Nov 11

Premierul Victor Ponta iar a fost prins cu minciuna. O ordonanţă de urgenţă iniţiată de premier anunţa că din fondul de rezervă al premierului se vor acorda sume de bani primăriilor pentru a face faţă unor geruri crunte ce au fost anunţate de către Institutul Naţional de Meteorologie.
Luat la întrebări de presă, Ponta n-a avut încotro şi a declarat că el n-a primit nici un anunţa de la INM cu privire la frigurile iernii dar că este posibil ca aşa ceva să existe la Ministerul Finanţelor. Desigur, reporterii nu s-au lăsat prostiţi şi au verificat şi la Finanţe, fără a descoperi vreo urmă despre un astfel de anunţ.
Între timp şi cei de la INM au dezminţit public că au înaintat Guvernului vreun anunţ despre o iarnă geroasă, ei neavând date despre o astfel de situaţie. Prognoza lor pe luna noiembrie şi decembrie nu indică geruri peste cele normal înregistrate până în momentul de faţă şi nici la nivel de Europa nu s-a anunţat că ar veni vreun val de frig cu valori termice în minus peste cele normale.
Realitatea este cu totul alta. Ponta ştie că sunt multe primării care nu mai au bani pentru plata salariilor pe luna noiembrie şi decembrie, că multe primării au facturi neachitate care au mărit rata arieratelor şi că situaţia financiară din instituţiile publice locale i-a  îngrijorat pe cei de la Comisia Europeană.
Aşa stând lucrurile Ponta s-a decis să aloce bani primăriilor din fondul de rezervă al Guvernului numai că îi trebuiau şi motive temeinice pentru a emite o ordonanţă de urgenţă. Iar motivele temeinice le-a găsit inventând un ger năprasnic, cu banii alocaţi primăriile urmând să asigure combustibilul necesar încălzirii locuinţelor.
De ce a avut nevoie Ponta de o minciună ca să dea bani la primării? Pentru că el n-a dorit să recunoască oficial că ţara se află într-un dezastru financiar, că primăriile sunt într-un dezastru financiar şi că nu mai au bani pentru plata salariilor la funcţionarii proprii, la cadrele didactice, pentru decontarea cheltuielilor de transport la profesori şi elevi, pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap sever din teritoriu, pentru plata iluminatului public etc.
La câte minciuni a rostit de când este premier, nu cred că mai există vreun român care gândeşte normal să nu realizeze că Ponta este mitoman. Omul acesta nu poate trăi o zi, un ceas, un minut dacă nu rosteşte o minciună.
Cel mai corect, mai ales având în vedere poziţia sa în stat, ar fi fost să le spună românilor că trecem printr-o perioadă financiară grea şi că unele primării au probleme financiare grave, motiv pentru care Guvernul a decis să le sprijine. Era un adevăr nu tocmai onorabil pentru PSD dar era un adevăr şi nu o minciună.
Şi să mai avem în vedere un aspect. Se vor aloca bani pentru primării dar pentru care? Ştim cu toţii că banii publici, ori de câte ori a fost nevoie să acopere nişte găuri financiare, au ajuns la oamenii din partidul aflat la putere. Pun pariu că banii lui Ponta vor ajunge cu prioritate la primarii PSD, ceva pe la cei liberali şi nimic la ceilalţi.
Urmăriţi ce bani va primi liberalul Florin Ţurcanu pentru Consiliul Judeţean Botoşani, faţă de alte judeţe unde preşedintele este al PSD şi vă veţi convinge că am dreptate.
12.11.213

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia