Oct 31

Ieri, ministerul delegat la Ministerul Bugetului, economistul Liviu Voinea, a scăpat un porumbel din gură care ar trebui să ne alarmeze pe toţi. Voinea a declarat că dacă nu se va majora cota unică de impozitare de la 16% la 22%, atunci se va lărgi baza de impozitare a veniturilor, adică vom plăti impozit şi pe orice leu încasat şi din alte surse decât salariile. Voinea nu a precizat care vor fi aceste venituri neimpozitate în prezent dar a lăsat să se înţeleagă că totul se va stabili cu aprobarea FMI.
La nicio oră de la declaraţiile lui Voinea a ieşit premierul Ponta cu tupeul său şi a declarat că Voinea nu are calitatea de a face astfel de declaraţii şi că nu se va impozita nimic în plus. Intervenţia lui Ponta este clar că a avut menirea de a nu incita spiritele şi aşa aprinse pe seama taxei de 10 eurocenţi anunţată pe litrul de benzină şi motorină.
Iar pentru cine nu pricepe ce-i cu această taxă pe combustibili le spun că 10 eurocenţi va însemna o majorare de preţ la pompă de cel puţin 50 nde bani pe litru. O astfel de majorare va declanşa lanţul majorărilor de preţ la tot ce înseamnă transport de călători sau marfă, cost ridicat la construcţia de drumuri şi poduri, costuri ridicate în agricultură etc.
Minţind cu seninătate, Ponta nu face decât să amâne tragicul deznodământ al anului 2014. Vom afla cât de mulţi bani vom plăti la anul pe noi taxe şi impozite, pe cele majorate, abia după ce se va vota în Parlament Legea bugetului de stat pentru anul viitor.
Şocant este faptul că premierul nu pomeneşte nimic despre marile dosare de corupţie proaspăt descoperite şi care, luate împreună, conduc spre miliardul de dolari, exact banii pe care vrea el să-i ia cu forţa de la noi la anul.
Mai mult, Ponta şi nu Curtea Constituţională s-a erijat în apărător al evazioniştilor. Ponta şi PSD-iul a fost cel care a iniţiat proiectul ce a deveni lege ca evaziunea fiscală de până la un milion de euro să nu mai fie anchetată de DNA, punându-i astfel la adăpost de puterea legii. Ajunşi pe mâna procurorilor obişnuiţi, evazioniştii, aproape în totalitate baroni ai PSD, vor scăpa basma curată. Procurorul general al României fiind desemnat de Ponta, acesta va trebui să se achite de obligaţie protejând oamenii PSD-ului. Şi asta va face!
De asemenea, Ponta n-a pomenit nimic de implicarea în acte de mare evaziune fiscală a finului său, deputatul PSD Marius Mihalache, a fostului său consilier guvernamental Păvăleanu, a senatorului PSD de Giurgiu Bădălău, a baronului PSD de Prahova, preşedintele CJ Mircea Cosma. Probabil că neputând da vina pe Băsescu, luându-le astfel apărarea, preferă politica struţului. Nu m-al mira să acuze şi DNA-ul de abuzuri de putere şi anchete tendenţioase la adresa PSD.
Dacă aceste furturi de sute de milioane de euro n-ar fi avut loc, nu ar mai fi fost nevoie de majorarea de taxe şi impozite, de introducerea altora noi. Dar despre marea corupiţie Ponta nu poate vorbi pentru că ar aduce vorba de funie în casa spânzuratului.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia