Jun 02

Am încheiat ciclul de articole dedicat modului în care s-a pus la punct acapararea patrimoniului Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Oilor şi Caprinelor Popău-i – Botoşani. Cele scrise în articolele publicate s-au bazat pe documente oficiale aflate în arhiva Staţiunii, a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) Bucureşti, a mărturiilor unor angajaţi şi a mărturiilor persoanelor afectate sau implicate în vreun fel de mafia care s-a format în vederea preluării controlului asupra patrimoniului Staţiunii.
Întreg ciclul de articole l-am redactat şi publicat după difuzarea reportajului televiza intitulat „Mioriţa de Popăuţi”. O persoană mult respectată la nivel de Botoşani, un intelectual cu o carieră profesională ireproşabilă, m-a căutat după difuzarea reportajului şi m-a întrebat dacă am curajul să continui a dezvălui întreaga ţesătură de jocuri care s-au pus la  cale pe seama Staţiunii Popăuţi. I-am răspuns că nu de curaj duc lipsă, ci de informaţiile care să-mi întărească convingerea că într-adevăr există un grup format care urmăreşte preluarea patrimoniului Staţiunii.
Acest respectabil intelectual, căruia îi mulţumesc pentru că a avut încredere în mine, m-a ajutat să intru în posesia unor documente oficiale care susţin teza existenţei unei grupări mafiote asuprea Staţiunii Popăuţi.
Puţini sunt oamenii care în ziua de astăzi mai sunt interesaţi de apărarea patrimoniului de stat, dar sunt câţiva care nu s-au lăsat atraşi de mirajul îmbogăţirii prin mijloace politice şi nici prin a accepta funcţii care să le aducă prosperitate personală.
Articolele publicare au fost citite zilnic de mii de persoane mai mult sau mai puţin interesate iar cei care au avut interes direct au postat comentarii care să le apere scopul mizerabil urmărit. Dar cel mai mult m-am bucurat de acele comentarii responsabile şi de o atitudine civică corectă postate de cei care mai cred în dreptate şi adevăr.
Faptul că există cetăţeni care dezavuează corupţia şi corupţii, că au încredere în puterea legii, îmi dă şi mie încrederea că societatea românească, botoşăneană în special, nu este chiar definitiv pierdută sub controlul ticăloşilor care formează clasa politică.
Mai devreme sau mai târziu, şi cei care acum profită de patrimoniul Staţiunii Popăuţi, vor ajunge în faţa Justiţiei şi vor răspunde pentru faptele lor. Au răspuns pentru sfidarea legii Năstase, Becali, baronul Mischie, va veni rândul şi  celor ca Mazăre sau baronaşii mai micuţi ai Botoşanilor.
Istoria ne-a demonstrat că nimeni nu scapă de mâna lungă a legii, nici chiar cei mai puternici dictatori ai lumii. De la anticul Nero la Hitler, de la Hitler la Ceauşescu, cu toţii au dat seamă pentru faptele lor.
Rămâne gustul amar pentru acei comentatori care n-au dorit să ia seamă la ilegalităţile şi abuzurile comise de cei implicaţi în această mafie, nu şi-au pus problema că cele scrise sunt dovezi irefutabile consemnate în documente oficiale şi au căutat să abată atenţia de la esenţa subiectului către aspecte menite să manipuleze cititorul. N-au reuşit, pentru că minciuna nu poate rezista prea mult în faţa adevărului şi iese la iveală de fiecare dată.
Dar ce s-a întâmplat şi se întâmplă la Staţiunea Popăuţi este doar un episod, un fragment dintr-o acţiune de corupţie pe seama banilor publici mult mai largă şi care a cuprins întreg judeţul.  Funcţionari din instituţii importante ale statului sunt implicaţi în devalizarea fondurilor alocate susţinerii sectorului zootehnic.
Pe vremea când era prefect, Cristian Roman a încercat să facă ordine la APIA. A fost învins de sistemul mafiot organizat, cu tentacule şi în instituţiile care ar fi trebuit să facă ordine, adică să le aplice legea.
Aşa cum am promis, voi reveni cu un nou ciclu de articole, dar această dată vizând o altă latură a mafiei botoşănene creată pe seama banilor publici.
Toate articolele scrise cu privire la Staţiunea Popăuţi vor fi trimise la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti, pentru că ea este forul tutelar al Staţiunii, nu Asociaţia Moldoovis a lui Nechifor, nu Consiliul Judeţean Botoşani, urmând ca Academia să-şi exprime un punct de vedere.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Staţiunea Popăuţi, comentatorii şi ASAS”

  1. 1. fidel cititor online din Botosani Says:

    Felicitari d-le Rotundu pentru obiectivitate,pentru felul cum prezentati faptele reale de coruptie,pentru curaj! Va doresc sanatate si sa continuati tot asa!

  2. 2. basarab Says:

    Aceste articole ale dv. au aparut mult prea tarziu, stimabile. Oricum nu intereseaza pe nimeni soarta statiunii. Ce a fost si ce a ramas…Soarta acesteia este aceeasi cu soarta tuturor marilor intreprinderi din oras!!! Cat despre patrimoniu, in afara de pamant nu mai este nimic. Prestigiu, mandrie? Sunt niste termeni demult dati uitarii de catre societatea romaneasca. PAROL!

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia