Jan 14

Val de nemulţumiri ale botoşănenilor la adresa primarului Ovidiu Portariuc despre modul în care acesta a gestionat deszăpezirea oraşului Botoşani. După ce vreme de câteva zile circulaţia prin oraş a fost blocată de zăpada căzută, societatea Urban Serv fiind depăşită în a descongestiona străzile de zăpadă, primarul a apelat la firmele private care dispun de astfel de utilaje.
Până acum, costul deszăpezirii s-a ridicat la peste un milion de lei iar iarna încă este în putere. Însă, primarul, a deszăpezit străzile principale, uliţele secundare ale cartierelor mărginaşe fiind şi acum blocate.
De exemplu, strada Kogălniceanu a fost deszăpezită pe mijloc, că abia pot trece două maşini din sens diferite, una pe lângă alta. Zăpada a fost împinsă spre trotuar iar de aici, posesorii de maşini, au evacuat-o pe trotuar. Aşa s-a ajuns ca prin unele locuri zăpada de pe trotuar să fie la nivelul gardurilor. Bătătorită şi îngheţată, zăpada de pe trotuare a devenit capcane pentru pietoni, care se ridică de jos pentru a aluneca din nou.
Botoşănenii spun că de când ştiu ei oraşul n-a fost vreodată atât de blocat în zăpadă. Doar în vremurile comunismului, când era primar răposatul Ioan Cojocaru, s-a mai întâmplat aşa ceva. Dar atunci a intervenit primul secretar PCR de judeţ şi s-a acţionat operativ.
A trecut şi Revelionul pensionarilor, o altă acţiune a primarului Portariuc ce-a stârnit nemulţumiri. În primul rând aă evenimentul a fost împărţit între două locaţii, multe familii de pensionari neputând fi împreună. Despărţirea n-a avut nicio logică, de vreme ce în Botoşani sunt săli de restaurante care să fi putut gătdui o mie de persoane, nu şapte sute.
Apoi, la Revelion au fost înscrise cu prioritate pensionarii care au avut funcţii înalte la viaţa lor: bugetari, militari, poliţişti, şefi de bănci, profesori, foşti privilegiaţi ai regimului comunist, mai toţi cu pensii barosane, de ordinul miilor de lei. Cam 10% dintre cei admişi la revelion au fost cu adevărat pensionari necăjiţi, cu pensii sub o mie de lei şi care au mâncat tot din farfurie, ştergând-o cu miez de pâine.
Contribuţia a fost 5 lei de persoană, restul de până la 60 lei de tacâm fiind suportat de Primăria Botoşani. Primarul susţine că au fost sponsorizări, dar n-a dat publicităţii o listă a sponsorilor şi sumele colectate. Se pare că a făcut iarăşi o afacere bună ca şi în vara anului trecut cu festivalul, când din banii strânşi şi-a achitat datoriile la tipografi pentru materialele tipărite în campania electorală.
Are primarul Ovidiu Portariuc talentul de a nu fi deloc transparent în ceea ce face cu banii publici. La conferinţele de presă îndrugă lucruri total inutile, eludând răspunsurile la întrebările punctuale. Au ajuns ziariştii să trăiască, la conferinţele de presă cu primarul, acelaşi coşmar pe care-l trăiau în vremea primarului Cojocaru, când acesta vorbea două ore fără a spune ceva concret.
Nici la Tele’M primarul n-a dat curs invitaţiilor primite pentru a dezbate public principalele probleme ale oraşului, motivând că încă nu este momentul să participe la astfel de dezbateri.
Ultima găselniţă a primarului este aceea de a forma un grup de oameni de afaceri care să participe la dezvoltarea oraşului. Poveştile cu parcurile industriale, incubatoarele de afaceri şi a investiţiilor cu parteneriat privat sunt specifice celor din PSD. Numai că niciodată cei din PSD n-au trecut de la vorbe la fapte, iar când au făcut-o, n-au reuşit nimic important.
În locul unor grupuri care-şi pierd vremea în discuţii inutile, mai bine primarul Portariuc ar lansa o listă a principalelor investiţii care se pot realiza în oraşul Botoşani, care sunt necesare şi rentabile, după care să facă oferte investitorilor prin a le crea facilităţi. Cu poveşti de adormit copii mari nu se pot crea locuri de muncă.
Am păşit în noul an şi nu ştim ce investiţii publice va promova Primăria Botoşani din banii proprii şi din fondurile europene. Deocamdată primarul Portariuc se laudă cu investiţiile iniţiate de Flutur. Regăsim în atitudinea sa strategia de lucru a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Mihai Ţâbuleac, care vreme de patru ani s-a încununat cu proiectele iniţiate de Conţac.
Iată că şi actualul preşedinte Ţurcanu se laudă tot cu proiecte concepute de Conţac. Şi am aici în vedere inaugurarea DJ Cristineşti – Oroftiana, care a fost modernizat pe baza proiectului iniţiat de Conţac.
Să mai adăugăm faptul că Portariuc îl vrea din nou pe Comariţa şef la societatea Eltrans. Este vorba de acel Comariţa care a fraudat la greu societatea, aducând-o în prag de faliment, care împreună cu viceprimarul Ghiorghiţă au făcut fel de fel de mişmaşuri, care a pus bazele chefurilor în tramvaiul ce circula prin oraş, acel Comariţa care se lăuda prin crâşme că la el la societate nu i-a scăpat nicio femeie. Salariaţii Eltrans s-au revoltat, auzind de intenţia primarului. Situaţia este încă incertă.
Mulţi dintre botoşăneni au ajuns la concluzia că la adresa primarului Portariuc critica n-are efect. Zic unii că a pune mâna pe băţ şi a face ordine prin Primăria Botoşani ar fi o treabă gospodărească şi necesară.
Cum beţe sunt iar curăţenia de primăvară se apropie, primarul Portariuc ar cam trebui să ia aminte!

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia