Blogul lui Rotundu

La înmormântarea duhovnicului Iustin Pârvu, de joi, 20 iunie, au lipsit înalte feţe bisericeşti. Doar mitropolitul Moldovei, Înalt Preasfântul Teofan a fost de faţă. Pimen, arhiepiscopul Sucevei, patriarhul sau vreo înaltă demnitate de la Patriarhie n-a considerat să-i aducă un ultim omagiu celui care a încheiat şirul preoţilor duhovnici care au slujit cu credinţă Biserica şi pe creştinii care o înconjoară.
Părintele Iustin Pârvu n-a fost numai duhovnic cu har, el a fost printre puţinii supravieţuitori ai gulagului comunist. Şi-a petrecut tinereţile în închisorile comuniste iar când şi-a sfârşit pedeapsa a fost întrebat de autorităţi dacă a renunţat la credinţă. Părintele le-a spus că nu poate renunţa la a-L sluji pe Domnul, pentru că i s-a juruit lui. Iar autorităţile i-au mai dat un plus de patru ani de închisoare.
În tinereţile sale, preot fiind, Iustin s-a înrolat în Mişcarea Legionară, aşa cum au făcut-o mulţi preoţi din întreaga ţară. S-a alăturat Mişcării crezând că astfel va contribui la epurarea clasei politice de corupţi şi ticăloşi, că prin această Mişcare cuvântul Domnului va ajunge la creştinul de rând şi-l va trezi la realitate.
Din păcate, după asasinarea lui Zelea Codreanu în 1938, Horia Sima, noul căpitan al Mişcării a denaturat şi deturnat scopul acesteia, Mişcarea alunecând spre acte de violenţă nejustificate.
Multe secrete ale Mişcării Legionare o fi dus cu el în mormânt duhovnicul, dacă nu cumva le-a scris şi le-a lăsat unei mâni sigure că le va publica la momentul hotărât.
Părintele Iustin i-a criticat şi dezavuat pe preoţii care au pus pe primul plan îmbogăţirea lor pe seama taxării serviciilor religioase. A criticat ridicarea de biserici uriaşe, de cele mai multe ori inutil de spaţionase  pentru mărimea comunităţii. A criticat vehement ridicarea Catedralei Neamului, considerând-o o investiţie prea înrobitoare pentru poporul român şi complet inutilă actului de credinţă adevărată.
Poziţia sa critică a stârnit de multe ori indignarea şefilor Bisericii Ortodoxe Române dar datorită popularităţii sale aceştia n-au îndrăznit să ia atitudine împotriva declaraţiilor sale. Au tăcut mişeleşte şi au aşteptat ca duhovnicul să piară, pentru a se simţi ei uşuraţi.
Dacă judecăm la rece anumite fapte ale trecutului, n-avea ce căuta la sicriul său arhiepiscopul Pimen, un turnător la Securitate, sau patriarhul Daniel, ofiţer de informaţii al Securităţii.
Coborârea trupului duhovnicului în cripta din biserica pe care a ctitorit-o s-a făcut sub privirile adevăraţilor credincioşi şi nu a făţarnicilor şi ipocriţilor. Cred că acest lucru şi l-a dorit şi părintele.

written by Ioan Rotundu