Spuneam în comentariul meu de ieri că la Eltrans va fi organizată o mascaradă de concurs pentru postul de manager, concursuri cu care ne-a obişnuit fiecare partid ajuns la putere. Am mai spus-o, decât să organizeze un concurs trucat, mult mai cinstit şi corect ar fi faţă de noi ca la schimbarea puterii politice, la societăţile de stat sau subordonate autorităţilor locale directorul să fie numit prin decizia forului superior.
Primisem luni seară un telefon prin care eram avertizat că examenul stabilit pentru marţi, în urma căruia să fie desemnat managerul societăţii Eltrans, este unul formal deoarece primarul Portariuc, în dubla sa calitate de primar şi preşedinte executiv al PSD ca viitorul manager să fie Paul Schmit (Şmit), un social-democrat ce activează ca inginer în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani.
La concurs urma să participe Victor Ivănescu, managerul în scaun, şi desemnatul PSD-ului, acest Paul Şmit. Tot ieri urma să se desfăşoare şi concursul pentru funcţia de director adj, funcţie nou creată dintr-un interes pur politic. Pentru această funcţie fusese înscris Victor Ivănescu şi social-democratul Ioan Comariţa, cel care a mai adus odată activitatea societăţii Eltrans în prag de faliment.
Ieri, cineva a schimbat tactica celor două concursuri. Mai întâi a fost organizat cel pentru director adj. şi a fost desemnat câştigător Victor Ivănescu. Cu portofoliul de director adj. în buzunar., Ivănescu nu s-a mai prezentat la concursul de manager, Şmit câştigând prin neprezentarea adversarului.
Este limpede că înainte de aceste examene s-au purtat negocieri şi că lui Ivănescu i s-a oferit funcţia de director adj, funcţie nou creată, numai să stea captă ca Şmit să-l sară şi ia examenul de manager.
Oricum, Ivănescu ar fi pierdut examenul pentru funcţia de manager, de vreme ce Şmit avea mandat de la Portariuc, adică de la PSD. Ivănescu a fost băiat deştept, a înţeles situaţia şi a ieşit în câştig. Astfel, cei din USL au reuşit să împace varza cu capra.
Cel sacrificat a fost lupul Ioan Comariţa. Încă nu se organizase examenul şi Comariţa ameninţa salariaţii că-i dă afară, că face el ordine cu ei. N-a fost să fie iar acum a ajuns de râsul curcilor. Pentru social-democratul Comariţa a început sfârşitul, cu menţiunea că încă n-a primit ce merită.
written by Ioan Rotundu
Aseară am primit un telefon prin care eram atenţionat că astăzi, la societatea Eltrans, are loc examenul pentru funcţia de manager şi că întreg concursul este regizat în favoarea unui anume Paul Schmit, inginer la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani.
La examen s-a înscris şi actualul director Victor Ivănescu, cel care a reuşit să scoată societatea din pierderi şi s-o aducă pe profit. Faptul că societatea are o situaţie financiară bună o face să fie râvnită de mulţi aspiranţi la funcţia de manager.
La începutul anului, primarul Ovidiu Portariuc a încercat să-l schimbe pe Ivănescu, dar n-a reuşit. Angajaţii s-au revoltat, s-a revoltat şi presa locală când a aflat că primarul îl voia din nou director pe Ioan Comariţa, cel care cu ani în urmă a nenorocit societatea, fiind adusă în prag de faliment.
Şi societatea Urban Serv mergea bine financiar dar primarul Portariuc a ţinut să-l schimbe pe directorul Gheorghe Pricope iar acum societatea are tot mai multe probleme, Astă iarnă a lăsat oraşul. Sub zăpadă, acum, în primăvară a intrat în conflict cu vânzătorii din piaţă şi tot aşa.
Este de observat că primarul Portariuc schimbă managerii care au demonstrat competenţă şi-i pune pe cei care au devalizat societatea în cauză sau aduce persoane noi, străine de activitate.
N-am auzit de acest domn inginer Schmit. Dacă este inginer de drumuri şi poduri, n-are ce căuta la Eltrans. Tramvaiul merge pe şină nu prin gropile din asfaltul drumurilor din judeţ.
Probabil că primarul Portariuc vrea să pună la Eltrans un social-democrat. Să-l pună, dacă este capabil şi are o mapă profesională care-l recomandă. Ce-l recomandă pe inginerul Schimt? Poate doar carnetul de membru PSD.
Este greu de crezut că actualul manager Victor Ivănescu poate fi învins în examen de un inginer necunoscut. Dar dacă se va întâmpla, înseamnă că autorul telefonului de aseară a ştiut exact ce se va întâmpla la examenul de azi, adică Ivănescu va trebui schimbat cu orice preţ.
Aşa este la noi! Când ceva merge bine, se va găsi întotdeauna cineva să-l facă să meargă prost. De această dată acel cineva pare a fi primarul Ovidiu Portariuc. Pare, s-ar putea să nu fie!
written by Ioan Rotundu
La meciul ultim al FC Botoşani pe Stadionul municipal jucat în Divizia II-a, primarul Ovidiu Portariuc, aşa cum cere protocolul, a coborât pe gazon să-i felicite pe fotbalişti pentru succesul lor de a promova în Divizia I-a de fotbal. Observat de spectatorii din tribună, aceştia l-au huiduit copios.
Primarul a declarat ulterior că cei care l-au huiduit au fost tocmiţi de fostul primar Cătălin Flutur şi că a fost avertizat de consilierii săi că va fi huiduit dar şi-a asumat riscul.
Dacă domnul primar Ovidiu Portariuc chiar crede în cele declarate, atunci suferă de o naivitate greu de înţeles pentru pregătirea sa profesională şi experienţa de viaţă pe care susţine că a acumulat-o.
Huiduielile n-au venit de la un grup de spectatori, aflat în vreun colţ de tribună. Huiduielile au venit, în cor, de pe toată întinderea tribunei. Este greu de crezut pentru cineva normal că poţi cumpăra spectatorii unui întreg stadion, câteva mii, care să-ţi împlinească ţie o dorinţă de ordin politic.
Să nu uite Portariuc că Flutur n-a avut atâtea voturi anul trecu în alegeri câte huiduieli a adunat el sâmbătă pe stadion. Nui cine i-a pus să-l huidui ar trebui să fie îngrijorat primarul ci de ce l-au huiduit.
În primul rând, primarul n-a avut abilitatea politică de a evita o declaraţie directă că el nu are bani să susţină modernizarea stadionului la nivelul cerinţelor din Divizia A şi nici n-a lăsat loc de întors la nevoie. Microbiştii nu sunt acei cetăţeni manieraţi, care judecă lucrurile prin filtrul raţiunii, care au o anumită educaţie şi un comportament civilizat. Dovadă limbajul folosit pe stadioane, bătăile dintre suporteri, actele de o violenţă ieşită din comun, distrugerile de bunuri de pe stadioane şi împrejurimi. Toate acestea nu se înfăptuiesc de un cetăţean educat.
Ori, pentru a evita conflictul cu o astfel de masă umană, mai ales când eşti persoană publică aleasă, trebuie să fii atent în dialogul, în comunicarea cu ea. Mă mir de excesul de sinceritate de care a dat dovadă primarul, în dialogul cu microbiştii, când prin promisiuni irealizabile a reuşit să prostească o comunitate mult mai largă ca să-l voteze primar.
La nemulţumirea microbiştilor că nu dă bani la echipa de fotbal, din huiduielile celor din tribune a răzbătut şi nemulţumirea asupra modului în care se află oraşul Botoşani, de cum arată el, de cum îl conduce primarul Portariuc. Au mai fost apoi vărsat năduful că au votat cu USL pentru promisiunile făcute în campanie şi nu s-au ales cu nimic până acum.
Nu Flutur i-a tocmit să-l huidui, ci nemulţumirile adunate pe seama activităţii sale şi a modului în care acţionează Guvernul Ponta. Toate aceste ar trebui să-l îngrijoreze pe Portariuc.
Dacă Valeriu Iftimie şi Cornel Şfaiţer se simt interesaţi de echipă şi de câştigul pe care-l pot scoate jucând cu echipa în Divizia A, vor găsi ei banii necesari să modernizeze stadionul.
Primarul să fie îngrijorat de cum va onora promisiunile sale din campania electorală, iar ca preşedinte executiv al PSD cum îşi va onora partidul promisiunile făcute românilor. Dacă un grup de derbedei care-şi spun microbişti vor ieşi în stradă să protesteze, botoşănenii nu-i vor susţine iar jandarmii îi vor împrăştia. Dacă în stradă vor ieşi miile de nemulţumiţi, situaţia va fi total diferită. Protariuc să arate botoşănenilor că este un primar capabil şi stăpân pe situaţie şi să nu mai caute fel de fel de justificări pe seama lui Flutur că nu mai ţine.
S-au săturat românii ca cei veniţi la putere să-şi justifice neputinţa pe seama celor plecaţi. Să arate ei că sunt mai buni, după care să-i critice şi pe cei plecaţi.
written by Ioan Rotundu
Când legea se aplică după haina purtată
Miercuri seară, în sătucul Balinţi din comuna Havârna s-a consumat o dramă de familie. Corina Coropcea, femeie aflată la vârsta de 33 de ani, şi-a ucis soţul în vârstă de 39 de ani. Totul a pornit de la un pahar băut în plus de soţ la barul din sat şi venit acasă cu sămânţă de scandal.
Pentru a se feri de violenţa soţului, femeia s-a refugiat în curtea unui vecin. Soţul a urmărit-o, iar femeia a pus mâna pe un par şi l-a lovit în cap. Lovitură fatală. Şase copii au rămas fără mamă, fără tată.
Astfel de cazuri, mai bine zis de drame de familie, sunt tot mai dese. Violenţa în familie a luat amploare. În marea lor majoritate, astfel de drame au la rădăcină sărăcia. Dezamăgit de lipsa unei perspective în viaţă, bărbatul îşi îneacă necazul într-un pahar de băutură. Femeia, ori îi ţine hangul, ori nu mai suportă viaţa mizeră şi nevolnicia soţului. Disperată, într-un moment de rătăcire, se răzbună cum poate şi ea.
Corina n-a avut intenţia criminală de a-şi omorî soţul, deci n-a fost o crimă premeditată. Totul a pornit de la un scandal provocat de soţ pe fond de băutură. La nervi, femeia n-a mai raţionat că lovindu-l cu parul în cap îl poate omorî. Faptul s-a consumat iar procurorii de pin cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au reţinut-o pe femeie urmând să ceară judecătorilor arestarea.
Şase copii rămân pe drumuri, fără vreun viitor, fără vreun sprijin părintesc. Nu există o instituţie a statului care să instrumenteze astfel de cazuri. Probabil copii vor ajunge, în cel mai fericit caz, pe la rude, dacă acestea vor avea milă. Însă, cum se pune problema în momentul de faţă pe la noi, există toate şansele ca ei să fie despărţiţi prin preluarea în plasament de către Protecţia Copilului.
Fpră îndoială că femeia a greşit. Sunt convins că acum se căieşte amarnic, dar mortul de la groapă nu se mai întoarce. Va fi marcată pentru toată viaţa iar scena crimei n-o va putea uita vreodată. Dar marea ei suferinţă va veni de la copii. Privite astfel, lucrurile nu mi se par drepte iar cei care aplică legea o fac cu măsuri diferite.
Marţi, fiind băut la volan, primarul din comuna Cernăteşti, judeţul Buzău, primar PSD, a omorât o adolescentă şi a rănit grav pe o alta. Primarul va fi cercetat în libertate. El purtând haina social-democraţiei, legea i s-a aplicat altfel.
Dar să revenim în ograda noastră. Nu departe de Havârna, la Viişoara, în 25 mai 2012 şeful de post de aici l-a omorât în bătaie pe cetăţeanul Lionel Ciobanu. L-a bătut la postul de poliţie până ce i-au zburat creierii pe pereţii camerei. O crimă oribilă, pe care şeful de post Mircea Gtigoraş a comis-o cu sânge rece.
N-a fost reţinut, nici arestat, ci cercetat în libertate. Şi acum se plimbă ţanţoş prin Viişoara şi-i sfidează pe localnici ameninţându-i cu puterea sa şi lăudându-se cu crima oribilă comisă. Purtând uniforma statului, legea i s-a aplicat cu o altă măsură.
Astfel de cazuri sunt frecvente. Sunt dovezi că sistemul nostru juridic este unul clientelar, politizat şi corupt. Corina Coropcea nu are banii necesari să-şi tocmească un avocat care s-o salveze de puşcărie. I se va pune un avocat din oficiu, care nici nu se va uita prin dosar, În trei fraze, din care una va fi de clemenţă cerută judecătorilor în mod formal, îşi va încheia pledoaria şi va încasa onorariul de la stat.
Corina nu poartă haina statului, nici o haină în culoarea politică a actualei puteri. Ea poartă haine de ţărancă, iar procurorul de caz va pedala insistent pe instinctele sale criminale care s-au declanşat în curtea vecinului, omorându-şi soţul şi va cere o pedeapsă exemplară.
Agentul şef de poliţie din Viişoara n-are instincte criminale. El a acţionat sub protecţia legii şi, cine ştie, poate că va fi şi premiat.
Astfel de stări de fapt ale sistemului juridic românesc nu este conştientizat de marea masă a celor care votează. El este văzut , însă, din afară, de aceea avem atâtea piedici în a fi respectaţi şi primiţi cu sinceritate pe unde ne ducem. Purtăm cu noi povara unui sistem juridic alterat de politic, corupt de relaţiile pe care le au bogaţii în sânul puterii, iar străinii n-au nevoie de poverile noastre. De aceea suntem respinşi şi huliţi de toată lumea. Iar noi, cei mulţi, nu facem nimic să îndreptăm lucrurile. Să ne ajutăm!
written by Ioan Rotundu
Românul cu simţul observaţiei dezvoltat nu se poate să fi trecut pe lângă vreun spital şi să nu fi observat biserica din curtea acestuia. Unele biserici sunt impozante, bogat pictate fie în promisiunile lumii de dincolo, fie în ameninţările ce te pasc în iad. Altele sunt mai pricăjite, după cum sunt şi pacienţii spitalului în cauză.
De exemplu, biserica din curtea Spitalului judeţean Botoşani este una reprezentativă pentru prosperitatea societăţii româneşti. Este masivă, spaţioasă cât să încapă de câteva ori pacienţii predaţi la morgă, pictată în foiţă de aur iar icoanele şi cărţile groase din care preotul citeşte cu evlavie sau ameninţător, au legături masive din argint aurit.
În biserică, totul sclipeşte ademenitor la lumina lumânărilor sau a becurilor discret ascunse în candelabru sau prin locuri ferite.
M-am întrebat de multe ori dacă pacientului ajuns la spital îi arde de slujba din biserică sau de şansele pe care i le dă medicul să supravieţuiască învingând boala. N-am găsit un răspuns pentru că între ştiinţa medicului şi religia promovată de preot există o zonă crepusculară, dominată de paranormal dar asupra căreia preotul deţine supremaţia.
M-am mai întrebat cam ce sentimente trăieşte pacientul aflat la reanimare când aude trăgându-se clopotele bisericii din curte. Dacă-i legat de pat, ca să nu-şi rupă bandajul, îşi va face cruce cu limba, rostind un sonor un „Ducă-se pe pustii!”, adică un fel de formulă de alungat gândurile sumbre.
Pacienţii aflaţi la morgă nu-şi mai fac probleme. Au îndeajuns cei care îl pregătesc pentru ultimul drum. Drumul poate fi scurt, dacă trece pe la biserica din curte, sau lung şi sfâşietor de dureros pentru buzunarul celor care-l vor căra de unde l-a adus salvarea ca să păgubească bugetul ministrului Nicolaescu.
Când medicul constată că pacientul nu răspunde la tratament, îi spune duios:
- Eu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă. De acum eşti în grija lui Dumnezeu.
Adică a preotului din curtea spitalului care va fi anunţat să-i dea ultima împărtăşanie: un cubuleţ de pâine şi o linguriţă cu vin.
Prea puţin pentru ca pacientul să-şi facă curaj în faţa morţii. Dar cum este criză economică şi preotul are mână de luat şi nu de dat, Guvernul Ponta nu poate subvenţiona o porţie dublă la împărtăşanie. Nu-s, parale, nu-s! Dacă au fost, s-au alocat pentru construcţia Catedralei Neamului, ca să-i fie lui iertate păcatele şi celor din PSD, că tare i-a mai chinuit DNA-ul cu anchete şi condamnări.
Una peste alta, biserica din curtea spitalului are rostul ei benefic sufletului omenesc. Medicii chiar sunt bucuroşi că au o biserică în curtea spitalului. Ce duce părintele la groapă şi astupă, nu mai poate fi dovedit c-a fost malpraxis.
Sunt cârcotaşi care susţin că este o ruşine pentru Biserică să speculeze durerea umană, în cazul de faţă a pacientului, şi să stea precum cioclii la uşa salonului aşteptând semnalul medicului de a trece la împărtăşanie.
Chestie de interpretare., Cert este că după fiecare pacient mort urmează un praznic. De vreme ce la morgă obraznicii care mănâncă praznicul sunt nişte societăţi de pompe funebre care-l taxează pe cel venit după mort de sicriu, coroană, îmbălsămare, conservare şi eliberarea bonului de ieşire din gestiune, ar fi fost nefiresc ca biserica să lipsească de la acest festin mortuar.
Dacă medicul şi-a luat partea la internarea pacientului, societatea funerară la uşa morgii, este firesc şi dreptul preotului să poună capacul… la sicriu.
Mulţi s-au întrebat la ce foloseşte biserica din curtea Spitalului de Psihiatrie. Cum la ce? Explicaţia rezidă în proverbul: cine se aseamănă se adună. Mintea pacienţilor de aici este dusă cu sorcova dar nici ce citeşte preotul din cărţile sale n-are mai multă logică. Biblia este atât de alambicată, evangheliile atât de încălecate că teafăr să fii ascultând peroraţia preotului şi tot n-ai să pricepi mai mult decât pacienţii doctorului Vlad.
Mai este o explicaţie. Unde nu iese paraua, biserica nu se bagă. De vreme ce bisericuţa de la Psihiatrie nu ţine gol buzunarul preotului, înseamnă că nebun să fii să nu urmezi învăţătura „Domnul le-a dat, preotul le-a luat!”
Mai rău o duce preotul de la biserica din curtea Spitalului de Pediatrie. Aici, pacienţii sunt cam nedumeriţi de prezenţa preotului în „halat negru”, dar se bucură că nu le face injecţii. Nu şi preotul, care oftează de fiecare dată când vede la slujba din biserică câteva mame dezorientate, care ocolesc cutia milei. Bietul preot, spun gurile păcătoşilor, n-are decât o maşină ponosită iar despre vilă sau casă de vacanţă nu poate fi vorba că nu şi-a cumpărat măcar pământul.
Nu de plâns este cel de la Spitalul de Recuperare. Cârpiţi de medic, pacienţii de aici sunt în rodaj. Adică recuperare. Când eşti plin de optimismul vieţii, mai ales după ce ai dat ochii cu Moartea, dai la preot şi ultima para fără să-ţi pese. Nu puţini sunt fraţii în sutană care-l pizmuiesc pe preotul de la biserica din curtea Spitalului de Recuperare iar dacă vom auzi că a fost schimbat, să nu ne miră. Va fi o treabă popească, nun fel de rotaţie a cadrelor din vremea comunismului ca toţi preoţii să se poată înfrupta din arginţii lui Iuda, discriminarea nefiind admisă în sânul Bisericii pentru că ar da prost pentru morala creştină.
written by Ioan Rotundu
Primarul oraşului Bucecea, doctorul veterinar Andron Ţâmpău, pare să fi găsit calea cea mai eficientă de a reduce numărul dosarelor de asistenţă socială din partea primăriei.
Când as intrat primar în anul 2004, avea în plată vreo 800 de dosare de asistaţi sociali. O sumă importantă din buget se ducea către aceşti asistaţi şi aceasta în dauna investiţiilor de strictă necesitate.
Bucecea, fostă localitate muncitorească graţie Fabricii de zahăr, după închiderea acesteia a ajuns o localitate plină de şomeri. Colac peste pupăză, premierul Adrian Năstase a decis ca localitatea să devină oraş, o povară în plus pentru localnici, taxele şi impozitele locale crescând substanţial.
De lucru s-ar fi găsit, numai că foştii muncitori de la fabrică nnu mai voiau să pună mâna pe sapă. Ca şi prin alte locuri, socoteala lor era una simplă. Dacă merg la muncă cu ziua, pot câştiga vreo 5 milioane lei lunar. Dacă stau acasă, primesc ca ajutor aceeaşi sumă. Aşa că foştii muncitori, între muncă şi şomaj, au ales şomajul şi apoi asistenţa socială din partea primăriei.
Când a apărut acea lege prin care asistaţii sociali au fost obligaţi să presteze lunar un număr de zile de muncă în folosul comunităţii, din dorinţa de a-şi păstra zestrea de voturi a asistaţilor sociali, majoritatea primarilor n-au aplicat condiţia muncii.
Andron Ţâmpău nu s-a gândit la voturi, ci la economiile care se por face prin munca prestată de către cei vreo 800 de asistaţi. Aşa că le-a cerut să iasă la muncă, dându-le de lucru. Cei care n-au prestat munca, n-au primit ajutorul social. În vreo trei ani de zile a scăpat de această povară. Nedispuşi să iasă la muncă, beneficiarii de ajutor social au ieşit din plată şi au rămas să se descurce pe cont propriu.
Acum mai acordă asistenţă socială doar la câteva zeci de persoane, adevărate cazuri sociale şi nu simulanţi.
Poate că primarul Botoşanilor, Ovidiu Portariuc, ar trebui să aplice aceeaşi metodă cu ţiganii asistaţi social sau înscrişi la masă la Cantina socială. Cu aceşti asistaţi sociali s-ar putea săpa spaţiile verzi, semăna cu iarbă, planta flori şi mătura mizeria de pe străzile unde nu ajung angajaţii Urban Serv.
Mi-ar plăcea să văd acele cucoane brunete îmbrăcate elegant şi încărcate cu mult aur, care fac coadă odată pe lună la Agenţia de plăţi sociale să-şi ridice ajutorul, cât de bine le stă plantând florile multicolore. Şi mai mult l-aş lăuda pe primar dacă i-aş vedea pe ţiganii cu ghiuluri mari şi lanţuri groase la gât din aur cum coboară din Merţan şi dau cu mătura.
Dacă tot au dreptul de a fi respectaţi social, să aibă aceleaşi drepturi şi la muncă. La fel şi cu cei consideraţi cazuri sociale şi care stau în locuinţele primăriei şi nu-şi plătesc chiria. Să fie scoşi la muncă şi să le fie compensată chiria. Că tot despre ţigani este vorba şi în aceste cazuri.
Ce ziceţi domn’ primar, riscaţi un astfel de experiment cum a riscat colegul dvs. de partid de la Bucecea? S-au c-ar trebui bun specialist neamţ care să vă consilieze?
written by Ioan Rotundu
Sunt multe şarlataniile prin care cei ajunşi la putere fură din banul public. Aceste şarlatanii, numite pompos programe sociale, n-au fost şi nu cred să fie vreodată criticate de cei aflaţi în opoziţie.
Cel mai elocvent exemplu este Programul „Cornul şi laptele” inventat de Guvernul Năstase pe motiv de a se asigura o gustare minimă elevilor care provin din familiile nevoiaşe. Conceput iniţial ca o destinaţie pentru elevii nevoiaşi, programul a fost extins la toţi elevii, ca să le fie poftă celor consideraţi ca provenind din familii avute.
În realitate, programul s-a dovedit o sursă de îmbogăţire a baronilor locali, la acea vreme ai PSD. După 2004, când la putere a venit Alianţa DA, s-a mârâit ceva pe seama acestui program, cum că se face risipă de bani şi că ar trebui restrâns la nivelul elevilor care sunt cu adevărat nevoiaşi. Repede, însă, s-a aşternut tăcerea şi programul a continuat cum l-a conceput Guvernul Năstase.
Mai mult, Guvernul Boc a inventat Programul „Un măr pentru fiecare elev”, o altă sursă de bani publici dirijată către baronii locali, de această dată ai PDL. Guvernul Ponta I a constatat că Programul „Laptele şi cornul” este o mare risipă de bani publici şi că aceste alimente nu se consumă,. Mai degrabă ajung la porcii directorilor de şcoli. S-a anunţat că se va renunţa la el.
Nu numai că nu s-a renunţat, dar ieri Guvernul Ponta a anunţat că Programul „Un măr pentru fiecar5e elev” se extinde şi la nivelul clase pregătitoare. Foame mare… de bani, trebuie să fie în rândul baronilor locali ai PSD dacă programul s-a extins.
Sunt şi alte programe care au viaţă, indiferent de cine este la putere. Programul „Rabla” a rezistat şi la Guvernul Tăriceanu, şi la Boc şi acum la Ponta. Chiar s-a ridicat ştacheta sumei.
Ministrul Eugen Nicolaescu, în Guvernul Tăriceanu, a risipit o sută milioane de euro pe un program de verificare a sănătăţii populaţiei care n-a avut nicio eficienţă socială şi pentru sistemul de sănătate. Acum alocă 200 milioane de euro pentru a relua programul. Aţi auzit vreo voce a opoziţiei zicând ceva? Nu! Nu zic nimic pentru că de acest program vor beneficia toţi baronaşii locali, indiferent de culoarea politică. Important este să fie pe filiera de derulare a programului şi totul va fi OK.
Vedeţi, unde sunt oportunităţi de a se putea fura din banul public, opoziţia tace şi îşi aşteaptă rândul la putere pentru a continua ce-au început cei proaspăt trecuţi în opoziţie. Iar cei trecuţi în opoziţie nu vor zice nimic pentru că au pe căciulă un bârzoi, nu o muscă.
Guvernanţi, furaţi liniştiţi, opoziţia veghează!
written by Ioan Rotundu
Economistul Gheorghe Damian, considerat marele specialist al judeţului în manageriatul spitalelor, a ajuns în fruntea Spitalului judeţean „Mavromati” pe căile cunoscute ale politicii de partid.
Cât de competent este, ne-a convins cu datoriile pe care Spitalul le-a înregistrat de când el a preluat destinele financiare ale unităţii. Dar nu despre datoriile Spitalului vreau să comentez ci despre ultimele măsuri dispuse de acesta. Fără a fi medic şi fără a avea pusă vreo semnătură pe vreun jurământ profesional aşa cum au medicii, Damian şi-a permis să-i cheme la ordin pe şefii de secţie din spital şi să le impună reguli de internare şi tratament. Culmea., fără vreo intervenţie din partea directorului de îngrijiri medicale care este medic de profesie.
Cică pentru a se încadra în suma alocată de CAS, în baza unui contract de prestaţii medicale incompetent întocmit, Damian a cerut şefilor de secţie să facă internări de-o zi, că-i mai ieftin. Aşa este, îi mai ieftin, dar cu sănătatea bolnavului, cu îngrijirile medicale care se impun a fi acordate, dar timpul necesar unor analize complete în răspunderea cui rămân? Că Damian n-are nicio responsabilitate, el n-a transmis aceste indicaţii sub semnătură.
De vreme ce impune medicilor reguli absurde, care pot duce la moartea unor pacienţi trataţi cu superficialitate sau netrataţi pentru că s-au epuizat banii alocaţi secţiei de priceperea managerială a lui Damian trebuie căutată cu lumânarea lui Diogene.
Modul în care Damian a repartizat banii pe secţii n-are la bază nici un fundament medical. Pur şi simplu aşa i-a trecut lui prin minte şi pix să scrie în dreptul fiecărei secţii medicale o anumită sumă.
Dacă România ar fi Guvernată de puterea legii iar Justiţia ar fi cu adevărat independentă de politic, după cele spuse în şedinţa de ieri cu şefii de secţii medicale, managerul Gheorghe Damian ar fi trebuit arestat imediat. Omul este un pericol public pentru vieţile pacienţilor. El pune pe primul plan cifra alocată şi nu sănătatea omului venit la spital cu speranţa că se va face sănătos.
Noroc că la Spitalul judeţean şefii de secţie sunt medici cu experienţă şi n-au a lua seama la cifrele ieşite din pixul lui Damian, ei având grijă de pacienţi cu toată responsabilitatea profesională
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, să facă bine si să-i scape pe cei care bat la poarta spitalului de spectrul morţii ieşit la iveală din biroul managerului Damian. Suferinţele umane generate de boli cunoscute sau necunoscute nu se pot planifica. Ele se tratează atunci când apar şi nu când le planifică Damian în gaza hârţoagelor sale din birou.
Cred că şefii de secţie ar trebui să-i creară scris lui Damian şi directorului de îngrijiri medicale Ioan Asaftei ceea ce le-a transmis în şedinţă, pentru a putea fi tras la răspundere în caz de decesul unui pacient pentru că n-a putut fi internat că se depăşea plafonul alocat de Damian.
Să fie Damian exponentul politicii de sănătate promovată de Guvernul nUSL? Dacă avem în vedere declaraţiile trăsnite din ultima perioadă a marelui demagog ajuns ministru liberal, Eugen Nicoloaescu, Damian se încadrează perfect cu gândirea sa în tiparele reformei medicale elaborată de marele strateg specializat în programe de verificare a sănătăţii întregului popor care se deplasează în cortegii tot mai dese spre cimitire.
written by Ioan Rotundu
Aseară, făcând trecerea în revistă a ce se mai întâmplă cu trotuarele şi străzile din Botoşani, am fost oprit de un cunoscut, intrigat că nu m-a văzut filmând la Popăuţi. Aşa este, sâmbătă şi duminică n-am fost la Popăuţi. Eram mult mai interesat de ce se întâmplă cu părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, aflat într-o situaţie critică. Se pare că n-am să mai pot realiza reportajul pe care mi l-am propus, părintele fiind grav bolnav.
La Popăuţi am filmat anul trecut. Nu s-a anunţat nimic deosebit pentru ediţia târgului din această primăvară, ca să fiu atras de realizarea unui nou reportaj. Apoi, ştiu atâtea lucruri din culisele acestui târg, încât, şi dacă n-ar fi fost nefericita situaţie cu părintele Iustin, tot n-aş fi călcat pe acolo.
De exemplu, ştiu cum s-a asigurat finanţarea, ştiu ce se ascunde în spatele acestor târguri organizate într-un loc unde de peste o sută de ani sălăşuieşte ştiinţa, pângărit acum de panarame politice. Am făcut un pact cu diavolul şi eu îmi respect angajamentele asumate. Însă totul are anumite limite, iar când aceste limite vor fi depăşite, voi avea libertatea de a scrie tot ce este de interes public.
Parafrazându-l pe Richelieu, mai exact epitaful său, dacă n-aş fi dus la Popăuţi trebuia să scriu mai mult de bine şi mai puţin de rău, ceea ce ar fi însemnat să fac mult rău şi puţin bine cititorilor Jurnalului iar mie un rău bine făcut şi un bine rău făcut.
Netrecând pe acolo, nici măcar pe post de gură cască, mă simt cu cugetul împăcat.
Dar cum am citit prin presa locală că inginerul cocoţat vicepreşedinte PNL, Ionică Nechifor, a ţinut o conferinţă de presă şi a anunţat că un grup mafiot încearcă să pună mâna pe Staţiunea Popăuţi şi vreau să se ştie că Nechifor a rostit un adevăr parţial. El n-a nominalizat şi cine a constituit sau face parte din acest grup mafiot. Nici n-ar fi putut-o face, căci el este unul dintre lupii care păzesc oile karakul de la Staţiune şi toate bunurile imobile şi mobile.
Deocamdată îl informez pe acest inginer „diplomat” în condiţii speciale că SMS-ul de ameninţare pe care mi l-a trimis nu m-a speriat. Dacă n-am continuat ce am început, este pentru că am fost antrenat în alte activităţi care nu puteau fi amânate.
Îi promit că, în locul său, voi nominaliuza eu cine este gaşca de mafioţi care vrea să pună mâna npe averea ştiinţifică şi materială a Staţiunii Popăuţi şi cine conduce această gaşcă. Până atunci îl invit pe acest domn inginer în păscutul oilor pe terenul Staţiunii să mediteze la vorbele preşedintelui Băsescu despre premierul Victor Ponta când i-a spus „doctore” şi ce-a ieşit public după rostirea acestui cuvânt. Eu am scris doar „diplomat”.
Îţi vine rândul mintenaş, tizule!
written by Ioan Rotundu
Ieri, profesorul istoric Ionel Bejenaru a fost coborât în mormânt de unde nu va mai ieşi niciodată pentru a mai intra în contact cu viaţa şi civilizaţia umană. Profesorul n-a fost un credincios habotnic, ci unul cu multe îndoieli privind o viaţă anterioară. Credinţa şi-o păstra în suflet, în intimitate şi nu privea cu ochi buni amestecul de credinţă cu profit financiar promovat în ultima perioadă de preoţi. Convingerile sale religioase nu le-a dezvăluit public decât foarte rar şi cu multă zgârcenie.
In trat în întunericul necunoaşterii umane, nu ştim dacă a aflat care este adevărul suprem, absolut, dacă există o eternitate a sufletului uman, dacă există acest suflet. Toate acestea le vom afla fiecare dintre noi când ne va veni rândul să părăsim această lume a creaţiei divine sau a unui accident al naturii universale.
În urma sa, profesorul a lăsat un gol imens şi multe, extrem de multe regrete şi neîmpliniri creative ale celor cu care colabora. Doar două personalităţi ale vieţii culturale în domeniul istoriei îi pot suplini dispariţia. Mă refer la istoricul Gheorghe Median şi la preotul cărturar Ioan Canciuc.
Profesorul Bejenaru era un istoric dăruit trup şi suflet acestei ştiinţe. Acribia sa profesională în cercetarea documentelor, a verificării informaţiilor de interes ştiinţific, deveniseră proverbiale. În ultima perioadă auzeam tot mai des afirmaţia că „a spus-o profesorul Bejenaru”, semn al autorităţii de care se bucura.
Pe profesor l-am cunoscut în 1993, când am pus bazele publicaţiei săptămânale „Jurnalul de Botoşani”. În cei 20 de ani de colaborare ne-au legat multe evenimente comune, am discutat multe despre lume şi viaţă, am avut multe satisfacţii intelectuale şi am beneficiat de compania unor mari personalităţi ale culturii române, precum regretatul profesor bucovinean şi „purtător de geantă al profesorului George Călinescu” cum îi plăcea să spună Geroge Muntean. Am avut multe şi îndelungi discuţii cu Horia Nestorescu Bălceşti, directorul Institutului de Cercetări Francmasonice, care ne-a dezvăluit multe secrete din viaţa marilor oameni români de cultură şi ştiinţă.
Profesorul suferea extrem de mult în ultima perioadă văzând cum prin comunele judeţului apar fel de fel de scrieri monografice cu grave erori de documentare, un amestec între frânturi de adevăr şi presupunere sau amintirea ceţoasă a unor martori la evenimentele contemporane ale vieţii satelor.
Cel mai mult îl deranja faptul că astfel de scrieri monografice purtau semnătura unor profesori de istorie, cunoscuţi ai săi, dar care din dorinţa de a-şi vedea pusă semnătura pe o scriere monografică a localităţii în care trăia, îşi puneau în joc autoritatea profesională folosind informaţii neverificate, copiind din scrierile altora fără a menţiona bibliografia sau pur şi simplu scriau neadevăruri laudative la adresa unor aleşi locali, doar pentru a profita financiar.
Profesorul Bejenaru va lipsi multor intelectuali care au preocupări pentru a scrie despre trecutul vieţii rurale sau urbane, despre evenimentele importante care au marcat istoria noastră modernă. Este extraordinar de avantajos să beneficiezi de sfatul calificat al unei personalităţi în domeniu cum era profesorul Ionel Bejenaru, care nu refuza pe nimeni să-l ajute în a-i arăta calea ce trebuia urmată când se scria despre trecutul sau prezentul nostru istoric.
Culmea, tot acest ajutor ţi-l dădea dezinteresat, neprimind bani decât foarte rar şi numai de la instituţiile statului. Nu cerea, doar dacă i se oferea primea. Când a scris prefaţa la Albumul Botoşanilor editat de fostul primar Florin Egner, profesorul n-a primit nici un bănuţ, deşi fotograful Duşa Ozolin a fost plătit cu două sute milioane lei. De la prietenii ajutaţi se mulţumea cu o cafea sau una mică. Acesta a fost profesorul Ionel Bejenaru, coborât ieri în pământ pentru a nu mai vedea niciodată lumina zilei de care s-a bucurat prea puţini ani.
Nu am fost să-l văd în sicriu, nu am fost la înmormântarea sa pentru că am vrut să rămân despre el cu imaginea sa vie. Nu-mi place să merg în urma mortului şi să fiu părtaş la bârfele celor aflaţi în coada cortegiului, bârfe izvorâte din invidie profesională şi neîmpliniri personale.
Adio, domnule profesor!
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments