Oct 16

La sfârşitul săptămânii trecute am fost sunat de un amic şi întrebat dacă nu vreau nişte carnme de oaie. Cum să nu, i-am răspuns eu salivând deja la friptura ce gândeam s-o prepar după o reţetă proprie.
Spre seară m-am dus la amicul ce s-a oferit cu dărnicie să mă pricopsească cu carne de oaie într-un moment când nu mă aşteptam. Amabil, omul mi-a pus o jumătate de oaie într-un sac de plastic. Râzând, mi-a spus că nu este oaie social-democrată din cele care mâncam pe vremea când Sandu şi Dănuţă făceau politică.
- Este carne des oaie liberală, mi-a spus râzând ştrengăreşte.
I-am mulţumit amicului şi, în drum spre casă, mă miram de dărnicia acestuia. Oare ce l-a apucat să-mi dea o jumătate de oaie, gândeam eu privind pofticios la sacul cu carne, că nu-l ştiam plin de dărnicie iar când îţi dăruia ceva o făcea cu strângere de inimă şi întotdeauna dăruia cam ce nu-i mai era lui de folos.
Am ajuns cu sacul acasă, am scos carnea şi am pus-o în chiuvetă s-o spăl de sânge. Privind-o, soţia m-a întrebat de unde am primit carne de căprioară. Roşie la culoare şi plină de sânge, carnea mea de oaie aducea mai mnult cu carne de vânat, în special de căprioară sălbatică.
Mai adusesem acasă carne de căprioară pe vremea când prof. Dănuţă făcea politică prin judeţ cu puşca în portbagajul maşinii şi nu ierta nimic din ce prindea în cătarea armei.
- Este carne de oaie, nu-i de căprioară, am replicat eu.
- Este de căprioară, a decretat ea, şi nu mă interesează de la ce braconier ai primit-o. Dar să ştii că n-am chef să pregătesc nicio friptură.
Am tăcut strategic, lăsând-o să creadă că este carne de căprioară. Stam dezorientat în faţa chiuvetei din bucătărie şi priveam la carnea însângerată. Am căutat un lighean din cele mari, că am două luate în preajma Crăciunului pentru ba toca în ele carnea de cârnaţ, am pus carnea în el şi apă peste ea până la buza ligheanului. Apa s-a înroşit imediat, aşa că am schimbat-o. Am mai schimbat-o de două ori, după care am făcut o pauză de vreo două ore.
În sfârşit, pe la un miez de noapte am porţionat-o cam pentru trei fripturi barosane şi am pus-o în congelator. Duminică n-am rezistat tentaţiei de a nu face o friptură din carne de oaie.
Dis-de-dimineaţă am scos de la congelator punga cea mai mare ca să se dezgheţe până spre amiază. Pe la amiază am pus-o la fiert cu condimente. De obicei pun ceapă tăiată în patru, rădăcină de pătrunjel şi morcov, piper boabe, foi de dafin şi cimbru crenguţe. Aşa am pus şi de această dată. Vin nu pun pentru că nu-mi place gustul pe care-l primeşte carnea.
Era ora 13.00 când totul a început să fiarbă. După socoteala mea, cam în două ore carnea trebuia să fie fiartă, după care urma s-o aşez în tavă şi s-o dau la cuptor.
Pe la ora 15.00 carnea nu dădea niciun semn că ar avea de gând să fiarbă. Conform celor văzute la ţară, la bunica şi maică-mea, am pus pe fundul cratiţei o lingură şi un cuţit din metal.
La ora 17.00, adică după patru ore de fiert, carnea era ca şi cum atunci aş fi pus-o pe foc. Soţia mustăcea la televizor şi din când în când mă întreba de ce nu miroase a friptură de la cuptor. Să am grijă să nu se ardă carnea. Tăceam, n-aveam replică.
Încet-încet mă cuprindeau gânduri negre. Am mâncat multe oi social-democrate cu Sandu şi Dănuţă dar niciuna n-a fost fiert atâtea ore.
După încă o oră, soţiei i s-a făcut milă de mine şi a venit era la bucătărie. A pus carnea în oala sub presiune şi, după încă o oră de fiert s-a muiat ceva, dându-mi speranţă că la cuptor se va frăgezi mai bine.
Soţia a pus carnea în tavă, ulei din belşug pentru că oaia liberală primită în dar n-avea pic de seu pe ia, lucru ce m-a cam mirat dar mi-am zis că şi prin judeţul nostru au apărut oi aduse din Ungaria, care sunt de carne şi fără seu.
În timp ce păzeam cuptorul, mi-am amintit de scena din volumul lui Haşek intitulat  „Soldatul Svejk”. Ajunse în Galiţia, trupele împăratului Austriei au rechiziţionat de la un evreu ucrainean o vacă. Vaca era atât de bătrână, că trei zile au fiert-o în cazanele de la popotă şi nici semne ca să devină mâncabilă. Aşa păţisem şi eu acuma cu carnea de oaie liberală.
După o oră de stat în cuptor, soţia a verificat stadiul în care se află. Abia după ce a scos folia de aluminiu, în bucătărie s-a răspândit un damf uşor de carne de oaie.
- Da, ai dreptate, este carne de oaie. Noroc că a tăiat-o, că murea săraca de bătrâneţe, mă ironiză ea.
A mai pus o jumătate de litru de ulei şi a dat-o din nou la cuptor. Peste altă oră soţia a decretat :
- Gata, s-a muiat! Este bună de mâncat. Îţi fac mămăligă?
M-am lipsit şi de mămăligă şi de carne şi m-am dus la televizor. Era deja ora 21.00. După opt ore de chin, oaia liberală a fost învinsă şi făcută bună de mâncat cât de cât.
M-am hotărât ! Cu restul de carne am să fac cârnaţi. Pe ăştia îi voi mânca prăjiţi, nu fierţi! O întrebare continuă să mă intrige : oare nu era mai bine pe vremea oilor social-democrate ale lui Sandu şi Dănuţă decât pe vremea oilor liberale de azi ale lui Ţurcanu ? Am să aflu răspunsul după ce voi prăji primul cârnaţ.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia