Blogul lui Rotundu

În urma protestelor publice a mai multor botoşăneni ce ţin la prestigiul valorilor umane culturale şi ştiinţifice pe care judeţul nostru l-ea dat României şi lumii, Florin Ţurcanu a renunţat în a-i mai acorda poetului Mihai Eminescu titlul post-mortem de „cetăţean de onoare a judeţului Botoşani”.
Faptul că na luat seamă la aceste proteste mă face să cred că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani Florin Ţurcanu mai are o brumă de respect pentru aceste valori ale noastre, ceea ce îl umanizează dar nu-l şi poate ierta de păcatul – sacrilegiu-atentat comis la adresa personalităţii marelui poet.
Mă număr printre cei care au luat atitudine fermă de condamnare a gestului preşedintelui Ţurcanu de a-l declara pe poet „cetăţean de onoare” post-mortem, exprimându-mi opinia că poetul nu poate fi extras din universalitatea culturală a lumii, loc pe care şi l-a câştigat într-un mod prestigios prin creaţiile sale poetice, pentru a foi pus alături de o serie de personaje care nu înseamnă nimic pe lângă acest titan al poeziei româneşti, cunoscut şi ca un publicist virulent, spaimă a politicienilor din vremurile sale de la care se pare că i s-a tras şi moartea.
Opinia mea şi a altor botoşăneni ce au un cuvânt de spus în apărarea culturii noastre autentice a demonstrat că abuzurile impostorilor pot fi curmate din faşă, dacă o astfel de atitudine a societăţii civile este exprimată cu hotărâre şi fermitate.
Pasul înapoi făcut de Florin Ţurcanu, poate şi datorită sfaturilor primite de la cei din preajma sa, mai atenţi la imaginea publică a instituţiei Consiliului judeţean şi a celor care se află în fruntea sa, este o izbândă a puţinilor botoşăneni care nu se lasă intimidaţi de puterea politică a acestor impostori ajunşi în nfruntea judeţului prin fraude morale şi grave atentate la valoarea personalităţilor judeţului care de-a lungul timpului au construit cu efort intelectual şi migală profesională imaginea de care azi Botoşanii se bucură în plan naţional.
Eminescu nu poate fi coborât dintre aştri pentru a i se acorda un titlu onorific de duzină, propunere venită din partea unei persoane şi mai de duzină. Eminescu este atât de mare în dimensiunea valorică a creaţiilor sale încât cultura universală l-a acceptat în rândurile sale fără a-i contesta vreodată acest drept de care puţini români se bucură.
Eminescu este pentru români un Dumnezeu, este sfinţenia sufletului românesc, este sublimul naţiei, este perfecţiunea spiritului nostru. Lui Dumnezeu credincioşii nu-i pot acorda titluri şi onoruri, deci nici lui Eminescu!
Eminescu a ridicat temple virtuţii culturale româneşti şi a aruncat în tenebrele istoriei tot ceea ce era nonvaloare.
Eminescu este nemurirea noastră, a românilor, după cum spune poetul moldovean Grigore Vieru în versurile cântate de regretaţii soţi Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ţurcanu voia să-l coboare pe Eminescu printre muritori, acordându-i o hârtie şi un titlu fără însemnătate, o încercare de terfelire a memoriei poetului dar şi a imaginii culturii naţionale oprită la timp de nişte voci puţine dar puternice.

written by Ioan Rotundu

Florin Ţurcanu, împăratul ales preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, a lansat năstruşnica idee ca poetul Mihai Eminescu să fie declarat, post-mortem, cetăţean de onoare a judeţului Botoşani. Iar propunerea vine la 124 ani de la moartea poetului. În tot acest interval de timp, niciunui demnitar al judeţului Botoşani sau al oraşului în care s-a născut poetul nu i-a trecut prin cap o astfel de omagiere. Nu că n-ar fi fost capabili să gândească la astfel de onoruri, ci din  respectul pe care l-au purtat marelui poet.
Dimensiunea culturală a poetului este de rang universal, numele său a devenit bun al culturii universale, personalitatea sa se află atât de sus pe scara valorilor culturale universale încât a o coborî la nivelul titlului de „cetăţean de onoare” ar fi o impietate ce nu poate fi vreodată iertată.
Propunerea venind de la Florin Ţurcanu, fiul unui şofer şi modest crescător de oi din localitatea Dracşani, el însuşi de o modestie a cunoştinţelor culturale greu de acceptat pentru statutul său de demnitar val judeţului, este o altă gravă jignire adusă dimensiunii valorice a poetului.
Personalitatea poetului Mihai Eminescu n-are nevoie de omagierea lui Florin Ţurcanu, de titlurile acestuia, ci Florin Ţurcanu vrea să-şi lege numele de cel al marelui poet, atitudine ce uimeşte şi consternează.
În modestia cunoştinţelor sale de cultură generală şi aproape inexistente despre încă nedescifrata filozofie promovată de poet în scrierile sale, Florin Ţurcanu se crede zeul culturii româneşti şi de pe acest înalt soclu vrea să-şi manifeste mărinimia de a acorda onoruri, sperând ca istoria să-i aşeze numele lângă cel al celui onorat. Este rodul unei gândiri primitive dar care exprimă, şi o spun cu profund regret, dimensiunea gândirii celor care l-au propulsat într-o astfel de funcţie votându-l.
Dacă Erasmus i-ar fi contemporan lui Ţurcanu şi l-ar cunoaşte, cred că ar reface întreaga sa creaţie numită „Elogiul nebuniei”. Căci Ţurcanu, prin demersul său, nu face altceva decât să demonstreze exaltarea, vecină cu nebunia, la care l-a împins propulsarea neaşteptată în diferite funcţii publice.
Credeam că ne ajunge faptul că ne-am făcut de râs în faţa Ţării, când l-am ales pe Ţurcanu să ne reprezinte judeţul care a dat României primele patru valori umane din istoria modernă: Iorga, Eminescu, Enescu şi Luchian. Credem că ne-am revenit din „de Ira” publică care a cuprins judeţul în ziua alegerilor locale de anul trecut, că ne facem mea culpa şi încercăm să reparăm ce-am stricat atunci. Iată că nu este aşa! Nonvalorile votate atunci continuă să ne domine viaţa noastră publică şi în momentul de faţă.
Dacă „turma” care l-a votat pe Ţurcanu n-are fereastra conştiinţei de sine deschisă respectului pentru propriile noastre valori, ar trebui ca măcar reacţia vehementă a celor care încă pretind că reprezintă adevărata Cultură botoşăneană să-i dea fiori semianalfabetului ce bate la poarta universului eminescian pentru a se înfrupta neruşinat din gloria poetului.
Fostul preşedinte Ţâbuleac i-a dat două palme poetului, numind şef peste opera acestuia pe un modest economist ridicat din rândul clasei muncitoare, specializat în numărarea şuruburilor cu cap pătrat sau rotund. Iată că Ţurcanu vrea să-i de un şut în fund prin a-l onora, crede acelaşi Ţurcanu, cu un titlu ce-l va coborî pe pot în rândul muritorilor mioritici asemenea fiilor de oieri din Dracşani.
Culmea, n-am auzit nicio voce care să ia atitudine, care să apere dimensiunea valorică a poetului, dimensiune ce va fi umbrită nemeritat de hidoşenia gândirii ţurcănene, izvor al  a unui spirit neevoluat.
Ţurcanu pare să-şi fi luat în serios rolul de „Împărat” şi a început să împartă privilegii, crezându-se unsul lui Dumnezeu, aşa cum se crede că sunt adevăraţii împăraţi ai lumii. După ziua de 15 ianuarie, când omagiem naşterea poetului, urmează ziua de 24 ianuarie, cea a Unirii. Prilej pentru Ţurcanu să-l declare cetăţean de onoare al Botoşanilor şi pe Alexandru Ioan – Cuza. Va urma Ştefan cel Mare. Iar, ca între împăraţi, să se consulte cu Traian şi să-i acorde un astfel de titlu şi lui Decebal, care şi-a luat gâtul pentru ba face loc istoriei să dea naştere poporului român. Popor din care face parte şi Florin Ţurcanu, împăratul împărţitor de onoruri. Doamne, pe mâna lui l-am dat pe Eminescu?

written by Ioan Rotundu