Nov
24
|
Într-o atmosferă de entuziasm general, în urale prelungi, chiar nesfârşite, mult stimaţii şi iubiţii conducători ai USL şi-au făcut apariţia la Botoşani, strângând muncitoreşte mâinile bine întreţinute cu alifii naturale ale asistaţilor sociali care au venit puhoi la chemarea liderilor locali.
Pe scena bine şi artistic amenajată cu simbolurile de partid au urcat rând pe rând cei mai stimaţi, iubiţi şi de neînlocuit conducători. Tânărul Victor Ponta, acuzat pe nedrept şi insidios de plagiat de către duşmanii noii clasei muncitoare social-democrată a urcat cot la cot cu tovarăşul său de luptă împotriva imperialismului american şi a capitalismului sălbatic european Crin Antonescu care, pentru a contracara acuzaţiile şi dovezile că este cel mai adormit politician din România, a preferat să viziteze Botoşanii la ore de seară, semn al spiritului său vitejesc de a lupta până la jertfa supremă cu forţele malefice ale nopţii ARD-iste.
Micuţul şi fragilul, dar cu op inimă uriaşă, mai uriaşă ca datoria ce-o are către Dan Voiculescu, Daniel Constantin a urcat şi el cu pieptul scos mult înainte, semn că n-are teamă de mârşăviile puse la cale de aprigii duşmani care s-au adunat răzbunători sub sigla ARD.
Şirul personalităţilor demne să preia şi să ducă mai departe ştafeta fostului Birou Permanent al CC al PCR a fost încheiat de ieşeanul Relu Fenechiu, cel căruia duşmanul de clasă Traian Băsescu a ordonat procurorilor – inchizitori să-i întocmească un dosar penal pentru a-l compromite în faţa maselor. Numai că el, Fenechiu, nu s-a lăsat învins de viclenia duşmanului şi-şi continuă drumul glorios spre vârful ierarhiei puterii în România.
Membrii Biroului Permanent au fost primiţi cu multă dragoste şi căldură de liderii locali. Tânărul Ovidiu Portariuc, speranţa botoşănenilor de a fi salvaţi de colţii sfâşietori ai cânilor crescuţi sub oblăduirea celor care acum s-au refugiat în ARD, cu intenţia vădită de a-i sfâşia pe marii oameni de stat, cu excepţia lui Daniel, despre care forţele oculte ale spionajului i-au informat că vor veni la Botoşani.
Profesorul Andrei Dolineaschi a privit cu vădită emoţie şiu trăire sufletească la eroii naţiunii române care sunt gata să-şi sacrifice viaţa fără nici un fel de scrupule dacă traiul promis, încă nu se ştie cui, nu va fi copleşit de bogăţie de prosperitate.
Din înaltul sălii au răsunat acordurile Imnului naţional, întreaga sală intrând într-o stare generală de extaz cum istoria românilor n-a consemnat nici în cele mai glorioase momente ale mult stimatului şi iubitului conducător Nicolae Ceauşescu, a cărui nepoţi tocmai luaseră loc pe scenă spre a fi omagiaţi.
Discursurile, începute cu multă inteligenţă politică neplagiată, pentru că frazele rostite au fost lăsate moştenire de către vechii membri ai Biroului Permanent al CC al PCR, au abundat în dovezi verbale şi scrise pe afişele electorale că viaţa românilor se va schimba radical. Dar după 1 ianuarie 2013, pentru că mai devreme nu-i lasă duşmanii de la FMI, BM, BERD etc care lucrează mână-n mână cu cei de la ARD.
S-a trecut apoi la înfierat răul produs românilor de către duşmanii aflaţi acum sub sigla ARD, duşmani care în loc să-i protejeze pe români şi să le dea ajutoare sociale, i-a pus la munci grele, chinuitoare, umilitoare în faţa civilizaţiei europene şi a lumii.
Finalul adunării a fost unul apoteotic, cu lacrimile curgând şiroaie atât din ochii mulţimii cât şi mai ales din cei ai lui Crin Antonescu, care rezista cu stoicism orei de somn. Un final unicat în istoria noastră de până acum, iar participanţii au plecat cu sufletul uşurat că nu vor fi nevoiţi să mai muncească, USL-ul asigurându-le totul pentru un trai decent, fără a le cere nimic în schimb.
Liderii bucureşteni au plecat apoi în maşinile lor luxoase, hurducaţi pe drumul spre Tg. Frumos din cauza gropilor din asfalt săpate tendenţios şi cu caracter răzbunător de către candidaţii ARD.
Ziariştii aflaţi în solda celor care trebuia au dat fuga pe la casele lor să consemneze pentru posteritatea imagine anemuritoare a evenimentului. M-am străduit şi eu să fiu la înălţimea lor, ca să nu-mi fac breasla de râs. Sper că am reuşit!
November 24th, 2012 at 17:12
Mda, e ceva in ironiile matale, d-le Cerc[ pardon-Rotundu!].Dar, daca schimbi ceva nume etc, etc[ dar nu si "alifiile" care se potrivesc mai ales unui personaj celebru din gasca lui base!]-materialul scris cu verva la ceas tarziu de noapte se potrveste si altei grupari politice,nu?
November 24th, 2012 at 19:11
Avrămeanule, eşti micuţ copil care abia află că se poate face caca şi pe oliţă. La Bucureşti USL a făcut un miting că a îngrozit Europa că în România comuniştii sunt mai ceva decât acasă la ei, adică la Moscova. Chiar şi Putin a devenit gelos pe manifestarea USL de la Bucureşti şi s-a bucurat enorm că le-a dat peste bot celor din Congresul PP.
La Botoşani niciun alt partid n-a adunat pleava societăţii cu steguleţe şi pancarde ca să dea grandoare forţei politice a USL. Vezi pe http://www.jurnalulbtd.ro ce piept scos în faţă are Ponta. Mai mai să-şi dea duhul de atâta mândrie. După 9 decembrie vom avea multe astfel de mitinguri iar românii vor forma vechile cozi, că asta-şi doresc.
November 24th, 2012 at 21:40
Punct ochit, punct lovit. Asta a fost atmosfera iar tineretul PSD este obişnuit cu festivităţile şi nu cu munca. Glorie eternă USL-ului iubit.