Nov 28

Ieri, în Parlamentul României, s-a consumat un act de o gravitate greu de imaginat dar şi mai greu de explicat. La cererea premierului chinez Li Keqiang, de la tribuna Parlamentului s-a scos steagul Uniunii Europene şi în locul lui s-a pus steagul Chinei.
Modificarea s-a făcut la cererea premierului Victor Ponta şi a fost acceptată cu slugărnicie de preşedintele Senatului Crin Antonescu şi preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea.
Dealtfel, premierul chinez Li Keqiang n-a acceptat să ia loc la tribuna Parlamentului pe scaunul rezervat invitaţilor de onoare. El a cerut şi a luat loc pe cel mai înalt scaun de la tribună, flancat de Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.
Pur .şi simplu, prin aceste concesii făcute de premier şi cei doi preşedinţi ai camerelor Parlamentului, toţi ceilalţi şefi de state şi premieri care au cuvântat în parlamentul României au fost umiliţi, lor fiindu-le rezervat doar scaunul destinat oaspeţilor.
Dar cea mai gravă abatere de la Constituţia Europei şi jignire adusă conducerii Uniunii Europene a fost scoaterea steagului UE de la tribună. Un gest iresponsabil şi greu de crezut că se putea produce la nivelul celei mai înalte instituţii legislative din România, templul în care se concep legile şi unde se crede că legea este respectată cu cea mai mare sfinţenie.
Să mai adăugăm faptul că eliminarea steagului care legitimează oficial apartenenţa României la Uniunea Europeană s-a produs pe fondul unei nervozităţi la nivelul conducerii UE tocmai pe baza faptului că premierul Ponta, la întâlnirea cu premierul chinez, s-a abătut de la regulile stabilite la nivel de UER privind contactul cu şefii de stat şi guvern din ţările din afara UE.
Şi ca un făcut, steagul a UE a fost evacuat de la tribuna Parlamentului în timp ce  preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso  se lupta cu premierul Angliei, David Cameron pentru a respecta dreptul românilor la libera circulaţie pe teritoriul Angliei fără nicio restricţie de natură să-i dezavantajeze faţă de ceilalţi cetăţeni europeni.
Iată cum a răsplătit premierul României efortul celor din conducerea UE de a determina Guvernul englez să ne respecte toate drepturile ce ni se cuvin ca cetăţeni europeni: a ascuns steagul UE ca să dea satisfacţie premierului chinez.
Astăzi premierul LiKegianc va pleca spre China. Este greu de crezut că toate vorbele măgulitoare şi promisiunile făcute lui Ponta se vor realiza. Dar cu certitudine că de la nivelul Uniunii Europene vom avea mari necazuri pentru jignirea care i s-a adus şi pentru nerespectarea celei mai onorante obligaţii constituţionale a UE: arborarea steagului Uniunii alături de cel al României în toate instituţiile şi la toate întrunirile oficiale.
Nu premierul Ponta va plăti acest afront de neiertat adus UE. Noi vom plăti oalele sparte. Se vor găsit motive să ni se blocheze din nou acordarea de fonduri, vom fi sever supravegheaţi în respectarea directivelor Comisiei Europene şi vom fi sancţionaţi ori de câte ori vom călca alături. Deja Raportul MCV se anunţă a fi unul extrem de nefavorabil. Iar acest lucru ne va aduce noi piedici în calea relaţiilor cu Uniunea Europeană, a relaţiilor cu celelalte ţări membre. Mai mult ca sigur că ne vom lua adio de la Spaţiul Schengen.
Iar premierul Victor Ponta al României va rămâne în istoria Uniunii Europene ca şeful de Guvern care, dovedit plagiator,  a umilit cel mai înalt simbol al Uniunii Europene: steagul. A umilit şi a adus un grav afront celorlalte state membre ale UE.
Dacă Ponta ar avea un pic de onoare ar demisiona imediat. Cum nu are, întreaga ruşine va apăsa pe umerii întregii Românii.

written by Ioan Rotundu


2 Responses to “Va accepta UE umilinţa la care a supus-o Ponta la Bucureşti?”

  1. 1. răzvan ducan Says:

    Aş dori adresa de E-mail a dvs. ptr. a vă trimite o carte dedicată lui EMINESCU.

  2. 2. Ioan Rotundu Says:

    E-mail [email protected]

Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia