Feb 26

Mergând la şantaj faţă de Ţurcanu prin a-i propune continuarea coaliţiei USL la Botoşani în CLM Botoşani şi Consiliul judeţean, Andrei Dolineaschi i-a propus liderului liberal menţinerea în funcţie a liberalilor şefi prin instituţiile deconcentrate.
Spre mirarea lui Dolineaschi, care are drept călăuză morală o ideologie a oportunismului politic, Ţurcanu a refuzat trocul şi chiar i-a cerut lui Dolineaschi să-i schimbe pe toţi şefii liberali.
Este de apreciat poziţia pe care s-a situat Florin Ţurcanu dar îi pot spune de pe acum că nu toţi liberalii puşi şefi la deconcentrate vor pleca din funcţie. De exemplu, Silvana Tudorache, lideră de seamă în PSD pe vremea când preşedintele partidului era Constantin Conţac şi subprefect în vremea PDL, nu va fi dată afară din funcţia de director la Direcţia de Sănătate Publică. Chiar dacă a trecut pe la liberali, în cugetul şi simţirea sa ea a rămas tot social-democrată.
Liviu Zaharia, şef la APIA, deşi pus acolo cu mijlocirea lui Florin Ţurcanu, omul s-a dat cu cei din PSD şi i-a prigonit cât a putut pe liberalii care au apelat la serviciile sale. Zaharia l-a salvat de la dezastru pe bătrânul social-democrat Gheorghe Portariuc, care fusese băgat în mare căcat de către supermanagerul său de fiu Ovidiu, pe care l-a făcut primar cheltuind mulţi bani, numai să nu-l mai vadă prin birourile firmelor.
Minodora Vcasiliu, pusă şefă la Direcţia Sanitar – Veterinară de PDL, mai exact de Cătălin Flutur, a rămas în post şi după intrarea USL la guvernare, sărind în barca PNL. Acum va sări în barca PSD şi nu se va uda defel la picioare. Femeia este una superbogată, a încasat peste un milion de euro de pe pădurea Baisa vândută unei societăţi canadiene. La banii ei toate partidele o doresc. Cum să dea afară cei din PSD o vacă aşa bună de lapte?
Radu Ţurcanu, directorul executiv al Direcţiei de Finanţe Publice este un tehnocrat. Omul are în domeniu o experienţă de invidiat şi pe deasupra este şi doctor în economie. Ţurcanu, deşi tot din Suliţa şi cumătru cu Florin Ţurcanu, nu s-a prea bucurat de favorurile acestuia. Dimpotrivă, Florin l-a săpat cât a putut. Nu văd de ce PSD-ul ar renunţa la un specialist care n-a fost şi nu este înregimentat politic. Experienţa lui Radu Ţurcanu le va fi utilă şi, păstrându-l, îi va da cu tifla lui Florin Ţurcanu.
Cristian Delibaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a cam ruginit în această funcţie. Deşi considerat liberal, prin serviciile făcute social-democraţilor s-a arătat mai degrabă a fi de-al lor. Nici nu văd prin instituţie vreun poftitor la funcţia lui.
Stelian Meţler, şef la Inspecţia Teritorială de Muncă, ajuns în această funcţie graţie PDL-ului, a rezistat şi sub PNL. Nu-l cunosc prea bine dar am informaţii că omul va sări în barca PSD fără riscul de a cădea în apă.
Aşa privite lucrurile, preşedintele Florin Ţurcanu n-are nici un motiv să trateze cu Dolineaschi menţinerea în funcţie a şefilor liberali. O astfel de negociere ar însemna un câştig în plus pentru PSD, în paguba PNL.
Dacă vor fi vreo patru şefi liberali care să fie schimbaţi vor fi deja prea mulţi. În asemenea condiţii Ţurcanu nu prea are ce negocia cu Dolineaschi pentru că liderul social-democraţilor nu prea are ce să-i ofere.
Oferta că-l va sprijini la ministere să obţină bani pentru derularea proiectelor de investiţie este promisiune pe care Dolineaschi n-o va onora niciodată. El este prin sediul PSD de la Bucureşti un băiat bun la toate lucrurile inutile. La promovarea în funcţii alţii sunt cei trecuţi pe listă.
Şi-i mai atrag atenţia preşedintelui Ţurcanu asupra unui fapt: de când este la putere PSD-ul, câti bani i-a adus Dolineaschi de la Guvern pentru Primăria  lui Portariuc? Nici un bănuţ.

written by Ioan Rotundu


Leave a Reply

i3Theme sponsored by Top 10 Web Hosting and Hosting in Colombia