Jun 26

Mai multe organizaţii care-şi dau aere de a reprezenta societatea civilă l-au reclamat pe preşedintele Traian Băsescu la Consiliul Discriminării pentru că, aflat la o întrunire publică cu femeile, preşedintele a avertizat asupra pericolului ca în viitor să fim dominaţi de ţigani, mult mai prolifici decât românii.,
Vorbele de duh brunet ale preşedintelui s-au bazat pe un studiu al natalităţii la români. Iar dacă pe viitor va trebui să schimbăm denumirea ţării pentru că nu românii sunt majoritari, iar poate deveni o realitate.
Nu am habar în ce constă discriminarea reclamată de organizaţiile alea ofuscate pe declaraţia preşedintelui dar eu mă simt discriminat că în ţara mea şi risc să devin minoritar. Iar dacă mă simt discriminat, cine reclamă la Consiliul Discriminării situaţia? N-o va reclama nimeni pentru că suntem români cu bunul simţ al celor şase ani de acasă.
Cei care au reclamat, la şase ani de acasă pun la cale căsătorii şi se încaieră de la averea mirelui sau a miresei, averi uriaşe, acumulate fără a se ştie vreodată din ce pentru că posesorii acestora nu cunosc ce-i aia muncă.
Acasă la mine, adică în Botoşani, mă simt discriminat că nu pot să mă bucur de a privi şi admira în linişte clădirile din Centru istoric. Nu pot s-o fac pentru că hoardele de ţigani au pus stăpânire pe acest spaţiu. Noi n-avem organizaţii civile să ne apere de o astfel de discriminare. Firesc ar fi ca reclamaţia s-o depună primarul şi să ceară anchetă la faţa locului.
Primarul nu va reclama pentru că, la rându-i, se teme să nu fie acuzat de discriminare. Şi, uite aşa, am ajuns ca în propria mea ţară să fiu timorat de frica reclamaţiilor că dacă îmi exprim o opinie pertinentă la adresa ţiganilor, îi discriminez, sunt rasist.
Dar cânbd muncesc de dimineaţă până seara şi dau impozite şi taxe la stat, bani din care sunt întreţinuţi ţiganii care refuză să muncească, nu sunt rasist? N-am voie să-l acuz pe ţigan de hoţie, deşi fură în văzul tuturor, că mă acuză el de discriminare. N-am voie să-l fac infractor, deşi a violat, bătut şi distrus bunuri, că-l discriminez. Prin Europa sunt considerat ţigan iar dacă încerc să mă apăr şi să explic cine sunt ţiganii şi cine sunt eu ca român, când revin în ţară sunt acuzat de rasism.
Românii nu fac copii pentru că n-au cu ce îi întreţine, deşi muncesc ca robii de dimineaţă până noaptea târziu. Ţiganii nu muncesc, fac copii pe bandă rulantă şi pe deasupra mai acumulează şi averi. Dar dacă îţi permiţi să susţii public toate aceste adevăruri, vin bruneţii de la Discriminare, în haită, cum le este educaţia, şi te acuză de rasism.
Suportăm toate aceste umilinţe în propria noastră ţară pentru că  nu ne organizăm şi noi, să ne considerăm şi noi discriminaţi şi să cerem daune morale şi materiale chiar de la acele organizaţii civile care-l reclamă acum pe preşedintele ţării pentru că a lansat un avertisment bazat pe o constatare ştiinţifică. Eu unul mă gândesc la modul serios să întreprind o astfel de acţiune, să mă declar discriminat în ţara mea, în oraşul meu. Să vedem mie cine-mi „reperează” onoarea!

written by Ioan Rotundu


One Response to “Dar nouă cine ne „reperează” onoarea?”

  1. 1. gicu Says:

    “Ţiganii nu muncesc, fac copii pe bandă rulantă şi pe deasupra mai acumulează şi averi”
    Prin fraza asta ai zis , de fapt. ca tiganii “e mai destepti” decat romanii!!!!
    In ce priveste discriminarea pe care nu o intelegi, se mai spune si ca atunci cand cineva SR FACE ca nu intelege, O FACE PE PROSTU`..

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia