineaschi sau poate Mihai Baltă, dar indiferent cine va fi pe primul loc, ambii vor fi validaţi. În colegiul Săveni va câştiga Roxana Anuşcă, tot USL., Dacă USL va obţine voturi pentru patru mandate de deputaţi, atunci al patrulea mandat va fi disputat între colegiul Flămânzi, candidat Verginel Gireadă şi Botoşani Est candidat Tamara Ciofu.
Numai că în această dispută intervine un al treia candidat. PPDD poate aduna la nivel de judeţ 16% din voturi şi atunci va avea dreptul la un mandat de deputat. Dintre toţi candidaţii PPDD, Gheorghe Ciubotaru va aduna cele mai multe voturi, deci mandatul i se va cuveni. Într-o astfel de variantă, al patrulea mandat al USL pleacă la Flămânzi şi nu la Ciofu.
Pleacă la Flămânzi pentru că cel puţin un mandat de deputat va fi luat de ARD, iar dintre candidaţii acestei alianţe prima şansă o are Stelică Strugaru în colegiul Darabani şi nu Cristian Roman în colegiul Botoşani Est unde va domina Mihai Baltă.
Aceasta mi-a fost logica pentru care am avut rezerve că Tamara Ciofu va fi validată deputat.
Dacă PPDD nu obţine la Botoşani nici un mandat de deputat, atunci ARD va avea două mandate, pe Darabani şi Flămânzi iar Tamara Ciofu va ajunge deputat.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia