Oct 16

Primarul Ovidiu Portariuc se consideră un fel de stăpân peste Asociaţia Zonei Metropolitane Botoşani şi decide discreţionar cine poate şi cine nu poate deveni membru al acestei zone.
În primul rând trebuie precizat că Asociaţia Zonei Metropolitane a fost iniţiată şi înregistrată juridic la Judecătoria Botoşani sub mandatul primarului Cătălin Flutur. Nici un moment Flutur n-a dat de înţeles că Asociaţia s-a constituit în scop de gaşcă politică pentru a dijmui fondurile europene care nu dau semne că ar mai ajunge şi pe la Botoşani de când primar este Ovidiu Portariuc.
A declarat Portariuc că preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, s-a trezit prea târziu ca să mai intre cu instituţia în această asociere. Ce vorbeşti Frantz? Intrarea şi ieşirea din asociere se face conform Statutului. Cum în Statut nu există nicio interdicţie cu privire la Consiliul Judeţean Botoşani, prin votul membrilor deja asociaţi poate intra în asociere şi CJ. Intrarea CJ în asociere se face prin votul statutar şi nu prin voinţa, în cazul de faţă reaua voinţă, a primarului Portariuc.
Motivul pentru care Portariuc se opune intrării CJ-ului în asociere este pur politic.
Portariuc a extins Zona Metropolitană şi prin includerea comunelor Vlădeni, Vorona şi oraşul Bucecea pentru a întări poziţia PSD-ului în interiorul asocierii.
În momentul de faşă Asociaţia Zonei Metropolitane este un conglomerat de comune cu primari PSD, deci întreaga organizaţie este politizată, ceea ce nu mai permite ca Asociaţia să fie considerată una de ordin civic şi în interesul dezvoltării unor comunităţi rurale în jurul nuneia urbane.
Încă odată politicul a confiscat un interes de ordin civic şi l-a transformat într-un instrument de partid prin care să se poată controla şi dijmui fondurile europene şi guvernamentale. Altfel spus, Portariuc a pus la punct un sistem politic de jefuire a banului comunitar şi nu vrea să mai deschidă porţile Asociaţiei unor noi veniţi pentru că i-ar încurca socotelile.
Ce nu realizează Portariuc este faptul că Asociaţia Zonei Metropolitane nu este o moştenire de la taică-său ci este o asociere de unităţi administrative bazată pe liberul consimţământ pentru realizarea unui scop economico-social şi urbanistic.
Prezenţa CJ-ului în această Asociere se impune şi prin faptul că fiind autoritate administrativă de rang judeţean va putea contribui mult mai mult la susţinerea proiectelor de dezvoltare ce vor fi promovate de Asociaţie.

written by Ioan Rotundu

Oct 16

La sfârşitul săptămânii trecute am fost sunat de un amic şi întrebat dacă nu vreau nişte carnme de oaie. Cum să nu, i-am răspuns eu salivând deja la friptura ce gândeam s-o prepar după o reţetă proprie.
Spre seară m-am dus la amicul ce s-a oferit cu dărnicie să mă pricopsească cu carne de oaie într-un moment când nu mă aşteptam. Amabil, omul mi-a pus o jumătate de oaie într-un sac de plastic. Râzând, mi-a spus că nu este oaie social-democrată din cele care mâncam pe vremea când Sandu şi Dănuţă făceau politică.
- Este carne des oaie liberală, mi-a spus râzând ştrengăreşte.
I-am mulţumit amicului şi, în drum spre casă, mă miram de dărnicia acestuia. Oare ce l-a apucat să-mi dea o jumătate de oaie, gândeam eu privind pofticios la sacul cu carne, că nu-l ştiam plin de dărnicie iar când îţi dăruia ceva o făcea cu strângere de inimă şi întotdeauna dăruia cam ce nu-i mai era lui de folos.
Am ajuns cu sacul acasă, am scos carnea şi am pus-o în chiuvetă s-o spăl de sânge. Privind-o, soţia m-a întrebat de unde am primit carne de căprioară. Roşie la culoare şi plină de sânge, carnea mea de oaie aducea mai mnult cu carne de vânat, în special de căprioară sălbatică.
Mai adusesem acasă carne de căprioară pe vremea când prof. Dănuţă făcea politică prin judeţ cu puşca în portbagajul maşinii şi nu ierta nimic din ce prindea în cătarea armei.
- Este carne de oaie, nu-i de căprioară, am replicat eu.
- Este de căprioară, a decretat ea, şi nu mă interesează de la ce braconier ai primit-o. Dar să ştii că n-am chef să pregătesc nicio friptură.
Am tăcut strategic, lăsând-o să creadă că este carne de căprioară. Stam dezorientat în faţa chiuvetei din bucătărie şi priveam la carnea însângerată. Am căutat un lighean din cele mari, că am două luate în preajma Crăciunului pentru ba toca în ele carnea de cârnaţ, am pus carnea în el şi apă peste ea până la buza ligheanului. Apa s-a înroşit imediat, aşa că am schimbat-o. Am mai schimbat-o de două ori, după care am făcut o pauză de vreo două ore.
În sfârşit, pe la un miez de noapte am porţionat-o cam pentru trei fripturi barosane şi am pus-o în congelator. Duminică n-am rezistat tentaţiei de a nu face o friptură din carne de oaie.
Dis-de-dimineaţă am scos de la congelator punga cea mai mare ca să se dezgheţe până spre amiază. Pe la amiază am pus-o la fiert cu condimente. De obicei pun ceapă tăiată în patru, rădăcină de pătrunjel şi morcov, piper boabe, foi de dafin şi cimbru crenguţe. Aşa am pus şi de această dată. Vin nu pun pentru că nu-mi place gustul pe care-l primeşte carnea.
Era ora 13.00 când totul a început să fiarbă. După socoteala mea, cam în două ore carnea trebuia să fie fiartă, după care urma s-o aşez în tavă şi s-o dau la cuptor.
Pe la ora 15.00 carnea nu dădea niciun semn că ar avea de gând să fiarbă. Conform celor văzute la ţară, la bunica şi maică-mea, am pus pe fundul cratiţei o lingură şi un cuţit din metal.
La ora 17.00, adică după patru ore de fiert, carnea era ca şi cum atunci aş fi pus-o pe foc. Soţia mustăcea la televizor şi din când în când mă întreba de ce nu miroase a friptură de la cuptor. Să am grijă să nu se ardă carnea. Tăceam, n-aveam replică.
Încet-încet mă cuprindeau gânduri negre. Am mâncat multe oi social-democrate cu Sandu şi Dănuţă dar niciuna n-a fost fiert atâtea ore.
După încă o oră, soţiei i s-a făcut milă de mine şi a venit era la bucătărie. A pus carnea în oala sub presiune şi, după încă o oră de fiert s-a muiat ceva, dându-mi speranţă că la cuptor se va frăgezi mai bine.
Soţia a pus carnea în tavă, ulei din belşug pentru că oaia liberală primită în dar n-avea pic de seu pe ia, lucru ce m-a cam mirat dar mi-am zis că şi prin judeţul nostru au apărut oi aduse din Ungaria, care sunt de carne şi fără seu.
În timp ce păzeam cuptorul, mi-am amintit de scena din volumul lui Haşek intitulat  „Soldatul Svejk”. Ajunse în Galiţia, trupele împăratului Austriei au rechiziţionat de la un evreu ucrainean o vacă. Vaca era atât de bătrână, că trei zile au fiert-o în cazanele de la popotă şi nici semne ca să devină mâncabilă. Aşa păţisem şi eu acuma cu carnea de oaie liberală.
După o oră de stat în cuptor, soţia a verificat stadiul în care se află. Abia după ce a scos folia de aluminiu, în bucătărie s-a răspândit un damf uşor de carne de oaie.
- Da, ai dreptate, este carne de oaie. Noroc că a tăiat-o, că murea săraca de bătrâneţe, mă ironiză ea.
A mai pus o jumătate de litru de ulei şi a dat-o din nou la cuptor. Peste altă oră soţia a decretat :
- Gata, s-a muiat! Este bună de mâncat. Îţi fac mămăligă?
M-am lipsit şi de mămăligă şi de carne şi m-am dus la televizor. Era deja ora 21.00. După opt ore de chin, oaia liberală a fost învinsă şi făcută bună de mâncat cât de cât.
M-am hotărât ! Cu restul de carne am să fac cârnaţi. Pe ăştia îi voi mânca prăjiţi, nu fierţi! O întrebare continuă să mă intrige : oare nu era mai bine pe vremea oilor social-democrate ale lui Sandu şi Dănuţă decât pe vremea oilor liberale de azi ale lui Ţurcanu ? Am să aflu răspunsul după ce voi prăji primul cârnaţ.

written by Ioan Rotundu

Oct 13

Sâmbătă, plin de aroganţă şi cu zâmbetul său parşiv premierul Victor Ponta şi-a făcut prezenţa la Botoşani. A venit ca să ne mai toarne ceva gogoşi, că cele turnate în vară s-au cam răsuflat. Iar slugoii botoşăneni au stat umili în faţa ifoselor de fudul, după unii prost destul, ale premierului.
Precum şi în vremurile lui Ceauşescu, şi de această dată poliţiştii, pe post de miliţieni, s-au înghesuit plini de zel să apere conducătorul iubit şi mult slăvit al PSD, ajuns printr-un accident al istoriei să-i conducă pe români.
Tot ca la Ceauşescu, Regele Asfaltului Moldovenesc de sorginte social-democrată, înnobilat de puternicii PSD să modernizeze drumul Botoşani – Suceava, a organizat o paradă a maşinilor pe şantier. Cele peste 100 de autovehicule aduse la faţa locului, adică prin zona Baisa, nu se aflau în front de lucru ci erau aşezate frumos să dea bine şi să încânte ochiul premierului.
Chiar şi Ponta, parcă pentru a demonstra că nu-i prost de tot, a remarcat că parada maşinilor este mai mult un omagiu adus persoanei sale decât începerii lucrărilor de modernizare, dar i-a plăcut festivitatea şi nu s-a supărat pe Umbrărescu.
Ce n-a spus Ponta celor prezenţi a fost suma alocată pentru lucrările din această toamnă şi ce sumă se va aloca pentru lucrările de la anul. Nici n-avea ce spune, pentru că visteria Guvernului său este goală şi nu are de unde aloca fonduri, dar un pic de paradă dă bine la botoşăneni, aşa că în loc de bani le-a oferit sfaturi şi regretele sale pentru starea drumurilor noastre.
Încă de acum patru ani, pe vremea când intra şi ieşea din sediul PSD Botoşani de câtre trei – patru ori pe an, spunea despre drumul naţional de pământ Rădăuţi Prut – Manoleasa că este o ruşine. O fi pentru el şi Guvernul său, pentru noi nu mai este demult timp pentru că ne-am obişnuit şi face parte din zestrea sărăciei noastre.
În vara anului trecut, venit să-l susţină pe Portariuc la Primăria Botoşani spunea acelaşi lucru iar de vor fi votaţi la alegerile locale candidaţii USL, va aloca bani pentru asfaltare. Botoşănenii, creduli cum sunt s-au înghesuit la vot dar nu şi Ponta să dea banii pentru asfaltare.
Iată că din nou a venit să ne amintească de ruşinea ce o avem de suportat de pe urma drumului, dar tot nu ne-a oferit şi banii necesari să spălăm ruşinea.
Probabil că, la anul, fiind alegeri europarlamentare ne va spune că dacă votăm candidaţii PSD ne va da bani pentru ambele drumuri: cel de pământ şi cel al „Morţii” ce duce spre Suceava. După alegeri ne vom pune pofta-n cui ca şi după alegerile de anul trecut.
Încovoiaţi de superioritatea personalităţii premierului, autorităţile noastre n-au îndrăznit să-l întrebe de ce anul trecut, în mai, a retras cele 400 milioane lei alocate de fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea, pentru modernizarea drumului Tg. Frumos – Botoşani – Suceava. Nu l-au întrebat nici de ce a fost nevoie de o nouă licitaţie cu dedicaţie pentru Umbrărescu când prin licitaţia legal organizată lucrările drumului trebuiau efectuate de firma botoşăneană Transporturi Auto SA.
Pentru ca şi acei cretinei şi fanatici susţinători ai PSD să priceapă, prin pierderea executării lucrărilor de către Transporturi Auto SA judeţul Botoşani a pierdut la venituri în jurul a 100 milioane lei şi la bugetul Consiliului Judeţean în jurul a 30 milioane lei. Banii se vor duce la Bacău, spre satisfacţia lui Umbrărescu şi a social-democraţilor băcăuani.

written by Ioan Rotundu

Oct 10

Dezbaterea de aseară de pe Tele’M Botoşani în cadrul emisiunii Dialog deschis l-a avut ca invitat pe fostul viceprimar de Botoşani, democrat-liberalul Florin Ghiorghiţă. Discuţiile au fost extrem de virulente la adresa primarului Ovidiu Portariuc, Ghiorghiţă făcând dezvăluiri extrem de acuzatoare la adresa primarului.
Potrivit celor declarate, Ghiorghiţă susţine că a depus o plângere penală împotriva primarului pentru că nu a justificat, la cererea consilierilor locali din opoziţie, de ce a fost nevoie ca organizarea Festivalului verii să fie dată unei firme bucureştene care a strâns din sponsorizări sume impresionante de bani fără a se şti cum au fost cheltuite. Mai mult, Primăria Botoşani a decontat din bugetul propriu o serie de cheltuieli care se cuveneau a fi suportate de firma organizatoare.
Ghiorghiţă crede că prin această firmă s-a spălat o sumă mare de bani, totul cu ştiinţa primarului Portariuc pe care-l suspectează că ar fi primit o şpagă importantă de cel puţin 50 mii euro.
La întrebarea mea dacă primarul este cu adevărat înconjurat de o grupare mafiotă, Ghiorghiţă a răspuns afirmativ şi a dat exemplu faptul că o consilieră personală a acestuia este concubina unui mafiot cunoscut în Botoşani, iar mafiotul are oricând deschisă uşa la primar.
Ghiorghiţă l-a mai acuzat pe Portariuc că a politizat activitatea Asociaţiei Zonei Metropolitane şi, profitând de o majoritate social-democrată numeşte în funcţii de conducere protejaţi ai săi. A exemplificat cazul numirii directorului Cătălin Olaru, căruia i-a făcut un salariu de 38.00 lei, deşi acesta nu are niciun merit profesional propriu şi nici n-are capacitatea de a gestiona viitoarea activitate a Zonei Metropolitane.
A mai spus Ghiorghiţă că primarul Portariuc profită de majoritatea USL care domină Consiliul Local Municipal şi supune spre aprobare multe proiecte de hotărâri care ascund în spatele lor grave ilegalităţi. Când cei din opoziţie descoperă aranjamentul pus la cale, primarul retrage imediat proiectul de pe ordinea de zi.
Din dezbatere a mai reieşit faptul că primarul este condus din umbră de social-democratul Mihai Tincu care nu urmăreşte decât interesul său personal şi profită de neştiinţa primarului, manevrându-l după cum îi este interesul.
Cum spuneam, dezbaterea televizată de aseară a evidenţiat multe acţiuni ale primarului Portariuc care conduc la concluzia că acesta a încălcat legea cu bună ştiinţă.
Reamintesc aici acea licitaţie de la Modern Calor, trucată într-un mod mizerabil, în urma căreia Primăria Botoşani a fost prejudiciată cu suma de peste un miliard lei vechi. Şi în acest sens s-a depus o plângere penală împotriva primarului Portariuc.
Dacă lucrurile stau aşa cum le-a prezentat Florin Ghiorghiţă, atunci chiar că primarul Ovidiu Portariuc poate avea coşmaruri la orice zăngănit de metal prin preajma sa.

written by Ioan Rotundu

Oct 08

Cătunul Strahova, din comuna Şendriceni, este situat sub buza dealului Dorohoiului, cum ieşi din oraş spre Suceava. În acest cătun trăiesc sub 100 de famnilii. Cândva aveau locuri de muncă în Dorohoi. Acum trăiesc din ajutoarele sociale de la primărie sau din roadele pământului. Numai că zona nu prea este propice agriculturii, fiind mai mult una păduroasă.
În acest cătun îşi trăieşte ultimele zile din viaţă, în chinuri groaznice, Silvia Pavăl. Despre drama vieţii sale am scris un articol separat. Dar problema ei nu este una singulară ci reflectă atitudinea actualei puteri politice aflată la guvernare faţă de un segment de populaţie din care face parte şi Silvia.
De când Guvernul Ponta s-a instalat la putere, sistemul de sănătate românesc s-a deteriorat continuu. Lipsa banilor la fondul de sănătate completată cu reformarea sistemului concepută pe restricţii medicale şi nu pe protejarea sănătăţii publice a creat multe drame umane şi mulţi dintre bolnavi au ajuns la cimitir cu zile.
Dacă Guvernul Boc, la traversarea crizei economice, n-a îndrăznit să introducă restricţii în internarea bolnavilor sau blocarea accesului acestora la un act medical care să le garanteze starea de sănătate, Guvernul Ponta, prin ministrul Eugen Nicolaescu are cu totul altă orientare.
De la minister continuă să fie bombardate spitalele cu fel de fel de reglementări prin care se limitează menţinerea stării de internare a bolnavilor iar mai grav interzicerea internării acestora în cazul anumitor boli. S-au limitat şi analizele medicale gratuite, s-a revizuit lista medicamentelor compensate şi gratuite, chipurile pentru o aşezare mai corectă a ei, dar în realitate s-au scos de la subvenţionare multe medicamente strict necesare în tratarea unor boli de natură canceroasă sau avansate la stadiul cronic.
Cum majoritatea celor în vârstă au pensii mici sau n-au venituri, scoaterea medicamentelor de strictă necesitate de la subvenţionare i-a lăsat fără tratament, i-a trimis pus şi simplu pe năsălia popii.
Acum ministrul Nicolaescu a venit cu o nouă găselniţă. A revizuit lista cu diagnosticele care pot genera pensie de handicap şi a stabilit pachetul medical care se va acorda gratuit. Este un mod mişelesc, fariseic şi ipocrit de a opera noi reduceri de cheltuieli la nivelul spitalelor, medicilor de familie cu consecinţe directe asupra bolnavilor.
Dar ştiţi ce este interesant? Românii au ieşit în stradă să apere câinii dar n-au ieşit şi nu ies în stradă dă-şi apere propria sănătate. Ştiţi şi de ce? N-a avut cine să-.i plătească să iasă la proteste publice. Soroş şi alte canalii nu finanţează astfel de proteste, pentru că au de câştigat pe seama sistemului de sănătate din România.
La Strahova, Silvia Pavăl îşi trăieşte ultimele zile în chinuri de neimaginat. Să facă bine deputatul dorohoian Adrei Dolineaschi, fostă pupilă a lui Geoană şi acum a lui Ponta, să se ducă la patul acestei femei şi s-o privească. Nu-i cer mai mult. Va înţelege şi singur că este părtaş la drama acestei femei. Sper că lui Dolineaschi ambiţiile politice i-au mai lăsat şi ceva urme de umanitate şi responsabilitate socială!

written by Ioan Rotundu

Oct 06

După difuzarea reportajului intitulat “Mănăstirea Petru Vodă. Schitul Poiana”, duminică, ieşid prin oraş pentru a vedea pe viu cum este administrat de actualul primar Ovidiu Portariuc, am fost acostat de câţeva persoane şi mi s-a reproşat că n-am făcut bine că l-am amestecat pe părintele Iustin Pîrvu cu Mişcarea legionară iar includerea în reportaj a secvenţei cu poetul Radu Gyr a fost total neinspirată.
Nu-i cunosc pe respectivii, nu ştiu ce-au lucrat sau ce lucrează, dar pot spune cu toată convingerea că sunt extrem de slab informaţi sau chiar deloc şi că au rămas sclavii propagandei comuniste. Sunt convins că acele persoane n-au habar că există un volum intitulat Istoria mişcării legionare şi că mai există un alt volum de peste 1000 de pagini, intitulat “Cartea Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu” scris de istorici reputaţi.
În aceste două cărţi de referinţă în cunoaşterea istoricului Mişcării legionare sunt explicate necesitatea aparţiei acestei mişcări şi evoluţia ei până la ieşirea de pe scena politică a României. Însă nu despre istoricul Mişcării legionare mi-am propus să comentez ci despre reproşurile care mi s-au făcut.
Cei în cauză, şi alţi mulţi, foarte mulţi ca ei, necitind nimic despre Mişcarea legionară, având doar informaţiile primite în regimul comunist , n-au de unde şti că mişcarea a fost iniţiată de intelectualii de frunte ai ţării şi că ea a apărut ca urmare a unei clase politice la fel de ticăloşite ca şi cea de azi. Mişcarea şi-a propus să cureţe clasa politică de lichele şi trădători, de farsori şi oportunişti şi să redea demnitatea poporului român, acea demnitate câştigată de-a lungul istoriei.
Iar Mişcarea legioinară s-a bazat pe crtedinţa ortodoxă a poporului român. Credinţa a fost miezul acestei Mişcări, de aceea preoţii au intrat în Mişcare într-o proporţie covârşitoare. După asasinarea căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul Mişcării şi instalarea la conducere a căpitanului Horia Sima, Mişcarea a fost deturnată de la scopul propus iniţial şi compromisă prin infiltrarea în rândurile ei a unor persoane provocatoare şi cu orientare criminală, mareşalul Antonescu fiind unul dintre politicienii vremii capii care au dorit compromiterea.
Părintele Iustin Pîrvu a intrat de tânăr în Mişcarea legionară pentru că a crezut în necesitatea ei. Pentru că a aderat la Mişcare, comuniştii l-au condamnat la ani grei de închisoare. Era firesc ca părintele să se cunoască cu poetul Radu Gyr, cel care a scris versurile Imnului legionarilor şi care a scris multe alte poezii patriotice izvorâte din sentimente sincere şi nu plăsmuite pentru a profita de favorurile puterii de tunci.
Şi poetul, şi părintele Iustin au stat împreună în închisorile comuniste, ceea ce le-a sudat şi mai mult prietenia. A fost o prietenie bazată pe afinităţi de credinţă, de dragoste faţă de ţară şi de naţiunea română. Când Radu Gyr a murit şi a fost înmormântat la Ploieşti, părintele Iustin a considerat de datoria sa să-l aducă şi să-l înhumeze la Mănăstirea Petru Vodă, în pământul sfinţit de martirii neamului, de fruntea intelectualităţii României care a murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste.
Ar fi fost un sacrilegiu şi o impietate asupra memoriei părintelui să fi realizat reportajul fără a evidenţia personalitatea celor doi aşa cum le-a împletit-o destinul. Şi nu puteam filma la Schitul Poiana interviul cu părintele Hariton fără a nu începe reportajul cu duhovnicul său care a fost părintele Iustin Pîrvu şi care i-a încredinţat misiunea creştinească de a ridica schitul. Eu cred că un astfel de reportaj trebuie privit şi prin prisma istoricului personajelor nu numai prin raportarea la prezent.
Nu vreau să-i jignesc pe acei botoşăneni care mi-au adresat reproşuri pentru că până ieri nu i-am văzut în viaţa mea dar dacă din întâmplare vor citi aceste rânduri să ştie că nu poţi înţelege mersul istoriei aplicându-i tiparele propagandei comuniste. În urma evenimentelor din decembrie 1989 am obţinut dreptul de a gândi liber. Este păcat că unii dintre noi nu ştiu să se folosească de acest drept .

written by Ioan Rotundu