Nov 25

Sâmbătă dimineaţă, exact la ora 08.10, în curba dulce de la Hudum, chiar în faţa vilei pustii a familiei Lungu, o dubiţă de 3,5 tone s-a răsturnat cu roţile în sus. Dubiţa era blindată pe ambele părţi cu afişe electorale ale candidaţilor USL.
Cei care au trecut prin zonă au zâmbit şi spuneau că-i semn rău pentru candidaţii USL. Eu aş zice că semn rău este, dar nu pentru candidaţii USL ci pentru cei care-i vor vota.
Iar dacă tot  poartă ghinion candidaţii USL, nemulţumiri mai au botoşănenii şi faţă de măgăoaia care circulă prin târg zbierând numele candidaţilor pe care va trebui musai să-i votăm. Numai că zbieretele ieşite din microfonul montat deasupra maşinii trezesc copii mici din leagăn, care s-apucă şi ei de zbierat. Părinţii se prin cu mâinile de cap şi înjură. Le recomand să se abţină de la înjurături până după 9 decembrie, când vor avea toate motivele să le folosească la întreaga capacitate a corzilor vocale.
Un alr candidat, de această dată din partea ARD, crede că a dat lovitura dacă şi-a lipit prin colegiu postere cu nevasta şi fetiţa. Politica este o curvă, definiţie convenţională universal acceptată pe întreg mapamondul. Este problema soţiei sale dacă vrea să apară alături de soţ, asumându-şi toate consecinţele negative ale interpretării gestului său, dar apare o problemă cu fetiţa.
O primă opinie exprimată aparţine glumeţilor, care zic că cei de la RAD n-au deloc simţul orientării politice. Era mai nimerit dacă o desemnau candidată pe soţia lui Alexandru, iar acestuia îi rezervau locul de protector.
Problema care se pune este cea a fetiţei. Ce caută un copil de grădiniţă într-o campanie politică a maturilor? Este o întrebare l-a care ar trebui să răspundă cei de la Protecţia Copilului.
În campania alegerilor locale de la Darabani, nevasta senatorului Liviu Câmpanu a candidat la funcţia de primar pe listele UNPR. Şi-a format o echipă feminină, ddunând pe lista sa de consilieri toate femeile „săritoare” din Darabani.
UNPR are ca siglă electorală pajura. Iar sloganul folosit de nevasta lui Câmpanu a fost „Votaţi păsărica!”. Sloganul a prins, căci bărbaţii au ştampilat căsuţa „păsăricilor”, sperând să prindă şi ei un rând prin cuibuşorul lor. Nevasta lui Câmpanu n-a ieşit primar dar a ieşit consilier orăşenesc.
Candidatul ARD, Augustin Alexandru pare să fi reluat tema într-o variantă proprie. În primul rând că ce-a patentat doamna Câmpanu la Darabani este de gen feminin şi nu masculin. Sloganul „Votaţi păsărica!” n-are acelaşi farmec cu „Votaţi păsăroiul!”. Apoi, plagiatul este domeniul de bază al celor din PSD şi nu a celor din ARD, care pretind că sunt originali în tot ce fac. Chiar şi atunci când dau dovadă de prostie!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia