Oct 20

Victor Ponta aproape că nu-şi mai încape în piele de bucurie că va pleca în SUA şi va fi primit la Casa Albă de vicepreşedintele Joe Biden. Nu cred că se va întoarce umplut de glorie din America dar cred că poate avea mari surprize la întoarcerea în ţară.
Ca şi Ceauşescu, care a plecat în Irak când la Timişoara erau revoltaţi cetăţenii, şi Ponta pleacă în SUA într-un moment când ţara este plină de revolte contra exploatărilor de la Roşia Montana şi a gazelor de şist.
Tot ca şi Ceauşescu, care întors din Irak spunea românilor că la Timişoara sunt forţe reacţionare din exterior, şi Ponta a declarat sâmbătă că la protestul de la Câmpeni au fost forţe anarhiste.
Plecarea sa din ţară ar putea fi o oportunitate pentru cei care se află în spatele acestor proteste şi să le radicalizeze. Am mai spus-o, românii s-au deşteptat din acel somn al raţiunii care naşte monştri şi vrea acum să scape de creaturile politice care îşi bat joc de prezentul şi viitorul lor.
Aduc în atenţie un fapt cam uitat de anumiţi politicieni. Acea atitudine duplicitară a jandarmilor când în Piaţa Universităţii şi-au făcut apariţia protestatarii plătiţi de USL să dea jos Guvernul Ungureanu. Jandarmii n-au acţionat niciodată în forţă, deşi au fost provocaţi în mai multe rânduri. La recentele proteste, datorită îndemnului lui Ponta, au folosit şi forţa.
Plecarea lui Ponta din ţară ar putea pune Jandarmeria într-o situaţie la fel de duplicitară ca în acel decembrie 2011. Adică şefii Jandarmeriei, simţind o schimbare de forţe politice, să-l faulteze pe Ponta, adică să-l trădeze.
Să mai avem în vedere că şi preşedintele Traian Băsescu stă la pândă. N-am habar cum digeră Băsescu această vizită a lui Ponta în SUA dar sunt convins că i-a pregătit o surpriză prin care să-i umbrească vizita. Surpriza poate fi în SUA, prin a fi primit câteva minute de Biden şi apoi trimis la plimbare, ori în România prin radicalizarea protestelor la adresa sa şi a PSD-ului.
Dacă presimţirile mele se vor adeveri, vom putea spune despre Ponta că s-a dus în SUA taur şi a venit bou.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia