May 10

Ieri, profesorul istoric Ionel Bejenaru a fost coborât în mormânt de unde nu va mai ieşi niciodată pentru a mai intra în contact cu viaţa şi civilizaţia umană. Profesorul n-a fost un credincios habotnic, ci unul cu multe îndoieli privind o viaţă anterioară. Credinţa şi-o păstra în suflet, în intimitate şi nu privea cu ochi buni amestecul de credinţă cu profit financiar promovat în ultima perioadă de preoţi. Convingerile sale religioase nu le-a dezvăluit public decât foarte rar şi cu multă zgârcenie.
In trat în întunericul necunoaşterii umane, nu ştim dacă a aflat care este adevărul suprem, absolut, dacă există o eternitate a sufletului uman, dacă există acest suflet. Toate acestea le vom afla fiecare dintre noi când ne va veni rândul să părăsim această lume a creaţiei divine sau a unui accident al naturii universale.
În urma sa, profesorul a lăsat un gol imens şi multe, extrem de multe regrete şi neîmpliniri creative ale celor cu care colabora. Doar două personalităţi ale vieţii culturale în domeniul istoriei îi pot suplini dispariţia. Mă refer la istoricul Gheorghe Median şi la preotul cărturar Ioan Canciuc.
Profesorul Bejenaru era un istoric dăruit trup şi suflet acestei ştiinţe. Acribia sa profesională în cercetarea documentelor, a verificării informaţiilor de interes ştiinţific, deveniseră proverbiale. În ultima perioadă auzeam tot mai des afirmaţia că „a spus-o profesorul Bejenaru”, semn al autorităţii de care se bucura.
Pe profesor l-am cunoscut în 1993, când am pus bazele publicaţiei săptămânale „Jurnalul de Botoşani”. În cei 20 de ani de colaborare ne-au legat multe evenimente comune, am discutat multe despre lume şi viaţă, am avut multe satisfacţii intelectuale şi am beneficiat de compania unor mari personalităţi ale culturii române, precum regretatul profesor bucovinean şi „purtător de geantă al profesorului George Călinescu” cum îi plăcea să spună Geroge Muntean. Am avut multe şi îndelungi discuţii cu Horia Nestorescu Bălceşti, directorul Institutului de Cercetări Francmasonice, care ne-a dezvăluit multe secrete din viaţa marilor oameni români de cultură şi ştiinţă.
Profesorul suferea extrem de mult în ultima perioadă văzând cum prin comunele judeţului apar fel de fel de scrieri monografice cu grave erori de documentare, un amestec între frânturi de adevăr şi presupunere sau amintirea ceţoasă a unor martori la evenimentele contemporane ale vieţii satelor.
Cel mai mult îl deranja faptul că astfel de scrieri monografice purtau semnătura unor profesori de istorie, cunoscuţi ai săi, dar care din dorinţa de a-şi vedea pusă semnătura pe o scriere monografică a localităţii în care trăia, îşi puneau în joc autoritatea profesională folosind informaţii neverificate, copiind din scrierile altora fără a menţiona bibliografia sau pur şi simplu scriau neadevăruri laudative la adresa unor aleşi locali, doar pentru a profita financiar.
Profesorul Bejenaru va lipsi multor intelectuali care au preocupări pentru a scrie despre trecutul vieţii rurale sau urbane, despre evenimentele importante care au marcat istoria noastră modernă. Este extraordinar de avantajos să beneficiezi de sfatul calificat al unei personalităţi în domeniu cum era profesorul Ionel Bejenaru, care nu refuza pe nimeni să-l ajute în a-i arăta calea ce trebuia urmată când se scria despre trecutul sau prezentul nostru istoric.
Culmea, tot acest ajutor ţi-l dădea dezinteresat, neprimind bani decât foarte rar şi numai de la instituţiile statului. Nu cerea, doar dacă i se oferea primea. Când a scris prefaţa la Albumul Botoşanilor editat de fostul primar Florin Egner, profesorul n-a primit nici un bănuţ, deşi fotograful Duşa Ozolin a fost plătit cu două sute milioane lei. De la prietenii ajutaţi se mulţumea cu  o cafea sau una mică. Acesta a fost profesorul Ionel Bejenaru, coborât ieri în pământ pentru a nu mai vedea niciodată lumina zilei de care s-a bucurat prea puţini ani.
Nu am fost să-l văd în sicriu, nu am fost la înmormântarea sa pentru că am vrut să rămân despre el cu imaginea sa vie. Nu-mi place să merg în urma mortului şi să fiu părtaş la bârfele celor aflaţi în coada cortegiului, bârfe izvorâte din invidie profesională şi neîmpliniri personale.
Adio, domnule profesor!

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Adio, domnule profesor!”

  1. 1. ieseanca Says:

    Buna ziua,
    Va cer permisiunea sa postez acest material pe fb. Si mi-as permite sa va mai intreb una, alta, ca botosaneanca prin nastere si ieseanca prin traire :) Sau chiar trairi.
    Astept o confirmare. Multumesc,

    Anca D

  2. 2. Ioan Rotundu Says:

    OK

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia