Oct 22

Preafericitul Patriarh Daniel a răbufnit ieri la adresa agenţiilor de turism care organizează turism ecumenic. Patriarhul susţine că a primit un vraf de reclamaţii la adresa acestor agenţii care nu ar asigura cazare corespunzătoare şi nici masă mulţumitoare. De asemenea, patriarhul s-a plâns că sunt cam mulţi preoţii necanonici care organizează turism ecumenic şi care adună bani în dauna veniturilor Bisericii. Una peste alta, patriarhul ar vrea să deţină monopolul asupra turismului ecumenic iar toţi banii cheltuiţi de amatorii unui astfel de turism să intre în visteria Bisericii.
Deşi este considerat cel mai „curat” creştin în credinţă, patriarhul ascunde în declaraţia sa gânduri viclene. În primul rând, de ce ar reclama un turist o agenţie de turism la Patriarhie şi nu la Protecţia Consumatorului? Dacă a depus reclamaţia la Patriarhie, atunci cazarea şi masa proastă le-a fost servită pe la mănăstiri şi schituri şi nu pe la restaurante şi cantine private.
Mai susţinea patriarhul că agenţiile de turism nu taie chitanţe şi nu înregistrează veniturile pentru a plăti obligaţiile fiscale. Măi, măi, măi ce griji împovărătoare are patriarhul?! Dar popii care organizează turism ecumenic taie chitanţă, plătesc TVA şi impozit pe profit? Nu!
Este limpede că patriarhul vrea exclusivitate asupra turismului ecumenic. Lăcomia Bisericii este proverbială iar patriarhul are mână de popă, că de la acest rang a pornit spre vârful ierarhiei bisericeşti. Iar mâna de popă este să adune şi să nu mai dea nimic înapoi.
Ce nu vrea patriarhul să recunoască, pentru că nu i-ar fi de folos în scopul urmărit, este că agenţiile de turism nu pot face evaziune fiscală pe seama turiştilor care se urcă în autocar. Ele trebuie să aibă o evidenţă strictă a persoanelor înscrise în excursie pentru că un eventual accident auto le-ar fi fatal funcţionării în continuare. Agenţiile au licenţă, nu funcţionează la adăpostul sutanei popeşti. Ele plătesc TVA şi celelalte impozite, şi sunt destul de multe, fără a putea înşela statul pentru că din cauza evidenţei stricte pe persoană nu pot risca.
În schimb, preoţii care organizează turism ecumenic bagă toţi banii în buzunarul bisericii sau al lor. Mănăstirile care oferă cazare şi masă bagă banii în visteria lor. Vânzările de odoare bisericeşti şi alte prostioare considerate sfinte aduc bani mulţi Bisericii şi nu sunt impozitaţi.
Preot cinstit nu există, aşa că patriarhul să facă bine şi să accepte că mai sunt şi preoţi răspopiţi sau de altă credinţă decât creştin-ortodoxă care se înfruptă şi ei pe seama turismului ecumenic adunând un ban grămadă.
Cît a plătit statului Mitropolia Iaşi pe seama comerţului cu moaştele Sf. Parascheva, că a adunat saci de bani? N-a plătit nimic. Sunt storşi de orice vlagă financiară cei care muncesc iar Biserica prosperă tot pe seama lor. Şi statul şi Biserica pun biruri pe cei care muncesc. Corect ar fi ca veniturile Bisericii din activităţile economice să fie impozitate, aşa cum este în toată lumea. Corect ar fi ca slujitorii Bisericii să-şi câştige existenţa din donaţiile enoriaşilor şi nu să primească salarii de la stat.
Încă două trei ieşiri ca acestea ale Patriarhului Daniel şi se va găsit o minte în care să încolţească ideea impozitării veniturilor Bisericii. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!
În ce priveşte reclamaţiile primite, să le rezolve, că cei reclamaşi sunt sub autoritatea toiagului său şi să nu mai dea cu toiagul în turismul românesc care aduce venituri statului.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia