Ieri, ministerul delegat la Ministerul Bugetului, economistul Liviu Voinea, a scăpat un porumbel din gură care ar trebui să ne alarmeze pe toţi. Voinea a declarat că dacă nu se va majora cota unică de impozitare de la 16% la 22%, atunci se va lărgi baza de impozitare a veniturilor, adică vom plăti impozit şi pe orice leu încasat şi din alte surse decât salariile. Voinea nu a precizat care vor fi aceste venituri neimpozitate în prezent dar a lăsat să se înţeleagă că totul se va stabili cu aprobarea FMI.
La nicio oră de la declaraţiile lui Voinea a ieşit premierul Ponta cu tupeul său şi a declarat că Voinea nu are calitatea de a face astfel de declaraţii şi că nu se va impozita nimic în plus. Intervenţia lui Ponta este clar că a avut menirea de a nu incita spiritele şi aşa aprinse pe seama taxei de 10 eurocenţi anunţată pe litrul de benzină şi motorină.
Iar pentru cine nu pricepe ce-i cu această taxă pe combustibili le spun că 10 eurocenţi va însemna o majorare de preţ la pompă de cel puţin 50 nde bani pe litru. O astfel de majorare va declanşa lanţul majorărilor de preţ la tot ce înseamnă transport de călători sau marfă, cost ridicat la construcţia de drumuri şi poduri, costuri ridicate în agricultură etc.
Minţind cu seninătate, Ponta nu face decât să amâne tragicul deznodământ al anului 2014. Vom afla cât de mulţi bani vom plăti la anul pe noi taxe şi impozite, pe cele majorate, abia după ce se va vota în Parlament Legea bugetului de stat pentru anul viitor.
Şocant este faptul că premierul nu pomeneşte nimic despre marile dosare de corupţie proaspăt descoperite şi care, luate împreună, conduc spre miliardul de dolari, exact banii pe care vrea el să-i ia cu forţa de la noi la anul.
Mai mult, Ponta şi nu Curtea Constituţională s-a erijat în apărător al evazioniştilor. Ponta şi PSD-iul a fost cel care a iniţiat proiectul ce a deveni lege ca evaziunea fiscală de până la un milion de euro să nu mai fie anchetată de DNA, punându-i astfel la adăpost de puterea legii. Ajunşi pe mâna procurorilor obişnuiţi, evazioniştii, aproape în totalitate baroni ai PSD, vor scăpa basma curată. Procurorul general al României fiind desemnat de Ponta, acesta va trebui să se achite de obligaţie protejând oamenii PSD-ului. Şi asta va face!
De asemenea, Ponta n-a pomenit nimic de implicarea în acte de mare evaziune fiscală a finului său, deputatul PSD Marius Mihalache, a fostului său consilier guvernamental Păvăleanu, a senatorului PSD de Giurgiu Bădălău, a baronului PSD de Prahova, preşedintele CJ Mircea Cosma. Probabil că neputând da vina pe Băsescu, luându-le astfel apărarea, preferă politica struţului. Nu m-al mira să acuze şi DNA-ul de abuzuri de putere şi anchete tendenţioase la adresa PSD.
Dacă aceste furturi de sute de milioane de euro n-ar fi avut loc, nu ar mai fi fost nevoie de majorarea de taxe şi impozite, de introducerea altora noi. Dar despre marea corupiţie Ponta nu poate vorbi pentru că ar aduce vorba de funie în casa spânzuratului.
written by Ioan Rotundu
În 21 octombrie, pe site-ul Jurnalului s-a publicat articolul intitulat „Circ electoral creştin ortodox la biserica din Smârdan”, Printre altele, în articol se făcea referire şi la poliţistul de frontieră Laurenţiu Butnaru, ajuns pe căi oculte şeful Punctului de Trecere Frontieră Rădăuţi Prut.
Iată ce s-a scris în acel articol semnat sub pseudonimul Adrian Marcu: „Este vorba aici de prezenţa poliţistului de frontieră Laurenţiu Butnaru, personaj cu un trecut nu tocmai rezonabil şi demn de a sta pe o scenă pe care se desfăşoară o slujbă creştină. Butnaru a intrat în Poliţie cu ani în urmă, fără a avea o pregătire de specialitate. Cu relaţii puternice, el a ajuns repede şeful Punctului de Trecere a Frontierei de la Racovăţ, punct vamal dintre România şi Ucraina.
Aici s-a distins prin a proteja traficul ilegal de mărfuri din Ucraina. Era frecvent văzut ca protector al unor coloane de maşini cunoscute ca având la volan persoane ce făceau contrabandă. În faţă era maşina condusă de Dumitru Zmău, fostul şef al Poliţiei Rutiere Botoşani iar coloana era încheiată de maşina lui Eugen Butnaru, care avea misiunea de a asigura spatele.
Când procurorii de la DIICOT au început investigaţiile, Butnaru a dispărut din peisaj şi s-a ascuns printre pompierii Detaşamentului Dorohoi. A fost recuperat de aici de fostul deputat PDL Stelică Strugaru care, la rugămintea fostului miliţian dărăbănean Dinu Gârbaciu, şi-a folosit puterea de influenţă şi l-a reintrodus pe Butnarul în rândurile Poliţiei de Frontieră iar apoi a avut grijă să ajungă şeful Punctului de Trecerea frontierei de la Rădăuţi Prut.
Despre traficul de ţigări prin vama Rădăuţi Prut s-a scris şi în presa centrală, când s-a afirmat că şeful mafiei ar fi deputatul PSD Stelică Strugaru, cel care s-a înnemurit cu poliţiştii de frontieră din zonă şi care, împreună cu aceştia, a pus la punct o mare reţea de contrabandă cu ţigări.
Se pare că poliţistul Butnaru a avut ceva remuşcări în implicarea s-a cât a fost şef la Racovăţ şi apoi la Rădăuţi Prut, sau poate ca o ofrandă adusă divinităţii că l-a ajutat să schimbe uniforma de pompier din nou cu cea de poliţist de frontieră, cert este că a făcut donaţii importante bisericii din Smârdan. Aşa s-a explicat prezenţa s-a pe scenă. Mai mult, însuşi PS Calinic Botoşăneanul i-a înmânat o diplomă de excelenţă şi merit creştinesc.”
Se pare că poliţistul nu numai că nu are şcoală de profil dar nu are nici şcoala vieţii, adică educaţia necesară să priceapă că atât timp cât poartă uniforma statului se află în slujba cetăţeanului iar presa are dreptul să-l caute şi-n pantaloni, să vadă dacă şi-a schimbat chiloţii. Cel puţin aşa a văzut judecătorul Turianu în cartea sa despre libertatea presei drepturile unui jurnalist de a scris despre cei aflaţi în solda cetăţeanului, adică lefegii la stat.
El a lansat fel de fel de ameninţări la locul de muncă şi prin oraşul Darabani cum că va face el ordine cu cei de la Jurnalul. Chiar că-i sărac rău şi cu duhul! Nu ne-am sfiit noi a scrie despre generali din Ministerul de Interne implicaţi în evaziunea fiscală cu alcool la Botoşani şi ne vom speria de un poliţist a cărui mapă profesională este supraîncărcată cu acţiuni ce-au dus la încălcarea legii şi a demnităţii profesionale?
Butnaru crede că dacă a urcat pe scena de la sfinţirea bisericii din Smârdan şi a stat alături de arhiepiscopul Calinic Botoşăneanul l-a prin pe Dumnezeu de un picior. Se înşeală amarnic!
Pe preoţi îi poate cumpăra, că de când este poliţist de frontieră are bani, dar nu şi pe noi, cei de la Jurnalul. Ca să ştie mai bine cu cine are de-a face, să întrebe de poliţista Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al IJPF Botoşani, fostă redactor şef la Jurnalul. Va afla lucruri utile vieţii sale.
Îi recomand poliţistului Butnaru, atât cât mai poartă uniforma statului, să asculte de sfaturile vameşului Paşalău şi să-şi vadă de activitatea pentru care este plătit şi să nu mai moară de grija noastră.
În ce priveşte epitetul de neispărăîvit, el se referă la lipsa studiilor sale de profil, întrucât a ajuns poliţist de frontieră fără a avea vreo şcoală de specialitate pentru a avea un minim de cunoştinţe juridice.. Şi încă ceva: să nu publicăm noi într-o zi de furie înregistrările cu fostul deputat de Darabani, Stelică Strugaru, protectorul lui Butnaru. La băutură Stelică are gura spartă şi a povestit multe lucruri extrem de sensibile legate de ce se petrece pe frontiera de la Darabani la Rădăuţi Prut şi cam ce poliţişti de frontieră îşi rotunjesc veniturile prin această zonă şi cum procedează.
De ameninţări nu ne temem, ne temem cde amploarea pe care a luat-o corupţia în zona Darabanilor şi de faptul că procurorii de la acest Parchet n-au ochi să vadă şi urechi să audă ce văd localnicii.
written by Ioan Rotundu
În ultima perioadă, pentru că tot n-au bani să-şi onoreze promisiunile din campania electorală, cei doi lideri ai USL Botoşani se bat în sondaje. Dacă liberalii au anunţat că efectuează un sondaj de opinie pentru a afla cam ce opţiuni electorale mai au botoşănenii, cei din PSD le-au luat-o înainte şi au publicat deja un sondaj.
Nu ştiu cum au răspuns botoşănenii la chestionarul celor de la societatea Piar Media dar ştiu că societatea a fost bine plătită aşa că rezultatele sondajului sunt cum nu se poate mai bine cosmetizate în favoarea PSD şi în defavoarea lui Florin Ţucanu, căci cu el au a se răfui social-democraţii.
În afară de boşorogii regimului lui Ceauşescu, acum pensionari răsoândaci ai politicii PSD pe la colţurile de bloc, de stradă şi din pieţe nu ştiu alţi cetăţeni ai municipiului Botoşani care au capul pe umeri să mai susţină PSD-ul. Cu toate acestea, culmea, Ovidiu Portariuc a ieşit din sondaje ca păduchele în frunte, fiind cocoţat ca potenţial primar din primul tur dacă mâne ar fi alegeri, el primind peste 51%.
O nesimţire mai mare şi o manipulare mai grosolană nu putea veni decât din partea PSD-ului. Nici dracul nu l-ar mai vota primar pe Portariuc, poate nici nevastă-sa. Oare cei din PSD chiar nu au ochi să vadă şi urechi să audă? Un oraş întreg îl înjură pe Portariuc şi ei îl scot primar prin sondaje. Muhaielelor, voi nu vedeţi că ţara dă în clocot? Că românii coboară în stradă să vă ologească pentru guvernarea proastă? Ţara cere demisia maimuţoiului de Ponta şi voi vă cocoţaţi în sondaje? Strigaţi hoţii la cei din Guvernul Boc şi iată că voi furaţi cu zecile de milioane de euro. Nu-i zi lăsată de la Dumnezeu ca DNA-ul să nu mai descopere un mahăr social-democrat implicat în evaziune fiscală cu sume uriaşe, greu de crezut.
Şi ca nesimţirea celor din PSD să fie pe măsura minciunilor cu care maimuţoiul de Ponta încearcă să-i ameţească de cap pe români, l-au situat pe Portariuc şi în capul listei cu cei mai credibili politicieni din Botoşani. Râd curcile de le sar penele din coadă! Mă evazioniştilor, manglitori de bani publici, vă bate Ţurcanu la încredere de vă sună apa în cap. Dacă nu sunteţi surzi şi orbi, circulaţi pe străzile Botoşanilor şi veţi auzi cum este înjurat Portariuc şi lăudat Ţurcanu.
Un site de ştiri a publicat şi el, pe post de chibiţ al PSD, căruia i se aruncă din când în când ceva firimituri de la ospăţul cel mare al baronilor sociali-democraţi, a anunţat că a făcut un sondaj electronic şi a rezultat că 80/ dintre botoşănenii din judeţ nu l-ar mai vota pe Ţurcanu ca preşedinte al Consiliului judeţean. Dacă odată cu sondajul site-ţul respectiv ar fi publicat şi lista cu IP-urile votanţilor, să vedem şi noi câţi erau ai PSD-ului, îl credeam sincer. Dar cum votanţii au fost cei din sediul PSD, rezultatul este viciat cu bună ştiinţă. Nu mă interesează câţi firfirei social-democraţi a primit cel cu site-ul dar cred că a sosit timpul ca botoşănenii să nu se mai lase manipulaţi. Ne costă prea mult prostia de care am dat dovadă în alegerile de anul trecut şi nu trebuie să mai cădem în capcanele PSD-ului.
written by Ioan Rotundu
La două zile după ce l-a primit pe premierul României Victor Ponta, la Casa Albă, vicepreşedintele SUA l-a sunat pe preşedintele Traian Băsescu pentru a se convinge dacă discuţia avută cu Ponta poate fi luată în serios.
Ce anume l-a intrigat pe Joe Biden în urma discuţiei cu Ponta nu este greu de dedus. Biden ştia din declaraţiile anterioare ale lui Ponta că acesta nu este un pro-american convins şi nici un adept al unei democraţii care să susţină statul de drept. Biden nu avea cum să uite remarcile acide ale lui Ponta din vara anului 2012 când a persiflat Casa Albă pentru că l-ar susţine pe preşedintele Băsescu. Nu avea cum să uite Biden modul în care Ponta i-a ironizat şi pe ambasadorii SUA de la Bucureşti.
Apoi, cum putea Biden să-l trateze pe Ponta cu toată seriozitatea când, invitat oficial în SUA, mai bine zis autoinvitat, premierul român s-ţa dat în spectacol jucând baschet cu Mureşan, un gest care nu cadrează cu poziţia unui demnitar de rang înalt aflat într-o vizită oficială.
A mai fost şi acel protest al românilor cu care Ponta a fost întâmpinat la poarta Casei Albe. Cum credeţi că s-a simţit Biden în dialogul cu Ponta în timp ce acesta era huiduit de afară? Normal că nu prea confortabil, pentru că în america protestele sunt tratate cu multă seriozitate faţă de cum sunt tratate de Ponta cele din România.
Din dialog, Biden şi-a dat seama că Ponta nu cunoaşte substraturile politicii din Orientul Apropiat, nu stăpâneşte relaţiile bilaterale româno-americane şi direcţia spre care acestea evoluează.
Iată motivele pentru care l-a sunat pe preşedintele Băsescu pentru a avea garanţii că România nu-şi va schimba poziţia faţă de SUA şi că democraţia statului de drept va fi respectată inclusiv de premierul Ponta.
În loc ca premierul să trateze telefonul lui Bniden cu întreaga seriozitate şi responsabilitate de premier de ţară şi să-l asigure pe Biden printr-o declaraţie oficială că ce a discutat la Casa Albă rămâne bătut în cuie, Ponta a făcut ce ştie el să facă de obicei: l-a ironizat pe Biden că l-a sunat pe Băsescu. Indirect l-a făcut şi pe el băsist. Aşa ceva nu este permis în diplomaţia dintre demnitarii care reprezintă statul lor la cel mai înalt nivel dar Ponta, lipsit de maniere diplomatice şi de puterea înţelegerii consecinţelor ce le pot genera astfel de ironii nestăpânite ni-a întărit lui Biden convingerea că premierul român nu poate fi credibil în ce spune.
Şi cum să-l mai creadă Biden când Ponta numai ce a venit din SUA şi a declarat că se pregăteşte să plece la Moscova. O jignire cum adusă statului ce l-a vizitat oficial cum rar se poate întâlni în diplomaţia internaţională. Dacă Ponta făcea această declaraţie peste câteva aluni de la vizita la Casa Albă, Biden nu s-ar fi alarmat ca să-l sune pe preşedintele Băsescu. Însă graba lui Ponta i-a dat de gândit. Se va duce Ponta la Moscova să dea raportul despre ce a vorbit la Washington?
Eu cred că americanii ştiu mai multe despre trecutul şi prezentul lui Ponta de cât ştim noi, românii. Cert este că prin declaraţiile sale ofensatoare la structurile UE, ale comisarilor europeni şi ale SUA dar adulatoare faţă de Moscova el a creat multe suspiciuni asupra sincerităţii dintre afirmaţiile oficiale şi acţiunile întreprinse.
Cert este că Biden l-a citit bine pe Ponta şi de aceea l-a sunat pe preşedintele Băsescu. L-a sunat pe Băsescu ca să-i dea de înţeles lui Ponta că nu poate fi păcălit de aparenţe. Iar Ponta a priceput mesajul şi i-a răspuns printr-o mârlănie. Iată cine ne reprezintă ţara în lume!
written by Ioan Rotundu
Picealcă, Mihalachi, Macovei şi acum Mihaela Huncă profesori care au ajuns în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani pe cale politică şi nu prin merite profesionale, au primit câte o poreclă de la cei din subordine. Mihaela Huncă a fost botezată „baragladina”, poate de la faptul că are obiceiul să ceară nu să dea, adică are apucături de popă cu fustă. Desigur, depinde şi de ce cere! Eu cred că cere prea mult, adică este prea pretenţioasă cu cei din subordine.
Şi cam ce cere Mihaela noastră? Puţin şi bun! De exemplu toată lumea, toată suflarea din învăţământul botoşănean să-i jure credinţă că va susţine PSD-ul până la moarte. Nu moartea PSD-ului, că potrivit celor care gândesc ca Mihaela, PSD-ul este un partid nemuritor. Chiar şi dacă românii şi-ar pierde fiinţa naţională, PSD-ul tot ar continua să existe.
Iar cine nu este cu Mihaela, înseamnă că este împotriva PSD şi este vai şi amar de funcţia sa, de scaunul său, de viitorul său şi al copiilor săi. Mihaela nu iartă nici o abatere, că aşa s-a format ea şi călit la catedra din cadrul Liceului Sportiv Botoşani unde şi-a dat sufletul de ceasul morţii ca toţi elevii să treacă bacul. Şi au trecut, dovadă vila măreaţă a familiei Huncă.
Iar ca un exemplu de fidelitate faţă de PSD, Mihaela l-a dat chiar pe soţul său, rămas la conducerea Liceului Sportiv, pe care l-a evidenţiat ca fiind un director cum altul nu mai este prin tot judeţul şi pe care l-a răsplătit chiar ea personal cu cel mai înalt calificativ profesional. L-a răsplătit fără ruşine, fără tupeu politic ci cu multă modestie şi chiar în acel moment festiv i s-a furişat o lacrimă la coada ochiului stâng, că este adepta politicii de stânga şi nu de dreapta.
Îmi spunea zilele trecute un monstru sacru al catedrei, adică un profesor care toată viaţa şi-a sacrificat-o cu dăruire profesională pentru a transmite elevilor cunoştinţele trebuitoare, că nu şi-ar fi imaginat vreodată că în fruntea instituţiei ce reprezintă educaţia viitoarelor generaţii ar fi putut ajunge o astfel de catastrofă. Credea profesorul cu doctorat la activ şi multe lucrări ştiinţifice că un alt inspector general mai catastrofal ca Ada Macovei nu-şi putea imagina că va ajunge în fruntea IŞJ Botoşani.
Iartă că a apucat şi ziua când a putut constata pe viu şi nemijlocit că prin învăţământul botoşănean sunt catastrofe mult mai uriaşe decât Ada Macovei care, în momentul de faţă a fost făcută furnicuţă de elefanţica Mihaela.
N-au decât profesorii, care în alegerile locale şi parlamentare de anul trecut au mers turmă la vot să susţină PSD-ul, să mulţumească acum, acestui partid că le-a dăruit un şef pe măsură. În ce mă priveşte, nu vreau să fiu eu zmeul cel mic şi rău, aşa că-i fac o favoare baragladinei: îşi publică ea singură notele din facultate şi cea de licenţă sau o fac eu? Îi dau un termen rezonabil de gândire şi acţiune.
Iar cu pedeserizarea profesorilor s-o lase mai moale, că veşnicia PSD-ului nu-i valabilă şi la guvernare. Mintenaş se-ntoarce roata şi va ieşi din sediul IŞJ cu câţiva dupaci în spinare, aşa cum a ieşit şi sfiinţia-sa domn’ colonel Diaconu din sediul Protopopiatului în decembrie 1989, de-i sfârâiau călcâiele printre blocurile de pe Marchian, în timp ce alte sutane îl bumbăceau urmăritorii.
written by Ioan Rotundu
Vineri, premierul Victor Ponta a cerut miniştrilor să îndepărteze de prin ministere orice persoană suspectată de corupţie sau de comiterea unor abuzuri de putere. Am putea pune cerinţa premierului pe seama dialogului pe care l-a avut la Casa Albă cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, când americanul i-a spus lui Ponta că America doreşte ca în România să primeze statul de drept şi că independenţa Justiţiei este pentru ţara sa o garanţie pentru oamenii de afaceri dispuşi să învestească în România. Am putea doar, dar nu este aşa!
Dacă Pointa vrea cu adevărat ca ministerele din subordinea sa să fie curăţate de corupţi şi farsori ar trebui să înceapă prin a face curăţenie în preajma sa. Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată dar stă bine mersi în funcţie. Cum să-l creadă Casa Albă pe Ponta că este un susţinător al statului de drept în România când mâna sa dreaptă este un trimis în judecată pentru acte de mare corupţie?
Ponta nu are dreptul moral să ceară miniştrilor aşa ceva când în propriul Guvern a avut de-a lungul unui an şi jumăptate numai miniştri corupţi sau farsori aleşi chiar de el. Ponta nu poate avea autoritatea necesară să ceară epurarea aparatului guvernamental de corupţi când el l-a susţinut pe ministrul Fenechiu, trimis în judecată, până când a fost condamnat de instanţă.
Ce credit poate fi acordat lui Ponta în privinţa luptei sale împotriva corupţiei şi a respectării independenţei Justiţiei când Ponta, în calitate de preşedinte al PSD, a umplut Parlamentul României cu condamnaţi, inculpaţi, învinuiţi pentru acte de corupţie? Jumătate dintre parlamentarii PSD au fost sau sunt implicaţi în acte de corupţie şi Ponta cere miniştrilor să-şi curăţe ministerul de astfel de funcţionari? Este o dovadă de insolenţă şi de ipocrizie cum rar istoria lumii ne poate oferi şi alte exemple similare.
Ponta nu mai poate avea credibilitate în ceea ce spune sau cere altora. El minte cu o seninătate debordantă. Avem recentul caz că acel Păvăleanu, fost funcţionar la Secretariatul General al Guvernului, adică şi în subordinea lui Ponta, care a produs o evaziune fiscală de peste 35 milioane de euro. Ponta a declarat că nu-l cunoaşte dar jurnaliştii de investigaţie i-au demonstrat că-l ştia foarte bine.
Vrea Ponta ca Justiţia să-şi facă datoria în privinţa corupţilor? Nu! Dacă voia, parlamentarii PSD votau pentru ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian. Ioan Mihăilă, consilierul ministrului Energiei, Constantin Niţă a fost prins implicat într-o şpagă de 1,4 milioane euro. Niţă este ministru PSD iar numele său este implicat în dialogul dintre şpăgari. Să-l schimbe Ponta pe Niţă pentru că sub oblăduirea sa se puneau la cale acte de mare corupţie, dând astfel un exemplu pentru ceilalţi miniştri dar şi garanţie pentru partenerii interni şi externi că luptă cu adevărat împotriva corupţiei.
Eu vă spun că Dragnea, Niţă şi alţii vor rămâne bine mersi în funcţie iar Ponta va continua să nea lecţii de cum luptă el cu corupţia. Un şarlatan care prin minciună şi ipocrizie a ajuns să decidă destinele unui popor. Şi o face cât se poate de păgubos pentru popor şi de prosper pentru el şi gaşca sa politică.
written by Ioan Rotundu
Aseară, în timp ce eu mă aflam la etajul VII al Hotelului Rapsodia, în studioul Tele’M, pe post de comentator politic în emisiunea Dialog deschis moderată de jurnalistul Ionuţ Poclid, la mezanin Organizaţia PDL Botoşani vota pentru desemnarea candidatului la preşedinţia României.
Au venit să concureze în obţinerea votului organizaţiei botoşănene candidaţii Cătălin Predoiu, Gheorghe Falcă şi Simona Creţu. M-a întrebat Ionuţ ce părere am despre aceşti candidaţi şi ce şanse ar avea vreounul dintre ei la Preşedinţia României. I-am răspuns scurt că niciunul. Şi iată de ce:
Cătălin Predoiu este un intelectual rasat, mult prea sigur pe el, chiar cu o nuanţă de ironie în voce. A demonstrat că ştie ce vrea atunci când este lăsat să gândească şi să acţioneze după propriile sale idei şi nu impuse din afară şi mai ales din interes politic. Predoiu a realizat o reformă a Justiţiei româneşti peste aşteptările Comisiei Europene şi ale celor din Uniunea Europeană. A rezistat influenţelor politice şi a protejat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi DNA-ul ca să-şi poată face datoria.
Dar de la aceste merite profesionale la a ajunge preşedintele României este drum lung. Predoiu nu are lipici la marea masă de români simpli. Este prea rigid în comportament, prea riguros în relaţiile cu auditoriul, prea didactic şi are un discurs prea intelectualizat pentru a fi asimilat de oamenii simpli.
Preşedintele Băsescu, premierul Ponta au reuşit să compromită imaginea unui demnitar al statului care se comportă distant şi cu personalitate, care nu face glume de cartier sau râde ca proasta-n târg din nimic, ori dezvoltă un discurs pigmentat cu vorbe deşănţate şi atacuri la adversar concepute ipocrit şi pe minciună.
Acum, românii asta vor să vadă! O luptă verbală cu multe atacuri mişeleşti, cu vorbe deşucheate, cu epitete aluzive la defecţiuni fcizice sau intelectuale, cu promisiuni multe şi cât mai gogonate. Culmea, românii ştiu că acele promisiuni nu vor fi onorate vreodată dar vreau să le audă rostite. Cătălin Predoiu nu face parte din această categorie şi de aici concluzia că puţini români l-ar putea vota.
Pe Gheorghe Falcă n-au românii motive să-l voteze pentru că nu-l vor lua în serios. Să nu uităm că ani la rând a fost cercetat penal iar dacă a fost scos de sub urmărire penală se datorează exclusiv naşului său, preşedintele Băsescu. Asta ne-ar mai lipsi, un cercetat penal preşedintele României că nu avem suficienţi condamnaţi, învinuiţi, inculpaţi şi corupţi în momentul de faţă în Parlament! Falcă face un joc politic ordonat de cineva, iar acel cineva se numeşte Băsescu.
Simona Creţu joacă rol de iepuraş, în cazul ei iepuroaică. Fata n-are nicio vină de ce i se întâmplă. Nu ştiu dacă vom afla în ce pat şi de către cine i s-a şoptit drăgăstos că va fi preşedinta României dar naiva a luat de bine şoaptele şi acum joacă rol de panaramă politică.
Dacă preşedintele Băsescu nu va reuşi să creeze un candidat care să câştige inima românilor, atunci viitorul preşedinte al României va fi Victor Ponta. Haraşo?!
written by Ioan Rotundu
Preafericitul Patriarh Daniel a răbufnit ieri la adresa agenţiilor de turism care organizează turism ecumenic. Patriarhul susţine că a primit un vraf de reclamaţii la adresa acestor agenţii care nu ar asigura cazare corespunzătoare şi nici masă mulţumitoare. De asemenea, patriarhul s-a plâns că sunt cam mulţi preoţii necanonici care organizează turism ecumenic şi care adună bani în dauna veniturilor Bisericii. Una peste alta, patriarhul ar vrea să deţină monopolul asupra turismului ecumenic iar toţi banii cheltuiţi de amatorii unui astfel de turism să intre în visteria Bisericii.
Deşi este considerat cel mai „curat” creştin în credinţă, patriarhul ascunde în declaraţia sa gânduri viclene. În primul rând, de ce ar reclama un turist o agenţie de turism la Patriarhie şi nu la Protecţia Consumatorului? Dacă a depus reclamaţia la Patriarhie, atunci cazarea şi masa proastă le-a fost servită pe la mănăstiri şi schituri şi nu pe la restaurante şi cantine private.
Mai susţinea patriarhul că agenţiile de turism nu taie chitanţe şi nu înregistrează veniturile pentru a plăti obligaţiile fiscale. Măi, măi, măi ce griji împovărătoare are patriarhul?! Dar popii care organizează turism ecumenic taie chitanţă, plătesc TVA şi impozit pe profit? Nu!
Este limpede că patriarhul vrea exclusivitate asupra turismului ecumenic. Lăcomia Bisericii este proverbială iar patriarhul are mână de popă, că de la acest rang a pornit spre vârful ierarhiei bisericeşti. Iar mâna de popă este să adune şi să nu mai dea nimic înapoi.
Ce nu vrea patriarhul să recunoască, pentru că nu i-ar fi de folos în scopul urmărit, este că agenţiile de turism nu pot face evaziune fiscală pe seama turiştilor care se urcă în autocar. Ele trebuie să aibă o evidenţă strictă a persoanelor înscrise în excursie pentru că un eventual accident auto le-ar fi fatal funcţionării în continuare. Agenţiile au licenţă, nu funcţionează la adăpostul sutanei popeşti. Ele plătesc TVA şi celelalte impozite, şi sunt destul de multe, fără a putea înşela statul pentru că din cauza evidenţei stricte pe persoană nu pot risca.
În schimb, preoţii care organizează turism ecumenic bagă toţi banii în buzunarul bisericii sau al lor. Mănăstirile care oferă cazare şi masă bagă banii în visteria lor. Vânzările de odoare bisericeşti şi alte prostioare considerate sfinte aduc bani mulţi Bisericii şi nu sunt impozitaţi.
Preot cinstit nu există, aşa că patriarhul să facă bine şi să accepte că mai sunt şi preoţi răspopiţi sau de altă credinţă decât creştin-ortodoxă care se înfruptă şi ei pe seama turismului ecumenic adunând un ban grămadă.
Cît a plătit statului Mitropolia Iaşi pe seama comerţului cu moaştele Sf. Parascheva, că a adunat saci de bani? N-a plătit nimic. Sunt storşi de orice vlagă financiară cei care muncesc iar Biserica prosperă tot pe seama lor. Şi statul şi Biserica pun biruri pe cei care muncesc. Corect ar fi ca veniturile Bisericii din activităţile economice să fie impozitate, aşa cum este în toată lumea. Corect ar fi ca slujitorii Bisericii să-şi câştige existenţa din donaţiile enoriaşilor şi nu să primească salarii de la stat.
Încă două trei ieşiri ca acestea ale Patriarhului Daniel şi se va găsit o minte în care să încolţească ideea impozitării veniturilor Bisericii. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
În ce priveşte reclamaţiile primite, să le rezolve, că cei reclamaşi sunt sub autoritatea toiagului său şi să nu mai dea cu toiagul în turismul românesc care aduce venituri statului.
written by Ioan Rotundu
Victor Ponta aproape că nu-şi mai încape în piele de bucurie că va pleca în SUA şi va fi primit la Casa Albă de vicepreşedintele Joe Biden. Nu cred că se va întoarce umplut de glorie din America dar cred că poate avea mari surprize la întoarcerea în ţară.
Ca şi Ceauşescu, care a plecat în Irak când la Timişoara erau revoltaţi cetăţenii, şi Ponta pleacă în SUA într-un moment când ţara este plină de revolte contra exploatărilor de la Roşia Montana şi a gazelor de şist.
Tot ca şi Ceauşescu, care întors din Irak spunea românilor că la Timişoara sunt forţe reacţionare din exterior, şi Ponta a declarat sâmbătă că la protestul de la Câmpeni au fost forţe anarhiste.
Plecarea sa din ţară ar putea fi o oportunitate pentru cei care se află în spatele acestor proteste şi să le radicalizeze. Am mai spus-o, românii s-au deşteptat din acel somn al raţiunii care naşte monştri şi vrea acum să scape de creaturile politice care îşi bat joc de prezentul şi viitorul lor.
Aduc în atenţie un fapt cam uitat de anumiţi politicieni. Acea atitudine duplicitară a jandarmilor când în Piaţa Universităţii şi-au făcut apariţia protestatarii plătiţi de USL să dea jos Guvernul Ungureanu. Jandarmii n-au acţionat niciodată în forţă, deşi au fost provocaţi în mai multe rânduri. La recentele proteste, datorită îndemnului lui Ponta, au folosit şi forţa.
Plecarea lui Ponta din ţară ar putea pune Jandarmeria într-o situaţie la fel de duplicitară ca în acel decembrie 2011. Adică şefii Jandarmeriei, simţind o schimbare de forţe politice, să-l faulteze pe Ponta, adică să-l trădeze.
Să mai avem în vedere că şi preşedintele Traian Băsescu stă la pândă. N-am habar cum digeră Băsescu această vizită a lui Ponta în SUA dar sunt convins că i-a pregătit o surpriză prin care să-i umbrească vizita. Surpriza poate fi în SUA, prin a fi primit câteva minute de Biden şi apoi trimis la plimbare, ori în România prin radicalizarea protestelor la adresa sa şi a PSD-ului.
Dacă presimţirile mele se vor adeveri, vom putea spune despre Ponta că s-a dus în SUA taur şi a venit bou.
written by Ioan Rotundu
Condamnat pentru că era vinovat, după unii, nevinovat după alţii, nici nu mai contează pentru Constantin Conţac de vreme ce de ieri respiră din nou aerul libertăţii. Îmi menţin afirmaţia că episodul trist din viaţă pe care Constantin Conţac l-a trăit la bătrâneţe nu-l merita. Dar el a fost una din victimele Justiţiei care a dorit cu orice preţ să demonstreze Uniunii Europene că în România corupţii ajung după gratii. Corupţii da, dar Constantin Conţac a fost inclus în pachetul cu corupţii într-un mod cu totul incorect.
Toată „corupţia” de care a fost acuzat Conţac i-a fost înscenată de persoane din Prefectura Botoşani şi exterior din dorinţa de răzbunare. A fost suficient ca din arhiva Prefecturii să dispară un important document ca, apoi, Conţac să nu se poată disculpa de acuzaţiile care i s-au adus. Mai mult, mâna duşmanilor săi a ajuns şi în Ministerul Administraţiei şi Internelor, de unde a fost făcută dispărută şi copia acelui document. Nu ştiu dacă vreodată Conţac va fi dispus să spună adevărul asupra celor care i s-au întâmplat. S-ar putea ca timpul petrecut după gratii să-i i creat o teamă de ce i se mai poate întâmpla şi a doua oară. S-ar putea ca acest timp să-l fi înverşunat şi să-şi caute dreptatea, declarând public cauzele condamnării sale. Mă refer la cauzele din culise şi nu la cele din dosar.
Însă altceva vreau să evidenţiez. Câtă vreme Conţac a deţinut demnităţi politice şi administrative, tot timpul s-au găsit persoane care să-l acuze că a profitat de aceste funcţii pentru a-şi asigura prosperitatea firmelor sale pe banii publici.
De ceva timp Conţac n-a mai avut funcţii publice şi şi-a pierdut şi libertatea. În tot acest timp firma sa Transporturi Auto n-a dispărut din peisajul economic al judeţului, cum sperau unii. Dimpotrivă, firma a câştigat licitaţii importante nu numai în judeţul Botoşani ci şi prin vecini. Acum, cei care l-au acuzat de-a lungul timpului tac şi digeră cu greu succesul firmei lui Conţac.
Când era preşedintele Consiliului judeţean, toată lumea îl acuza că firma sa a câştigat deszăpezirea pentru că a fost favorizată. Iată că şi pentru această iarnă firma lui Conţac a câştigat deszăpezirea, deşi Conţac de după gratii nu putea influenţa cu nimic licitaţia.
Cei care l-au acuzat tot timpul de favoritisme n-au voit să vadă că firma lui Conţac s-a dotat cu utilaje pe care nicio altă firmă nu le posedă. Că utilajele lui Conţac pot scoate judeţul de sub zăpadă în orice situaţie. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat astă iarnă. Conţac a deszăpezit imediat judeţul Suceava, cu care avea contract. Noi stăteam sub zăpadă pentru că deszăpezirea fusese atribuită unei firme care nu poseda utilaje adecvate dar avea putere de influenţă acolo unde a trebuit.
Există format un curent cum că bădia Costică nu va mai fi interesat vreodată de politică. Mie mi se pare mai degrabă că tristul episod trăit îl va ambiţiona să demonstreze că nu se dă învins. Am convingerea că dacă mâine ar fi alegeri şi ar candida, ar fi ales.
written by Ioan Rotundu
|
Recent Comments