Jan
30
|
Ieri, am filmat cu managerul de la societatea El.trans, Victor Ivănescu, emisiunea Dinamica economiei care va fi difuzată sâmbăta aceasta, la ora 20.00. Însă nu despre starea economică a societăţii vreau să aduc vorba în acest comentariu ci despre starea de spirit din unitate.
Mai toţi angajaţii cu care am stat de vorbă sunt de părere că primarul Ovidiu Portariuc face o mare prostie că-l va schimba de la conducerea societăţii pe inginerul Victor Ivănescu, cel care a scos societatea ndin mocirla falimentului şi să-l aducă din nou la conducere pe ”Cocoşul american”, cel care a distrus societatea cu nici patru ani în urmă.
Mi-a incitat expresia „Cocoşul american”, aşa că am cerut lămuriri. Aşa am aflat că Ioan Comariţa, fostul manager al societăţii, este poreclit „Cocoşul american” pentru că are mania de a se ţine de femeile altora şi mai ales de a hărţui sexual angajatele societăţii.
Despre mania lui Comariţa de a se lua după femeile altora şi de a se lăuda că nu i-a scăpat nicio angajată, pe vremea când era direcgtor, ştiam chiar din gura acestuia. Cu ani în urmă, pe când el era director la Eltrans, pe terasa Casanova a Hotelului „Maria”, poetul Valentin Jantea şi-a lansat volumul de poezie intitulat „Sarmale moldoveneşti”. Ne-am adunat mai mulţi amici ai săi, inclusiv fostul primar Florin Egner, i-am lăudat şi criticat volumul şi am băut cer ni s-a pus pe masă.
La o masă alăturată, beat criţă, se afla Ioan Comariţa. Era aşa de beat, că n-a putut răspunde la salutul lui Florin Egner. Eu eram cu jurista de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, doamna Şimanschi şi discutat despre socrul său, profesorul universitar, un istoric valoros, care şi-a trăit ultimele zile din viaţă la Mănăstirea Popăuţi.
Comariţa a privit-o cruciş, după care s-a ridicat clătinel de la masa sa şi s-a aşezat la a noastră. Vorbea incoerent ţşi cu apropouri la doamna Şimaschi, lăudându-se că „mie nu mi-a scăpat nicio femeie la viaţă”. Cum doamna Şimaschi este o femeie dintr-o bucată, i-a zis câteva de la obraz şi l-a parşâvit de la masă.
Porecla de „Cocoşul american” m-a intrigat şi am cerut explicaţii de unde până unde o aşa poreclă. Mi s-a explicat că înainte de 1989, exista prin Botoşani un Don Juan, care putea fi văzut zilnic prin centrul oraşului, la plimbare şi agăţat femei. Acest Don Juan se lăuda că are un succes enorm la femei, mai ales la soţiile activiştilor de partid care, spunea el, sunt proaste şli neglijate sexual.
Acum, primarul Ovidiu Portariuc vrea să-l schimbe pe managerul Victor Ivănescu, care a scos societatea la liman, cu „Cocoşul american”, care o adusese în prag de faliment. Se spune că cine se aseamănă se adună. De ce s-o fi aliat Poetariuc cu Comariţa?
Poate ne spune Mihai Tincu, cel priceput la toate!
January 31st, 2013 at 11:16
Felicitari!Apreciez stilul D-vs de pamfletar .
Durerea este ca noua guvernare apreciaza ca pentru posturile de conducere trebuie sa fii: megaloman ,curvar,betiv,fara simtul ridicolului,pupincurist,fara moralitate,diversionist…bine si este o lista lungaaa.
Eiii si cum sa functioneze bine o societate care are un astfel de specimen la conducere.Ati surprins destul de bine “calitatile” personajului ,dar trebuie sa mai stiti ca nu suporta oamenii care sunt mai pregatiti ca el (si care nu fac caz de asta),cautand intotdeauna sa-i denigreze si sa-i inlature prin orice mijloace.
February 4th, 2013 at 20:06
BRAVO, d. rotundu!