Dec
30
|
Nu am mai scris pe blog în aceste zile de sărbători pentru simplul fapt că, respectând tradiţia anilor anteriori, Naşterea Domnului trebuie să ne facă mai buni şi mai veseli. Ori, comentariile mele din acest an şi din anii anteriori n-au fost de a elogia ci de a-i critica pe cei aleşi sau desemnaţi să ne conducă.
Aşa cum botoşănenii mă cunosc de ani şi ani de zile, nu am făcut rabat de la aflarea adevărului, chiar dacă din punct de vedere financiar am avut de suferit pentru că publicitatea s-a dus spre cei care s-au prostituat profesional numai să le intre bani în cont sau buzunar.
Repet ce-am mai afirmat, nu sunt dispus la compromisuri faţă de adevăr, chiar dacă unii îmi plâng de milă că am duşmani puternici şi periculoşi. Ei sunt puternici prin minciună, fraudă intelectual, furt material, ceea ce face cu puterea lor să fie trecătoare, efemeră şi cu poarta istoriei trântită în nas într-un mod umilitor pentru viitorul lor.
Şi la anul voi continua să critic virulent greşelile politice şi de administraţie publică, iar cei criticaţi să nu-mi dea borş când voi ajunge la poarta lor cu mâna întinsă. Sunt prin presa locală suficiente cozi de topor care să le ridice false piedestale. Rămân pe drumul ales, acela al discernerii adevăratelor valori umane de cele ale impostorilor.
Este posibil să operez o modificare în apariţia publicaţiei Jurnalul, astfel ca nivelul cheltuielilor să se reducă dar să crească cel al calităţii informaţiei la nivel de atitudine politică şi socială, de comentariu şi de mediatizare a stării economice pe care o vom parcurge.
Şi emisiunile de pe Tele’M vor continua. Lumea lu’ Rotundu şi Dinamica economiei vor apărea în ritm săptămânal în zilele şi orele cuprinse în program.
În anul ce tocmai îl părăsim nu am avut piedici sau restricţii din partea conducerii Tele’M în abordarea temelor şi am promisiunea că şi în noul an mă voi bucura de aceeaşi libertate de expresie.
Începând cu 7 ianuarie 2013 voi reveni în activitate cu aceeaşi vivacitate cunoscută deja de cititorii Jurnalului şi telespectatorii postului Tv Tele’M Botoşani.
În mod special voi fi cu ochii pe activitatea politicienilor, mai ales că avem un grup de 12 parlamentari care însumează caractere umane de la infractori, imorali la persoane demne de respect. Pentru anul 2013 voi avea ca deviză de lucru sloganul „Jos impostorii!” La mulţi ani!
January 2nd, 2013 at 11:42
La multi ani ! domnule Rotundu si multa putere de munca ,la fel si colaboratorilor .