Feb 08

În luna ianuarie şi februarie, cât a trecut din ea, am scris o serie de comentarii legate de moralitatea şi respectul faţă de lege al unor politicieni, cu preponderenţă locali, adică botoşăneni.
Precum am mai precizat, nu eu mă ocup de vizualizarea comentariilor postate ci administratorul de site. Iar administrarea site-ului Jurnalul şi a blogului se face din Panama, site-urile fiind găzduite pe un server din Anglia. Am procedat aşa pentru a se evita cedarea la presiunile unor politicieni sau persoane interesate dar mai ales pentru a nu putea fi boicotat. O perioadă am avut site-ul găzduit pe un server din Botoşani. Nu de puţine ori administratorul serverului a blocat accesul cititorilor pentru că erau postate unele articole critice sau de dezvăluire a unor afaceri necurate ale demnitarilor şi politicienilor locali.
Cum spuneam, administrarea site-urilor se face din Panama şi de cele mai multe ori citesc şi eu numai comentariile vizualizate nu şi cele care n-au fost validate pentru că erau în afara subiectului dezbătut, conţineau expresii porno sau inadecvate unei exprimări civilizate, ori comentarii postate de la acelaşi IP sub semnături diferite etc.
E drept, periodic mi se transmit pe mail-ul redacţiei comentariile nevalidate, pentru a cunoaşte conţinutul acestora şi eventual a desprinde anumite concluzii. Uneori citesc aceste comentarii, de cele mai multe ori n-am timp şi le şterg, neavând niciun rost să le arhivez.
Zilele trecute am citit o parte dintre comentariile nevizualizate şi am constatat cum unii dintre cei vizaţi în comentariile mele, mai ales pe blog, au postat şi câte zece comentarii de la acelaşi IP. Ei nu ştiu că administratorul cunoaşte IP-ul şi află uşor şi cui aparţine. Printre aceste comentarii au fost câteva care mi-au reproşat că am încălcat deontologia de jurnalist şi am scris despre aspecte ale vieţii intime, private.
Măi, să fie! Aceste fufe, care au ajuns mari politiciene ridicându-şi fustele, au pretenţia ca trecutul sau prezentul lor imoral să nu fie adus în spaţiul public. Ar fi ceva normal ca astfel de aspecte să nu facă obiectul articolelor de presă dacă persoanele respective ar fi simplu cetăţence în gospodăria lor. Dar când vor putere, vor demnităţi publice, când s-au cocoţat în funcţii de unde iau decizii care-mi influenţează viaţa, şi nu în bine, este normal ca viaţa lor, trecutul lor, să fie cunoscute public.
Nu pot fi de acord ca o femeie care şi-a ridicat poalele să facă carieră politică şi astfel a ajuns să ocupe o funcţie publică (în Educaţie, exemplu aleatoriu) să adune subalternii şi să le ţină lecţii de comportament moral.
Nu pot admite ca „tuta clasei”, care a avut note de 4 şi 5, licenţiată la Spiru Haret, să devină directorul unei şcoli şi să facă ordine cu colegii care au învăţat zi de zi în facultate, trecând prim emoţiile examenelor de sesiune. Şi sta numai pentru că „tuta” s-a înregimentat politic pentru a profita de conjunctura de partid.
Când aspiri la demnităţi publice, iar de pe acel scaun decizi soarta unei comunităţi, este corect ca acea comunitate să ştie cine eşti. Dacă ai furat, ai comis evaziune fiscală, ţi-ai înşelat colegii de muncă, eşti un aventurier amoros, ai o familie destrămată sau dezmăţată, trăieşti acasă în mizerie şi promiscuitate, eşti dependent de alcool etc., chiar dacă aparent aceste aspecte aparţin vieţii private, este dreptul comunităţii să te cunoască înainte de a ţi se încredinţa responsabilităţi publice.
Eu, şi sunt mulţi cei ca mine, nu accept să fiu reprezentat sau condus de un infractor, o curvă, o proastă, un escroc etc. Este dreptul meu să ştiu cine este acea persoană care-mi cere votul, ce trecut are, cât de respectabilă este în familie şi societate, pentru a putea să-mi dau seama dacă merită să mă reprezinte. Avem suficiente exemple când au fost alese să ne reprezinte persoane corupte, imorale, infracţionale care acum ne fac mult rău.
Judecătorul Cornel Turianu, cel care a scris prima carte postdecembristă intitulată Calomnia prin presă, afirmă în conţinutul ei că cetăţeanul de rând trebuie să ştie despre persoana care-i cere favoruri publice şi dacă aceasta are chiloţii curaţi. Carte a apărut prin 1996, dacă nu mă înşel. Astăzi avem o pleiadă întreagă de politicieni cu chiloţii mizerabili pe sun fustă sau pantaloni, vorbesc la propriu dar şi la figurat, şi care ne sfidează prin tupeul şi demagogia comportamentului lor.
Nu încurajez un astfel de comportament din partea politicienilor aşa că primul lucru pe care-l fac este să urmez sfatul înţelept al bătrânilor noştri: înainte de a cere fata în căsătorie interesează-te cine-i maică-sa.
Înainte de a le da votul trebuie să ştim cine sunt cei care ni-l cer. Este esenţial pentru noi să respectăm acest principiu al valorii umane.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Demnitari imorali, infractori şi cu chiloţii murdari”

  1. 1. Maria Says:

    Domnule Ioan Rotundu,
    Pentru tot,va imbratisej cu sufletul.
    Respect!

  2. 2. cata dangeanu Says:

    Si eu te “imbratiseJ”, maria!Dar cu L. ROMANA, ce facem?

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia