Blogul lui Rotundu

La unul dintre liceele cu pretenţie din Botoşani învaţă fiica unui fost jurnalist prin presa locală a anilor 1992 – 2000. Tipul, cu talent scriitoricesc, creator al unor gustate fabule pe care le-a înmănuncheat în sigurul volum ce l-a semnat, a cam strâns prietenia cu paharul. De aici i s-a tras eliminarea din breasla jurnaliştilor. A lucrat o perioadă pe la Abatorul Roma, pe moşia lui Iulian Căzăcuţ, s-a încurcat cu o cucoană preoteasă şi şi-a părăsit familia. Din câte s-a auzit, acum ar fi prin Italia, mai exact în Sicilia la cules de struguri, că i se potriveşte munca.
Părăsite, nevastă-sa şi fiica au rămas să se descurce cum pot. O Duc foarte greu. Fata este, aşa cum spuneam, elevă la un liceu de prestigiu din Botoşani. Învaţă foarte bine dar este tot timpul umilită de colegii din clasă pentru că este săracă. Colegii săi îşi câştigă respectul celorlalţi după câte aventuri a avut prin barurile şi cafenelele din Botoşani, câte sute au spart pe seară, cum l-a umilit pe proful de mate sau profa de română.
Bătăile dintre colegi se iscă de la faptul că unii nu acceptă să colinde barurile, să consume etnobotanice sau chiar să se drogheze şi preferă să fie „tocilarii clasei”. Mulţi i-au bătaie pentru că nu se alătură celor care-i „pun la punct” pe profesori.
Profesorii ştiu de aceste scandaluri din clase dar le acoperă complice pentru că, la rândul lor se tem să nu fie bătuţi când ies sau vin la şcoală.
Toate aceste imagini mi-au trecut prin faţă citind declaraţia primarului Ovidiu Portariuc cum că a alocă 100 mii lei (un miliarde lei vechi) să monteze camere video la şcolile cu infracţionalitate crescută.
Aiurea! Scene de genul celor descrise mai sus se consumă în clase, unele chiar în timpul orei şi cu profesorul la catedră. Ori primarul va monta camerele video în curte, las intrarea în şcoală, poate pe holuri. Bani risipiţi, pentru că certurile şi bătăile dintre colegi pe motivele deschise nu se vor consuma în faţa camerelor video. Apoi, aceste camere vor dispărea în scurt timp de la montare fără a li se mai da de urmă.
Infracţionalitatea în şcoli ţine de educaţia de acasă şi de severitatea profesorilor. Cei de acasă sunt mândri de isprăvile beizadelelor şi le iau apărarea, profesorii nu vor să-şi complice viaţa pentru nişte puşlamale, aşa că preferă să înghită toate obrăzniciile acestora, nu rare fiind cazurile când tăcerea lor este cumpărată.
Aşa se explică de ce copii din familii sărace învaţă carte, dar n-au parte în viaţă pentru că n-au uşi deschise asupra viitorului, iar beizadelele care pică la examene îşi cumpără trecerea clasei la următoarea sesiune şi ajung ca în viaţă să beneficieze numai de privilegii. Ce rost ar avea să înveţe carte, când Verginel Gireadă din tractorist a ajuns primar, iar din primar condamnat a ajuns parlamentar. Iată ce modele de viaţă au beizadelele, care în şcoală îşi bat joc de colegii săraci care învaţă în speranţa că vor reuşi în viaţă.
Căutăm vinovăţia la părinţi, la profesori şi ea se simte în largul său în întreaga societate. Câtă vreme societatea nu va sancţiona nonvalorile, adevăratele valori umane vor continua să fie umilite.
Eleva de la care am pornit comentariul meu învaţă bine dar suferă zilnic umilinţa colegilor pentru că este săracă. Ea speră că societatea îi va răsplăti umilinţa de acum recunoscându-i şi răsplătindu-i eforul de a învăţa.. Ce nu ştie ea, este că umilinţa din liceu o va întâlni şi însoţi tot restul vieţii, societatea nefiind capabilă să-i ofere o fărâmă de fericire.

written by Ioan Rotundu