Sep 03

Ieri pe la amiază, am fost sunat de un şofer de la societatea de transport persoane RVG a senatorului Viorel Grigoraş. Omul mi s-a plâns că de când seniorul a plecat senator la Bucureşti, locul său este suplinit de feciorul acestuia. Iar acest junior al familiei Grigoraş exploatează şoferii la sânge. Îi trimite în cursă imediat ce au terminat o altă cursă nelăsându-le timpi de odihnă.
Şoferii sunt epuizaţi şi se roagă de călătorii din autobuz să-i ţină de vorbă ca să nu adoarmă la volan. Dacă vreun şofer cere timpul său liber cuvenit conform normelor auto, imediat este ameninţat cu desfacerea contractului de muncă.
Toţi şoferii sunt tensionaţi de starea de oboseală acumulată dar se tem să protesteze de frică să nu-şi piardă locul de muncă.
De exemplu, recent un şofer a primit cursa de Constanţa cu două diagrame, adică dus – întors fără a avea şofer la schimb. Omul se ruga de cei de lângă scaunul său să-l ţină de vorbă pentru că se teme să nu aţipească şi să se întâmple o catastrofă.
Cel care m-a sunat voia să filmez un reportaj şi să arat public situaţia, mai ales starea de lucru şi atmosfera de la staţia de pe Calea Naţională, din apropierea Clubului sportiv. Mi-a spus că dacă se verifică documentele se de trimitere în cursă se poate lesne observa că şoferilor nu li se asigură timpi de odihnă între curse.
I-am spus şoferului respectiv că fiind vorba de o societate privată, televiziunea nu poate intra în sediul acesteia fără aprobarea patronului. Apoi, presa nu poate avea acces la documentele firmei, nefiind documente de interes public ci a unei afaceri private. Doar organele de control abilitate pot face control în documentele firmei.
În schimb, pe această cale, atrag atenţia conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă să declanşeze un control asupra activităţii firmei în ce priveşte modul în care este folosită forţa de muncă. Dacă ce mi-a relatat şoferul în cauză sunt realităţi, atunci situaţia la RVG este una extrem de gravă iar viaţa călătorilor în mare pericol.
Să nu aştepte cei de la ITM aprobare de la liderii USL ca să facă acest control. Este vorba de vieţi umane, de siguranţa vieţii călătorilor şi dacă se va produce o catastrofă, ITM-ţul fiind informat public, va trebui să răspundă în caz că va trata situaţia de la RVG din punct de vedere politic şi nu legislativ.
În ultima perioadă accidentele în care au fost implicate mijloace de transport persoane s-au înmulţit atât în ţară cât şi peste hotare. Numai în ultima lună au murit peste 30 călători nevinovaţi din cauza neatenţiei şoferilor. Să facă bine cei de la ITM şi să-şi păstreze conştiinţa curată şi nu pătată cu sânge nevinovat.
Condamnarea vinovaţilor la puşcărie nu redă viaţa celor morţi în astfel de accidente.
4.09.2013

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Grave acuzaţii la adresa conducerii societăţii RVG”

  1. 1. calator ,nu cu rvg Says:

    Are dreptate acel cond.auto. el are licenta pe sv-c-ta si transporta pasageri pe ruta bt-mangalia.Ziceti domnule reporter cine are tupeu sa se ia de gigi frone? ???????

  2. 2. neutru Says:

    Nu apar si nici nu acuz pe nimeni, doar relatez ce am vazut.Am calatorit de doua ori la Constanta in aceasta vara cu RVG si Lyk la ducere si cu Transdor la intoarcere si ce am remarcat la toti conducatorii auto a fost rigurozitatea ca care respectau timpii de odihna, evident “motivati” de tahograf. Concret la RVG am plecat cu microbuzul, la 5.30 din Bt, cu pauza de 15+20 la Roman si Bacau, apoi pauza “de masa” la Hanul Conachi, apoi fara pauza pana la Constanta. Soferul a spus ca au apartament in Constanta si obligatoriu trebuie sa-si faca timpul de somn. La Lyk am mers cu autobuz cu echipaj si au condus astfel: Sofer I:Bt-Popas Doneli(Adjud), sofer II: Doneli-Braila; sofer I: Braila –Constanta.
    La intoarcere cu Transdor, autobus cu echipaj: de la Constanta plecare la ora 18: sofer I a condus 4 ore si 30 min, schimbare intr-o statie de benzina cu nume simpatic( se chema Nelu Galbenus), apoi pauza “de masa” la Doneli si apoi direct Botosani.

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia