Jan
21
|
Un om normal, adică întreg la minte, nu s-ar fi îmbrăcat în costum de ştiulete de porumb şi pentru a se expune public în locurile cele mai aglomerate ale Botoşanilor. Ovidiu Portariuc a făcut asta! Pe cale de consecinţă s-ar înţelege că nu-i întreg la minte. Dacă transformarea sa în ştiulete ar fi fost un accident de ordin politic, poate că gestul său bar fi trebuit iertat. Numai că el a continuat gestul şi cu alte ghiduşii, semn că asemenea atitudini fac parte din personalitatea fiinţei sale, ceea ce este de acum cu totul altceva.
Un asemenea comportament, în orice altă ţară civilizată ar fi fost sancţionat cu severitate de societatea civilă. La noi, Portariuc s-a bucurat de încrederea publică şi a fost ales primarul celui mai reprezentativ municipiu reşedinţă de judeţ din ţară. Îmi bazez afirmaţia pe faptul că în acest oraş s-a născut şi a fost botezat cea mai înaltă personalitate culturală din istoria modernă a României, fiind vorba de poetul Mihai Eminescu.
Recent, întreaga Românie i-a omagiat naşterea. La Botoşani, manifestările omagiale nu s-au bucurat de prezenţa primarului ales din motive greu de înţeles într-o lume a normalităţii.
Dar să rezumăm munca de primar a lui Ovidiu Portariuc de la alegerea sa, promovat fiind de la statutul de ştiulete de porumb prin voinţa votului majoritar a comunităţii noastre.
Imediat după alegeri, efervescenta activitate investiţională din oraş, uneori incomodă pentru mulţi dintre noi, a încetat brusc. Portariuc n-a considerat să ne dea o explicaţie. Iar consecinţa a devenit dramatică pentru cei peste 500 de muncitori care şi-au pierdut locurile de muncă. O măsură contrară afirmaţiilor lui Portariuc din campania electorală, când a lansat sloganul „Mai puţine panseluţe, mai multe locuri de muncă!”.
Apoi, a venit rândul celei mai mari investiţii din istoria oraşului să fie blocată. Complexul turistico-sportiv ce urma să înceapă a fi construit la Cornişa, cu peste 100 milioane lei bani europeni, a fost blocat pentru că Portariuc voia un alt constructor decât cel agreat de fostul primar Flutur.
Pe banii publici ai primăriei a solicitat expertize care au costat 100 mii lei, expertize care n-au evidenţiat nicio legalitate comisă de Flutur. Negăsind temei de curmei împotriva lui Flutur, a venit cu scorneala că investiţia nu se justifică economic. Pentru Portariuc, sutele de botoşăneni care pleacă vara la ştrandurile din Gura Humorului şi Piatra Neamţ, creând venituri acestor oraşe, nu înseamnă nimic. Crearea unor condiţii sportive în domeniul nataţiei care să permită concursuri naţionale nu înseamnă venituri pentru municipiu şi judeţ.
Uniunea Europeană dă banii pentru o astfel de activitate. N-o faci tu, o vor face alţii din ţară, aşa cum au făcut-o cei din Gura Humorului şi Piatra Neamţ. Acele voci care spun că banii s-ar putea folosi pentru salarii sau ajutoare sociale sunt demente şi n-au cum înţelege cu UE nu dă banii pentru aşa ceva, ci pentru dezvoltare turistică şi sportivă, pentru amenajarea unor puncte de agrement care promovează civilizaţia şi nu puturoşenia prin plata de ajutoare sociale.
Societatea Urban Serv mergea bine sub manageriatul inginerului Gheorghe Pricopie. Portariuc a decis să-l schimbe pe Pricopie pentru a-l pune în loc pe anonimul Liviu Toma, o persoană lipsită de orice experienţă în domeniu. Schimbarea de manager s-a dovedit a fi dezastruoasă iar zăpada căzută peste oraş a dat la iveală incompetenţa managerială a lui Toma şi decizia total lipsită de profesionalism a primarului Portariuc.
Acum, societatea Urban Serv este într-o derută totală iar angajaţii nu mai ştiu ce au de făcut. Vin dimineaţa la muncă şi află că ce-au făcut ieri nu mai pot continua a doua zi, primind alte dispoziţii lipsite de logică.
La societatea de tramvaie Eltrans activitatea merge bine sub conducerea actualului manager Ivănescu. Numai că primarul vrea să-l repună în funcţie pe fostul manager Ioan Comariţa, un beţivan afemeiat, cum este cunoscut de către angajaţi şi alţi botoşăneni.
Cât a decis soarta societăţii, Cpmariţa a supus-o unui jaf inimaginabil iar pierderile anuale se ridicau la zeci de miliarde de lei vechi. Fostul viceprimar Ghiorghiţă era mereu implicat în câte o afacere proastă la Eltrans, dar benefică pentru el. Greve peste greve şi nemulţumiri ale salariaţilor erau aproape săptămânal.
Acum Portariuc vrea să-l repună în funcţie, iar protestele salariaţilor nu pare să-l impresioneze. Mai mult, cu insolenţă, le-a spus salariaţilor să-şi vadă de treaba loc că el ştie ce are de făcut. Ştie, dar ştie prost, că tot ce-a făcut până acum ca primar a făcut în defavoarea interesului comunitar.
Primarul Portariuc a reuşit performanţa ca numai în jumătate de an să demoleze tot ce s-a făcut bun prin munca a ani şi ani de zile a tuturor celor competenţi din Primăria Botoşani. De când Portariuc a fost instalat primar, incompetenţa a fost ridicată la rang de cinste iar cei competenţi obligaţi la muţenie.
Să avem în vedere că Portariuc mai are încă trei ani şi jumătate a sta în funcţia de primar. Priviţi-l cu mai multă atenţie şi veţi înţelege şi singuri la ce avem a ne aştepta!
Recent Comments